Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Cândea | Ionel | Muzeul Brăilei | |
Croitoru | Costin | Muzeul Brăilei |
În ceea ce priveşte campania de cercetări arheologice din anul curent (2012), din punct de vedere tehnic, s-a efectuat o singură secţiune dar care a necesitat deschiderea unor casete laterale pentru dezvelirea complexelor funerare. Am folosit pe lângă săpătura manuală şi tehnicile moderne ale cercetărilor de tip survey. Materialele arheologice recoltate, se află încă în stadiul de prelucrare şi studiu în labora...toarele de specialitate din cadrul Muzeului Brăilei şi la Institutul de Antropologie din Iaşi. În campania din 2012 s-a încercat identificarea celui de-al doilea stâlp al căii de acces de pe latura sudică a curţii mari (primul fiind descoperit în capania precedentă de cercetări arheologice1), precum şi stabilirea limitelor necropolei, eventual identificarea altor construcţii anexe, întrucât ne aflăm în vecinătatea celor două cuptoare identificate anterior. Astfel, suprafaţa cercetată de 20 x 6 m (în total 120 mp cercetaţi) s-a ales în funcţie de rezultatele campaniilor anterioare. Aceasta a fost deschisă paralelă cu secţiunea 30 din 2011 (S30/2011), plasată la aproximativ 45 m sud de biserica veche, perpendicular pe capătul vestic al acesteia, respectiv 21 m dreapta (est) de sondajul S28/1991 care a pus în evidenţă colţul vestic al zidului curţii mari. La aproximativ 1,40 m adâncime a fost identificat pământul galben, steril. Au fost identificate 19 morminte de înhumaţie, a căror descriere este următoarea: Mormântul nr. 1, de copil, identificat în caroul8, la adâncimea de – 1,00 m. Scheletul este slab conservat, orientat E-V, fără inventar. Mormântul nr. 2, de copil, identificat în caroul6, la adâncimea de – 1,00 m. Scheletul este slab conservat, orientat E-V; din inventar am recuperat mai multe paiete din bronz ce erau cusute cel mai probabil pe o piesă vestimentară şi o monedă. Mormântul nr. 3, de adult, identificat în zona caroul6, la adâncimea de – 1,00 m., a necesitat practicarea unei casete laterale în profilul estic; scheletul era relativ bine conservat, picioarele deranjate; mâinile pe piept, orientat E-V; inventar: monedă depusă în palmă. Mormântul nr. 4, de copil, identificat în caroul10, la adâncimea de – 1,00 m. Scheletul este slab conservat, orientat E-V, fără inventar. Mormântul nr. 5, de copil, identificat în caroul8, la adâncimea de – 1,00 m. Scheletul este slab conservat, fără inventar; din zona mormântului s-a recuperat un cui provenind cel mai probabil de la sicriu. Mormântul nr. 6, de adult, identificat în zona caroului6, la adâncimea de – 1,30 m, a necesitat practicarea unei casete laterale în profilul vestic; scheletul era bine conservat; mâinile pe clavicule, craniul întors spre nord (stânga), orientat E-V; fără inventar. Mormântul nr. 7, de adult, identificat în zona caroului7 la adâncimea de – 1,30 m, a necesitat practicarea unei casete laterale în profilul vestic; scheletul era relativ bine conservat; mâinile pe abdomen, orientat E-V; inventar: monedă depusă în palmă. Mormântul nr. 8, de copil, identificat în zona caroului9 la adâncimea de – 1,00 m., a necesitat practicarea unei casete laterale în profilul vestic; scheletul era relativ bine conservat; mâinile pe piept; inventar: monedă depusă în palmă. Mormântul nr. 9, de adult, identificat în zona caroului5 la adâncimea de – 1,00 m, a necesitat practicarea unei casete laterale în profilul vestic; scheletul era bine conservat; mâinile pe abdomen, orientat E-V; fără inventar. Mormântul nr. 10, de copil, identificat în caroul2, la adâncimea de – 1,10 m. Scheletul este slab conservat, fără inventar. Mormântul nr. 11, de adult, identificat în zona caroului4 la adâncimea de – 1,00 m, a necesitat practicarea unei casete laterale în profilul vestic; scheletul era bine conservat; mâna dreaptă era depusă pe abdomen, stânga intinsă pe lângă corp, orientat E-V; inventar: monedă depusă în palmă. Mormântul nr. 12, de adult, identificat în zona caroului5 la adâncimea de – 1,10 m, a necesitat practicarea unei casete laterale în profilul estic; scheletul era bine conservat; mâinile pe abdomen, orientat E-V; inventar: monedă depusă în palmă. Mormântul nr. 13, deranjat, câteva bucăţi de craniu identificate în zona caroului2 la adâncimea de – 1,00 m; inventar: brăţară fragmentară din sticlă albastră; în aceiaşi zona a fost identificată şi o farfurie întreagă (spartă), fără a putea spune cu certitudine că aceasta aparţinea inventarului funerar. Mormântul nr. 14, de copil, identificat în zona caroului1 la adâncimea de – 1,00 m; scheletul era slab conservat, orientat E-V; inventar: monedă depusă în zona bazinului. Mormântul nr. 15, de adult, identificat în zona caroului10 la adâncimea de – 0,90 m; scheletul era bine conservat; mâinile pe abdomen, orientat E-V; fără inventar. Mormântul nr. 16, deranjat, câteva bucăţi de craniu identificate în zona caroului6 la adâncimea de – 1,10 m; din inventarul funerar provin foarte probabil cele două monede identificate în apropiere. Mormântul nr. 17, de adult, deranjat, identificat în zona caroului4 la adâncimea de – 1,00 m; inventar: în zona mediană au fost identificate două monede; una întreagă şi jumătate din ce-a de-a doua, perforată. Mormântul nr. 18, de copil, identificat în zona caroului5 la adâncimea de – 1,00 m; scheletul era slab conservat, orientat E-V; deţinea unul dintre cele mai bogate inventare funerare identificate la Măxineni: paiete, cercei, mărgele, şi monedă depusă în zona bazinului. Mormântul nr. 19, de copil, identificat în zona caroului2 la adâncimea de – 1,20 m.; deranjat de explozia unei ghiulele, partea dreaptă lipsă; fără inventar. Un alt element identificat a fost o porţiune din latura sudică a zidului curţii mari. Acesta a fost construit pe o bază din cărămidă pisată amestecată cu mortar, peste care au fost aşezate cărămizi întregi, păstrându-se actualmente pe o înălţime de doar 0,50 m. Zidul este întrerupt, terminându-se cu un stâlp rectangular (0,90 x 0,90 m) aflat la 2,30 m de profilul estic al secţiunii. În partea superioară prezintă o scobitură rectangulară (0,25 x 0,30 m), adâncă de 0,30 m, foarte probabil pentru fixarea unei bârne din lemn. În ceea ce priveşte campaniile următoare, ne propunem stabilirea limitelor necropolei, determinarea dimensiunilor căii de aces de pe latura sudică a curţii, şi eventual identificarea unor construcţii anexă.
Starting from the previous campaign results, the 2012 archaeological researches were placed close to the ruins of the Măxineni monastery. They had as a general objective to identify the proofs of late medieval living, i.e. of material evidence regarding the old hearth of the village of Măxineni, and to establish the limits of modern necropolis. Our only section was placed parallel with the one made in 2011. As we expected to a few complexes were identified. We identified 19 inhumation graves, a few of them belonging to children. In the same section appears a fragment of the south courtyard wall. In the middle of our section this wall was interrupted, and formed a pile. Obviously we discovered an access point, the first one known in this area of the wall. The information’s from this archaeological campaign together with the previous ones will support the historical study from the restoration project, as old sections did for the medieval Monastery which is today restored.
Ionel Cândea, Costin Croitoru, Cercetările arheologice de la Măxineni (jud. Brăila). Campania 2009, Istros 15, 2009, pp. 359-384.
1. I. Cândea, C. Croitoru, Măxineni, comuna Măxineni, jud. Brăila, punctul Mănăstire, CCA 2012, pp. 83-84, nr. 41.