La solicitarea SC RESCON MOLDOVEANU SRL Bacău, din luna mai 2014 către CMN Moldova Iaşi, care are în vedere restaurarea ansambului mănăstirii Caşin s-a deplasat un colectiv format din CS III Costică Asăvoaie, Dr. Lăcrămioara Stratulat şi Cosmin Niţă. În intervalul 15.05 – 30.05. 2014 s-au realizat şi studiile geotehnice care s-au făcut pe bază de sondaje, acestea permiţând observarea unor date cu caracter istor...ic şi arheologic care au facilitat elaborarea acestei diagnoze după cum urmează (1). Mănăstirea Caşin a fost ctitorită de domnul Tării Moldovei, Gheorghe Ştefan (13 aprilie 1653–8 mai 1653 şi 16 iulie 1653–13 martie 1658), între anii 1656-1657. Din descrierea lui Paul de Alep care a ajus în zonă, la 14 octombrie 1656 (2), rezultă că mănăstirea era apărată natural dar şi antropic din toate părţile iar locul în care era amplasată îi asigura controlul asupra unei porţiuni de drum (trecere obligatorie) din care ulterior se bifurcau căi către Transilvania şi Ţara Românească. Construirea alertă a zidului de incintă denotă faptul că rolul ei era unul primordial militar motivat prin unul religios, invocând cumva motivaţia utilizată anterior pentru păstrarea Cetăţii Neamţului. După opinia lui Petronel Zahariuc biserica a fost terminată la sfârşitul anului 1656 iar restul complexului nu a fost finalizat cu toate că în anul 1657 lucrările au continuat cu aceeaşi intensitate ca şi în anul precedent (3). Mănăstirea se pare că a fost construită pe locul unui aşezâmânt monahal mai mic, ctitorit tot de Gheorghe Ştefan probabil când se afla doar “în boierie” în satul Poienile, pe care îl cumpărase de la toţi “moşinaşii”, la începutul anului 1655. A înzestrat mănăstirea cu multe sate, pe tot parcursul domniei sale, multe dintre acestea fiind din miezul averii lui Gheorghe Ştefan; aşadar el s-a gândit să-şi protejeze averea în cazul unui pericol extern iar mănăstirea a fost construită ca adăpost în cazul unei invazii turceşti, dar nu numai, fiind închinată de ctitor Patriahiei de Ierusalim, ceea ce îi conferea şi o anumită imunitate (4). În timpul lui Gheorghe Ştefan s-au construit zidul de incintă, biserica, turnul clopotniţă, chiliile şi casa domnească. Alexandru Papadopol Calimah menţionează că trupul lui Gheorghe Ştefan ar fi fost adus după ce a murit la Stettin şi îngropat la M-rea Caşin. Această informaţie este întărită de relatările unor bătrâni din sat care ar fi fost martori la refacerea de la 1806 ce menţionau că “înăuntrul ei [bisericii] s-a găsit un zid în partea stângă, într-o criptă un sicriu şi că acela era sicriul la Gheoghe Ştefan” (5). După domnia lui Gheorghe Ştefan mănăstirea a întrat în declin până în timpul domniei lui Istratie Dabija când situaţia ei economică s-a redresat şi a primit noi danii. În anul 1717 domnul Ţării Moldovei, Mihai Racoviţă, a dat ordin să se dărâme zidul de incintă al mănăstirii; odată cu zidul întregul ansamblu a avut de suferit din cauza conflictelor ce au existat în acel an (6). Mănăstirea a rămas în acestă stare până la începutul secolului XIX când la cutremurul din 1805 – a suferit iarăşi mari distrugeri. Egumenul de atunci al mănăstirii, Ierotei Ţarigrădeanul a demarat lucrările de reparaţie a complexului în 1806 când a reparat biserica. Alte reparaţii ale bisericii s-au făcut in perioada 1836 – 1839 de către egumenul Isaia Ţarigrădeanul, care nu s-a mulţumit doar cu atât, ci s-a intitulat ctitor doar pe sine, procedând la raderea pisaniei vechi – cea a lui Gheorghe Ştefan – pe care la un colţ se mai pot observa literele vechi din care se poate reconstitui numele domnului Gheorghe Ştefan. Zidul de incintă a fost refăcut în perioada 1820-1830. Între biserica mănăstirii Caşin şi cea a mănăstirii Golia au existat unele asemănări deoarece meşterii care lucrau la Golia la jumătatea secolului XVII au fost transferaţi la Caşin iar aceştia au construit noua biserică după modelul Goliei (7). În decursul timpului s-au petrecut modificări generate de factori naturali şi de conflictele armate iar acestea au generat reparaţii la ambele biserici. Noii constructori nu au mai refăcut edificiile aşa cum erau ele la momentul primei construcţii. De exemplu, numai mănăstirea Caşin a suferit reparaţii după cum urmează: după 1717, 1805-1806, 1836-1839, 1892-1895, 1907, 1909, 1926, 1940, 1959, 1983-1989. De cele mai multe ori biserica mănăstirii Caşin a fost luată ca model şi reper explicativ pentru elucidarea necunoscutelor de arhitectură a bisericii de la Golia, soluţie riscantă dacă se tine cont de multiplele refaceri de la Caşin. Asemănarea dintre cele două biserici s-a păstrat doar la nivelul planimetric, la nivelul superior al elevaţiei cele două sunt diferite. Diferenţe se pot observa la nivelul ferestrelor, la nivelul cornişei, al boltirii şi la nivelul turnurilor. Planul bisericii de la mănăstirea Caşin este cel moldovenesc, în formă treflată, cu absidele laterale la exterior sub formă dreptunghiulară, în interior având formă rotundă iar în elevaţie, în partea superioară se termină în semicalotă. La uşi şi ferestre se găsesc ancadramente florale, care în prezent sunt şi la turnul clopotniţă pe exterior. Ctitoria iniţială, a lui Gheorghe Ştefan, a fost demantelată cel puţin până la soclu. Două repere imprtante care vin în sprijinul acestei afirmaţii se află acum montate în paramentul turnului clopotniţă: 1. Două fragmente de brâu torsadă, considerat de către istoricii de artă, a fi introdus în Ţara Moldovei prin biserica de la Dragomirna care face carieră culminând cu Trei Ierarhi. 2. Fragmente de soclu (sau glaf fereastră ?). La exterior, ca elemente decorative, sunt pilaştrii angajaţi care sunt uniţi în partea superioară de o friză nesusţinută de capiteluri aşa cum este la Golia iar la bază au încrustaţi câte o rozetă. În a doua jumătate a secolului XIX, fosta mănăstire a început să se degradeze, iar ca urmare a acestui fapt, biserica a fost reparată, în perioada 1892-1895 (8), ca şi mai apoi, la începutul secolului XX, între anii 1907 şi 1909. În şedinţa Comisiunii Monumentelor Istorice din 12 iulie 1908, pe baza referatului arhitectului N. Ghika, s-a cerut aprobare pentru dărâmarea unei clădiri din curtea fostei mănăstiri, menţionând că nu are nici o importanţă din punct de vedere artistic; Comisia a cerut o cercetare din punct de vedere istoric (9). Clădirea a fost dărâmată între timp deoarece în şedinţa Comisiei din 21 iunie 1913 s-a cerut anchetarea privind dărâmarea fără autorizaţie a construcţiilor aparţinătoare de fosta mănăstire Caşin (10), se pare că edificiul dărâmat este cel care era situat la N de turnul clopotniţă, iar ruinele se pot observa şi în prezent. În anul 1920 clopotniţa şi şcoala domnească care au fost acoperite cu şindrilă care în acelaşi an, au luat foc din cauza unei locomotive a trenului forestier al Societăţii Union. Cu acest prilej au ars şi două turle de la biserică împreună cu catapeteasma ce era lucrată cu aur şi întregul mobilier (11). După acest an şcoala domnească nu a mai fost reparată niciodată. Acest dezastru a determinat repararea bisericii în anul 1926 şi a turnului clopotniţă în anul 1936. Lucrări de reparaţii sau mai făcut în1940, de către locutorii comunei, 1959 şi 1983-1989. Primele investigaţii arheologice pe acest ansamblu s-au făcut în anul 1983 de către Alexandru Artimon şi au constat într-un sondaj la turnul clopotniţă şi o verificare a casei domneşti. În 1986 au fost degajate de vegetaţie zidurile şcolii domneşti (12). În anul 1991 acelaşi arheolog a făcut investigaţii la Casa domnească şi a trasat 6 secţiuni în scopul delimitării, verificării etapelor de construcţie şi a evoluţiei sale. În timpul cercetărilor s-a constatat că terenul destinat construcţiilor a fost defrişat în mod sistematic iar în secţiuni au fost surprinse straturi de pământ cafeniu cu prundiş fără urme materiale, în partea superioară au fost găsite fragmente ceramice din secolul XVII, fragmente de cahle cu reprezentări florale, geometrice şi zoomorfe şi fragmente de ceramică din secolele XVIII – XIX (13). S 1 a fost trasată pentru a verifica legătura dintre casa domnească şi zidul de incintă de pe latura de V(20×2 m) şi s-a constat că zidul incintei de pe latura de V este contemporan cu Casa domnească. În cadrul secţiunilor S2, S3 şi S6 s-a observat un zid ce pare să meargă paralel cu zidul de sud al casei domneşti ce are o lăţime de 1,50 m şi o adâncime de până la – 2,75 m iar nivelul anterior de calcare faţă de cel actual (latura exterioară pe S) este situat la cca. 1.35 m (14). În S5 (latura de N) s-a observat că elevaţia se adânceşte până la – 0,85 m faţă de nivelul actual de călcare iar acesta pare să fie vechiul nivel de călcare (15). În S4 s-a verificat întinderea spre E a casei şi dispunerea bolţilor demisolului. În cadrul secţiunii s-a observat un strat de pietre, mortar şi cărămizi care se află la cca. – 0 ,45 m faţă de actualul nivel de călcare iar între – 0,95 – 1,45 m s-a dezvelit bolta exterioară (16). Grosimea zidului Casei domneşti pe latura de E este de 1,75 – 1,85 m (17). În studiul domnului Al. Artimon din 1991 dăinuie o anume confuzie generată de modul său de exprimare ceea ce impune reluarea cercetărilor pentru a completa datele istorice bazate pe elementele arheologice. Observaţii făcute pe baza sondajelor geotehnice (2014) 1. Zidul de incintă (Z.E şi Z.N). Au fost efectuate două sondaje, unul la zidul de nord şi celălalt la zidul de vest pe extremitatea de nord (Fig. 1). - Sondajul pe zidul de nord are o lăţime de 1 m, lungime de 1.20 m şi adâncimea de 1,10 m. Nivelul de călcare stabilit este la adâncimea de – 0,30 – 0,40 m faţă de nivelul actual de călcare. - Sondajul de la extremitatea de nord a zidului de vest are 0,80 m lăţime, 1,20 m lungime şi 1,10 m adâncime. Nivelul de călcare a fost stabilit la – 0,30 m adâncime faţă de nivelul actual de călcare. 2. Şcoala domnească (ŞD) (jumătatea sec XIX) a funcţionat până în anul 1920 cand a fost distrusă de un incendiu. Sodajul este plasat în exteriorul clădirii, pe latura de S-E şi are dimensiunile următoare: 1.50 m lungime, 1,20 m lăţime şi 1,90 m adâncime (Fig. 1). Nivelul de călcare intermediar, cel al ultimilor constructori, este marcat în zidire cu cărămidă dar şi în profil prin limita dintre pământul cenuşiu şi actualul strat vegetal şi este situat la – 0,30 m de nivelul actual de călcare iar cota de fundare este situată la 1.00 m fată de nivelul de călcare actual. Se poate observa că edificiul a fost construit pe alte contrucţii mai vechi iar materialul utilizat este refolosit. După cum se poate observa piatra şi cărămida au fost scose de la unul sau mai multe construcţii anterioare iar fundaţia nu a fost fixată în sol virgin ci pe umpluturi. Umplutura este compusă din piatră brută de râu, piatră fasonată şi cărămidă reutilizată cu urme de cel putin două categorii de liant. Un alt nivel de călcare, al constructorilor primului edificiu este greu de reperat şi urmează a fi stabilit la etapa de săpătură arheologică preventivă sau supraveghere a lucrărilor de subzidire şi cămăşuire. Aceste operaţiuni mentionate anterior sunt necesare datorită pietrei de râu rulate şi nefasonate care – se ştie – nu fac priză bună în lianţii utilizaţi anterior cimentului industrial, acesta fiind de slabă calitate şi în cantităţi minimale şi de asemenea, datorită fundării pe umpluturi. 3. Turnul Clopotniţă (T1). Sondajul s-a executat pe latuara de S a turnului în dreptul pilonului angajat din jumătatea de S, în interiorul incintei şi are următoarele dimensiuni: 2.00 × 2.00 m şi 1.80 m adâncime (Fig. 1). Structura solului în profil pe latura de S a casetei este următoarea: Pământ negru cu intruziuni de mortar şi piatră spartă de dimensiuni relativ mici (6 – 15 cm) şi de formă neregulată. După toate probabilităţile sunt resturi de la fasonarea blocurilor folosite la restaurarea turnului. Acest amestec constituie, de altfel, şi solul vegetal. După toate indiciile, malurile şanţului folosit pentru turnarea fundaţiilor s-a surpat, de unde a rezultat “panta pământului negru” şi decroşul fundaţiei turnate. Mai există un strat de lut galben, curat provenit din şantul de fundare şi un strat de pământ nederanjat. După forma fundaţiilor decroşate în profil, se consideră că cei care au construit au luat ca reper pentru înălţarea elevaţiei “reverul” superior al fundaţiei şi nu partea consistentă (miezul) care se menţine pe adâncimea fundaţiei. Prin urmare, partea exterioară a zidului (faţada) are o temelie incertă, ceea ce presupune prevederea lucrărilor de subzidire. Suprafaţa de călcare a constructorilor era denivelată şi se află la partea inferioară a pietrelor de talie mare. Stratigrafie: - Sol supraînâlţat: 0,40 m în partea de nord a zidului şi 0,60 m pe partea de sud; - Trei asize din piatră fasonată, în vederea nivelării fundaţiei turnate: 0,60 m; - Nivelul anterior de călcare: 1, 00 m (N) şi 1,20 m (S) - Fundaţie turnată în cofrag natural: adâncimea controlată este de 0,60 m. - Decroşul maxim dintre miezul fundaţiei în retragere şi buza fundaţiei: 0.20 m (N) şi 0,60 m (S). Alte observaţii: Fundaţia turnată în cofrag natural nu a putut fi săpată până sub talpă din cauza riscurilor de majore. A putut fi relevat faptul că este constituită din bolovani de râu legaţi cu mortar de proastă calitate, friabil. Riscurile constă în a se fisura elevaţia sau a se tasa cel puţin paramentul în caz de seism. Adâncimea controlată este de 0,60 m. Fragmentele de brâu situate în exteriorul porţii, la o înălţime de 1,48 – 1,75 m faţă de actualul nivel de călcare, este posibil să fi făcut parte din brâul primei biserici, cea a lui Gheorghe Ştefan. În colţul de NV la intrare, pe exterior, sunt inserate în asizele 2-3 ale paramentului, la înălţimea de 0.80 – 1,08 m şi 1,16- 1,35 m, două piese fasonate cu profilatură de soclu, provenind, foarte probabil, de la prima biserică (Gheorghe Ştefan). Cea de a doua piesă, din partea superioară, deşi fisurată, arată ca o piesă de colţ. Aceste au fost precizate mai sus. Cele două muluri, care încadrează arcada de la intrare pe paramentul exterior reprezintă mai curând o refolosire a unor fragmente din brâul torsadă ce a ornat cândva biserica lui Gheorghe Ştefan, ornament foarte uzitat în epocă. Retragerea în fundaţie a condus la o eroare care impune subzidire şi se poate considera: viciu în construcţie, schimbarea meşterilor sau ignoranţă. 4. Casa Domnească (CDdV). Sondajul a fost făcut la intrarea din partea de V mai exact din mijlocul intrării şi până la jumătatea pilastrului angajat al uşii (Fig. 1), cu următoarele dimensiuni: 3×0,80×150 (h) Dimensiunile secţiunii: - Diferenţa dintre actualul nivel de călcare până la prag: - 0,90 m . - Grosime prag: 0,42 m; - Lăţime: 0,80 m; - Lungime: 3,00 m. Observaţii - Adâncime de la extremitatea interioară a bolţii până la vechiul nivel de călcare (prag) – 2,10 m; - Adâncime de la extremitatea interioară a bolţii până la actualul nivel de călcare 1,20 m; La casa domnească partea păstrată până în prezent este un demisol nicidecum o pivniţă, dovadă în acest sens sunt ferestrele şi nu guri de aerisire (mai relevante în sectorul de E). Este recomandat a se vedea construcţii de acest fel la mănăstirile Dragomirna, Cetăţuia, Sala Gotică de la Trei Ierarhi etc. Este posibilă adâncirea ulterioară pentru transformarea în pivniţă pentru acest fapt a se vedea diferenţa dintre arcul uşei şi bolta încăperii pe V fiind vizibilă aglomeraţia modernă de material. 5. Biserica (B) 5.1 B S1 – interior, latura de S, între pronaos şi pridvorul iniţial (Fig. 1). Dimensiuni: lungime 2,00 m, lăţime 1,20 m, adâncime sondaj 2,55 m. În această sondaj a fost observată următoarea situaţie stratigrafică: - Pavaj modern din beton cu armătură (propus pentru eliminare): 0 – 0,15 m; - Pat din nisip, granulaţie relativ fină, unitară: - 0,15 – 0,30 m ce corespunde cu blocheţii din piatră fasonată (la partea lor superioară) care la rândul lor, sunt amplasaţi pe o fundaţie turnată în cofrag natural din piatră de diferite dimensiuni, înecate în mortar din var şi nisip. - Strat de umplutură din piatră spartă, pigment dens din mortar, clot de cărămidă, mai pe scurt – resturi de la momentul construcţiei (nu există urme de tencuială): - 0,30 – 0,55 m; - Pământ negru – cenuşiu, nederanjat: - 0,55 – 0,75 m. La - 0,55 m este stratul iniţial de călcare (1805-1806); - Strat de pământ argilos cu densitate mare, nederanjat: - 0,75 – 2,55 m; - La distanţa de 0,62 - 0,65 m faţă de latura de V a pilastrului angajat a fost surprins în secţiune, pe o lăţime de 0,45 m, în profilul de V al casetei, începând cu adâncimea de – 1,37 – 1,38 m şi până la baza casetei o inserţie de cărămidă zidită unitar. Dimensiunile la parament ale cărămizilor 5×13×30 cm, uşor variabile. - Cota de fundare dacă o corelăm cu cea a casetei B S2 din exteriorul bisericii de pe latura de N, este: - 3,40 m, faţă de actualul nivel de călcare 5.2 B S2 – exterior, latura de N de la jumătatea pilastrului vestic al pronaosului până la jumătatea pilastrului angajat din dreptul delimitării dintre gropniţă şi pridvor (Fig. 1). Sondajul are următoarele dimensiuni: 3,00 m lungime, 2,80 m lăţime din dreptul jumătăţii pilastrului angajat ce corespunde delimitării dintre gropniţă şi pridvor şi 0,90 m lăţime din dreptul pilastrului vestic al pronaosului şi adâncimea de 3,70 m. Situaţia stratigrafică în profilul de E al sondajului este următoarea: - Strat de ciment modern: 0 - 0,10 m; - Două blocuri masive de piatră (0,42 m grosime bloc): - 0,10 – 0,90 m; la – 0,90 m este nivelul de călcare al constructorului de la 1805-1806; - O gaură de tirant ce merge de a lungul bisericii, situată la o adâncime de – 1,10 m cu o lăţime de 0,17 – 0,20 m. Acesta a ieşit din traseul firesc şi trebuie avut în vedere de către restauratori pentru introducerea de armătură şi injectare cu beton; - Strat de argilă, adăugat: - 0,90 m – 2,40 m; - Strat de pământ negru, care reprezintă la partea sa superioară nivelul de călcare al primului constructor (Gheorghe Ştefan): - 2,40 – 2,90 m; - Strat de lut: - 2,90 – 3,70 m. Situaţia stratigrafică în profilul de N al sondajului este următoarea: - Strat de ciment modern: 0 - 0,10 m; - Un bloc de piatră: - 0,10 – 0,50 m; - Decroş în fundaţie cu o lăţime de 0,40 – 0,50 m situat la – 1,65 m; - Zid de piatră de râu nefasonată: - 0,50 - 2,50 m; - Zid de piatră fasonată : -2,50 - 3,40 m. La -2,50 m este nivelul de călcare din vremea lui Gheorghe Ştefan. Situaţia stratigrafică în profilul de V al sondajului este următoarea: - Strat de ciment modern: 0 - 0,10 m; - Strat de umplutură din piatră de râu, piatră spartă şi resturi de cărămizi: - 0,10 - 0,60 m. În rest situaţia stratigrafică pe acest profil este similară cu cea din profilul de E al sondajului. 6. Chiliile (latura de N a Turnului Cloptniţă şi eventual pe S): La acestea trebuie degajat pămâtul de umplutură cu utilaj mecanic sub supraveghere arheologică până la nivelul superior al ruinelor. Toate cele descrise mai sus relevă – se speră – importanţa majoră a Complexului Istoric Mănăstirea Caşin pentru evoluţia istorică şi arhitectonică din Moldova pentru perioadele de evoluţie socială medievală, modernă şi chiar contemporană. Cercetarea arheologică, sub formă de diagnostic intruziv, cu caracter preventiv şi de supraveghere permanentă a lucrărilor necesar a fi executate în sol, este imperios necesară şi trebuie prevăzută în mod expres într-un Proiect de restaurare atât de necesar acestui deosebit de important complex monumental.