Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Câmpulung | Judeţ: Argeş | Punct: Castrul roman Câmpulung - „Jidova” | Anul: 2014

Anul   2014
Epoca
Epoca romană târzie (sec. II-IV)
Perioade
Epoca romană
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Civil
Tipuri de sit
Locuire militară;
Castru;
Terme
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Argeş
Localitate   Câmpulung
Comuna   Câmpulung
Punct
Castrul roman Câmpulung - „Jidova”
Sector   
Toponim   Jidova
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Dumitrescu Ion Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti
Matei-Popescu Florian Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Petolescu Constantin responsabil Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Cod RAN    13506.02
Raport În campania 2014, cercetările arheologice s-au desfăşurat în suprafaţa cuprinsă între horreum – la vest, clădirea comandamentului (principia) – la est, via principalis – la sud şi linia (imaginară) care uneşte capetele de nord ale cădirilor horreului şi principiilor (36×13 m). Acest spaţiu este ocupat în partea de nord de un edificiu de mici dimensiuni, dotat cu instalaţie de încălzire (hypocaust). Rolul acestei construcţii, cercetată de Emilian Popescu şi Eugenia Popescu, nu a fost pe deplin clarificat, ea fiind denumită provizoriu „clădirea ofiţerilor” (vezi secţiunea SG, prin care s-a identificat latura de sud a acestei clădiri; planul publicat în Materiale şi cercetări arheologice IX, 1970). Neclar era şi rostul acelui spaţiu liber (18×13 m), rămas neutilizat, aflat la sud de acest edificiu (fig. 1).
Intrigaţi de această situaţie, în anul 2010, am decis reluarea cercetărilor, prin deschiderea unei suprafeţe la sud de micul edificiu cu hypocaust. Prin cercetările anterioare (efectuate de Em. Popescu şi Eugenia Popescu), această suprafaţă fusese săpată până la un nivel de dărâmături, în care s-a identificat traseul micului edificiu cu hypocaust. La reluarea cercetărilor noastre, în porţiunea de la sud de această clădire, s-a înlăturat mai întâi stratul vegetal constituit în ultima jumătate de secol. S-a ajuns astfel la nivelul de dărâmătură, format din bolovani de râu, fragmente de cărămizi şi ţigle, chiar mici fragmente de chirpic întărite prin foc; dezordinea în care au apărut, după curăţare (şpăcluire şi periere), ne-a arătat că proveneau din dărâmarea celor trei edificii din apropiere. S-a mai observat că sub aceste dărâmături se află depus un strat subţire de pietriş. De asemenea, identificarea unei stradele late de 3,5 m, situa la o depărtare de 50-60 cm de zidul micului edificiu cu hypocaust, ne-a pus problema dacă nu cumva, înainte de acest mic edificiu, a existat o altă clădire, dar mai mare în lăţime, cu circa jumătate de metru. De altfel, pe suprafaţa dintre acest drum şi horreum s-au identificat porţiuni mici cu arsură.
Cercetările din 2011 s-au concentrat în suprafaţa dintre via principalis şi latura de sud a micului edificiu cu hypocaust.
Săpătura atentă ne-a relevat o situaţie interesată. După înlăturarea stratului de pietriş, s-a constatat existenţa unui nivel arheologic cu urme de arsură; prin săparea în straturi subţiri şi răzuiri repetate, au apărut fragmente ceramice (cele mai multe membra disiecta, dar unele provenind de la vase parţial întregibile; ba chiar şi un mic amforidion, aproape întreg), obiecte de fier (cuie, scoabe). Tot pe acest strat au fost descoperite şi trei monede: un denar de la Severus Alexander, o altă piesă de argint (dar neidentificată), precum şi o mică piesă de bronz (trecută prin foc, complet ştearsă; posibil o monedă “colonială”). A fost observată, de asemenea, o “împănare” de formă circulară care ne indica foarte clar locul unui
stâlp pe latura de est. Pe aceeaşi latură au fost surprinse şi alte grupări de pietre, fapt ce ne-a permis identificarea ipotetică a traseului construcţiei de lemn. Totodată, cercetările au arătat că, după distrugerea acestei clădiri prin incendiere, dărâmăturile au fost evacuate şi s-a făcut o nivelare, peste care s-a întins un strat de pietriş (în porţiunea dintre via principalis şi edificiul cu hypocaust).
Pentru a stabili legătura stratigrafică dintre edificiul de mici dimensiuni şi clădirea comandamentului, s-a efectuat un sondaj stratigrafic care uneşte cele două edificii, secţionând stradela dintre ele (fig. 2). S-a constatat astfel că acest drum are o grosime de circa 20 (?) cm. Sondajul a mai arătat că zidul edificiului străpunge stratul roman de dărâmătură.
Acest şanţ a fost adâncit în porţiunea dinspre clădirea cu hypocaust până la D0,70 m; s-a constatat că fundaţia acesteia intra în stratul de loes şi nisip. Tot în această porţiunea, în stratul de loes a fost observată amprenta gropii unui stâlp cu diametrul de circa 0,80-0,90 m (ea corespunde gropii cu nr. 7, de pe rândul al V-lea, rând care marchează latura estică a „barăcii” de lemn).
Prelungirea acestui sondaj cu încă 1 m în interiorul micului edificiu ne-a permis să observăm modul de realizare a hypocaustului: pe stratul ferm de loess (probabil după înlăturarea totală a stratului de arsură), s-a aşternut un strat subţire de nisip (bine tasat), peste care apoi s-au pus, în şiruri, cărămizi pătrate, iar peste acestea, pentru a forma pilele, cărămizi de formă cubică, asemeni celor descoperite în alte părţi ale castrului.
Aceste observaţii stratigrafice ne-au condus deja la concluzia că acest mic edificiu s-a construit ulterior incendierii barăcii de lemn şi paiantă.
În anii 2012-2013, cercetările ne-au permis identificare a cinci rânduri de stâlpi, care marchează traseului şi a planului barăcii. Rândurile de stâlpi sunt orientate pe direcţie nord-sud. Aşa cum s-a constatat încă din 2012, rândul din marginea de vest se află la o depărtare de 0,80-0,90 m de linia contraforţilor horreum-ului, intrând sub edificiu cu hypocaust, care se află la 0,60 m de aceeaşi linie, ceea ce arată că „baraca” cu stuctură de lemn şi pământ este anterioară. Rândul care marchează latura dinspre principia a construcţie de lemn se află la 0,35 m est de clădirea cu hypocaust.
Totodată, în campania 2013, s-a mai observat că prima linie de stâlpi – rândul I (cea care marchează latura de vest a „barăcii” de lemn) continuă şi la nord de „edificiul cu hypocaust”, unde au fost identificate alte două gropi. Traseul rândului dinspre principia, denumit rândul al V-lea, a fost complet identificat, numărând unsprezece stâlpi (numerotare gropilor s-a făcut pornind în ordine cerscătoare de la via principalis spre nord). Locul stâlpilor se observă prin amprenta (lut mai închis la culoare datorită deferenţilor compuşi organici – lemn ars sau putrezit) lăsate în loess şi prin concentrările de pietre şi cărămizi/tegule.
Între cele două rânduri de stâlpi, care marchează laturile lungi ale barăcii, au fost identificate alte trei, având orientare nord- sud – rândurile II-IV. Rândul al doilea se află la o depărtare de 0,80 m – 1 m faţă de rândul 1, iar rândul III apare sub forma unei linii perfect dreaptă, dispusă paralel cu rândurile I şi respectiv V, la 3,5 m faţă de rândul I şi 4,5 m faţă de rândul V. Între rândul al III-lea şi al V-lea se interpune rândul al IV-lea dispus la 1 m faţă de rândul al III-lea, marcat prin patru gropi de stâlpi.
Latura nordică a barăcii de lemn este reprezentată, în primul rând, de cei doi stâlpi care marchează colţul de nord vest şi respectiv nord-est (stâlpii cu numărul 11 din rândurile I şi V). Pe această latură se observă clar, urma perfect circulară a unui stâlp, el face parte din rândul II.
Impresia noastră este că rândurile III şi IV marchează un coridor longitudinal, lat de 1 m. Gropile de pe rândul II marchează numai stâlpi aflaţi în pereţii transversali, orientaţi est-vest, deoarece pereţii au o lungime de circa 3,5 m. Construcţia are aspectul unei „barăci duble”, rândul al III-lea de stâlpi împărţind în două compartimente spaţiul interior.
La nord de clădirea cu hypocaust a rămasă deocamdată nesăpată relativ pătrată, pe care s-a observat un strat de pietriş şi chiar câteva cărămizi aflate in situ care pot proveni de la o podea. De asemenea, în faţa gurii absidei dinspre horreum, s-au descoperit fragmente de cărămidă care alcătuiau prefurnium-ul care alimenta instalaţia de hypocaust.
Prin cercetările din cursul anului 2014 am urmărit clarificarea aspectelor legate de compartimentarea interioară a barăcii de lemn. S-a avut în vedere, de asemenea, secţionarea gropilor de stâlpi de pe rândul I şi V, identificate în campaniile precedente, cu scopul de a observa forma, dimensiunile şi umplutura lor. Apoi, s-a urmărit stabilirea funcţionalităţii gropii, circulare, de mari dimensiuni, identificate la sud de clădirea cu hypocaust, carourile B2-B3 şi stabilirea raportului conologic dintre acest complex şi „baraca de lemn”.
Fondurile limitate ne-au permis doar secţionarea gropilor de stâlpi cu numerele: 2 şi 11, din rândul I; 4, 8, 10 şi 11, din rândul al V-lea. Parţial au fost secţionate gropile de stâlpi nr. 2, 3, 5, 9 din rândul al V-lea şi groapa nr. 10, din rândul I.
Cu această ocazie, am observat că dimensiunile gropilor de stâlpi care marchează laturile lungii ale construcţiei de lemn, respectiv gropile de pe rândurile I şi V, au diametre cuprinse între 0,80-0,90 m şi au fost săpate până la adâncimea de 0,50-0,70 m, iar în profil forma lor apare perfect tronconică.
Profilul unei gropi de stâlp se distinge în lutul galben (loess) după amprenta de culoare neagră, în umplutura ei observându-se, către margini, bucăţi de tegule de mari dimensiuni dispuse pe cant, pietre medii şi mari, fragmente ceramice, fragmente de olane, cărămizi. Astfel de situaţii au fost constatate la groapile nr. 5 şi 6 din rândul al V-lea, unde pe marginea ei au apărut jumătăţi de cărămizi, aşezate pe cant pentru a împăna stâlpul. Tot pe acelaşi rând, la groapa nr. 3, la adâncimea de 0,45 m, limitele ei erau marcate de un ring de pietre. Suprafaţa circulară înconjurată de rigul de pietre avea un diametru de 0,35-0,40 m, dimensiune ce ar putea coincide cu diametrul unui stâlp.
Deosebit de interesante apar situaţiile întâlnite la gropile cu nr. 11, care marchează colţurile de nord-vest şi nord-est ale barăcii, ele oferind detalii cu privire la modul în care a fost edificată construcţia de lemn şi chirpici. Aici, în campania precedentă au fost surprinse urmele unui tălpi (bârnă de lemn). La groapa nr. 11, din rândul I, după secţionarea tălpii şi a gropii de stâlp, s-a observat că în profil amprenta tălpii avea formă rectangulară. La adâncimea de 0,92 m faţă de nivelul actual de călcare (talpa şi groapa au fost surprinse la adâncimea de 0,50 m) a apărut un ring de pietre, care indică urma unui stâlp. Zona înconjurată de pietre are un diametru de 0,30-0,35 m, ceea ce ar putea sugera dimetrul stâlpului în care se fixa talpa de lemn. Diametrul gropii propriu- zise, cu „împănarea de pietre” măsoară 0,80 m.
Gropile de pe rândurile II-IV au diametre mai mici, 0,45-0,60 m, prin urmare şi stâlpii lor aveau dimatre mai mici, deoarece erau destinaţi compartimentării clădirii pe lungime sau pe orizontală. Ele sunt marcate în lutul galben tot prin amprenta de culaore neagră, pietre de dimesiuni medii, dispuse pe cant.
Groapa de mari dimensiuni surprinsă în carourile B2-B3, în campania 2013, a fost secţionată. Amprenta sa a fost observată în solul viu (lutul galben). După secţionare, s-a constatat că în profil groapa avea o formă de pâlnie, în partea superioară diametrul său măsura 1,80 m, îngustându-se treptat, iar de la adâncimea de
0,85-0,90 m (de la nivelul la care a fost surprinsă) devinea cilindrică, având un diametru de 0.90 m. În adâncime groapa măsura 2,45 m, străpungând stratul de loess şi nivelul de pietriş aluvionar, în care se opreşte. Umplutura ei se compune din: pământ negru cu pigmenţi de lemn ars, pietre de dimesnsiuni medii şi mici, cărămizi foarte fragmentare, acestea din urmă dând umpluturii un aspect uşor roşiatic. Materialul descoperit în umplutură nu este foarte spectaculos. El se rezumă la câteva fragmente de cărămizi, tegule, olane de acoperiş şi ceramică. Dintre piesele ceramice recuperate merită amintite două gâturi de amforă – tip Käpitan II (fig. 7).
În privinţa funcţionalităţii, dată fiind adâncimea relativ mare şi faptul că fundul ei străpunge stratul de pietriş aluvionar presupunem că ea reprezintă groapa unui puţ.
După cum am subliniat şi în rapoartele din anii precedenţi, construcţia de lemn este anterioară celei de piatră. Secţionarea gropilor de stâlpi ne relevat o situaţie similară cu cea întâlnită la barăcile cercetate în retentura dextra. Construcţia de lemn, de mari dimensiuni, 33×8 m, era susţinută de stâlpi, trunchiuri groase, circa
30-40 cm, iar interiorul ei era compartimetat în două şiruri de încăperi, posibil despărţite printr-un coridor median. Ca elemente de datare menţionăm: un denar de la Geta Caesar şi de o fibulă în formă de „T”, ambele piese apărute pe nivelul de călcare al barăcii. Construcţia a fost distrusă prin incendiere, o monedă de la Severus Alexander fiind recuperată din stratul de arsură. Ea reprezintă doar un terminus post quem, distrugerea putând fi provocată de invazia carpică din timpul lui Filip Arabul. În cursul acestui război a fost distrusă şi clădirea din latus sinistrum, cum arată moneda de la Philippus Caesar, cea mai târzie monedă de pe limes transalutan.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu