.
Nufăru | Judeţ: Tulcea | Punct: Trecere bac | Anul: 2013
Anul:
2013
Epoca:
Epoca medievală timpurie (sec. VII-XIII)
Perioade:
Epoca bizantină;
Epoca medievală timpurie
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Domestic;
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit:
Aşezare fortificată;
Aşezare civilă;
Cetate;
Fortificaţii;
Necropolă plană
Județ:
Tulcea
Localitate:
Nufăru
Comuna:
Nufăru
Punct:
Trecere bac
Sector:
Proprietatea Enache Şinghi
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Apostol Virgil Muzeul Naţional de Istorie a României
Bâlici Ştefan Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu", Bucureşti
Damian Oana responsabil Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Ene Daniel Lucian Muzeul Naţional de Istorie a României
Mărgineanu-Cârstoiu Monica Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Stănică Aurel Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea
Vasile Mihai Muzeul Naţional de Istorie a României
Vasile Sandu Gabriel Muzeul Naţional de Istorie a României
Cod RAN:
Raport:

Cercetările arheologice derulate în campania 2013 în cetatea bizantină situată în intravilanul localităţii Nufăru s-au concentrat în regiunea nordică a promontoriului pe care se desfăşoară aşezarea, în punctul Trecere bac (= proprietatea Enache Şinghi), reprezentând o zonă complexă din punct de vedere arheologic, incluzând un tronson din curtina nordică a fortificaţiei bizantine şi instalaţia portuară ...a acesteia, construite la sfârşitul secolulul al X-lea, cu necropola şi locuirea medievale care le suprapun (secolele XI–XIII).
La est de zona înglobând instalaţia portuară a cetăţii bizantine, descoperită în 1999, a fost cercetată în campaniile 2000–2002, 2004–2012 o suprafaţă de circa 400 mp, menită a pune în evidenţă elementele de fortificaţie adiacente debarcaderului, precum şi o serie de complexe funerare şi de locuire ulterioare1.
Campania 2013 a avut în vedere în principal continuarea cercetării necropolei şi a locuirii care o suprapune, în cadrul unei suprafeţe deschise anterior, S 8, orientată N-S, cu dimensiunile de
10 × 8 m, ca şi la sud de zidul instalaţiei portuare, într-o suprafaţă cu dimensiunile de 12,50 × 4 m. S-a intenţionat de asemenea şi dezvelirea pavajului instalaţiei de acostament pe o suprafaţă cât mai mare, în partea vestică a suprafeţei cercetate, în cadrul S 11–S 11 A–S 11 B, orientată V-E, cu dimensiunile totale de 15 × 10 m, precum şi degajarea laturii de est a accesului, în cadrul S 12 lărgită spre E, într-o suprafaţă de 7 × 1,50 m.
Campania 2013 în punctul Trecere bac nu aduce elemente în plus faţă de situaţia stratigrafică înregistrată deja.
În privinţa monumentului bizantin, a fost degajată latura estică a turnului porţii care asigura accesul dinspre instalaţia portuară spre cetate, pe o lungime de 5,30 m şi o lăţime de 2 m, păstrată pe înălţimea de 0,25 m, măsurată de la nivelul de călcare din turn. Zidul de est al turnului porţii, lung de 4,50 m, ca şi cel estic, prezintă o prelungire spre S cu încă 0,80 m, reprezentând probabil o adaptare la terenul mai slab de fundare (latura vestică fiind construită pe stâncă). S-a continuat degajarea spre est a pavajului instalaţiei portuare, vizibil într-o suprafaţă mai mare de 100 mp.
Complexele funerare cercetate în 2013 se caracterizează prin aceleaşi aspecte de rit şi ritual definind necropola cercetată în campaniile anterioare, localizată în zona nord-estică a promontoriului nufărean (Piatră/km 104 şi Trecere bac) şi încadrată între mijlocul secolului al XI-lea – începutul secolului al XIII-lea. Celor 380 de morminte cercetate în campaniile 1999–2002 şi 2004–2012, li se adaugă încă 38 descoperite în 2013, în S 8 şi în suprafaţa de la sud de zidul instalaţiei portuare, numărul total de complexe funerare ridicându-se la 418.
Gropile mormintelor au fost săpate în depunerea de sediment cenuşiu prăfos sau de sediment cenuşiu gălbui cu pigmenţi de mortar (în S 8) şi în stânca nativă. În suprafaţa de la sud de zidul instalaţiei portuare, au fost identificate şapte compartimente săpate în stâncă, în trepte, asemănătoare unor cavouri, cu dimensiuni de 2,30/2,10/2 x 0,70/0,80/1 m, adăpostind morminte de inhumaţie şi reînhumări. Orientarea mormintelor este vest-est. În general s-a practicat înhumarea individuală, într-o serie de cazuri fiind vorba de reînhumări şi deranjamente, produse fie de înhumări ulterioare, fie de nivelul de locuire care suprapune necropola; există o serie de situaţii de suprapuneri ale complexelor funerare de către complexele de locuire, ceea ce a dus la distrugerea complexelor funerare, din care s-au putut identifica doar părţi din schelet. Scheletele, aparţinând unor adulţi şi unor copii, apar în decubit dorsal, cu craniile în poziţie normală sau aşezate fie pe partea dreaptă, fie pe cea stângă, cu braţele aşezate în diverse poziţii – variantele cu antebraţele pe piept, abdomen şi bazin, cu subvariantele lor –, cu picioarele întinse, uneori uşor flexate. Cinci dintre mormintele adăpostite de amenajările săpate în stâncă conţineau inventar, reprezentat de piese de podoabă (verigi de bronz, mărgele şi brăţări de sticlă).
Zona necropolei din punctul Trecere bac este suprapusă de un nivel ocupaţional, reprezentat prin patru locuinţe (una în S 8, una în S 11 B, una în S 12 lărgită spre E, una la S de zidul instalaţiei portuare), gropi menajere (în S 8) şi o masivă depunere menajeră pe pavajul instalaţiei portuare (în S 11). Complexele de locuire sunt reprezentate aşadar atât de locuinţe, adâncite sau cu baze de piatră, în trei cazuri adosate, fie zidului de incintă, fie zidului turnului porţii, fie stâncii, cu dimensiuni înregistrate de până la 7 × 3 m, cu instalaţii de foc reprezentate de vetre înconjurate de pietre, cu diametrul de 1,70 m, cât şi de gropi menajere, cu formă circulară, cu diametre de 1,20–1,40 m şi adâncimi de 1–1,50 m, care afectează profund nivelul necropolei.
Materialul arheologic descoperit constă în ceramică, obiecte mărunte din lut, bronz, os, corn, monede din bronz, un sigiliu de plumb.
Din punctul de vedere al conservării primare, s-a procedat, după degajarea monumentului de protecţia cu carton asfaltat, la intervenţii cu mortar de var şi pământ galben asupra zidului de incintă şi la acoperirea turnului porţii şi a pavajului debarcaderului.
Marea adaptabilitate a locuitorilor din vechime este vizibilă atât în privinţa utilizării stâncii pentru realizarea fortificaţiei şi amenajarea necropolei, cât şi în sensul schimbării rapide a statutului zonei, de la rolul de spaţiu fortificat şi de acostament la acela de zonă funerară şi apoi de locuire. Continuarea cercetării până la finalizarea ei va permite conservarea şi punerea în valoare a unui ansamblu important pentru istoria aşezărilor fortificate de la Dunărea de Jos.

Bibliografie:

(Endnotes)


1 CCA 2000, p. 67–68; CCA 2001, p. 164; CCA 2002, p. 216–217; CCA 2003, p. 213–214; CCA 2005, p. 245–246; CCA 2006, p. 237–238; CCA 2007, p. 242–243; CCA 2008, p. 207–208; CCA 2009, p. 156; CCA 2011, p. 84–85; CCA 2012, p. 90–91; CCA
2013, p. 95, nr. 43.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
INP
Limba:
RO