Proiectul de cercetare arheologică ce vizează Palatul guvernatorului consular al celor trei Dacii are ca scop urmărirea evoluţiei acestui complex arheologic pe perioada stăpânirii romane în Dacia şi felul în care acesta s-a încadrat în civilizaţia urbană a oraşului antic Apulum. În acest sens, s-au făcut cercetări arheologice mai întâi pe o suprafaţă distrusă parţial prin excavare (vezi mai jos descrierea situa...ţiei iniţiale a sitului), apoi săpăturile arheologice s-au concentrat pe laturile de est, respectiv sud ale sitului în discuţie: în anul 2001 a fost deschisă o secţiune pe latura de est a rezervaţiei arheologice – SXVII/01, iar în anul 2007, o alta, în extremitatea sudică a acesteia – SXVIII/07. În campania acestui an a fost deshisă o nouă secţiune, SXIX/14, pe latura sudică a sitului, paralelă şi situată la est de secţiunea SXVIII/07. Obiectivele urmărite prin deschiderea acestor secţiuni vizau dezvelirea exhaustivă a zonelor rămase necercetate pe laturile menţionate, pentru completarea informaţiilor referitoare la sediul guvernatorului consular al celor trei Dacii şi pentru punerea în valoare istorico- arheologică a acestui important complex arheologic al Daciei romane. Datorită fondurilor reduse alocate de Ministerul Culturii, cercetarea arheologică din acest an şi-a propus ca obiectiv principal finalizarea dezvelirii vestigiilor din secţiunea deschisă în anul 2007 (SXVIII/07). Totodată, a fost deschisă o nouă secţiune, S XIX/14, de 12,80 x 3 m, amplasată la 3 m spre est şi paralelă cu secţiunea S XVIII/07. De asemenea, cu ajutorul Consiliului local al municipiului Alba Iulia şi a Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba, s-a întreprins acţiunea de igienizare a sitului – cosirea ierbii crescute, tăierea copacilor care afectau ruinele, curăţarea gunoialeor - care a permis astfel începerea săpăturilor arheologice în condiţii optime. Datele tehnice referitoare la cercetările întreprinse vor fi descrise mai jos: Secţiunea SXVIII/07 (Pl. I-II, fig. 1a, 3-21) Este situată în extremitatea sudică a rezervaţiei arheologice, pe terenul care nu a fost distrus prin excavare. Iniţial a avut laturile de 10 x 3 m. Datorită intemperiilor şi a umpluturilor unor gropi moderne, profilele s-au prăbuşit, fapt ce a necesitat extinderea ei, în anul 2008 având 10,80 x 3,80 m. În campaniile următoare, laturile secţiunii S XVIII/07 au fost din nou lărgite din aceleaşi motive, dimensiunile actuale ale secţiunii S XVIII/07 fiind de 12 x 4,90 m. Profilul vestic s-a păstrat pe o porţiune de 6,85 m, însă a fost casetat în anul 2009 pe o lungime de 4,70 m cu 0,45 m spre vest, ca urmare a prăbuşirii lui în zona în care a existat o groapă contemporană. Profilul estic, care s-a prăbuşit în colţul nord-estic, a fost casetat pe o porţiune de 3,10 x 0,40 m începând de la colţul menţionat spre sud. Secţiunea este orientată nord-sud şi de la adâncimea de -2,95 m, pe care am rămas în anul 2010, s-a ajuns la -3,20 în campania anului 2012. În campania anului 2014, adâncirea în suprafaţă s-a produs în mod inegal, în funcţiile de situaţiile arheologice întâlnite. Astfel, în extremitatea sudică a secţiunii, unde au fost constatatet complexe aparţinând unor faze de lemn, adâncirea s-a continuat până la -2,90 m, în timp ce în restul secţiunii, s-a ajuns la -3,30-3,40 m. Principalele rezultate obţinute în anul 2014 în această secţiune sunt legate de dezvelirea a două construcţii aparţinând ultimei faze de locuire romană a sediului guvernatorului consular al celor trei Dacii (secolul al III-lea p. Chr.), precum şi descoperirea de elemente constructive care se încadrează în cele două faze anterioare ale complexului arheologic (mijlocul şi a doua jumătate a secolului al II-lea p. Chr.) (Pl. I-II, fig. 3-6). Totodată, s-a descoperit pe toată suprafaţa secţiunii, cu concentrare în zona sudică, a unei faze de lemn anterioare construirii sediului guvernatorului consular al celor trei Dacii (Fig. 19-21). Astfel, în jumătatea de sud a secţiunii a fost descoperită o clădire romană, ale cărei dimensiuni sunt de 6,10 x 3,40 m, restul ei continuând spre est, respectiv vest. Este compusă din două camere (denumite convenţional camerele 4 şi 5), ale căror ziduri, construite în tehnica opus mixtum (cu rânduri alternative de pietre şi cărămizi prinse cu mortar) sunt foarte bine conservate (Pl. II, fig.3-6, 9). Prima dintre camerele acestei clădiri, cea situată pe latura sudică a clădirii menţionate (denumită convenţional camera 4) a acestei clădiri are dimensiunile de 3,10 x 3,50 m, din ea fiind surprins numai colţul nord-estic (Pl. II, fig. 3-5). În interiorul ei fost găsit nivelul de călcare la adâncimea de -2,70 m, reprezentat de un strat brun-gălbui, relativ compact, amestecat cu pigmenţi de mortar şi de arsură. În interiorul acestei încăperi a fost descoperit un praefurnium prin care se asigura încălzirea unei camere învecinate, situate spre est (vezi mai jos) (Pl. II, fig. 6a, 7-8). Praefurnium-ul a avut pereţii din cărămizi şi pietre prinse cu mortar, lăţimea maximă a acestora fiind de 0,40 m. Nu s-a păstrat decât peretele nordic al canalului de alimentare al acestuia, celălat perete fiind distrus de o groapă modernă (fig. 3, 6a, 7). Gura cuptorului avea lăţimea interioară de 0,30 m, înălţimea pe care s-a păstrat fiind de 0,45 m. La bază avea un strat de mortar cu grosimea de 0,05 m (fig. 7a). În interiorul cuptorului, ca şi printre pilae-le de hypocaust păstrate din instalaţia pe care o deservea, s- a păstrat un strat consistent de cenuşă, dovadă a utilizării sale intense. La un moment dat, gura acestui praefurnium a fost obturată, la partea superioară fiind pusă o piatră de mari dimensiuni (0,40 x 0,40 x 0,35 m). Praefurnium-ul deservea o încăpere dotată cu o instalaţie de hypocaust. Din aceasta din urmă a mai fost prinsă o porţiune de 2,20 m x 1,10 m lângă şi de-a lungul profilului estic, fiind constituită deocamdată dintr-o podea de mortar şi primele patru cărămizi ce constituiau baza stâlpilor ce o susţineau, restul ei continuînd sub profilul estic al secţiunii (fig. 7b, 8). Cea de-a doua încăpere a clădirii romane din jumătea sudică a secţiunii S XVIII/07 (denumită convenţional camera 5), din care cunoaştem deocamdată colţul ei sud-estic, are dimensiunile de 2,50 x 4,00 m, ea continuând spre vest (Pl. II, fig. 6b, 9). Are păstrată şi o parte a podelei, realizată din mortar amestecat cu bucăţi de cărămidă (opus signinum) (3,60 x 1,10 m x0,15 m), precum şi suspensura care stătea la baza ei. Cercetările arheologice efectuate în acest an au continuat sub nivelul de călcare al acesteia (reprezentat de podeaua din opus signinum menţionată mai sus) şi a fost observată în interior, de-a lungul zidului compartimental al camerei, o crepidă de 0,05-0,10 m grosime, sub care fundaţia zidului respectiv are o tehnică interesantă de construcţie: au fost realizate două asize, constituite din materiale tegulare şi chiar fragmente ceramice, toate aşezate înclinat şi prinse cu mortar, cu siguranţă pentru a asigura o cât mai mare soliditate a acestuia (fig. 9b) (tehnica numită în formă de “schelet de peşte” („Fischgrätmauerwerk”). Ca urmare a adâncirii în suprafaţă (până la maxim -3,05), s-au putut face şi observaţii legate de modalitatea de construire a zidului perimetral al aceleiaşi clădiri. Astfel, acesta a fost realizat în tehnica opus mixtum, pe o înălţime de 0,85 m fiind constituit din rânduri alternative de piatră şi cărămizi, ţigle prinse cu mortar. Multe dintre materialele tegulare au fost refolosite, ele purtând ştampila legiunii a XIII-a Gemina cu sau fără antroponime. Mai jos, pe o înălţime de 0,45 m, temelia este compusă din multe fragmente de mortar, de opus signinum şi din bucăţi mici de cărămizi prinse cu mortar. Este o modalitate inedită de construcţie, neconstatată deocamdată pe situl în discuţie. De asemenea, în campania acestui an a fost dezvelită parţial şi gura unui alt praefurnium, care se află în imediata vecinătate a profilului vestic (fig. 9a). Deocamdată a apărut un fragment din zidul care se afla la partea superioară a acestuia, pe L = 0,30 m (restul merge sub profilul vestic) şi h = 0,65 m. Gura praefurnium-ului are h = 0,60 m, iar din umplutura sa, la golire, au apărut fragmente de materiale tegulare, bucăţi de mortar, câteva fragmente ceramice şi de sticlă de geam. Această instalaţie nu poate fi cercetată în totalitate pentru moment deoarece spre vest terenul aparţine unor particulari. Construcţia romană din colţul nord-estic al secţiunii, denumită convenţional camera 3 (Pl. II, fig. 9), are deocamdată dimensiunile de 5,30 x 3,30 m. Din ea a fost surprins numai zidul perimetral sudic (Z21), restul clădirii întinzându-se înspre nord şi est. Zidul dezvelit, cu lungimea de 5,30 m şi lăţimea 0,70 m, este şi el construit în aceeaşi tehnică opus mixtum ca şi clădirea descrisă mai sus, însă la realizarea lui au fost refolosite foarte multe materiale tegulare fragmentare, unele dintre ele ştampilate (fig. 9b). Elevaţia are înălţimea de 1,10 m. Partea inferioară a temeliei lui este alcătuită numai din pietre de mari dimensiuni prinse cu mortar. Spre bază, până la adâncimea la care s-a ajuns în campania acestui an (-3,30 m), temelia se îngustează cu 0,10 m. Pe latura internă, zidul are un aspect mai îngrijit, fiind realizat din pietre mari de calcar şi gresie, prinse cu mortar. El a fost demantelat pe o lungime de 2,40 m de la profilul nordic spre sud- est, aici având lăţimea maximă de 0,50 m. Totodată, în campania acestui an s-a constatat existenţa, în extremitatea SE a zidului în discuţie (Z21), în substrucţia acestuia, lângă profilul estic, a unui praefurnium, care a fost obturat la un moment dat (fig. 11). Din el este vizibilă numai latura vestică, ce a fost constituită din patru cărămizi şi din două pietre din calcar suprapuse, având înălţimea totală de 0,82 m. În interiorul clădirii nu ne-am adâncit în această campanie (din motive de siguranţă legate de conservarea zidului perimetral alclădirii) pentru a putea observa dacă s-au mai păstrat urmele istalaţiei de încălzire pe care cuptorul respectiv îl deservea. Din interiorul acestei camere au fost descoperite câteva fragmente de tencuială pictată policromă, fragmente ceramice şi obiecte de sticlă fragmentare. Aparţine de asemenea ultimului nivel de locuire romană cunoscut al sediului guvernatorului, respectiv secolului al III-lea p. Chr. Adâncimea la care s-a ajuns în interiorul camerei 3 este de -2,75 m, cercetarea ei urmând a fi încheiată în campaniile viitoare, pe măsură ce continuarea ei va apare şi în secţiunea S XIX/14. În afara clădirilor aparţinând ultimei faze a complexului reprezentat de sediul guvernatorului consular al celor trei Dacii, în campania acestui an au fost descoperite elemente de construcţie încadrabile primelor două faze de existenţă ale acestuia. Astfel, la - 2,94 m adâncime, la 0,60 m de fundaţia zidului perimetral al camerei 5 şi având aceeaşi orientare cu acesta (nord-vest – sud- est), a fost dezvelită temelia unui zid aparţinând primei faze romane a complexului (Pl. II, fig. 12b, 13-14). Fundaţia respectivă, dezvelită pe lungimea de 5,60 m şi având lăţimea de 0,60 m, era constituită din pietre de râu, prinse cu mortar şi lut galben compact, din care au fost păstrate numai primele două asize. Ea reprezintă zidul perimetral al unei clădiri romane de mari dimensiuni, care a fost suprapusă de fundaţiile clădirilor din fazele ulterioare de locuire ale sediului guvernatorului. De asemenea, în colţul sud- vestic al secţiunii, au fost descoperite fundaţiile altor două ziduri aparţinând aceleaşi construcţii (Pl. II, fig. 14-16). Unul dintre ele, orientat NE-SV, are lungimea dezvelită de 4,10 m şi lăţimea de 0,60 m. El continuă spre S şi N şi era perpendicular pe zidul perimetral descris anterior, împreună constituind o clădire cu dimensiunile dezvelite de 5,50 x 5,10 m. Aceasta din urmă are şi un zid compartimental de 1,20 x 0,60 m, perpendicular pe zidul orientat NV-SE, care la capătul opus este suprapus de fundaţiile clădirii romane aparţinând ultimei faze romane din jumătatea sudică a secţiunii. Structurile constructive menţionate alcătuiesc împreună două încăperi ale acestei clădiri din prima fază de piatră a Palatului guvernatorului (fig. 14-16). O altă posibilă compartimentare a acestei construcţii a fost surprinsă la 3,30 m de profilul estic al secţiunii sub forma unei amprente de perete de lemn (?), perpendiculară pe temelia construită din pietre de râu (fig. 12b). Are dimensiunile dezvelite de 0,60 x 0,75 m (porţiunea cuprinsă între zidul cu temelia din pietre de râu şi zidul perimetral al clădirii romane din jumătatea sudică a secţiunii S XVIII/07), restul ei fiind suprapus de substrucţiile camerei 5. Construcţia romană pe care zidul cu fundaţie din pietre de râu prinse cu lut şi mortar o delimitează aparţine primei faze de locuire a complexului arheologic reprezentat de Palatului guvernatorului consular al celor trei Dacii, respectiv celei de-a doua jumătăţi a secolului al II-lea p. Chr. Tehnica de construcţie a temeliei zidului în discuţie este identică cu cea a clădirilor din aceeaşi fază descoperite la baza gropii excavate. Pentru faza a II-a de locuire a sitului, au fost descoperite două colţuri de clădiri (Pl. II), care au fost surprinse în apropierea profilelor de est (0,70 x 1,00 m, între -2,55 şi -2,88 m) (fig. 12a) şi vest ale secţiunii (0,30 x 0,25 m). Acestea sunt orientate nord-vest – sud-est, ca şi clădirile aparţinând ultimei faze romane şi continuă spre est şi vest. Dintre ele, numai cea din apropierea laturii estice a secţiunii este mai bine conturată, fiind constituită din asize succesive de piatră şi cărămidă prinse cu mortar. Construcţiile respective suprapun temelia din pietre de râu a clădirii aparţinând primei faze de locuire a complexului arheologic (pe latura vestică), respectiv sunt suprapuse de fundaţiile edificiilor romane din ultima fază de locuire a complexului (pe latura estică, zidul perimetral al camerei 3 suprapune colţul de clădire din faza naterioară). În afara elementelor constructive descrise mai sus, în campania acestui an am continuat golirea unei gropi de scoatere a unui zid sau a unor elemente constructive romane aflate în carourile 1-2 ale secţiunii (Pl. II, fig. 17-19). Ea are dimensiunile cunoscute de 4,90 x 1,50 m. Poziţia stratigrafică a acesteia (a fost surprinsă atât în suprafaţă, aproape în diagonală pe lăţimea secţiunii, cât şi pe profilele de est şi de vest) ne indică ultima faza de locuire romană ca fiind momentul în care ea fost realizată. Ea a demantelat zidul orientat SE-NV al unei mari construcţii care a funcţionat în spaţiul dintre clădirile romane din cele două extremităţi ale secţiunii. Nu cunoaştem, deocamdată, motivul acestei demolări a zidului perimetral al construcţiei romane menţionate. După cantitatea foarte mare de material tegular scoasă până în acest moment din groapa de demantelare (vezi fig.17-18), constituită din cărămizi, ţigle, olane, tegulae mammatae (foarte multe ştampilate cu sigla legiunii a XIII-a Gemina şi/sau cu antroponime sau cu sigla trupelor însărcinate cu paza guvernatorului), este evident că avem de-a face cu o construcţie impresionantă. Groapa a fost golită total în campania acestui an, singura porţiune unde prezenţa ei a fost la o adâncime mai mare este în extremitatea ei vestică, lângă profilul vestic, unde s-a ajuns la adâncimea de -3,30 m (fig. 19, 20a). Cercetarea arheologică din campania anului 2014 a constatat şi existenţa unei/unor faze de lemn, concentrate ca elemente constructive în extremitatea sudică a secţiunii (fig.21). Aici a fost descoperită amprenta unui perete de lemn şi a urmelor de tencuială ale acestuia. El este orientat NE-SV, similar cu cea a fundaţiei zidului perimetral al clădirii aparţinând primei faze de piatră a complexului. Deocamdată nu avem indicii privind datarea acestei faze de locuire – cu siguranţă anterioară însă construirii în piatră a Palatului guvernatorului – deci prima jumătate a secolului al II-lea p. Chr. Secţiunea SXIX/14 (Pl. I, fig. 22-23) În vederea continuării dezvelirii în suprafaţă a zonei aflate pe laturile de sud şi est ale rezervaţiei arheologice, a fost deschisă o nouă secţiune. Aceasta,denumită convenţional S XIX/14, a fost amplasată la 3 m est de secţiunea S XVIII/07, are orientarea N-S şi dimensiunile de 12,80 x 3 m. În campania acestui an au fost săpate straturile moderne şi contemporane, reprezentate de dărâmătura şi fundaţiile a două construcţii. Astfel, în carourile 1-3 ale secţiunii a fost surprinsă de-a lungul profilului estic, fundaţia unei construcţii moderne, constituită din pietre de calcar de dimensiuni variabile şi sporadic din cărămizi, inclusiv din materiale tegulare romane refolosite (fig. 23a). Acestei construcţii i-a aparţinut şi o anexă din lemn, care a fost incendiată la un moment dat, urmele puternice de arsură fiind surprinse pe toată suprafaţa secţiunii(fig. 22-23). În extremitatea sudică a lui S XIX/14 au fost descoperite şi substrucţiile constituite dintr-un singur rând din cărămidă ale unei anexe rectangulare, cu dimensiunile de 2,22 x 1,80 m (Pl. II, fig.22, 23b). Ea aparţine unei alte clădiri moderne, a cărei pivniţă a fost descoperită în extremitatea sud-estică a secţiunii S XVIII/07. Ca şi aceasta din urmă, ea a fost umplută ulterior cu gunoaie menajere în perioada contemporană. Cercetarea arheologică a acestui an s-a oprit la adâncimea maximă de -0,92 m, urmând a fi continuată în campaniile viitoare. Ambele secţiuni au fost excavate manual. Vestigiile descoperite au fost documentate ştiinţific, fiind folosite atât metode clasice (desene la scară pentru grunduri şi profile, fotografie digitală), cât şi moderne (înregistrări cu staţie GIS, fotografiere cu dronă). Ruinele dezvelite au fost protejate cu folie de protecţie, peste care s-a pus un strat de 0,20 m de pământ. Materialele arheologce Materialele descoperite în această campanie sunt atât de epocă romană, cât şi de epocă modernă sau contemporană. Piesele romane sunt preponderent constituite din material tegular ştampilat. Ştampilele poartă sigla legiunii a XIII-a Gemina (fig. 24), adesea însoţită de antroponime (nume de meşteri care activau în cadrul unităţii militare sau de centurioni): Annevis Saturninus, Aurelius Caius, Aurelius Godes, Aurelius Enthimus, Aurelius Mommo, Iulius Marcianus (fig. 25b), Caes(..) Pot(...) etc. O categorie aparte de ştampile, specifică sitului excavat, o reprezintă cea cu sigla pedites singulares (trupe pedestre speciale, însărcinate cu paza guvernatorului) sau numerus singularium (numele generic sub care erau desemnate aceleaşi trupe) (fig.25 a). Acest gen de descoperiri confirmă caracterul oficial al acestui complex, astfel de materiale tegulare nefiind întâlnite în structura locuinţelor private. În campania acestui an au fost descoperite 49 de cărămizi, ţigle şi olane întregi sau fragmentare, care au ştampilă sau semne particulare. Dintre artefactele aparţinând epocii romane, cea mai remarcabilă este o piesă sculpturală de mici dimensiuni (16,5 x 13 x 11,5 cm) din calcar, cu reprezentarea unui cap de taur încadrat de ghirlade (fig. 26). Piesa, bine realizată din punct de vedere artistic, nu pare să fie ruptă dintr-un monument mai mare, ea fiind prelucrată pe toată laturile. Pare mai degrabă să aparţină unui element arhitectonic cu rol funerar (fig. 26b) sau unui monument votiv dedicat lui Men (fig. 26a). Ea a fost descoperită într-un context modern, fiind refolosită ca material de construcţie. Dinte artefactele romane descoperite amintim şi trei fragmente de opaiţe de tip Firmlampen, fără ştampilă de producător păstrată; un fragment de buză de farfurie cu două litere graffitate după ardere (fig. 28a), un fragment de mâner de patera. Se adaugă fragmente ceramice aparţinând categoriilor fină (fig.27, 28b) şi de uz comun (fragmente de boluri, castroane, oale etc) şi câteva fragmente de vase din sticlă. Totodată, din noua secţiune dezvelită, S XIX/14, au fost descoperite câteva artefacte aparţinând epocii moderne: trei monede de bronz (kreutzeri), dintre care a fost identificată una dintre ele, aflată într-o stare mai bună de conservare, bătută în anul 1807 în timpul împăratului Francisc I (fig.29b), o monedă de bronz schifată bătută în timpul regelui Ungariei, Bela al III-lea (1172-1196) (fig. 29a), fragmente de pipe produse în centrul de la Schemnitz (Banská Štiavnica) în secolul al XIX-lea, materiale ceramice diverse (materiale de construcţie, vase ceramice fragmentare), câteva recipiente de sticlă apatrţinând secolelor XIX şi XX.. Datele oferite de stratigrafia secţiunilor SXVIII/07 şi S XIX/14 vin să completeze informaţiile referitoare la stratigrafia complexului arheologic reprezentat de Palatul guvernatorului consular al celor trei Dacii pe latura sudică a zonei supuse cercetării arheologice recente. Astfel, s-a constatat că pe această latură, nivelele de locuire modernă sunt foarte bine atestate, atât prin construcţii (cel puţin două clădirimoderne au fost surprinse în extremitatea sudică a secţiunii a secţiunii S XVIII/07şi în sceţiunea S XIX/14), cât şi prin prezenţa a mai multor gropi menajere. Ultimul nivel de locuire romană este la o adâncime mai mare decât în cazul situaţiilor stratigrafice constatate în săpăturile anterioare pe latura de nord şi pe cea de est a rezervaţiei arheologice. În zona cercetată în perioada 2007-2012, depunerile moderne ating 1,50–1,80 m, fapt ce îngreunează cercetarea vestigiilor romane. În acelaşi timp însă, clădirile de mari dimensiuni dezvelite aici sunt la fel de bine conservate ca şi cele descoperite în groapa excavată. Ele au aceeaşi orientare, aceeaşi tehnică de construcţie, iar materialele arheologice descoperite sunt de acelaşi gen cu cele descoperite anterior pe acelaşi sit. Acest fapt confirmă continuarea spre sud a complexului arheologic, în imediata sa apropiere (cca 150 m sud) fiind partea cea mai consistentă a Palatului guuvernatorului, dezvelită de Adalbert Cserni între anii 1888-1908 Campaniile viitoare vor avea ca scop dezvelirea construcţiilor romane de pe laturile de sud şi de est ale complexului arheologic, în vederea urgentei lor valorificări din punct de vedere istorico-turistic. Obiectivul major al eforturilor noastre îl reprezintă restaurarea Palatului guvernatorului consular al celor trei Dacii şi transformarea lui într-un parc arheologic, el fiind un sit unicat pe teritoriul României şi unul dintre puţinele cunoscute în Imperiul roman.