Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Tărtăria | Comuna: Sălişte | Judeţ: Alba | Punct: Podul Tărtăriei vest/Valea Rea (Autostrada Orăştie-Sibiu, lot 1, Sit 7, km 14+100–14+540) | Anul: 2012

Anul   2012
Epoca
Hallstatt;
Latene
Perioade
Hallstatt mijlociu;
La Tène
Categorie
Domestic;
Religios, ritual şi funerar;
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire;
Aşezare deschisă;
Structură de cult/religioasă;
Mormânt izolat;
Depozit de bronzuri;
Tezaur monetar
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Alba
Localitate   Tărtăria
Comuna   Sălişte
Punct
Podul Tărtăriei vest/Valea Rea (Autostrada Orăştie-Sibiu, lot 1, Sit 7, km 14+100–14+540)
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Borş Corina Muzeul Naţional de Istorie a României
Dobrotă Sebastian Muzeul Naţional de Istorie a României
Irimuş Luciana Adela Muzeul Naţional de Istorie a României
Rişcuţa Nicolae-Cătălin Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva
Rumega Vlad Muzeul Naţional de Istorie a României
Cod RAN    7080.03
Raport Situl arheologic Tărtăria – Podul Tărtăriei vest / Valea Rea este situat la circa 0,3 km sud de traseul DN 7 / E 68, în zona satului Tărtăria (jud. Alba), pe partea stângă a văii Mureşului. O serie de semnalări anterioare în literatura de specialitate1 indicau existenţa unui sit arheologic preistoric în vecinătatea actualului traseu al DN 7 şi pe terasa inferioară stângă a văii Mureşului (principalul reper fiind cantonul C.F.R.). Existenţa unui sit arheologic pe terasa superioară stângă a văii Mureşului, în partea vestică a platoului denumit Podu Tărtăriei, respectiv în perimetrul delimitat de Valea Ciorii către vest, traseul DN 7 şi calea ferată Arad–Alba Iulia către nord, Valea Rea către est şi satul Tărtăria către sud, a fost stabilită cu ocazia lucrărilor de diagnostic arheologic efectuate de o echipă de specialişti din cadrul MNIR în toamna anului 2011. Trebuie menţionat că în ultimele decenii, zona sitului a fost puternic afectată de lucrări agricole, fapt observabil atât în imagini aeriene şi hărţi de arhivă, cât şi direct, cu prilejul cercetărilor recente în teren.
Cercetările arheologice cu caracter preventiv, efectuate în primăvara şi vara anului 2012, de-a lungul a circa 18 săptămâni, în perioada 17 martie – 25 iulie 2012, au confirmat - pe de-o parte - prezenţa substanţială a potenţialului arheologic semnalat anterior în ceea ce priveşte descoperirile preistorice (încadrabile în perioada Hallstatt-ului mijlociu, perioada c. Basarabi / Ha B3–C), respectiv au condus la descoperirea unei fortificaţii (val cu palisadă), databilă preliminar în perioada evului mediu timpuriu (sec. X–XII ?), vestigiu arheologic necunoscut anterior. În acest context a fost investigată printr-o serie de secţiuni stratigrafice magistrale şi săpătură arheologică de tip „open area excavation” o suprafaţă de aproximativ 5 ha, situată între km 14+100 şi km 14+540 ai viitoarei autostrăzi A1, anume în ampriza acesteia cu o deschidere de circa 90–100 m şi în partea nordică a zonei de relocare a DC705E (o suprafaţă adiţională de cercetare având dimensiuni de circa 120 m lungime şi 35–40 m lăţime, afectată în extremitatea sa nordică de existenţa unor magistrale de gaze).
Obiectivele campaniei de cercetare arheologică preventivă, în teren, au constat în stabilirea limitelor sitului (în special spre vest şi est), identificarea distribuţiei spaţiale, a caracteristicilor şi elementelor constitutive ale structurilor arheologice, cât şi prelevarea tuturor artefactelor şi ecofactelor descoperite, în raport cu natura sitului cercetat, afectat în partea superioară a depunerilor arheologice de lucrări agricole contemporane. Astfel, prioritatea echipei de arheologi a constat în cercetarea exhaustivă a tuturor vestigiilor delimitate în zona afectată direct de lucrările de construire a autostrăzii şi a infrastructurii adiacente, dar şi identificarea altor zone cu potenţial arheologic situate în imediata vecinătate dar în afara traseului propriu-zis al viitoarei căi rutiere.
Pornind de la datele furnizate de sondajele arheologice efectuate în toamna anului 2011, în zona iniţială de delimitare a sitului (km 14+100–14+500) au fost deschise 16 secţiuni magistrale (S001–S018) pentru a clarifica stratigrafia generală a acestuia şi pentru a obţine informaţii mai detaliate referitoare la natura şi densitatea vestigiilor arheologice. Astfel s-a putut observa preliminar faptul că vestigiile arheologice se concentrau preponderent în zona cuprinsă între km 14+240/250 şi km 14+500; odată cu deschiderea suprafeţelor de cercetare (SI–SXI) acest fapt a fost clar confirmat. Date fiind modificările succesive ale proiectului de construire a autostrăzii, limita nordică a perimetrului de cercetare a fost reamplasată de 3 ori. Una dintre cele mai importante observaţii efectuate în prima etapă a săpăturii a fost cea referitoare la existenţa unei viroage în partea sudică a ariei de cercetare, o structură naturală cu urme de intervenţie antropică care a fost interpretată (preliminar) ca fiind un şanţ de delimitare a spaţiului locuirii preistorice. Practic aceasta constituie limita de sud a sitului, traseul său fiind observat pe direcţia vest–est pe o distanţă de peste 250 m;2 dincolo de aceasta, pe platoul către satul Tărtăria, în cuprinsul limitei de expropriere a autostrăzii nu au mai fost observate nici un alt fel de indicii cu privire la prezenţa potenţialului arheologic. Şanţul amintit este o structură cu caracteristici aparte, atât din punct de vedere natural (prezenţa a numeroase izvoare), dar şi arheologic (existenţa unor depuneri votive aparte databile în perioada c. Basarabi / Ha B3–C – două depozite de piese din bronz şi fier, diverse alte piese de metal, mai multe vase întregi / întregibile, fragmente de vase şi fragmente de schelete umane). De asemenea, există două descoperiri ulterioare momentului cronologic reprezentat de depunerile din perioada hallstattiană, anume în partea superioară a acestei structuri au fost găsite un tezaur monetar databil în perioada Latène şi o fibulă de bronz databilă în epoca romană. Totodată, în acest stadiu al săpăturii a fost stabilit clar faptul că locuirea preistorică se continuă spre nord, către valea Mureşului, numai partea sudică a sitului fiind afectată de lucrările de construire a autostrăzii.
De asemenea, detalierea proiectului de construire în zona estică a ariei de interes arheologic a necesitat extinderea săpăturii către est (pe întreaga lăţime a amprizei autostrăzii), vestigiile descoperite impunând reamplasarea limitei sitului până spre km 14+540; pe întreaga ampriză a autostrăzii au fost deschise 6 secţiuni magistrale (S019–S025), precum şi o nouă suprafaţă de cercetare (SXII). Nu în ultimul rând, a existat şi un al treilea motiv al extinderii zonei cercetate, anume aria de relocare a traseului DC705E, mai exact partea nordică a acestuia, de vreme ce porţiunea sa sudică depăşea limita sudică propriu-zisă a sitului. În acest perimetru adiţional de cercetare au fost deschise alte 6 secţiuni magistrale (S026–S031) şi o suprafaţă de cercetare (SXIII), extinderea în suprafaţă a săpăturii arheologice în porţiunea extrem nordică a ariei de relocare a traseului DC705E fiind imposibilă datorită existenţei unei magistrale de gaze.
Secţiunile magistrale amintite, dar şi unele dintre profilurile longitudinale şi transversale ale suprafeţelor de cercetare au permis înregistrarea diverselor observaţii de detaliu în ceea ce priveşte stratigrafia sitului. Descoperirile arheologice efectuate în cadrul sitului de la Tărtăria – Podu Tărtăriei vest / Valea Rea (Tărtăria 1) indică existenţa în perioada Hallstatt-ului mijlociu (perioada culturii Basarabi) a unei zone de locuire bine delimitate pe laturile de sud şi est (posibil fortificate), înregistrându-se un singur „nivel de cultură”. În partea extrem estică a sitului a fost stabilită existenţa unui al doilea nivel de locuire, care-l suprapune pe cel hallstattian şi este reprezentat de resturile unei fortificaţii cu val şi palisadă (incendiată), databile în perioada evului mediu timpuriu. În ceea ce priveşte nivelul de locuire preistoric au fost identificate şi cercetate 268 de complexe arheologice. Acestea sunt reprezentate de posibile urme ale unor bordeie (locuinţe semi-îngropate ?), gropi de provizii sau posibile gropi de ofrandă (cu vase sparte pe loc), gropi menajere (structuri de tip refuse pit), gropi de extracţie, respectiv resturi de strat de cultură, dar şi şanţuri de delimitare. O menţiune specială trebuie făcută cu privire la o serie de descoperiri cu caracter deosebit, respectiv o depunere funerară aparte (mormânt colectiv / înmormântare multiplă), dar şi o serie de depuneri efectuate în şanţul sudic de delimitare, mai exact două depozite conţinând piese de bronz şi fier, precum şi vase şi fragmente de vase, piese de metal şi resturi de schelete umane. Nu în ultimul rând, se adaugă descoperirea în extremitatea vestică a şanţului sudic de delimitare a locuirii hallstattiene a tezaurului monetar (constituit din 238 de monede, denari republicani şi imitaţii din argint) databil în perioada sec. II–I a. Chr. Nivelul de locuire medieval a fost observat exclusiv în partea extrem estică a zonei cercetate, fiind reprezentat de resturile unei fortificaţii cu val şi palisadă (incendiată) şi, posibil, şanţul aferent. Astfel, per ansamblu au fost identificate şi investigate exhaustiv 269 de complexe şi contexte arheologice, distribuite pe o suprafaţă de circa 2 ha, între km 14+240/250 şi km 14+540 ai traseului viitoarei autostrăzi A1: Orăştie–Sibiu, tronson 1 (km 0+000–24+110), respectiv în partea nordică a zonei de relocare a DC705E.

Absenţa unor elemente constructive de tipul pereţilor, podinelor, vetrelor etc. păstrate in situ în majoritatea complexelor cercetate ne fac să fim rezervaţi - cel puţin pentru moment - în stabilirea funcţionalităţii certe a unora dintre structurile preistorice investigate ca fiind resturi ale unor locuinţe semi-îngropate (bordeie). Este de remarcat cantitatea foarte mare de material ceramic din inventarul complexelor şi stratul de cultură hallstattian, respectiv numărul mare de vase întregi şi întregibile descoperite în aceste contexte (peste 120 până în acest moment, procesul de restaurare fiind în desfăşurare). În egală măsură trebuie menţionat faptul că a fost descoperit - atât în stratul de cultură, cât şi în inventarul gropilor - un număr apreciabil (peste 100) de piese din bronz şi fier (arme, unelte, piese de podoabă). Alţi factori de natură să determine o abordare prudentă din partea noastră în ceea ce priveşte caracterul general al sitului şi funcţionalitatea complexelor cercetate sunt gradul mare de perturbare antropică contemporană a părţii superioare a depunerilor arheologice, stadiul preliminar al procesării post-săpătură a materialului, dar şi existenţa unor depuneri cu caracter aparte (cele două depozite conţinând piese de bronz şi fier, mormântul colectiv, resturile de schelete umane, etc.).

Din perspectiva unei caracterizări generale preliminare, majoritatea descoperirilor arheologice din cadrul sitului Tărtăria – Podu Tărtăriei vest / Valea Rea (Tărtăria 1) aparţin unei locuiri preistorice fortificate (?), cel puţin pe laturile de sud şi est. Trebuie însă precizat faptul că în ceea ce priveşte şantul sudic nu au fost surprinse indicii în legătură cu existenţa unor structuri defensive complementare precum un val sau o palisadă; în aceste condiţii, stabilirea funcţionalităţii acestei structuri, respectiv caracterul per ansamblu al sitului preistoric constituie obiective ale procesării post-săpătură şi chiar al unor viitoare cercetări de teren în porţiunea neafectată a sitului. De asemenea absenţa unor elemente constructive caractersitice pentru structurile de locuire specifice perioadei în cazul unora dintre complexele cercetate, precum şi numărul mare de vase întregi / întregibile asociate cu un număr deosebit de mare de piese de metal (bronz şi fier), găsite atât în inventarul complexelor cât şi în stratul de cultură, ne fac să fim rezervaţi - pentru moment - în stabilirea funcţionalităţii certe a structurilor investigate, în special în sensul interpretării lor ca urme ale unor locuinţe, fiind plauzibilă existenţa aici a unei arii (foarte întinse) de depuneri cu caracter votiv (?). Acestor observaţii li se adaugă cele trei descoperiri cu caracter excepţional efectuate în partea sudică a sitului, anume cele două depozite de bronzuri3 (încadrabile în aşa numita serie Bâlvăneşti-Vinţ / Ha B3–C4) şi mormântul (?) colectiv, conţinând 6 schelete şi un craniu, asociate cu ceramică specifică perioadei c. Basarabi şi mici piese de bronz şi fier. Astfel este clar faptul că - inclusiv în acest stadiu incipient al procesării datelor post-săpătură - descoperirile databile în perioada Hallstatt-ului mijlociu sugerează că situl Tărtăria – Podu Tărtăriei vest / Valea Rea (Tărtăria 1) este unul cu totul aparte în cadrul repertoriul descoperirilor aparţinând perioadei c. Basarabi. În acest sens sunt de luat în considerare numeroasele vase întregi / întregibile (cu decor specific acestei culturi şi variate din punct de vedere tipologic) descoperite în inventarele unor complexe şi în „stratul de cultură”, numărul foarte mare de piese de metal (întregi şi fragmentare) descoperite în aceleaşi contexte, raportat la stadiul actual al cercetărilor şi descoperirilor cu privire la perioada c. Basarabi în spaţiul intracarpatic şi, în general, în bazinul Dunării mijlocii şi de jos.

Astfel cercetarea arheologică preventivă a părţii sudice a sitului Tărtăria – Podul Tărtăriei vest / Valea Rea (Tărtăria 1) a furnizat date şi descoperiri arheologice deosebit de importante. Construcţia viitoarei autostrăzi afectează numai parţial acest sit şi, în aceste condiţii, a creat premisele pentru cercetarea în suprafaţă a părţii sudice a acestuia; situl este databil în perioada primei epoci a fierului (mai exact perioada Hallstatt-ului mijlociu sau aşa-numita perioadă a culturii Basarabi), în vreme ce în partea extrem estică a sa a fost documentată o secvenţă ocupaţională încadrabilă în epoca medievală timpurie (?), respectiv un sistem de fortificaţie cu val şi palisadă (incendiată). Rămâne un deziderat de perspectivă clarificarea motivului pentru care a fost construită această fortificaţie, având în vedere că nu au fost descoperite —pentru moment— alte structuri (de locuire ?) databile la acelaşi orizont cronologic. În ceea ce priveşte aşezarea hallstattiană, datele stratigrafice şi materialul arheologic descoperit în această campanie oferă argumente foarte solide pentru a considera situl Tărtăria – Podul Tărtăriei vest / Valea Rea (Tărtăria 1), respectiv situl arheologic situat pe terasa superioară stângă a Mureşului, la sud de DN7 şi la vest de actualul traseu al DC705E, drept unul deosebit de important pentru perioada Hallstatt-ului mijlociu (aşa-numita perioadă a culturii Basarabi) în aria intracarpatică, cât şi în bazinul Dunării mijlocii şi de jos. Ţinând cont de toate acestea, am propus autorităţilor competente —prin raportul preliminar de cercetare arheologică preventivă— întreprinderea în regim de urgenţă a tuturor demersurilor legale necesare pentru protejarea şi clasarea ca „monument istoric de categorie A” a părţii sitului situate la nord de traseul viitoarei autostrăzi A1, respectiv perimetrul delimitat la vest de valea Cioarei, la nord de traseul DN7 şi calea ferată Arad–Alba Iulia, la est de Valea Rea (Valea Tărtăriei) şi actualul traseu al DC705 E, iar la sud de traseul viitoarei căi rutiere.
Rezumat
English Abstract The preventive archaeological research campaign 2012 on the site Tărtăria – Podu Tărtăriei vest / Valea Rea (Tărtăria 1) was occasioned by the construction works of the A1 motorway. The existence of this site was determined following the survey made in late 2011 by a team from MNIR, although there were a series of earlier information concerning the archaeological potential in this area but near the DN7 route and the railway Arad–Alba Iulia. The site is located about 0.3km south to the National Road no. 7 (DN 7 / E 68), north to the Tărtăria village, on a plateau situated on the upper left terrace of the Mureş valley. The preventive archaeological investigations took place during spring and summer 2012, along 18 weeks (March, 17 – July, 25) and confirmed the very consistent presence of archaeological vestiges. Throughout an open area archaeological excavation we fully investigated an area of about 2ha, where 269 archaeological complexes (mostly from the Hallstatt period, namely the age of the Basarabi culture) were identified and excavated. From a functional point of view these were (most probably) semi-sunken dwellings, offering/votive pits (with pottery broken in situ), refuse pits, extraction pits, as well as remains of the “level of culture”. As regards the middle Hallstatt habitation, there are also a series of particular discoveries, namely two ditches marking the southern and eastern limits of the site, two hoards comprising more than 400 bronze and iron objects (Ha B3–C / the so-called Bâlvăneşti-Vinţ series), and a collective grave. In the western extremity of the southern ditch we uncovered a monetary treasure of silver denari (2nd – 1st century BC). On the eastern part of the site we identified a second level of occupation, represented by the traces of a wooden fortification (a palisade set on fire), dating from the early medieval period (11th–12th c.) We uncovered a significant quantity of pottery characteristic for the Basarabi culture (more than 120 vessels restored up to now), as well as a great number of metal objects (weapons, tools and adornment object made of bronze and iron). Considering all the data recorded and the preliminary analysis of the very rich archaeological finds, the site from Tărtăria – Podu Tărtăriei vest / Valea Rea (Tărtăria 1) represents a very important prehistoric site dating from the middle Hallstatt period.
Bibliografie 1. H. Ciugudean, Cercetări privind epoca bronzului şi prima vârstă a fierului în Transilvania, BMA VII, Alba Iulia, 1997
2. K. Horedt, Săpăturile privitoare la epoca neo- şi eneolitică, Apulum 3, 1949, p. 44–69
3. M. Petrescu-Dâmboviţa, Depozitele de bronzuri din România, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1977
4. Repertoriul arheologic al judeţului Alba, V. Moga, H. Ciugudean (red.), BMA II, Alba Iulia, 1995
5. M. Rusu, Die Verbreitung die Bronzehorte in Transilvannien vom Ende Bronzezeit in die mitllere Hallstattzeit, Dacia NS 7, 1963, p. 177–210
6. A. Ursuţiu, Etapa mijlocie a primei vârste a fierului în Transilvania (Cercetările de la Bernadea, com. Bahnea, jud. Mureş), IEC V, Editura Neremiae Napocae, Cluj-Napoca 2002
Note Bibliografice 1. Horedt 1947–1949, p. 44–49; RepAB 1995, p. 186–187; Ciugudean 1997, p. 148; Ursuţiu 2002, p. 98.
2. Iniţial această structură a fost identificată în partea vestică a zonei iniţiale de cercetare, fiind identificată cu sigla CPL 004. Ulterior, în colţul de sud-est al zonei iniţiale de cercetare a fost observată o altă structură liniară care a primit sigla CPL 118. În contextul cercetării în suprafaţă a devenit clar faptul că CPL 004 este continuat de CPL 118, însă având în vedere faptul că în partea sa estică structura a fost afectată de construcţiile industriale contemporane am optat pentru menţinerea celor două sigle. Date fiind dimensiunile şi caracteristicile structurii, calendarul de lucrări şi logistica avută la dispoziţie (forţă de muncă şi utilaje) s-a optat pentru efectuarea unor sondaje transversale (32 în total), respectiv în partea estică (CPL 118) unde prezenţa materialelor arheologice era sporadică au fost deschise 9 sondaje, iar în partea vestică (CPL 004) unde materialele arheologice erau deosebite ca număr şi natură au fost deschise 23 de asemenea sondaje. Aceste sondaje au fost săpate atât cu mijloace mecanice, cât şi manual. Acestora li se adaugă două secţiuni magistrale, respectiv S003 nord şi S008 sud, ambele intersectând —aproximativ perpendicular— traseul CPL 004.
3. Primul depozit compus din piese de bronz şi fier (Tărtăria I) constituie cel mai mare şi complex depozit de piese de bronz şi fier databil preliminar la nivel de Ha B3–C (aparţinând aşa-numitei serii Bâlvăneşti-Vinţ) descoperit până în acest moment pe teritoriul României şi —destul de probabil— din zona arcului carpatic şi a bazinului Dunării mijlocii şi de jos; de asemenea este cel dintâi depozit aparţinând acestui orizont cronologic găsit într-o săpătură arheologică la nivelul ţării noastre. Acesta conţine peste 300 de piese —arme, piese de port şi de harnaşament— inventariate preliminar până în acest moment şi aflate în proces de restaurare, fiind de aşteptat ca la finalizarea acestui proces să fie identificate peste 400 de piese per total. Cel de-al doilea depozit constituit din piese de bronz şi fier (Tărtăria II) a fost descoperit în imediata vecinătate a celui dintâi şi se datează preliminar, de asemenea, la nivel de Ha B3–C (seria Bâlvăneşti-Vinţ). Acesta este cel de-al doilea depozit din acest palier cronologic descoperit într-o săpătură arheologică la nivelul ţării noastre, iar împreună cu depozitul Tărtăria I reprezintă o depunere cu caracter de unicat atât prin natura sa, cât şi prin condiţiile de descoperire, ţinând cont de datele cunoscute până în prezent cu privire la civilizaţia Hallstatt-ului mijlociu în zona arcului carpatic şi a bazinului Dunării mijlocii şi de jos. Din componenţa sa fac parte 50 de piese (arme şi piese de port de bronz şi fier).
4. Rusu 1963, p. 177–210; Petrescu-Dâmboviţa 1977, p. 161–164
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu