Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Lazuri | Judeţ: Satu Mare | Punct: Lubi Tag | Anul: 1997

Anul   1997
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca migraţiilor (sec. III - VI);
Epoca migraţiilor (sec. VII - XI)
Perioade
Categorie
Domestic;
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Satu Mare
Localitate   Lazuri
Comuna   Lazuri
Punct
Lubi Tag
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Gindele Robert Muzeul Judeţean Satu Mare
Lazin Gheorghe Muzeul Judeţean Satu Mare
Marta Liviu Muzeul Judeţean Satu Mare
Pop Speranţa Muzeul Judeţean Satu Mare
Stanciu Ioan responsabil Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca
Cod RAN    137979.01
Raport În campania 1996 dl. Gh. Lazin a deschis, în continuarea porţiunii deja investigate, suprafeţele 17, 18, 21 (6 x 6 m), suprafaţa 16 (4 x 3,80 m), suprafeţele 19 (6 x 4,50 m) şi 20 (6 x 3,80 m), ajungându-se până la nivelul de identificare a complexelor. Ele au fost completate în 1997 prin suprafeţele 22 (7 x 2,50 m), 23 (11,50 x 2 m) şi 24 (6 x 2 m), fiind delimitate şi cercetate exhaustiv complexele apărute.
Marea majoritate a locuinţelor şi gropilor din epocile romană, a migraţiilor şi medievală timpurie intersectează complexe preistorice (epoca bronzului). Cum indică şi situaţia înregistrată în campaniile anterioare, în porţiunea sud-estică a fostului "grind", locuit pe parcursul mai multor perioade, se concentrează locuirea din sec. 6 - sec. 7 timpuriu, probabil şi cea din epoca bronzului. Deoarece aici au fost identificate doar gropi sau complexe cu caracter incert din epocile romană şi medievală timpurie rezultă faptul că săpăturile au surprins periferia aşezărilor din aceste perioade.
Epoca romană. Au fost identificate doar gropi, unele probabil menajere, altele de stâlpi, concentrate în suprafeţele 22 şi 20. Este foarte probabilă existenţa unei locuinţe uşor adâncită în pământ, situată în S. 23, vag surprinsă în profilul martorului estic al S. 20, însă ea a fost complet distrusă de actualul canal pentru drenaj. A apărut în porţiunea corespunzătoare relativ multă ceramică lucrată cu mâna şi la roată, remarcând prezenţa unor fragmente din vase modelate cu mâna şi ornamentate cu şiruri verticale şi orizontale de alveole (ciupituri). Groapa a (S. 16). A fost aproape complet distrusă de colţul sud-estic al locuinţei nr. 18. Probabil avea formă ovală (diam. aprox. pe axa lungă 130 cm, adâncită cu cca. 50 cm de la nivelul de călcare, pereţi uşor albiaţi). În umplutură au apărut cioburi mărunte, unele preistorice, antrenate. Este interesant un fragment dintr-o fibulă romană de bronz puternic profilată (cu placă protectoare la cap), care în provincia Dacia reprezintă prima jumătate a sec. 2 p. Chr. Groapa 104 (S. 21-22). Formă ovală (diam. pe axe 142 x 110 cm, adâncime maximă de la nivelul vechi de călcare 60 cm), cu pereţi săpaţi neregulat, "în trepte". În umplutură cioburi foarte mărunte, fragmente mici de oase, rar şi de cărbune; remarc un fragment mai mare dintr-un vas cărămiziu modelat la roată. Groapa 107 (S. 22). Intersectată de groapa 104, însă ea pătrunde în umplutura unei locuinţe din epoca bronzului. Datarea rămâne incertă, oricum porneşte de deasupra stratului preistoric, probabil de la baza stratului de pământ negru-cenuşiu. Formă dreptunghiular-alungită, cu laturile lungi uşor curbate şi orientate nord-sud (dimensiuni pe axe 206 x 50 cm). Pereţi arşi (nelutuiţi), pe o grosime de cca. 1,5 cm (strat de pământ ars la roşu, uneori foarte compact, urmat de un strat de pământ gros de cca. 1 cm, ars la negru-brun); urmele clare de ardere s-au păstrat doar pe o adâncime medie a pereţilor de 20 cm. Spre suprafaţă era umplută cu pământ negru-cenuşiu pigmentat cu cărbune, amestecat cu pământ lutos brun-gălbui. Conţinea relativ puţin cărbune, doar cioburi mărunte din epoca bronzului - probabil antrenate - şi multe granule albe (oase macerate ori calcinate ?). Fundul gropii apare la -80 cm, fiind ars pe alocuri (culoare negru brun); pe axa lungă era albiat, ceva mai ridicat spre capătul nordic. "Groapa 112" (S. 22). De fapt un şănţuleţ îngust, neregulat perpendicular pe capătul nord-vestic al gropii 107 (lungime 160 cm, lăţime medie 16 cm, adâncime 10 cm). A fost "umplut" cu cenuşă şi, mai rar, cu bucăţele de cărbune şi pământ ars. Presupun că este contemporan gropii 107 şi poate fi explicat în legătură cu aceasta. În apropierea gropilor 107 şi 112 (în S. 22), intersectând umplutura locuinţei nr. 25 (epoca bronzului), au fost identificate gropile cu nr. 108, 109, 110, 111, 134. Împreună cu gropile 102, 103 din S. 18 şi 19 ele par să fie plasate pe un duct regulat, poate în legătură cu construcţia unei locuinţe de suprafaţă, deşi unele dintre ele au dimensiuni prea mari pentru a putea fi considerate gropi de stâlpi. Totuşi, având în vedere apariţia mai multor fibule romane timpurii în aşezare, în afara unor complexe clare, putem presupune existenţa unor locuinţe de suprafaţă databile pe parcursul sec. 2 p. Chr., dinaintea ultimei sale treime, ipoteză verificabilă prin cercetările viitoare. Astfel de gropi, cu dimensiunile mai mici, sunt grupate în partea sud-estică a S. 20 şi în S. 23, tocmai în apropierea presupusei locuinţe din epoca romană: numerele 119, 120, 121, 123, 126. Ele nu pot aparţine decât unor stâlpi. Gropile nr. 122 şi 124 par să urmărească latura sudică a locuinţei 20, încât este mai probabil să fie legătură directă cu construcţia acesteia. În pământul prăbuşit din martorul S. 16/20, zona colţului sud-vestic al locuinţei 20 a fost găsită şi o fibulă de bronz iniţial turnată şi apoi ajustată prin ciocănire, cu cele mai bune analogii în lumea germanică.
Aşezarea slavă timpurie (sec. 6 - sec. 7 timpuriu). În suprafeţele 16, 17, 20, 21, parţial 22 au fost identificate 5 locuinţe. Poate fi adăugată cea cu nr. 17, cercetată mai demult în S. 6a şi 6b. În mod sigur L. 17 şi 18 nu au funcţionat sincron deoarece, practic, se ating (între colţul sud-estic al L. 18 şi latura nordică a L. 17 sunt doar 40 cm). L. 20 suprapune jumătatea sudică a L. 23, iar colţul nord-vestic al L. 19 a tăiat cuptorul nr. 2 al L. 21. Aşadar relaţiile de imediată vecinătate şi mai ales superpoziţie, confirmă presupunerea cu privire la existenţa a cel puţin două etape ale locuirii din această perioadă. Gropile locuinţelor au fost umplute cu pământ negru-cenuşiu, relativ compact, amestecat în măsură mai mică sau mai mare cu lut galben; conturul lor a fost determinat fără nici o ezitare. Pereţii lor (aproape verticali) s-au păstrat bine, fiind prăbuşiţi doar pe unele porţiuni (cazul L. 19 şi L. 20); fără excepţie au formă cvasi-pătrată. Avem de-a face cu o a doua grupare de locuinţe în interiorul aceleaşi aşezări.
Locuinţa nr. 18 (S. 16). Orientare uşor deviată spre NNE/SSV în raport cu punctele cardinale. Laturi perfect egale (402) cm, colţuri rotunjite, situaţie datorată gropilor identificate în fiecare dintre ele, cu excepţia celui nord-vestic. Câte o groapă de stâlp oval-alungită există şi pe mijlocul laturilor vestică şi nordică. Pentru prima dată se poate spune sigur despre aceste gropi intermediare că ele aveau rolul de a sprijini pereţii din lemn dinspre interior, cum sugerează forma şi poziţia lor. Alte gropi mai mici, ovale sau trapezoidală caformă în plan, au apărut în faţa blocului de lut în care a fost amenajat cuptorul. În partea nord-estică a încăperii se afla groapa nr. 115, de forma cifrei 8, probabil săpată în două etape, adică să avem de-a face cu prelungirea unei gropi mai vechi. Era efectiv umplută cu cenuşă şi mai ales cărbune, multe fragmente de vălătuci, oase de animale, unele arse, mai rar cioburi. În mod evident, a fost utilizată ca groapă în care au fost aruncate resturile din cuptor. Pe suprafaţa întregii podele au fost identificate peste 150 de gropiţe circulare, cu diametre între 2 - 8 cm. Mi se pare puţin probabil ca ele să fi fost amenajate de rozătoare mici, deoarece nu comunică la orizontală, iar pe de altă parte nu au fost identificate în afara locuinţelor. 10 dintre ele delimitează în apropierea colţului nord-estic al blocului de lut un plan circular, cu diametrul de 40 cm. Adâncimea podelei variază între 80 - 90 cm în raport cu vechiul nivel de călcare. De-a lungul pereţilor a fost surprinsă pe alocuri urma bazei pereţilor, sub forma unui şănţuleţ cu margini neregulate, lat în medie de 20 cm şi adâncit doar cu câţiva centimetri de la podea. Cuptorul a fost scobit într-un bloc de lut (plasat în colţul sud-vestic), iniţial cu laturile de 108 cm. Faţă de pereţii învecinaţi a rămas liber un spaţiu de 22 cm (spre peretele sudic), respectiv 32 cm (spre peretele vestic). S-a păstrat pe o înălţime medie de 38 cm, probabil a fost iniţial ceva mai înalt. La adâncimea identificării întreaga porţiune a blocului şi învecinată era acoperită de vălătuci, probabil şi bucăţi de pământ ars, cioburi şi oase de animal. La bază cuptorul are dimensiunile de 90 x 64 cm. Pereţii sunt uşor boltiţi în partea superioară, păstraţi fiind pe o înălţime maximă de 44 - 47 cm de la nivelul primei vetre. Iniţial cuptorul a avut în secţiune verticală şi orizontală formă de pară. În partea superioară pereţii săi delimitau o "gură verticală" de formă ovală, cu dimensiunile pe axe de 60 x 46 cm, în legătură cu care nu există indicii clare că ar fi fost acoperită. Gura de alimentare nu s-a păstrat. Vatra a fost refăcută peste un strat de pământ consolidat cu vălătuci. Aproape sigur, pe latura nordică, probabil şi pe cea sudică, odată cu noua vatră au fost refăcuţi şi pereţii cuptorului. Între peretele vechi şi cel reamenajat au fost aşezate calupuri din lut crud, ulterior arse.. În umplutura cuptorului au apărut, ca de obicei, vălătuci şi "pâinişoare" de lut, întregi şi fragmentare, fragmente ceramice, oase de animale. Întreaga porţiune din faţa blocului de lut era acoperită cu un strat masiv de cărbune şi cenuşă, amestecat cu fragmente mici de vălătuci, gros de 5 cm în medie. În apropierea laturii nordice a blocului de lut se afla un vas de provizii adâncit în pământ până la linia diametrului maxim.
Locuinţa nr. 19 (S. 17). Orientare aproape identică cu a locuinţei 18. Iniţial a avut formă pătrată, cu laturile lungi de 460 cm; în zona colţului sud-vestic peretele vestic s-a prăbuşit complet, astfel că valoarea păstrată a laturii sudice este de 526 cm. De altfel, pereţii sunt în general prost păstraţi, prăbuşiţi, încât aspectul marginilor locuinţei este acela al unor trepte succesive. Pentru prima dată este argumentată o variantă în ce priveşte construcţia pereţilor. Baza acestora n-a fost sprijinită pe podea, de-a lungul marginilor gropii locuinţei, ci pe un postament "cruţat" de-a lungul pereţilor, cu o lăţime între 20 - 30 cm. El a putut fi delimitat deja la -65 cm pe latura estică şi -75 cm în rest. Umplutura locuinţei era amestecată cu bucăţi mici de lut galben nears, care ar putea să provină de la lipitura pereţilor de lemn. Adâncimea gropii locuinţei în raport cu vechiul nivel de călcare s-a aflat la cca. 80 cm. Podeaua, bătătorită, a fost perfect orizontală; este interesantă situaţia constatată în zona colţului nord-estic, unde era ceva mai ridicată. Aici, sub un strat de lut galben (gros de 3 cm) s-a conturat un strat de umplutură cenuşie, cu mult pigment de arsură, pe o grosime de 3 - 4 cm şi contur neclar. Podeaua iniţială a locuinţei a fost deteriorată în această porţiune, apoi peste "deşeurile" rămase in situ s-a aşternut stratul de lut galben, fapt ce a provocat o uşoară ridicare a nivelului în această zonă. Cu excepţia colţului sud-vestic au fost identificate gropile stâlpilor din colţurile locuinţei. Este interesantă forma lor alungită, care ar putea indica utilizarea unor bârne despicate sau cioplite. Gropi de stâlpi intermediare au apărut pe mijlocul laturilor estică şi nordică. Gropi mai mici, cu formă neregulată, puţin adâncite de la podea au mai fost găsite cu precădere în zona colţului sud-vestic. Probabil că groapa a, mai mare, ce conţinea mult cărbune, a servit la depozitarea provizorie a resturilor scoase din cuptor. Şi în această locuinţă au fost identificate în jur de 60 de gropiţe, care indică probabil mutările periodice ale mobilierului de lemn din interior. Cuptorul a fost scobit într-un bloc de lut cruţat, plasat în colţul nord-vestic. Acesta avea iniţial formă pătrată, cu laturile de 120 cm; s-a păstrat pe o înălţime de cca. 40 cm, însă iniţial trebuie să fi fost ceva mai înalt. Cuptorul propriu-zis a avut în plan şi secţiune verticală formă de pară, cu dimensiuni pe axe în partea superioară de 70 x 64 cm, iar la bază de 82 x 56 cm. Vetrele erau accentuat albiate pe lăţime. Vatra iniţială a fost dezafectată la un moment, probabil că nu din cauza propriei deteriorări, ci datorată prăbuşirii peretelui vestic al cuptorului. Pe un pat de lut, cioburi şi vălătuci sfărâmaţi a fost amenajată o nouă vatră, prelungită pe latura vestică printr-un nou perete al cuptorului; între acesta şi vechiul perete deteriorat, se afla pe o grosime maximă de 10 cm lut galben, parţial înroşit de foc. Avem de-a face, practic, cu un nou cuptor, ale cărui dimensiuni în zona bazei, au fost uşor restrânse. Alături de vălătuci, "pâinişoare" de lut, cioburi şi oase de animal remarc în umplutura cuptorului jumătatea unui "vălătuc" mare, în formă de covată, aşezat la 10 cm deasupra ultimei vetre, sprijinit cu partea bombată de peretele nordic al cuptorului; în restul locuinţei - ca şi în cazurile celorlalte - materialele au apărut sporadic.
Locuinţa nr. 20 (S. 20 - 21). Formă cvasi-pătrată, cu laturi ce oscilează în jurul a 340 - 350 cm; orientată aproape perfect nord-sud. Podeaua se află la 90 cm în raport cu vechiul nivel de călcare al aşezării O groapă sigură a fost identificată doar în colţul nord-estic al locuinţei, iar o singură groapă de stâlp intermediară a apărut pe mijlocul laturii estice. Cam 50 de gropiţe mici, circulare, cu diametrul în medie de 4 cm, unele ceva mai mari, sunt răspândite dezordonat pe podea. Alte 36 delimitează pe două rânduri vatra din colţul sud-estic, indicând probabil o împletirură de nuiele, lutuită, menită să protejeze împotriva focului. Cuptorul a fost amenajat într-un bloc de lut cruţat în colţul nord-vestic, acesta de formă dreptunghiulară, păstrat pe dimensiunile de 120, respectiv 100 cm şi o înălţime de 20 cm; era probabil în formă de potcoavă, păstrat fiind cu dimensiunile pe axe de 46 x 24 cm. Vatra a suportat o refacere. Ambele vetre au fost accentuate albiate, ridicându-se brusc în zona canalului de alimentare. Atingând partea din faţă (cu gura de alimentare a cuptorului) a blocului de lut, au fost identificate la nivelul podelei gropile a şi b; ele nu pot fi contemporane locuinţei, în schimb corespund perfect colţului sud-vestic al locuinţei nr. 23. Groapa b a tăiat groapa a. Ele nu au intersectat blocul de lut, caz în care locuinţa 23 ar trebui să fie ulterioară celei cu nr. 20, dimpotrivă blocul de lut pare să se fi oprit în imediata lor apropiere. Faptul că blocul de lut din locuinţa nr. 20 are înălţimea corespunzătoare nivelului de călcare din locuinţa nr. 23 indică posterioritatea locuinţei 20, în cazul când înălţimea utilizabilă a blocului de lut nu putea fi decât cea dată de nivelul podelei din locuinţa anterioară, intersectată. Pentru prima dată a fost constatată dublarea cuptorului printr-o vatră deschisă, situată în apropierea colţului sud-estic al încăperii (formă de potcoavă alungită, cu dimensiunile pe axe de 64 x 38 cm). Se prezenta sub forma unui strat de cenuşă (grosime medie 2 cm) întărită, deci a fost amenajată direct pe podea. Prezenţa ei în acest colţ indică altă poziţie pentru locul intrării. Deasupra blocului de lut, masaţi pe latura sa vestică, au apărut mulţi vălătuci, însoţiţi de "pâinişoare" de lut, oase de animal şi puţine cioburi; remarc prezenţa unui tipar din lut ars.
Locuinţa nr. 23 (S. 20, 24). Orientare uşor deviată pe direcţia NNE-SSV în raport cu locuinţa 20. Aproape jumătate din suprafaţa ei a fost dislocată de locuinţa 20, pe ale cărei laturi estică şi vestică aproape le prelungeşte. Latura nordică măsoară 372 cm, iar dacă ţinem cont de gropile colţului sud-vestic, identificate în faţa blocului de lut al locuinţei 20, atunci laturile estică şi vestică trebuie să fi avut cca. 340 cm. Podeaua relativ orizontală, uşor mai adâncită în zona colţului nord-estic şi mai ridicată spre colţul nord-vestic, aflată la -80 cm în raport cu vechiul nivel de călcare. În colţuri au fost identificate gropi de stâlpi circulare, iar aproximativ pe mijlocul laturilor există gropi mai mici intermediare. Aproape sigur că acest complex a fost distrus printr-un incendiu foarte puternic, deoarece întreaga sa umplutură era plină de lemn carbonizat, cenuşă şi pământ ars, pietre arse, însoţite de numeroşi vălătuci fragmentari (remarc şi o piesă tubulară de os). În peretele nordic, aproximativ pe mijlocul lui (uşoară deviere spre latura vestică) a fost scobit un cuptor de formă ovală, cu dimensiunile la bază de 156 x 116 cm (pe axe). Spre margine s-a păstrat şi începutul boltei, înaltă de 35 cm (de la nivelul vetrei), probabil chiar cu o valoare ceva mai mare spre axa verticală a cuptorului; bolta sa era complet inclusă în sol. Este curios faptul că urma peretelui din colţul corespunzător blocului de lut al locuinţei 20 era umplută cu lemn carbonizat, asemenea umpluturii locuinţei 23. Faptul că tocmai în acest colţ al complexului este constatabilă o extensie a ductului pereţilor gropii locuinţei (nr. 20), ar putea indica refacerea pereţilor în această porţiune, urmare a unui incendiu parţial petrecut în zona cuptorului.
Locuinţa nr. 21 (S. 21 - 22). Aceeaşi orientare cu a locuinţei nr. 20. Formă aproape pătrată: laturile de nord şi sud măsoară 420 cm, iar cele de est şi vest 410 cm. Podea orizontală, la adâncimea de cca. 75 - 80 cm faţă de nivelul de călcare al aşezării. Cu excepţia colţului nord-estic au fost clar delimitate gropile stâlpilor de colţ. Este interesantă groapa a , de formă oval-alungită, situată aproximativ pe axa laturii nordice, la 30 cm de la baza peretelui şi cu o adâncime maximă de 31 cm. A fost căpăcuită cu un strat subţire de lut galben (în mică măsură amestecat cu pământ cenuşiu), gros de 2 - 3 cm, astfel că la nivelul podelei era aproape invizibilă. Era umplută cu pământ argilos de culoare muştarie, amestecat cu puţin pământ cenuşiu. Au apărut fragmente de vălătuci (inclusiv o "pâinişoară întreagă) şi fragmente dintr-o oală modelată cu mâna, aproape întreagă, spart încă din vechime, de asemenea, puţine fragmente mici de oase, nearse. La -26 cm de la podea, peste tot, dar nu într-un strat compact, se aflau fragmente mici de cărbune, pământ ars şi foarte puţină cenuşă; în jumătatea estică a gropii exista o uşoară alveolare circulară (cca. 35/30 cm), în care era aşezat un strat fin de cărbune şi foarte puţin pământ ars, iar deasupra lui un strat de argilă gros de 5 cm. Presupun că această groapă a avut o destinaţie aparte, poate magico-rituală. Cuptorul nr. 1 a fost amenajat într-un bloc de lut cruţat, situat în colţul nord-vestic, ridicat cu 35 cm de la podea, însă era păstrat pe o înălţime mai mică în porţiunea estică. Are formă dreptunghiulară, cu laturile estică şi vestică de 106, respectiv 94 cm, iar cele sudică şi nordică de 140 cm. Cuptorul propriu-zis are formă de pară în secţiune verticală şi orizontală, la bază cu diametrele pe axe de 84 x 70 cm. Vatra (accentuată albiată pe lăţime) a fost refăcută de 3 ori. Cuptorul nr. 2 a fost scobit în peretele sudic al locuinţei, în imediata apropiere a colţului sud-vestic, distrus fiind în cea mai mare parte de latura nordică a locuinţei nr. 18. Diametrul său a fost de cca. 80 cm şi vatra lui se află la aproape 40 cm de la nivelul podelei. Cuptorul nr. 3, de asemenea scobit în perete, a fost plasat pe latura vestică, în apropierea aceluiaşi colţ sud-vestic. Are formă ovală în plan, cu dimensiunile la bază (pe axe) de 113 x 98 cm. Bolta, complet integrată în sol, s-a păstrat intactă, având o înălţime pe ax de 24 cm. Stratul de lutuială al vetrei şi cel aplicat pereţilor şi boltei era subţire (în medie 2 cm, uneori chiar mai puţin) şi nu foarte puternic ars, situaţie ce indică o utilizare pe durată mai scurtă a instalaţiei, explicaţie susţinută şi de pământul steril de sub vatră, vag ars. Aceasta a fost amenajată la 16 cm de la nivelul podelei. Profilul martorului dintre S. 22 - 18 indică refacerea boltei cuptorului, iniţial mai înaltă.
Aşezarea din sec. 9 - 10. N-au fost identificate decât gropile b şi nr. 115. Groapa b (S. 20). Intersectează colţul sud-vestic al locuinţei nr. 20. Jumătatea ei nord-estică n-a putut fi clar delimitată. Probabil avea contur oval, cu diametrele pe axe de 144 x 120 cm. Pereţi albiaţi spre interior, cu fundul la adâncimea de maximum 80 cm de la nivelul de călcare corespunzător aşezării contemporane. În umplutură se afla pământ negru-cenuşiu afânat, pietre de stâncă - unele arse - şi fragmente ceramice, cu precădere lucrate la roata înceată, rapidă dar şi cu mâna. Remarc fundul unei oale modelată la roata înceată, pe care apare un semn în relief. Groapa nr. 115 (S. 16). Străpungea umplutura locuinţei nr. 18. Formă ovală, cu diametrele pe axe de 110 x 70 cm; adâncă de 50 cm. A fost umplută cu oase de animale (bovine, probabil cal şi sigur oaie), dispuse dezordonat. Printre ele au apărut două fragmente din pietre de ascuţit (gresie) şi cioburi mărunte, unele antrenate. În apropierea acestei gropi a fost găsit în stratul de cultură mixt un fragment dintr-un amnar (fier) cu capetele evoluate.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu