Obiectiv: stabilirea potenţialului arheologic al terenului intravilan, liber de construcţii, în suprafaţa măsurată de 541 mp. Investigaţiile arheologice au avut drept scop cercetarea integrală a obiectivelor arheologice descoperite în acest sit. În urma decapării mecanice şi a cercetării manuale s-a putut delimita şi cerceta fundaţiile a două locuinţe cu pivniţă datate la începutul secolului XX. Perioada desfă...şurării campaniei: 29.06-22.07.2015 Strada General Budişteanu, cunoscută în secolul al XIX-lea drept Manea Brutarul, a primit actuala denumire după anul 1911. Importanţa edificiilor aflate pe acest traseu, oarecum paralel cu Podul Mogoşoaiei, este subliniată de existenţa unor case boiereşti precum Kretzulescu, Ghica, Raletti, Ştirbei, Romaniti, Cantacuzino, Manu şi altele, menţionate în Planul Borrokzyn din 1847 şi din 1852, precum şi în Planul Jung din 1856.Numele străzii provine de la biserica Manea Brutarul cu hramul: Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Gheorghe şi Sfântul Ierarh Nicola(1). Zona cuprinsă între străzile Fântânei-Manea Brutarul–Banului şi Podul Mogoşoaiei, azi Calea Victoriei, constituie un perimetru semnificativ pentru Bucureşti, fapt datorat pe de o parte apropierii de palatul domnesc şi statutul social al proprietarilor, iar pe de alta construirea lăcaşului de cult al episcopatului catolic, pe terenul achiziţionat de la paharnicului Ghiţă Cantacuzino, catedrala Sf. Iosif (1870-1884). Strada General Budişteanu constituie modelul unei străzi istorice din categoria celor minore, stradă de legătură între două trasee de importanţă majoră strada Fântânii/G-ral Berthelot şi Calea Târgoviştei/Calea Griviţei. Strada şi-a păstrat traseul iniţial, puţin modificat şi în cea mai mare parte şi parcelarul tradiţional, ceea ce-i conferă valoare istorică, fiind reprezentativă pentru tipul de locuire din secolul al XIX-lea. Aşa cum arată parcelările din 1911 existau aici proprietăţile lui Emil Dan şi Ion Martinescu. (Planşa I) Stratigrafia generală a zonei este prezentată într-o ordine inversă a depunerilor sedimentare, pornindu-se de la stratul superior către bază. Cu anumite excepţii generate de perturbările datorate permanentei intervenţii antropice stratigrafia generală (Planşa II) se prezintă astfel: - 0-0,50 m - nivel de dărâmătură/nivelare cu resturi de materiale de construcţie, beton, fier beton, asfalt - 0,50-0,80 m - nivel surprins al elevaţiei zidurilor - 0,80-1,20/1,80 m - nivel de construcţie a fundaţiilor, / pământ galben nisipos - 1,20-2,30 m - nivel de pământ cenuşiu cu materiale ceramice atipice şi osteologice - 2,30-2,40 m - nivel de pământ galben, compact, fără material arheologic, steril din punct de vedere arheologic. Pe alocuri culoarea acestuia este brun negricioasă cu o consistenţă lutoasă. Pe suprafaţa destinată cercetării arheologice a fost trasată o secţiune de sondaj orientată SV-NE. După decaparea stratului de beton şi asfalt, la -0,50 m au apărut primele asize de cărămidă din componenţa zidurilor. Astfel, zona a fost decapată aproape în întregime (spaţiul foarte restrâns a determinat o decapare parţială a suprafeţei supuse cercetării) fiind puse în evidenţă o serie de ziduri care compuneau fundaţiile a două locuinţe, numite CASA 1 şi CASA 2. CASA 1 (Planşa III) de formă dreptunghiulară, având dimensiunile maxime surprinse de 12,85 x 8,50 m, este orientată NE-SV, urmărind traiectul străzii Budişteanu în partea de SV. Clădirea este compusă din şapte încăperi dintre care două se află deasupra pivniţei, situată în partea de NE. Cele cinci încăperi de suprafaţă au o fundaţie din cărămidă legată cu mortar construită în groapă cu cofraj, într-un pământ galben nisipos, zidurile acestora fiind „ţesute” cu excepţia a două pe latura de vest, mai mici ca dimensiuni (0,07 x 0,27 m), adosate construcţiei şi care aveau funcţionalitatea unui acces care se făcea pe latura de vest. Fundaţia are o înălţime de 0,50 m, iar elevaţia păstrată, maxim 0,30m. Din cauza intervenţiilor pentru amenajarea trotuarului, zidul exterior sud-vestic nu a putut fi surprins. Din elevaţia zidurilor s-au păstrat pe alocuri trei asize de cărămidă, zona fiind puternic afectată din momentul distrugerii. Din punct de vedere constructiv cele două încăperi ale pivniţei, situate în partea de NV sunt adosate construcţie de suprafaţă deşi sunt indicii clare că au avut acelaşi moment constructiv. Accesul în acestea era realizat pe latura de NE, independent pentru fiecare dintre ele, putând fi surprinşi parapeţii care susţineau treptele. Încăperile pivniţei sunt de formă dreptunghiulară, orientate ca şi clădirea, NE-SV, fiind construite din interior. (Planşa IV) Inventarul acestei locuinţe este compus din: fragmente de cahle, sticle, două pipe, ustensilele din fier necesare manevrării focului în sobă (vătraie), fragmente ceramice şi de porţelan, precum şi vase din tablă şi email (oale, capace, un polonic) databile la începutul secolului XX. (Planşa V) În încăperea situată în partea de SE am realizat un sondaj arheologic care a confirmat faptul că zona a fost locuită anterior ridicării construcţiei din cărămidă, fiind surprinsă o groapă cu material ceramic atipic şi osteologic ce poate fi încadrat secolului al XIX-lea. CASA 2 de formă dreptunghiulară, având dimensiunile maxime surprinse de 17x6m, este orientată NE-SV, urmărind traiectul străzii Budişteanu în partea de SV, situată la nord de CASA 1. Clădirea nu a putut fi cercetată integral întrucât a fost surprinsă în limita suprafeţei supusă cercetării. Astfel au fost descoperite fundaţiile unei încăperi de suprafaţă, două încăperi ale pivniţei, scara de acces în pivniţă şi fundaţiile unor ziduri situate la limita proprietăţii. Din încăperea de suprafaţă s-au păstrat două ziduri, unul care a fost parţial distrus de amenajarea trotuarului, în zona de SV şi unul care este zid comun cu prima încăpere a pivniţei. Maniera de construcţie şi tehnica utilizată sunt asemănătoare CASEI 1, cu următoarele excepţii: legătura dintre cărămizile zidurilor este din ciment (Planşa VI), iar din punct de vedere planimetric a doua încăpere a pivniţei se află în continuarea primei, la NE de aceasta. Zidul ce desparte pivniţa a fost parţial distrus, păstrându-se doar o asiză de cărămidă, podeaua prezintă o şapă de ciment, zidurile în interior au fost tencuite şi se pot observa urmele mai multor zugrăveli. Accesul în pivniţă se află pe partea de est şi se realiza probabil dintr-o curte. Cele cinci trepte au fost dublate cu bârne de lemn. Este posibil ca această pivniţă să fi avut funcţionalitatea de demisol locuit, chiar un depozit farmaceutic, având în vedere materialul arheologic recoltat. De asemenea, pe peretele de E sunt două „răsuflători” şi două nişe, iar pe peretele de SV şi cel de NE câte o nişă. Inventarul CASEI 2 se compune, de asemenea, din: fragmente de cahle, recipiente din sticlă de diverse dimensiuni şi forme, fragmente ceramice şi de porţelan, oase de animale, precum şi vase din tablă şi email (oale, capace, un polonic) databile la începutul secolului XX. (Planşa VII) În zona aflată între cele două fundaţii de locuinţe au fost descoperite două gropi menajere situate, din punct de vedere stratigrafic, în pământul galben nisipos în care au fost construite fundaţiile, numite convenţional Cx.1 şi Cx.2. Cx.1 este o groapă de formă ovală, cu dimensiunile 1,80 x 0,60m, fără material arheologic. Cx.2 este o groapă menajeră de formă ovală cu dimensiunile: 2,10x1,70m, situată la est de Cx. 1, secţionată de traseul unei ţevi contemporane. Materialul ceramic şi osteologic este anterior construcţiilor din cărămidă, similar celui descoperit sub fundaţiile CASEI 1 şi databil în secolul al XIX-lea. Menţionăm că această cercetare arheologică a fost completată de: un releveu de arhitectură realizat de arh. Ileana Lăzărescu, fotografie aeriană şi ortofotoplan la care au contribuit Marius Amariei, Mihai Bozgan şi Mihai Florea, precum şi de analize chimice procesate de dr. Gheorghe Niculescu.