Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Acâş | Judeţ: Satu Mare | Punct: Biserica reformată | Anul: 1999

Anul   1999
Epoca
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade
Epoca medievală mijlocie
Categorie
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Satu Mare
Localitate   Acâş
Comuna   Acâş
Punct
Biserica reformată
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Szőcs Péter Levente
Cod RAN    136722.01
Raport În cursul lunilor aprilie - mai 1999 au fost executate trei sondaje arheologice la biserica reformată din Acâş (jud. Satu Mare). Clădirea este un monument, ridicat la sfârşitul secolului XII, începutul secolului XIII, în stil romanic. Potrivit considerentelor de istoria artei şi, conform primelor menţiuni, biserica actuală este biserica fostei mănăstiri benedictine. Clădirea prezintă probleme de umiditate excesivă, fapt pentru care a fost inclusă în programul naţional de restaurare şi conservare a monumentelor.

Sondajele întreprinse vizau stabilirea stratigrafiei generale a terenului din jurul bisericii, precum şi identificarea eventualelor construcţii aparţinătoare mănăstirii. Cele trei secţiuni au fost amplasate în zona aflată la NE de la nava laterală nordică, având următoarele dimensiuni: S. III – 1 x 14 m, S. IV – 3 x 1,70 m, S. V – 4 x 2 m.

În aceste secţiuni a fost identificată o construcţie – ruină, având formă rectangulară, prevăzută spre E cu o absidă. Lungimea construcţiei este de 9 m, iar lăţimea de 8,5 m. Partea superioară a ruinei este realizată din cărămidă zidită, cu şape groase de mortar dur cu nisip şi pietriş. Partea inferioară este o construcţie realizată din bolovani mari, înecată în mortar foarte nisipos, conţinând puţin var. La conexiunea acestei construcţii cu zidul navei laterale nordice, a fost observată continuitatea bolovanilor mari, în partea inferioară, precum şi trei rânduri de cărămidă în partea superioară. Acest fapt şi prezenţa cărămizilor în ruină cu dimensiuni identice (29 x 16 x 5 cm) cu cele care aparţin fazei romanice de construcţie a bisericii, denotă că ruina a fost construită în acelaşi timp cu biserica. Prin analogie cu celelalte mănăstiri familiare, clădite în secolele XII – XIII în această arie, construcţiile anexe de acest tip serveau drept capele - sacristii, având uneori şi un rol special privind cultul sfinţilor. Se poate emite şi ipoteza că funcţia acestei anexe liturgice era cea de biserică parohială, fiind foarte frecvent în această perioadă ca mănăstirile să îndeplinească acest rol.

Cercetarea a identificat două orizonturi de inhumaţie. Unul databil în secolele XVIII – XIX şi unul în perioada secolelor XII – XV. Amplasarea orizontului mai recent, denotă abandonarea construcţiei-anexă, fiind surprinse înhumări şi în interiorul său.

Problematica evoluţiei cronologice a bisericii, a mănăstirii adiacente sau a altor construcţii anexe, precum şi a înhumărilor din jurul lor trebuie clarificată printr-o cercetare arheologică generală. Acest fapt va duce şi la cunoaşterea mai temeinică a uneia dintre cele mai importante biserici – monument din NV României.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu