Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Timişoara | Punct: Piaţa Unirii | Anul: 2014

Anul   2014
Epoca
Epoca bronzului;
Hallstatt;
Epoca romană târzie (sec. II-IV);
Epoca medievală târzie (sec. XIV-XVIII);
Epoca modernă (sec. XIX - XX)
Perioade
Epoca modernă;
Epoca romană;
Epoca medievală;
Epoca bronzului;
Hallstatt
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Religios, ritual şi funerar;
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire;
Cetate;
Fortificaţii;
Necropolă
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Timiş
Localitate   Timişoara
Comuna   mun. Timişoara
Punct
Piaţa Unirii
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Bălărie Andrei Muzeul Banatului, Timişoara
Diaconescu Dragoş Muzeul Banatului, Timişoara
Georgescu Andrei Muzeul Banatului, Timişoara
Harnischfeger Cristine Universitatea de Vest, Timişoara
Szentmiklosi Alexandru responsabil Muzeul Banatului, Timişoara
Tincu Sorin Muzeul Castelul Corvinilor, Hunedoara
Cod RAN    155252.06
Raport Piaţa Unirii este situată în partea nordică a cartierului Cetate (Pl. I/1), fiind cea mai mare dintre pieţele din centrul istoric al Timişoarei, (150 m x 110 m) . Georeferenţierile hărţilor de la începutul sec. XVIII, întocmite după harta din 1716 a căpitanului Perette (Pl. I/2, Pl. II/1), a indicat prezenţa zidului nordic de incintă al cetăţii Timişoara din perioada otomană precum şi a primului şanţ de apărare care a deservit fortificaţia.
Proiectul „Reabilitarea spaţiilor publice din centrul istoric al Municipiului Timişoara” a avut ca obiectiv refacerea reţelei de apă, canal şi telecomunicaţii din perimetrul cartierului Timişoara-Cetate. Cercetările arheologice din Piaţa Unirii s-au desfăşurat în perioada 21 februarie – 16 august 2014.
Pe fiecare din cele patru laturi ale pieţei au fost trasate câte o secţiune magistrală, lată de 2 m (S.I pe latura estică, S.II pe latura nordică, S.III pe latura vestică şi S.IV pe latura nordică) (Pl. II/1, Pl. III). Stratul modern de amenajare a pieţei, gros de aprox. 0,60 m - 1 m, a fost decapat mecanic, în straturi succesive de câte 0,20 m grosime.
Cercetările arheologice preventive au consacrat obiectivul Piaţa Unirii ca pe un sit arheologic multistratificat, în care cele mai vechi urme de locuire se datează către sfârşitul Epocii Cuprului (cca. 3650-2900 cal BC). Fragmentele ceramice descoperite în stratul de humus de deasupra sterilului, indică prezenţa în areal a unei comunităţi de tip Baden.
Tot în Piaţa Unirii au fost descoperite şi 3 complexe aparţinând perioadei mijlocii a primei vârste a Epocii Fierului (cultura Basarabi).
Prezenţa unei locuri de sec. II-IV în perimetrul Pieţei Unirii este indicată atât de fragmentele ceramice descoperite în poziţie secundară (în complexe otomane târzii) cât şi în complexe arheologice clare (două locuinţe semiîngropate şi o fântână).
Prezenţa locuirii medievale, anterioare cuceririi otomane, este evidenţiată de două complexe arheologice cu materiale arheologice caracteristice sec. XI-XII (o fântână) şi sec. XV (o groapă cu funcţionalitate incertă).
Descoperirile arheologice aparţinând perioadei otomane se grupează, stratigrafic, în trei etape importante.
Majoritatea complexelor arheologice otomane din faza timpurie sunt, în fapt, gropi de împrumut lut, umplute ulterior cu material aluvionar sau cu resturi menajere (bucăţi de schelete de mamifere ierbivore de talie mare (cai, bovidee).
Descoperirile otomane aparţinând, stratigrafic, unei etape intermediare sunt formate din locuinţe, fântâni şi gropi de provizii. Locuinţe, de formă rectangulară, amenajate cu pivniţe, sunt prezente atât în exteriorul liniei de fortificaţie (la nord de şanţul de apărare) cât şi în spatele zidului de incintă a cetăţii. La nord de şanţul de apărare au fost descoperite şi morminte de inhumaţie, simple, fără inventar funerar (probabil, creştine).
Toate complexele arheologice atribuie etapei intermediare de locuire a terasei nordice a braţului de râu sunt suprapuse de un strat lutos, cu grosimi cuprinse între 0,30 şi 0,60 m, foarte sărac în materiale arheologice, care indică o nivelare a zonei în vederea reamenajării ei. Acest moment poate fi legat, cel mai probabil, de construirea ultimei linii de fortificaţie a cetăţii turceşti (prima linie de la exteriorul cetăţii turceşti vizibilă pe harta căpitanului Perette).
Ultimei secvenţe stratigrafice aparţinând locuirii otomane aparţin construcţiile ridicate pe structuri de rezistenţă masive, amenajate în şanţuri de fundaţie sau gropi de implementare, în care au fost dispuşi baterii de fundare formate din ţăruşi ascuţiţi. Una dintre aceste locuinţe, situată în S.II prezintă şi un nivel de distrugere bine delimitat. În cadrul acestui nivel de distrugere a fost descoperită o monedă emisă de Suleyman al II-lea (sultan între 1687-1691). Cel mai probabil, această locuinţă a fost distrusă cu ocazia asediului şi cuceririi Timişoarei de către Eugeniu de Savoya în 1716.
Dezvelirea zidului de incintă al cetăţii Timişoara a fost anticipată ca urmare a georeferenţierilor hărţii din 1716, întocmită de căpitanul Perette. Secţiunile arheologice au permis cercetarea zidului de incintă a cetăţii Timişoara în două locuri (în colţul de sud-est a pieţei, respectiv, pe latura vestică a pieţei). Cercetările arheologice au confirmat descrierile din izvoarele istorice ale vremii (Sigismondo de Prato , Henrik Ottendorf , Evliya Çelebi , Tutovicz János etc.).
În ambele sectoare de cercetare, zidul de incintă a fost format din straturi succesive de pământ şi lut albăstrui, depuse în spatele unei structuri de rezistenţă din stâlpi masivi de stejar. Acest sistem de fortificaţie a fost descris de Sigismondo de Prato ca fiind un sistem de fortificare modo hungarico . Palisada de deasupra zidului de incintă a fost formată din gabioane făcute împletituri de nuiele şi viţă de vie în care a fost bătut lut semnalate şi de Evliya Çelebi .
În condiţiile în care partea superioară a zidului a fost distrus de nivelările din sec. XVIII, evidenţe arheologice surprinse în cadrul acestor cercetări arheologice preventive indică existenţa a cel puţin trei etape majore de reparaţii a zidului si mai multe reparaţii punctuale. Aceste reparaţii punctuale sunt evidente în tronsonul de zid dezvelit în colţul sud-estic al Pieţei Unirii, zonă în care au avut loc şi cele mai intense bombardamente ale artileriei austriece, în 1716.
După cucerire, cetatea avariată va fi reparată parţial şi va fi în uz până la demararea construcţiilor noi fortificaţii, bazate pe principiile moderne ale arhitecturii militare. După începerea construirii catedralei episcopale romano-catolice, zona în care a existat zidul de incintă se transformă într-un spaţiu de interacţiune socială care a deservit oraşul în cadrul manifestărilor religioase. Cercetările arheologice au surprins evoluţia amenajărilor pieţei, începând din prima jumătate a sec. XVIII până la sfârşitul sec. XX.
Rezumat
English Abstract Das Sanierungsvorhaben der Altstadt von Temeswar hat die Durchführung präventiver archäologischer Forschungen am Unirii-Platz, veranlasst. Es wurden Besiedlungsspuren mehrerer historischer Perioden gefunden (Kupferzeit, Eisenzeit, 2. – 4. Jh. n.Chr., Früh- und Hochmittelalter und Osmanische Zeit).
Archäologische Forschungen haben auch an zwei Stellen der Festungsmauer von Temeswar stattgefunden (in der südöstlichen Ecke des Marktes bzw. auf der Westseite des Marktes). In beiden Bereichen der Grabung wurde eine Mauer, bestehend aus massiven Eichenpfeilern, festgestellt, die das Rückgrat der Festung gebildet haben. Die Palisade über der Mauer wurde von Gabionen aus Flechtwerk errichtet, die man mit Stampflehm anfüllte. Die erfassten archäologischen Befunde der Ausgrabung weisen auf die Existenz von mindestens drei Haupterneuerungen des Festungswalls und mehrerer kleineren Reparaturen hin. Diese gezielten Reparaturen erfolgten offensichtlich in dem Abschnitt der Befestigung, in der südöstlichen Ecke des Unirii-Platzes, wo der österreichische Artilleriebeschuss 1716, am intensivsten war.
Außer der osmanischen Festung wurden auch archäologische Befunde des 17. und 18. Jh. entdeckt, die sich in drei chronologische Stufen einteilen lassen.
Nach der Eroberung Temeswars durch Eugen von Savoyen wurde die osmanische Festung abgebaut und der Platz ein Ort der sozialen Interaktion. So haben die weiteren archäologischen Untersuchungen eine Beobachtung der Marktplatzentwicklung in der ersten Hälfte des 18. Jh. bis zum Ende des 20. Jh. erlaubt.
Bibliografie Antoniuc et alii 2011 - Antoniuc D., Hotopilă V., Medinski A., Micle D., Streian V., Zonte V., Lista Monumentelor Istorice 2010 – Judeţul Timiş, Ed. Graphite, Timişoara (2011).
Buruleanu-Medeleţ 2004 - Buruleanu D. N., Medeleţ Fl., Timişoara: Povestea oraşelor sale. The Story of its Towns, Ed. Mirton, Timişoara, 2004.
Călători străini...1976 - Călători străini despre Ţările Române, Vol. VI (Partea I: Paul de Alep, Îngrijit de M. M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Partea a II-a: Evlia Celebi, Îngrijit de Mustafa Ali Mehmet, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976.
Ottendorf 2006 - Ottendorf H., De la Viena la Timişoara, 1663. Von Wien auff Temeswar, 1663. Bécstől Temesvárig, 1663. Od Beča do Temišvara, 1663, Ed. Banatul-Artpress, Timişoara, 2006.
Feneşan 2014 - Costin Feneşan, O descriere a cetăţii Timişoara din august 1716. A description of the Fortress of Timişoara (Temeswar) from August 1716. AnB, XXII, 2014, 295-299.
Magina 2013 - Andrian Magina, Fortificaţiile Lipovei şi Timişoarei în preajma cuceririi otomane (1551). Fortification of Lipova and Timişoara on the Eve of Ottoman Conquest. AnB, XXI, 2013, 299-303.
Opriş 2007 - Opriş M., Timişoara. Monografie urbanistică, vol. I, Descoperiri recente care au impus corectarea istoriei urbanisitice a Timişoarei, Ed. Brumar, Timişoara, 2007.
Note Bibliografice Magina 2013, 301.
Ottendorf 2006.
Călători străini...1976, 494-503.
Feneşan 2014 (mss).
Magina 2013, 300-301.
Călători străini...1976, 496-497.
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu