Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Hunedoara | Punct: Biserica Sf. Nicolae, Grădina castelului | Anul: 1997

Anul   1997
Epoca
Neolitic, eneolitic, tranziţie la bronz;
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade
Categorie
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Biserică
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Hunedoara
Localitate   Hunedoara
Comuna   mun. Hunedoara
Punct
Biserica Sf. Nicolae, Grădina castelului
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Bugnaru Elena Muzeul Castelul Corvinilor, Hunedoara
Luca Sabin Adrian responsabil sector Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Pinter Zeno-Karl responsabil sector Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Roman Cristian Constantin Muzeul Castelul Corvinilor, Hunedoara
Ţiplic Ioan Marian Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu
Cod RAN    86829.01 86829.07
Raport I. Biserica Sf. Nicolae
Biserica Sf. Nicolae din Hunedoara, poate fi pusă în legătură cu pomenirea în documentele medievale, în anul 1452, a cunoscutului vlădică Ioan de Caffa, ce preia păstorirea românilor hunedoreni intrând astfel în conflict cu iezuitul Ioan de Capistrano. Monumentul a făcut obiectul interesului, în special al istoricilor de artă, datorită splendidelor picturi murale ce împodobesc edificiul de cult. Pisania de deasupra uşii naosului a fost realizată în anul 1654 şi menţionează zugrăvirea bisericii în anul 1634, în vremea "prealuminosului craiu Gheorghe Rakoti cel bătrân". Catapeteasma din lemn de stejar ce desparte naosul de altar, se datează tot în secolul al XVII-lea, prin inscripţia "Constantin zugrav 1648" ce apare pe una din icoane.
Pentru restaurarea acestor fresce şi pentru o datare mai exactă a monumentului s-a comandat din partea D. M. I. o cercetare arheologică, executată, cu sprijinul material al Muzeului Naţional al Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, în perioada 26 august - 14 septembrie 1996, de către Z. K. Pinter şi M. Tiplic.
Încercând, pe cât posibil, protejarea amenajărilor interioare ale bisericii şi surprinderea, în acelaşi timp, a tuturor legăturilor stratigrafice, s-a trasat o secţiune magistrală în interiorul monumentului, (S.1) lată de 1,5 m şi apoi lărgită în porţiunile de interes sporit şi lungă de 10 m, în aşa fel încât profilul de Sud să cadă pe axul median al monumentului, iar profilul de Nord să surprindă baza pilonilor de susţinere a bolţii. Cu extremitatea de Est a secţiunii s-a urmărit prinderea legăturii dintre naos şi altar, pe când extremitatea vestică surprindea pragul uşii naosului şi legătura cu pronaosul. În exteriorul monumentului, pe latura de Sud, la îmbinarea naosului cu pronaosul, au fost practicate două casete de 2/4 m, (C.1 şi C.2) în extrem de îngustul spaţiu dintre biserică, aleea din beton şi criptele contemporane. Aici s-a putut constata că monumentul a fost zidit într-o singură etapă, ca biserică cu plan central, cu pronaos, naos şi altar în patru laturi. Terenul nu a permis verificarea fundaţiilor turnului de pe latura de Vest, dar reprezentarea din secolul XVII, din tabloul votiv păstrat pe peretele de Vest al naosului, nu cuprinde acest element.
În interior, în S.1, după dezafectarea podelei contemporane din scânduri susţinute pe bârne, s-a înlăturat un strat de zgură de furnal cu grosimea de 10 - 25 cm. Sub acest nivel, s-au sesizat urmele unei podiri mai vechi, tot cu scândură susţinută pe bârne groase de 15 cm şi aşezate pe un nivel din nisip cu pigment de mortar. La cca. -30 cm faţă de nivelul de călcare actual, a fost surprins pe porţiuni mici, un nivel de pavare a bisericii cu cărămizi prinse pe un pat de mortar aşezat pe un strat de nivelare gros de 15 - 25 cm şi compus din pământ cu pigment de cărămidă, piatră şi mortar. Pe baza acestor observaţii putem considera această amenajare, ca fiind prima pavare interioară a monumentului, aşezată pe o nivelare efectuată imediat după terminarea lucrărilor de zidire. Cu acelaşi prilej, în faţa Uşii Împărătaşti a iconostasului a fost montată în pavaj o lespede din calcar, a cărei ornamentaţie deşi puternic uzată prin călcare, denotă o provenienţă romană. Din păcate aceste situaţii au putut fi observate doar pe porţiuni reduse ale profilelor, stratigrafia fiind deranjată în mare parte de înhumări moderne, ca M.1 din centrul naosului, cu sicriul din lemn încă bine păstrat şi ca atare nedezafectat. O altă deranjare a stratigrafiei s-a produs în anii '20 ai secolului nostru, când fundaţiile zidurilor exterioare, ca şi fundaţiile stâlpilor de susţinere a bolţii au fost consolidate din interior cu un brâu de beton ce coboară până la adâncimea de 1,70 m de la actualul nivel de călcare. Sub acest nivel, pe toată întinderea secţiunii a fost surprins un strat de cultură preistoric gros de 80 cm, conţinând ceramică neolitică. Sub stratul preistoric, la o adâncime de 95 cm de la nivelul de călcare actual, apare solul viu.
Singurul loc nederanjat de amenajările amintite mai sus a fost surprins în extremitatea de Vest a secţiunii, la zidul interior, neconsolidat cu beton, ce desparte naosul de pronaos. Aici a fost cercetat şi singurul mormânt medieval deranjat doar în zona picioarelor (M.2), care a păstrat în inventar două inele şi o monedă de argint. Este vorba de un inel gracil, realizat din sârmă de argint pe care a fost lipită o inimioară mică din acelaşi metal şi un inel sigilar masiv, peste a cărui sigiliu reprezentând un potir ornamentat tot cu o inimioară şi flancat de un soare şi o semilună, a fost lipit un denar emis de regele Vladislav I al Ungariei (1440 - 1444). Pentru a se potrivi peste spaţiul oval al sigiliului, marginile monedei au fost decupate corespunzător. Având în vedere constatarea stratigrafică conform căreia mormântul a fost practicat după construirea bisericii, datarea monumentului poate fi coborâtă înainte de secolul al XV-lea.

II. Grădina castelului
Campania arheologică, sponsorizată cu deosebită generozitate de primăria municipiului Hunedoara, a constat în cercetarea secţiunii S.2/1997 cu dimensiunile de 18 x 4 m. Stratigrafia nu a mai fost afectată, ca în anul trecut, de lucrări de construcţie contemporane. Nu au mai fost descoperite nici complexe dacice. În schimb, în mare parte din secţiune, stratele preistorice au fost afectate de o construcţie medievală, datată cu monedă în secolul XVI, din care s-a dezvelit mai mult de jumătate. În această locuinţă, puţin adâncită, s-a descoperit o sobă/cuptor (?), o vatră şi multe fragmente de obiecte de fier folosite la construcţia propriu-zisă. De asemenea, s-a descoperit şi ceramică, deosebit de frumoasă, caracteristică perioadei. În colţul de sud-est al acesteia, în afara construcţiei, s-au descoperit două schelete umane depuse în gropi special amenajate şi - după cuiele descoperite - în sicrie. Inventarul acestora nu ne permite să le atribuim unei perioade cronologice anume.
Straturile preistorice au fost surprinse intacte în partea de vest a secţiunii noastre. Bine individualizate sunt stratele aparţinând culturii Starèevo - Criş, epocii bronzului şi epocii hallstattiene. Încadrarea mai fină a acestora se va face o dată cu publicarea monografică a descoperirilor.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu