Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Racoş | Judeţ: Braşov | Punct: Piatra Detunată, Dealul Vărăriei (Meszes) | Anul: 1997

Anul   1997
Epoca
Hallstatt;
Latene
Perioade
Categorie
Domestic;
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Braşov
Localitate   Racoş
Comuna   Racoş
Punct
Piatra Detunată, Dealul Vărăriei (Meszes)
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
Cod RAN    41710.02 41710.01
Raport I. Piatra Detunată
Hallstatt
S-a continuat săpătura în cele două secţiuni începute în anii anteriori, respectiv 1995 şi 1996, după cum urmează: Secţiunea I 1995 - 1997. Aceasta a fost prelungită de la m 74 la m 92, fără a se ajunge la limita exterioară a fortificaţiei. Cu această ocazie, s-a constatat că fortificaţia de pe Piatra Detunată este realizată din două valuri şi un şanţ amplasat între acestea. Şanţul are lărgimea (măsurată la nivelul coamei valului exterior) de circa 5 m iar adâncimea de numai 1,20 m. Diferenţa de nivel între coama actuală a valului mare (interior) şi icul şanţului este de 8,25 m. Dacă se adaugă înălţimea palisadei de pe acelaşi val, diferenţa de nivel trebuie crescută la 11 - 12 m, ceea ce ni se pare impresionant, deşi există sectoare în care ea poate să fie chiar mai mare. Între coamele valurilor ea putea fi de 9 - 10 m. Grosimea valului exterior, scund, este în sectorul traversat de secţiune, de 12,5 m. deşi nu s-au găsit stâlpi sau gropi de stâlpi pentru palisada, existenţa acesteia ni se pare indubitabilă. Împreună cu aceasta, valul exterior putea avea o înălţime de circa 5 m. Profunzimea întregului sistem defensiv putea depăşi 25 m, în timp ce, lungimea era de 178 - 180 m. Deoarece nu s-au făcut sondaje şi în alte sectoare, nu este sigur dacă valul exterior îl dublează pe cel principal pe toată lungimea acestuia.
În ambele valuri există gropi şi chiar o locuinţă (în cel exterior) databile în aceeaşi epocă, fapt ce susţine contemporaneitatea construirii şi funcţionăriilor (după olăria canelată, probabil din Ha A1 - B).
Pe ambele au fost adăugate construcţii defensive dacice.
Secţiunea I 1996 - 1997. Începută în campania precedentă, aceasta nu a putut fi terminată în anul 1997, în principal din cauza condiţiilor atmosferice deosebit de potrivnice, la care s-a adăugat greutatea avansării săpăturii într-un teren cu foarte multă piatră şi cu rădăcini de arbori deosebit de mari, care au şi dislocat în bună măsură construcţiile din epoca dacică. Stratigrafic şi constructiv se repetă situaţia din secţiunea precedentă, prezentată în anii anteriori. Subliniem doar că pe valul hallstattian exterior s-a dezvelit parţial pavajul unui posibil turn dacic. Şanţul dintre valuri pare să fie puţin mai larg decât în secţiune, respectiv de aproape 6 m.

Latene
Secţiunea I 1995 - 1997. S-a continuat cercetarea între m 74 şi m 92, respectiv o porţiune din şanţ şi valul hallstatian exterior. Valul este placat pe ambele feţe cu bolovani mari de calcar, parţial fasonaţi. Este posibil ca aceşti paramenţi să fi delimitat o supraînălţare a valului de către daci, construcţie care nu se mai păstrează dar din care pot proveni numeroasele pietre mari din aval. Este sigur că paramenţii aparţin epocii dacice; între bolovani s-a găsit şi o râşniţă din tuf vulcanic, Latene.
Secţiunea I 1996 - 1997. Începută în anul 1996, nici această secţiune nu a fost terminată în 1997, din aceleaşi motive. Cu toate acestea, în ansamblu, s-a reuşit a se obţine dovezi în plus referitoare la faza dacică a fortificaţiei. Astfel, în afara posibilie supraînălţări a valului hallstattian exterior, este sigur că dacii au ridicat o construcţie de dimensiuni apreciabile pe valul principal, interior. Fără a deranja în vre-un fel valul hallstattian, dacii au înălţat pe coama acestuia un ''zid'' a cărui înălţime nu o cunoaştem dar a cărui grosime este de circa 4 m. Fără a se surprinde toate detaliile, despre acest ''zid'' se pot afirma următoarele: 1. deasupra valului hallstattian s-a făcut o aplatizare din pământ şi pietre de calcar; 2. pe această aplatizare s-a aşezat o platformă de dulapi, perpendiculari pe val, de la ale cărei extremităţi pornesc vertical două schelete de bârne. În acest U s-au aglomerat piatră de calcar, pământ, ceramică (odată cu pământul), fragmente de râşniţe; 3. din loc în loc, bârnele verticale sunt unite de altele orizontale, ale căror urme se văd în arsură; 4. în acest sector al ''zidului'' este prevalent pământul, spre deosebire de situaţia din secţiunea 1995 - 1997 unde se păstrează mai multe rânduri de piatră; 5. în umplutura acestui ''zid'', ceea ce confirmă ridicarea lui de către daci, în afara materialelor din epoca bronzului şi din prima epocă a fierului, au fost găsite vase dacice (unele întregibile, toate modelate cu mâna), chiar la baza construcţiei; 6. ''zidul'' amintit a fost încadrat de doi paramenţi de piatră de calcar (unele blocuri cu lungime de peste 1 m şi făţuite pe toate laturile). Paramentul interior are o grosime de aproape 1 m, cel exterior fiind mai gros dar greu de măsurat exact deoarece faţa lui exterioară s-a prăbuşit spre şanţ. Sub aceşti paramenţi s-au găsit doi stâlpi de la palisada hallstattiană.
Toată construcţia a fost incendiată de la început, pentru a i se conferi rezistenţă. În materialele de umplutură, în afara vestigiilor Wietenberg, Hallstatt şi Latene au mai fost descoperite foarte multe cochilii de scoici, râşniţe de mână plate şi concave, oase prelucrate şi neprelucrate, topoare de piatră, un Krummesser şi un topor din fier, sigur dacic. Între bolovanii mari care au căzut din paramentul exterior au mai fost descoperite: o mandibulă, un fragment de craniu şi câteva oase mai mici (şi o coastă), sigur umane. Este prima descoperire de acest fel la Racoş şi nu este exclus (dată fiind poziţia descoperirii) ca defunctul să fie una din victimele ultimei confruntări armate dintre daci şi romani.
Nu s-au făcut cercetări pe Tipia Ormenişului, nici pe terase, nici în incinta sacră. S-au făcut mai multe gropi de sondaj în jurul Dealului Vărăriei, pe terase, din care a rezultat o locuire contemporană fortificaţiei. Alte sondaje au fost practicate în stânga Pârâului Racilor, înainte de vărsarea acestuia în Olt, din care au rezultat câteva fragmente ceramice, atipice.

II. Dealul Vărăriei (Meszes)

Punctul este situat în stânga Oltului, aproape de ieşirea acestui râu din defileul racoşan. Dealul are pe partea de sud-est o pantă foarte abruptă, total inaccesibilă. Pe partea de nord-est dealul este apărat tot natural de alte două pante la fel de abrupte, succesive: prima este chiar lângă Olt şi paralelă cu acesta, a doua la circa 150 - 170 m în amonte. Panta dinspre vest - nord-vest, accesibilă, a fost apărată de construcţii impozante: un val ''interior'' lung de circa 525m, gros între 3 şi 12 m şi înalt de la 2 la peste 10 m. Acesta este dublat pe aproape jumătate din lungime de un val exterior, mai scund şi mai subţire (în jumătatea dinspre sud, în amonte). Din loc în loc, cele două valuri sunt unite prin platforme de piatră în aşa fel încât rezultă un fel de casete. Ambele valuri au fost realizate din singura rocă a dealului, olivită, un material moale care clivează în straturi subţiri de formă romboidală. Pentru construirea valului interior s-a procedat la ''îndreptarea'' unei buze de terasă, lespezile dislocate fiind folosite la corectarea denivelărilor şi la supraînălţare. Valul exterior s-a înălţat din roca excavată pentru săparea şanţului. Piatra ambelor valuri iese practic deasupra actualului nivel de călcare, ceea ce şi explicăde ce în suprafaţa surprinsă de Secţiunea II nu au apărut urme de palisade pe nici unul din valuri. Este însă sigur că acestea au existat, aşa cum demonstrează stâlpii incendiaţi şi căzuţi în şanţ de pe valul interior.
Prima secţiune s-a trasat aici în anul 1981 (Ioan Glodariu şi Florea Costea), datorită ei fiind posibilă atribuirea fortificaţiei. Locul ei a fost ales spre capătul sudic al valului principal (S I), în timp ce secţiunea din anul 1997 (S II) a fost săpată aproximativ la jumătatea lungimii acestuia, acolo unde nu a fost necesară tăierea arborilor. Cum ea nu a fost terminată, nu se pot da detalii exacte asupra dimensiunilor construcţiilor, sigură fiind doar constatarea că acestea le depăşesc pe cele de la Piatra Detunată. Suprafaţa închisă de valuri şi de panta nordică amintită poate depăşi 15 ha (şi nu doar 6-7 cum am afirmat altă dată, înainte de observarea unor detalii de teren). Dacă se adaugă şi suprafaţa delimitată de cele două pante dinspre nord se ajunge la o arie de aproximativ 20 ha.
În secţiunea dun anul 1997 (S II) au rezultat aproape numai vestigii hallstatiene (ceramică neagră, canelată, databilă eventual în Ha A2 - B, dar şi câteva fragmente care pot fi datate la finele acestei epoci). Pe panta exterioară a valului principal s-a secţionat o locuinţă cu vase canelate, altă locuinţă fiind puţin adâncită în roca din interiorul valului, lipită de acesta. Din val mai provine un corn de bovideu, foarte bine finisat, din piatră. Restul inventarului este insuficient pentru încadrări tipologice şi pentru o datare mai exactă.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu