Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Şibot | Judeţ: Alba | Punct: În Obrej (Autostrada Orăştie-Sibiu, lot 1, Sit 5, km. 9+650–10+150) | Anul: 2012

Anul   2012
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III)
Perioade
Epoca romană
Categorie
Civil;
Domestic;
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Locuire civilă;
Aşezare deschisă;
Amenajare/construcţie;
Necropolă
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Alba
Localitate   Şibot
Comuna   Şibot
Punct
În Obrej (Autostrada Orăştie-Sibiu, lot 1, Sit 5, km. 9+650–10+150)
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Apostol Virgil Muzeul Naţional de Istorie a României
Băeştean Gică Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva
Bâltâc Adela Muzeul Naţional de Istorie a României
Bocan Ionuţ Muzeul Naţional de Istorie a României
Damian Paul Muzeul Naţional de Istorie a României
Dobrotă Sebastian Muzeul Naţional de Istorie a României
Dolea Alexandra Muzeul Naţional de Istorie a României
Duca Mihai Muzeul Naţional de Istorie a României
Dumitraşcu Emil Muzeul Naţional de Istorie a României
Ene Daniel Lucian Muzeul Naţional de Istorie a României
Ene Edmond-Silviu-Iulian Muzeul Naţional de Istorie a României
Ene Irina Muzeul Naţional de Istorie a României
Munteanu Florentin Muzeul Naţional de Istorie a României
Muşat Alina Muzeul Naţional de Istorie a României
Neagu Cătălina Mihaela Muzeul Naţional de Istorie a României
Nicolae Corina Muzeul Naţional de Istorie a României
Paraschiv-Grigore Eugen Marius Muzeul Naţional de Istorie a României
Paraschiv-Grigore Ioana Muzeul Naţional de Istorie a României
Raţiu Alexandru-Mircea Muzeul Naţional de Istorie a României
Samson Andra Muzeul Naţional de Istorie a României
Stoica Nicolae Muzeul Naţional de Istorie a României
Streinu Marius Muzeul Naţional de Istorie a României
Vasile Mihai Muzeul Naţional de Istorie a României
Voicu Bogdan Muzeul Naţional de Istorie a României
Cod RAN    7829.03
Raport Situl arheologic Şibot, punctul „În Obrej”, a fost semnalat, pentru prima oară, în cadrul etapei de evaluare arheologică de teren a Programului Naţional de cercetare arheologică „Autostrada”, realizată de către o echipă de specialişti din MNIR1. Deşi pe raza satului Şibot erau menţionate, în literatura de specialitate, mai multe puncte cu potenţial arheologic2, situl din punctul „În Obrej” a putut fi reperat doar odată cu evaluarea de teren din toamna anului 2011. Secţiunile de sondaj efectuate, artefactele recoltate şi stratigrafia constatată cu această ocazie indicau o zonă de habitat rural din epoca romană, eventual epoca La Tène, între km 9+650–10+150. Trebuie menţionat faptul că evaluarea arheologică de teren a reuşit să delimiteze spaţial, cu foarte mare fineţe, o zonă de habitat, chiar dacă nu a reuşit să evidenţieze şi amploarea acestei locuiri.
Punctul „În Obrej” este amplasat între comuna Şibot şi satul Balomiru de Câmp, la cca. 1,5 km est de localitatea Şibot, 0,5 km est de malul râului Cugir şi la 3 km sud de râul Mureş. Zona în care se află situl este mărginită la sud de dealul cunoscut sub numele de „Ţelinile Şibotului”, deal care se dezvoltă între râul Cugir şi pârâul Sărăţii şi care dispune de un platou vast, folosit încă şi în zilele noastre ca zonă de decolare pentru aeronave de capacitate mică. Acest deal pare să fi suferit multiple intervenţii antropice, printre care sunt de amintit terasarea pentru cultivarea viţei de vie, pe latura de nord-est, „tăierea” traseului DN7 (pe direcţia E–V), excavarea în terase, în partea de nord-vest, a unei cantităţi uriaşe de sediment, folosit la construirea digurilor şi la regularizarea cursului râului Cugir. Astfel, în zilele noastre, zona de la sud de DN7 se prezintă, în partea estică, sub forma unei terase nu foarte înalte (cca. 227 m altitudine), o pantă abruptă şi puternic erodată de apele pluviale, în zona de sud şi o mică zonă plană (cca. 80 x 200 m), între panta abruptă şi terasamentul DN7. La nord de DN7 întreaga zonă până la râul Mureş3 era una plană şi netedă, cu o pantă uşor descendentă, spre râul Mureş, deci de la S la N.
Obiectivele generale ale campaniei de cercetare arheologică preventivă în teren au constat în identificarea distribuţiei spaţiale a elementelor constitutive a tuturor vestigiilor, cât şi recuperarea tuturor artefactelor şi ecofactelor descoperite, date fiind caracteristicile structurilor de habitat identificate. Astfel, obiectivul principal al echipei de specialişti a constat în cercetarea exhaustivă a tuturor vestigiilor identificate în zona afectată direct de lucrările de construire a autostrăzii.
Cercetările arheologice cu caracter preventiv, efectuate în primăvara–toamna anului 2012, de-a lungul a 31 de săptămâni, au confirmat prezenţa potenţialului arheologic semnalat anterior, fiind identificate şi cercetate peste 300 de complexe arheologice, distribuite pe o suprafaţă de cca. 28.000 mp din cei peste 39.000 mp investigaţi, între km 9+650–10+150 ai viitoarei autostrăzi A1, Orăştie–Sibiu, tronson Orăştie–Sebeş. Astfel, investigaţiile arheologice au pus în valoare o zonă de habitat rural din epoca romană, atât prin zona locuită, aşezarea (km 9+650–9+910), cât şi prin zona funerară aferentă acesteia, necropola (km 9+920–10+054). Situl se delimita între km 9+650–10+054, fiind traversat de DN7, aproximativ pe direcţia N–S, ceea ce a impus, uneori, metoda de cercetare. De asemenea, scurgerea apelor pluviale, urmând panta naturală spre râul Mureş (de la S la N), aluviunile aduse de râul Cugir, poate chiar şi Mureş, construirea DN7, practicarea culturii viţei de vie în zona necropolei, excavarea dealului denumit „Ţelinile Şibotului”, practicarea agriculturii intensive, folosirea ca cimitir de animale a zonei aşezării, introducerea fibrei optice, a unei conducte de gaze şi diverse alte intervenţii antropice necunoscute au dus la deteriorarea vestigiilor arheologice, astfel încât cele mai multe dintre complexe se aflau într-o stare de conservare precară.
Cea mai mare parte a sitului, cum era şi normal, este ocupată de zona de locuit, respectiv între km 9+650–9+910 (la sud şi nord de DN7). Cercetările arheologice de teren au pus în evidenţă limitele de est, sud şi vest ale aşezării. Limita de nord se află în afara traseului A1. Aşezarea era străbătută de la E la V de un drum4 (orientat NNE–SSV), al cărui traseu trecea, cel mai probabil, prin partea de nord a necropolei, având, în cea mai mare parte, acelaşi traseu cu cel al DN7. Din acest drum porneau cel puţin două străzi5 (orientate NNV–SSE), la care erau adosate unele dintre locuinţe. De asemenea, unele dinte acestea aveau accesul direct dinspre drum. Au fost identificate şi cercetate un număr de 17 clădiri cu dimensiuni6 şi planimetrie individuală, surprinse parţial7 sau în întregime. Toate clădirile sunt orientate NNV–SSE, au forme rectangulare8 sau dreptunghiulare9 şi sunt compartimentate în mai multe încăperi10. Cele mai multe dintre zidurile clădirilor (surprinse la nivelul fundaţiilor sau până la primele două-trei asize ale elevaţiei) sunt construite din pietre de râu, şisturi/calcare locale şi material tegular (fragmentar) legate, în egală măsură, cu pământ sau mortar. S-a constatat folosirea cu predilecţie a mortarului la corpurile cu funcţionalitate domestică, lutul fiind folosit fie la zidurile care delimitează curţile ansamblurilor, fie la zidurile care formează anexele gospodăreşti. Ca tehnică constructivă este de menţionat faptul că, la majoritatea zidurilor, prima asiză a fundaţiei constă dintr-un strat (cca. 0,15–0,20 m) de prundiş (pietricele şi nisip), iar la construirea colţurilor, la cele mai multe dintre clădiri, sunt folosite tegule (0,42 x 0,29 x 0,05 m), rar şisturi prelucrate, legate cu mortar sau lut. Dat fiind starea de conservare a sitului în general, nivelurile de funcţionare ale clădirilor au fost surprinse în foarte puţine situaţii. Acestea constau fie din lut bătătorit (care în urma incendierii a căpătat o culoare roşie), fie din pavaje din cărămidă. În ambele cazuri, substructura era formată din straturi de pietre, pietriş şi lut bătătorit. Cele mai multe dintre încăperi erau prevăzute cu o instalaţie de încălzire, de forme şi mărimi variate. Clădirile erau acoperite cu tegulae şi imbrices, descoperite în număr mare în interiorul şi exteriorul clădirilor. Judecând după grosimea zidurilor11 şi a materialelor descoperite, se poate afirma faptul că unele dintre clădirii puteau avea pereţii din materiale perisabile (bârne din lemn, lut etc.), iar altele din materiale mai durabile (material litic şi/sau tegular). Cel mai adesea, curţile erau „pavate” cu pietriş sau pietre de mici dimensiuni, putând fi, de asemenea, compartimentate sau având elemente specifice unor anexe gospodăreşti de tip „aplecătoare”.
Observaţiile in situ (de ordin stratigrafic, planimetric şi materialele arheologice) indică două/trei faze de utilizare a fiecărei zone în parte. Astfel, unele dintre clădiri cunosc una sau două faze de refacere, cu mici modificări ale planimetriei iniţiale, iar în alte zone se constată o succesiune, în sensul că folosirea materialului perisabil este abandonat şi înlocuit de ziduri construite din material mai trainic (material litic, tegular etc.), păstrându-se uneori planimetria anterioară, însă de fiecare dată este respectat spaţiul destinat unui ansamblu de locuit.
Se remarcă una dintre clădiri (aflată la limita de vest a aşezării) care era prevăzută cu instalaţie de încălzit de tip hipocaust. Clădirea, de formă dreptunghiulară (26 × 15 m) era compartimentată în cinci spaţii aproximativ de formă pătrată, două dreptunghiulare, unul rotund şi unul în formă de semicerc. Zidurile, masive, sunt construite din blocuri de calcar, şisturi şi pietre de râu legate cu mortar. Trei dintre spaţiile de formă pătrată, încăperea rotundă şi cea în formă de semicerc erau prevăzute cu instalaţie de încălzire, iar unul dintre spaţii (de la sud) este un praefurnium. Acest fapt, precum şi detaliile constructive a două dintre spaţiile neîncălzite (folosirea mortarului hidrofug, prezenţa unui canal de scurgerea apelor menajere etc.) constituie indicii pentru atribuirea unui caracter termal acestei clădiri, cel puţin în primele două momente ocupaţionale ale zonei. Observaţiile in situ indică două momente de funcţionare a clădirii cu instalaţie de încălzire şi un al treilea în care planimetria şi funcţionalitatea se schimbă radical. Din această ultimă etapă, unele ziduri anterioare continuă să fie folosite, apar şi altele noi, dar cele mai multe, mai ales traseele spre sud, sunt puternic deteriorate.
Printre descoperiri se numără şi un spaţiu vast (de minim 275 mp), delimitat de trei ziduri, prevăzute din loc în loc cu câte un pinten interior, pavat cu dale din calcar (păstrate pe alocuri), care erau aşezate pe un pat din pietricele, bine bătătorite (ce se păstra pe o suprafaţă mai mare). Aproximativ central se aflau două postamente, unul patrulater (2,20 x 2,60 m) şi unul circular (diam. = 1,20 m). Ambele sunt construite pe un pat din pietricele şi bordate de şiruri de pietre de râu, postamentul patrulater păstrând şi dalele care veneau peste stratul de pietriş. Cel mai probabil acest spaţiu (denumit convenţional CPL A042) are un caracter public.
Au mai fost cercetate 15 cuptoare de ars material ceramic, unele dezafectate (fiind surprins doar fundul acestora) sau prăbuşite în timpul arderii şi abandonate. Situaţiile surprinse in situ ne fac să credem că o parte dintre cuptoare au funcţionat în primele momente ale aşezării, ulterior spaţiul, nivelat, fiind refolosit în alte scopuri domestice. Deşi au fost identificate mai multe tegule cu ştampile (atât în aşezare, cât şi în necropolă), nu au fost identificate cuptoare de ars material tegular12.
Materialul arheologic este foarte variat: râşnite, material ceramic (dolia, mortaria, amfore, ulcioare, căni, oale, castroane, cupe, teracote, opaiţe etc.), obiecte din fier (unelte, arme etc.), din bronz (fibule, plăcuţe, ace etc.), material de construcţie (piese arhitectonice, material tegular şi obiecte din fier – cuie, piroane), obiecte din sticlă şi os, material numismatic. Toate materialele arheologice se află în stadiu de prelucrare şi restaurare, analiza acestora urmând a ne oferi indicii fine de datare a fiecărui nivel în parte. Până atunci datarea preliminară, pe care o postulăm pentru întreaga aşezare, este secolul al II-lea – mijlocul secolului al III-lea p.Chr.
Aşa cum s-a menţionat mai sus, în perimetrul km 9+920–10+054 a fost identificată necropola aşezării, fiind surprinse limitele de vest şi est, parţial de sud şi nord. În cele patru luni de cercetare de teren (martie–aprilie, iulie–august) au fost identificate şi cercetate 228 de complexe cu caracter funerar, dintre care 213 morminte de incineraţie, 200 dintre acestea fiind morminte de incineraţie cu ardere pe loc, pentru 13 nu s-a putut stabilii varianta de ritual, datorită stării precare de conservare. De asemenea, au fost identificate mai multe elemente de arhitectură funerară şi o incintă funerară. Inventarul mormintelor este constituit, preponderent, din material ceramic, obiecte din metal, obiecte din sticlă şi varia (os, silex). Analiza preliminară a complexelor relevă faptul că dintre cele 213 mormintelor de incineraţie cercetate, 167 sunt morminte cu gropi rectangulare, trapezoidale sau albiate în secţiune şi 46 sunt morminte de incineraţie prevăzute cu treaptă. Din cele 46 de complexe, 28 sunt construite sub forma unei camere rectangulare de cărămidă; 18 sunt gropi cu treaptă. Orientarea gropilor mormintelor nu prezintă diferenţe majore, constatându-se, cu mici excepţii, o predilecţie pentru axa NE–SV (aproximativ 95% dintre cazuri). Amenajările exterioare ale complexelor sunt relativ puţine la număr: trei morminte au amenajare de tipul „ring”, de formă circulară, o amenajare rectangulară de mici dimensiuni pentru unul dintre complexe, 11 morminte amenajate în interiorul unei incinte funerare şi şapte morminte amenajate în interiorul unui tumul. Numărul redus de amenajări exterioare surprins este, probabil, datorat stării precare de conservare a întregii necropole. Datarea preliminară a necropolei este secolul al II-lea – mijlocul secolului al III-lea p.Chr.
Cercetările arheologice preventive din perioada 16 martie–20 octombrie 2012, pe traseul viitoarei autostrăzii A1, Orăştie–Sibiu, lot Orăştie–Sebeş, în raza comunei Şibot, punctul „În Obrej”, km 9+650–10+150, au condus la investigarea unei aşezări romane (vicus) şi a necropolei aferente acesteia. Situl se afla într-o stare de conservare precară, atât din cauza intervenţiilor antropice de tot felul de-a lungul vremii (terasări, excavări, trasarea DN7 etc.), cât şi din cauza unor „catastrofe” naturale (alunecări de teren, inundaţii etc.). Au fost cercetate peste 300 de complexe arheologice, cuprinzând atât complexele cu caracter funerar (228), cât şi cele specifice unei locuiri (drum, străzi, clădiri, cuptoare etc.), databile pe parcursul întregii stăpâniri romane în Dacia.
Rezumat
English Abstract The archaeological site from Şibot – În Obrej was identified as a result of the field survey undertaken by a team of specialists from MNIR in the framework of the „Autostrada” National Research Archaeological Programme. The preventive archaeological investigations made from spring to autumn 2012 confirmed the existence of the archaeological vestiges previously outlined. Thus we identified and excavated exhaustively more than 300 archaeological structures, spread over 28,000sqm out of the 39,000sqm investigated, between km 9+650–10+150 of the future motorway A1, Orăştie–Sibiu, section Orăştie–Sebeş. The preventive archaeological works revealed a habitat from the Roman period, both by the dwelling zone, the settlement (km 9+650–9+910), as well as the related funerary area, the necropolis (9+920–10+054). The settlement (km 9+910–9+650, south- and northward of DN7): the archaeological excavations in the field outlined the eastern, southern and western limits of the dwelling zone. The northern limit is located outside the layout of the A1 motorway. The settlement was crossed from East to West by a road (oriented NNE–SSV), most probably its route going through the northern part of the necropolis, somehow similar to the one of DN7. From this road started at least two streets (oriented NNV–SSE); certain dwellings were built against these streets. Also, certain dwellings had a direct access from the main road. There have been identified and investigated 17 buildings with individual sizes and planimetry, outlined partially or completely. All the buildings are oriented NNV–SSE and have rectangular shape, being divided into a series of rooms. One of the buildings was planned with a heating installation (hypocaustum type), thus might having a thermal function. On the same time, a vast paved space might represent a public space of the settlement. There have been also investigated 15 pottery kilns. The archaeological material is varied and is dated from the 2nd c. to the mid 3rd c. AD. The necropolis (km 9+920–10+054, southward of DN7): throughout the archaeological excavations we established the western and the eastern limits, while the southern and northern ones have been identified only partially. We investigated 228 funerary structures, out of which 213 were cremation graves (200 of them on spot, while for 13 of them we could not determine the variant due to the poor preservation stage). We discovered a number of pieces of funerary architecture as well as a funerary precinct. The graves’ inventory consist mostly of ceramics, metal and glass objects, but also objects of bone and flint. The preliminary analysis of the 213 cremation graves indicates 167 ones with rectangular pit (trapezoidal shape in cross-section or “U” shaped), while 46 ones with stepped pit. The preliminary dating of the necropolis indicates a period from the 2nd to the mid 3rd century AD.
Bibliografie 1. Radu Ardevan, La monnaie d’or dans la Dacie romaine, Studii şi cercetări numismatice, 10, 1993 (apare 1996), p. 15–26
2. Cronica cercetărilor arheologice din România – Campania 2011, Bucureşti, 2012
3. Ion Lipovan, Descoperiri arheologice la Şibot (jud. Alba), Acta Musei Napocensis 21, p. 459–465
4. Dumitru Popa, Villae, vici, pagi. Aşezări rurale din Dacia romană intracarpatică, Bucureşti, 2002
5. Repertoriul arheologic al judeţului Alba, redactori: Vasile Moga, Horia Ciugudean, Alba Iulia, 1995
6. Dumitru Tudor, Oraşe, Târguri şi sate în Dacia romană, Bucureşti, 1968
Note Bibliografice 1. CCA 2012, p. 280.
2. Tudor 1968, p. 135; Lipovan 1984, p. 459–465; RAA, p. 180–181; Ardevan 1993 (1996), p. 19; Popa 2002, p. 188.
3. La aproximativ 0,5 km nord de DN7 se află terasamentul liniei de cale ferată Vinţu de Jos–Deva, care modifică aspectul plan al peisajului antic
4. Drumul brăzda aşezarea de la E spre V, fiind surprins pe o lungime de 100 m (păstrat în diverse stadii de conservare) şi o lăţime de 12 m. Au fost surprinse două momente constructive, asemănătoare, şi anume straturi succesive de balast (pietriş şi nisip), bătătorit (gr. surprinsă = 0,20–0,40 m, faza 1; gr. = 0,10–0,44 m, faza a 2-a), „bombat” pe centru. Cele două faze se departajează printr-o nivelare cu pământ de culoare cenuşie (gr. surprinsă = 0,15–0,30 m). Nu au fost surprinse rigolele. A fost observată legătura dintre drum şi strada nr. 2 doar în prima faza de funcţionare a acestora. De asemenea, se poate spune că traseul drumului este „mutat” în fază a doua mai spre sud, lucru demonstrat atât de clădirile care se adosează la noul traseu, în ultima fază constructivă, cât şi de faptul că fundaţiile acestor clădirii suprapun o parte din traseul drumului din faza 1.
5. Strada nr. 1 (Lp = 44,80 m, l = 2,60 m) avea traseul de la sud la nord, urmând panta naturală. Nu s-a putut observa traseul integral al acesteia, deoarece spre sud acesta se afla sub terasamentul DN7, iar spre nord se conservă foarte puţin. Prin sondajele efectuate s-a constatat că această stradă are două faze de construcţie. Strada nr. 2 (L = 60 m, l = 2,80 m) avea tot un traseu S–N, urmând panta naturală, ce pornea din drumul ce brăzda aşezarea de la E la V. Strada cunoaşte două faze de construcţie, ultima fază fiind distrusă într-o proporţie foarte mare
6. Cele mai multe au suprafeţe medii, între 57 mp şi 500 mp, o singură clădire este de dimensiuni mai mari având cca. 1800 mp.
7. Părţi ale unora dintre clădirile de la nord de DN7 erau dispuse sub terasamentul drumului naţional, iar clădirile de la sud de DN7 se aflau într-o stare de conservare precară, astfel încât, unele părţi ale lor erau distruse în totalitate.
8. Dimensiunile acestora sunt cuprinse între 8,80 x 11,40 m şi 12,45 x 10 m
9. Dimensiunile acestora sunt cuprinse între 10,20 x 7,20 m şi 79 x 24 m.
10. Clădirile au de la două compartimentări până la nouă, însă cele mai multe sunt compartimentate în patru-cinci spaţii. Trebuie menţionat că unele clădirii au fost surprinse parţial, ceea ce ar explica şi numărul mic de încăperi reperate.
11. Zidurile au grosimi cuprinse între 0,40–0,60 m.
12. Un posibil cuptor cu o astfel de funcţionalitate este cunoscut din literatura de specialitate în punctul „La Baltă”, aflat la vest de satul Şibot, la cca. 2 km de punctul „În Obrej” — Lipovan 1984, p. 459–461.
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu