Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Capidava | Comuna: Topalu | Judeţ: Constanţa | Punct: Cetate | Anul: 2015

Anul   2015
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I î.Hr. – I d.Hr.);
Epoca romană târzie (sec. II-IV);
Epoca migraţiilor (sec. IV-VI);
Epoca medievală timpurie (sec. VII-XIII)
Perioade
Epoca romană timpurie;
Epoca romană;
Epoca romană târzie;
Epoca romano-bizantină;
Epoca bizantină;
Epoca medievală timpurie
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Domestic;
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Aşezare fortificată;
Aşezare urbană;
Locuire militară;
Castru;
Cetate;
Fortificaţii;
Biserică
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Constanţa
Localitate   Capidava
Comuna   Topalu
Punct
Cetate
Sector   Curtina A, curtina B, sector I intra muros
Toponim   Capidava
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Duca Mihai Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Opriş Ioan Carol responsabil Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Petcu Radu Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Cod RAN    63063.1
Raport Data de început şi data de sfârşit a campaniei: 22.05 – 30.07.2015.
Introducere.
Având în vedere realizarea proiectului de conservare-restaurare şi introducere în circuitul turistic al cetăţii de la Capidava, unul din elementele principale urmărite de proiectanţi era acela de a restaura şi înălţa zidul de incintă, cât şi turnurile de apărare. Din aceste motive, cercetarea arheologică intra muros de-a lungul zidului de apărare al fortificaţiei a devenit un obiectiv prioritar în desfăşurarea proiectului, scopul fiind acela de a degaja paramentul interior al incintei pe toată lungimea sa. Lucrările au debutat pe latura de N-V a cetăţii, respectiv curtinele A şi B, cât şi turnurile 1 şi 2, zonă denumită convenţional Sectorul I. Săpăturile arheologice desfăşurate în trecut în acest sector şi-au îndreptat atenţia asupra nivelurilor de locuire medio-bizantine (sec. X-XI p.Chr.), straturile romane târzii fiind la acea dată, necercetate.
Aşadar în zona curtinei A şi mai larg în sectorul I cercetările au fost efectuate încă din perioada anilor 1950 sub conducerea lui Gr. Florescu (publicate sumar în MCA VII şi VIII), cu participarea lui R. Florescu şi a Gloriei Ceacalopol. După moartea profesorului Grigore Florescu (1960), Radu Florescu va relua cercetarea în acest sector după 1965, cu participarea succesivă a lui Mihai Bucovală, C. Panaitescu, M. Cârjan, T. Mateescu şi Valeriu Cheluţă-Georgescu, de la MINAC, Alexandru Simion Ştefan de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” şi MNIR, în sfârşit a lui Cristian Matei, pe atunci profesor la Liceul din Năvodari. Săpăturile în aşezarea de bordeie medio-bizantină s-a încheiat practic în 1985, deşi între anii 1988-1991, Tudor Papasima de la MINAC a încercat epuizarea secţiunii cu numărul 58.
Începând din anul 1967, Alexandru Simion Ştefan a început cercetarea bazilicii romano-bizantine din colţul de N al cetăţii. Începând din anul 1975 săpăturile din bazilică s-au extins şi în exteriorul acesteia, dar după 1979 săpăturile de la bazilică au fost întrerupte, ca urmare a emigrării lui Alexandru Simion Ştefan. Ele au fost reluate de Cristian Matei în 1997 şi s-au încheiat în 2004. În zona bazilicii şi limitrofă acesteia săpăturile s-au extins spre SV în cursul campaniei din anul 2000 (caroul N 51), urmând să continue în acest fel, adică prin debleierea unor carouri succesive, prin adâncirea pe secvenţe generalizate. În campania 2002 s-au cercetat carourile O-P 51, în 2003 Q-R 51 şi P 52, iar în 2004 au continuat săpăturile în careul P 52, adăugându-se cercetări noi în K 52, (cripta bazilicii), dar şi în L 52-53, M 52-53. Noi săpături la basilică au fost ulterior efectuate în câteva noi campanii, de Irina Adriana Achim, cu participarea lui Ioan C. Opriş, începând din 2008.
Punerea în operă a proiectului de restaurare în 2015 a oferit prilejul reluării săpăturilor în Sectorul I, zonă care a ieşit din atenţia specialiştilor în ultima perioadă de timp, din cauza resurselor limitate de care a dispus şantierul arheologic de la Capidava.

Metodologia de cercetare pe care ne-am propus să o abordăm în această zonă, a fost a ceea a carourilor de 5 x 5 m de-a lungul incintei, ele fiind conforme cu planul general al cetăţii şi caroiajul alfanumeric întocmit în anii 1950 de către Grigore Florescu. Astfel săpătura s-a desfăşurat în tehnica tablei de şah, în anumite zone fiind necesară şi prezenţa unor martori stratigrafici, pentru o mai bună corelare şi înţelegere a situaţiei locale din această parte a cetăţii.
După îndepărtarea stratului vegetal modern au fost scose la lumină primele contexte arheologice, locuinţe semi-îngropate medio-bizantine (B3, B4, B5). Cercetate în trecut, ele au fost lăsate în expunere liberă, fapt ce a provocat colmatarea lor odată cu trecerea timpului. După înregistrarea şi demontarea lor, cercetarea a continuat, scopul ei principal fiind acela de a identifica şi de a surprinde succesiunea nivelurilor de locuire romano-bizantine din secolele V-VI p.Chr.
Un caz aparte îl reprezintă descoperirile făcute în carourile aferente curtinei A (Ş-U 51), unde straturile romano-bizantine nu au fost perturbate de intervenţii moderne. Aici au fost identificate complexe de locuire urbană ce datează din secolul al V-lea până la jumătatea secolului al VI-lea p.Chr.
Săpătura a fost realizată manual, rezultatele obţinute au fost înregistrate grafic şi fotografic, fiind efectuate grunduri şi profile succesive la scări corespunzătoare. Au fost făcute ridicări topografice cât şi relevee efectuate de arhitectul şantierului, arh. Anişoara Sion, împreună cu arheologii Mihai Duca şi Radu Petcu.

Prezentarea rezultatelor săpăturii.
Săpăturile arheologice din Sectorul I intra muros (Pl. 1) al cetăţii Capidava s-au desfăşurat în 9 carouri, de la O-51 până la U-51 (Pl. 2). În funcţie de situaţiile arheologice întâlnite a fost luată hotărârea opririi săpăturii pe anumite nivele relevante şi importante pentru situaţia urbanistică şi stratigrafică a sectorului. S-a mai luat hotărârea încetării cercetării în anumite locuri pentru conservarea in situ a unor situaţii unice sau foarte rar întâlnite, mai puţin documentate pentru cetatea de la Capidava. Săpătura s-a efectuat în cea mai mare parte în nivelurile de locuire romano-bizantine cuprinse între secolele V-VI p.Chr. Ritmul cercetării a fost condiţionat de abundenţa straturilor, de densitatea materialului arheologic, cât şi de necesitatea înregistrării şi documentării cât mai bune a situaţiilor arheologice ivite.
Carourile Ţ-51/U-51/Camera 1 (pl. 2.1). Caroul U-51 reprezintă ultimul carou al curtinei A, este de dimensiuni mai reduse decât celelalte 5 x 4 m, şi este amplasat în zona de ruptură a incintei. Din acest motiv şi pentru a avea o imagine mai clară a situaţiei arheologice şi stratigrafice rezultatele cercetării trebuie analizate împreună cu cele din caroul Ţ-51 (5 x 5 m). Aici planurile mai vechi ale cetăţii nu specificau nimic în afara celor două ziduri vizibile în ruptura malului, denumite convenţional Z1' şi Z1"(pl. 2.1).
Dealtfel în nivelului vegetal s-a constatat existenţa unui zid Z1 perpendicular pe incintă cu o lăţime de aprox. 0,68 m şi o lungime de 4,40 m, care împreună cele descoperite în c. Ţ-51, respectiv Z2 şi Z3, formează camera C1, adosată incintei (denumită astfel după ce a fost clară relaţia dintre cele trei ziduri).
Din punct de vedere stratigrafic în zona celor două c. Ţ şi U-51, care reprezintă interiorul camerei C1, respectiv exteriorul ei la sud, au fost identificate până în momentul de faţă 3 niveluri de locuire datate în perioada romano-bizantină. Pentru a identifica stratigrafia în această zonă au fost trasate câteva profile perpendiculare pe zidul de incintă.
Nivelul medio-bizantin – În c. Ţ-51 au fost au fost identificate, conform planurilor mai vechi ale cetăţii, două bordeie medio-bizantine, B2 şi B3.
Nivelul 1 - mijlocul şi a doua jumătate a secolului al VI-lea p.Chr. La sud de Z1 în exteriorul camerei C1 sub stratul de dărâmătură, la – 0,40/ - 0,60 m faţă de nivelul vegetal, au fost conturate o serie de bârne arse de mari dimensiuni provenite de la suprastructura din lemn, căzute pe o podea de lut galben (pl. 3.1, 4). Tot în această fază este scos din uz şi demantelat pe alocuri Z1'. Dacă ţinem seama de acest aspect, putem spune că Z1 care este perpendicular pe incintă, împreună cu Z1", orientat E-V, delimitează un spaţiu exterior unor clădiri a cărei funcţionalitate nu o putem preciza în momentul de faţă (pl. 3.5). În interiorul camerei C1, nivelul de secol VI a fost identificat sub forma unei distrugeri puternice, prin incendiere. În această fază este blocată cu cărămizi intrarea aflată pe Z3, funcţională de altfel în nivelul anterior de locuire (pl. 4.1, 2, 4). În colţul de E al încăperii, sub podea pe o suprafaţă de 1,60 m x 1,80 m a fost descoperită o şapă de mortar, lucru ce indică o refacere a camerei (pl. 4.4). Sfârşitul nivelului 1 este documentat printr-un strat gros de arsură şi o dărâmătură abundentă (pl. 4.3), din care au fost recoltate materiale arheologice recognoscibile, printre care o amforetă fragmentară şi un opaiţ descoperite pe pragul intrării aflate pe Z1(pl. 3.4).
Nivelul 2 – probabil a doua jumătate a secolul al V-lea p.Chr. A fost surprins în interiorul camerei C1, cât şi în exteriorul ei la adâncimea de aprox. -1,10 m faţă de nivelul vegetal. Se identifică sub forma unei podele de lut galben, pe care se află un strat de arsură (pl. 4.4). Ca inventar arheologic, au fost descoperite fragmente ceramice, fragmente osteologice, sticlă şi foarte multe monede împrăştiate pe podea, atât în interiorul camerei, cât şi în exteriorul ei (pl. 3.5). Materialul arheologic se află în curs de prelucrare şi restaurare. Accesul în C1 în acest moment se făcea din două direcţii, o uşă aflându-se la sud pe Z1 (pl. 3.1, 3, 5) şi o altă la est pe Z3 (pl. 4.2, 3, 4).
Nivelul 3 – probabil prima jumătate a secolului al V-lea. Identificat la adâncimea de –1,60 m, corespunde cu ridicarea camerei C1 şi cu amenajarea întregii zone. Nivelul se conturează sub formată unei podele de lut galben, pe care se află un strat de arsură. Caracteristică este descoperirea unei cantităţi reduse de material arheologic (ceramică şi oase); în centrul camerei s-a descoperit o piesă de marmură, posibil picior de masă sau de cristelniţă, prinsă cu mortar pe un postament de piatră (pl. 3.3; 4.1). Această piesă de mobilier a fost retezată exact la nivelul podelei corespunzătoare, în momentul amenajării lui N2.
În exteriorul încăperii, în caroul U-51, la adâncimea de – 1,60 m a fost identificat acelaşi nivel de călcare aferent celui din C1 (pl. 3.5). Tot aici în colţul de sud al încăperii, pe faţa exterioară a lui Z1, a fost descoperit un basorelief cu reprezentarea Eroului Cavaler (pl. 3.6), încastrat şi refolosit ca material de construcţie în momentul ridicării camerei (spolia).
Nu în ultimul rând poziţionarea încăperii în apropierea porţii secundare de acces în cetate ne permite atribuirea unui caracter oficial edificiului, sub menţiunea desigur că săpăturile viitoare în zonă vor confirma sau infirma această teorie.
Caroul T-51. Din cauza amplasării acestui carou între două ziduri (Z2 şi Z4) s-a luat hotărârea păstrării unui martor stratigrafic paralel cu Z2 şi perpendicular pe incintă. Din punct de vedere stratigrafic, în T-51 au fost identificate trei straturi:
Primul nivel este cel medio-bizantin şi în umplutura stratului se pot observa lentile de lut galben, care comparate cu planurile vechi ale cetăţii pot fi identificate cu nivelurile de călcare (podelele) locuinţelor medievale B3, B4 şi B21.
Al doilea strat este o nivelare brun gălbuie a terenului, cu o grosime ce variază între – 0,70 m şi - 1,00 m. Acesta reprezintă un strat de abandon al cetăţii pe care populaţiile medio-bizantine s-au aşezat. Stratul conţine material arheologic de epocă romano-bizantină.
Al treilea nivel este cel romano-bizantin, datat prin materialul arheologic recoltat în secolul al VI-lea. p.Chr. Continuând cercetarea, a fost descoperit un cuptor cu substrucţie de cărămidă, orientat cu gura spre est, adosat zidului de incintă şi zidului Z4 (pl. 2.1; 4.5, 6). Dimensiunile cuptorului sunt 2,10 x 2,50 m, iar grosimea peretelui variază între 0,40-0,60 m. Înălţimea maximă păstrată este de 0,90 m, adică trei asize de piatră aşezate direct pe pământ. În umplutura cuptorului nu s-a descoperit decât un fragment de opaiţ ce se datează în secolul al V-lea p.Chr.
Caroul Ş-51. După îndepărtarea stratului vegetal au fost dezvelite 3 ziduri (Z4, Z5 şi Z6) (vezi pl. 2.1), toate fiind perpendiculare pe incintă. Zidurile erau cunoscute încă din planurile mai vechi, însă traseul lor nu se cunoştea cu exactitate. Datorită situaţiei din teren, care nu permitea cercetarea pe toată suprafaţa caroului, spaţiul dintre cele 3 ziduri a fost împărţit în două. Astfel între Z6 şi Z5 se află zona 1 (pl. 5.4) şi între Z5 şi Z4 se află zona 2 (pl. 5.6).
Zona 1 – Din punct de vedere stratigrafic au fost identificate 6 straturi. Primul nivel este cel medieval, al doilea strat este cel de secol VI p.Chr., caracterizat de o distrugere puternică prin incendiere, prezent în toată cetatea (pl. 5.4). Din acest nivel fost recoltat material arheologic, din care amintim un opaiţ de bronz întreg, cu ansă în formă de cruce (pl. 5.4; 9.4). După degajarea nivelului de distrugere şi a podelei a fost surprins un nou nivel de distrugere (stratul 3), de data aceasta identificabil după culoarea şi densitatea solului. Stratul 4 compus dintr-un pământ brun deschis, în fapt o nivelare masivă, este identificat şi în alte puncte din această zonă a curtinei A. În el au fost găsite fragmente ceramice, monede, piese din fier şi bronz. Sub această nivelare se află un nou strat de arsură (stratul 5). Stratul al 6-lea este ultimul identificat până în momentul de faţă, format dintr-un pământ brun închis cu depuneri succesive de cenuşă (pl. 5.1). Acest nivel posibil sigilează straturile timpurii (sec IV p.Chr.), fapt întâlnit şi în apropiere, chiar la intrarea în turnul 1 (c. S-51).
Zona 1 este delimitată la partea de N-E de un zid de pietre legate cu pământ (Z6). Cel de-al doilea zid care închide zona 1 (Z5) este un zid din piatră legată cu mortar din care mai păstrează 2 asize de cărămidă şi are o elevaţie de aprox. 1,90 m înălţime (pl. 5.1, 4). Z5 prezintă mai multe faze de utilizare, în faza iniţială zidul beneficiind de o intrare, ulterior blocată (pl. 5.3), iar în faza a doua a fost folosit ca fundaţie pentru un zid de piatră legată cu pământ, practic pendantul lui Z6. După cum se poate observa şi în teren, cele două ziduri legate cu pământ aparţin clar secolului al VI-lea p.Chr., păstrând urme de arsură din timpul incendierii cetăţii, eveniment petrecut la jumătatea secolului.
Zona 2 – Se află la sud de zona 1 şi prezintă o situaţie stratigrafică diferită. În partea de E a secţiunii a fost descoperită o vatră (pl. 6.1) adosată curtinei, precum cuptorul din c. T-51 zidului Z4. Vatra este semi-rotundă, delimitată de un zid de pietre şi cărămizi refolosite, păstrate pe mai multe asize. Dimensiunile ei sunt de 1,00 x 1,50 m, iar grosimea păstrată a zidului perimetral este de 0,20-0,30 m; adâncimi: la conturare – 0,80 m; nivelul de călcare în exterior, indicat de către un strat de cenuşă dispusă circular de jur împrejurul vetrei a fost surprins la – 0,90 m (pl. 6.1); substrucţia vetrei este formată din lut galben foarte bine bătătorit amestecat cu pigmenţi de chirpici ars, de o grosime ce variază între 0,25 - 0, 30 m (pl. 6.4). Materialul arheologic descoperit în acest context este din perioada romano-bizantină (sec. V-VI).
Caroul S-51. În c. S-51 era cunoscut din planurile vechi B5 (locuinţa medievală 5) (pl. 6.6), iar în teren se păstra din săpături mai vechi un martor care delimita c. S-51 de c. R-51. Prin urmare, s-a început cercetarea prin reîmprospătarea profilului, iar în paralel adâncirea în interiorul lui B5. Simultan s-a început săpătura şi în exteriorul bordeiului pe latura cea mai apropiată şi paralelă cu zidul de incintă.
După degajarea pământului dintre B5 şi incintă s-a conturat un zid de piatră legată cu pământ (Z7). Direcţia lui este E-V, cu dispunere perpendiculară pe incintă. Păstrat într-o stare precară de conservare, zidul prezintă urme de ardere intensă. Z7 este împărţit în două segmente: primul are o lungime de 4,00 m şi o lăţime de 0,72 m, cel al doilea are lungimea de 0,70 m şi lăţimea de 0,72 m (pl. 6.5, 6). Sub podeaua locuinţei B5, a fost identificat nivelul de distrugere din a doua jumătate a secolului al VI-lea p.Chr., aferent incendiului puternic care a afectat Z7 (pl. 6.6). Demontarea zidurilor lui B5 a oferit o imagine de ansamblu al întregului carou, fiind păstrat un profil care a fost transformat în martor pentru înregistrarea mai exactă a datelor.
În martor au apărut multe cuie scoabe şi bârne arse, ceea ce indică un schelet de lemn masiv şi rezistent pentru susţinerea acoperişului. Fundaţia şi baza elevaţiei lui Z7 au fost făcute din piatră, iar pentru elevaţie s-a utilizat chirpiciul. Blochetele de chirpici se păstrează fragmentar şi pe ele se pot observa urmele lăsate de paiele folosite pentru fabricare. Piatra din fundaţie şi partea inferioară a elevaţiei ferea chirpiciul de deasupra de acţiunea distructivă a umezelii. La baza profilului pe podeaua de lut galben foarte bine bătătorit au fost găsite in situ două râşniţe fragmentare distruse de incendiu (pl. 6.2, 3). Au mai fost descoperite tegulae fragmentare, de bună calitate, pe una dintre ele, păstrată în proporţie de 80%, se află desenat schematic un personaj (Sfânt ?) cu nimb.
Sondaj intrare turn (1,90 m x 3,90 m, pl. 7.2). Restaurarea şi înălţarea incintei a presupus şi demontarea şapei de ciment turnate în anii 1950 pentru protejarea şi conservarea curtinelor şi a turnurilor. Demontând şapa din dreptul intrării în turnul I , s-a constatat ca vechile săpături nu ajunseseră pe pragul original de acces al acestuia. Aşadar s-a luat hotărârea de trasare a unui sondaj de control din interiorul careului perpendicular pe intrarea în turn. Pornit de pe nivelul pragului supraînălţat al accesului actual în turn, sondajul a avut rolul de a observa stratigrafic relaţia turnului cu interiorul cetăţii şi eventualele faze ale intrării. Prin urmare, s-au putut observa două faze de folosire a accesului în turn: Faza originară a intrării, formată dintr-o şapă de mortar, construită odată cu ridicarea incintei(pl. 7.2), a fost surprinsă după încheierea sondajului. A doua fază se află la nivelul pragului actual, din el pornind o podea de lut galben, continuându-se în interiorul careului cu podeaua aferentă nivelului de locuire din a doua jumătate a secolului al VI-lea p.Chr. Sub podea a fost identificat un strat de cenuşă, apoi un strat gros, compact formată dintr-un pământ brun deschis, fiind de fapt o nivelare masivă, identificată şi în alte zone de pe curtina A. Ultimul strat din umplutura întrării este un nivelul de sigilare a complexelor mai timpurii (probabil de sec IV p.Chr.), distribuit de astfel şi peste faza originară a intrării formată dintr-o şapă de mortar.
Carourile R-51/Q-51. În c. R-51 cercetarea a început prin curăţarea întregii zone a careului şi înlăturarea colmatărilor ce au avut loc de la ultima săpătura în această zonă. În c. R-51 cercetarea s-a concentrat pe culoarul aflat între Z8 şi Z9 (Z9 – făcând parte din camera nr. 2, cameră ce corespunde şi caroului Q-51), în care s-a mers aprox. - 1,00m în adâncime pe întreaga suprafaţă a acestuia (pl. 7.1). În dărâmătură a fost descoperit un fragment de marmură cu reprezentarea în basorelief a Eroului Cavaler (pl. 9.1).
În continuare s-a trecut la curăţarea camerei 2 (C2) (cameră care se întinde în carourile Q-R-51). Curăţarea a constat în demontarea martorului ce se afla lipit de Z10 al camerei şi ne-am adâncit cca. 20 cm, până s-a ajuns pe nivelul podelei din această cameră.
Carourile O-51/P-51. Deoarece ambele carouri încadrează camera 3 (C3), ele vor fi analizate împreună (pl. 2.1). Pentru această cameră, săpăturile au fost practic reluate, ultima cercetare întreprinsă de dr. Daniel Ene având loc în anul 2008. Săpătura din anul 2008 a constat în demontarea parţială a martorului O-P 51, încheindu-se odată cu descoperirea unei amenajări formate din pietre şi cărămizi. În interiorul camerei C3, din zona martorului până în zidurile perimetrale ale camerei (Z12, Z13, Z14, respectiv zidul de incintă), săpătura a fost oprită pe o podea de lut galben, fapt indicat şi de existenţa în poziţie primară a unei râşniţe, podeaua fiind datată în secolul al VI-lea.
În anul 2015 s-au reluat cercetările din punctul în care fuseseră lăsate cu câţiva ani în urmă. În jumătatea lui C3, respectiv c. P-51, după demontarea podelei de lut galben de secol VI p.Chr., a fost identificat un strat de arsură gros de aprox. 15-20 cm, reprezentând o nivelare şi o pregătire pentru nivelul de călcare de sec. VI. Sub acest strat a fost descoperită o nivelare masivă de pământ galben, în care s-au descoperit foarte multe pietre provenite din dărâmătura unui zid, cel mai probabil Z12. Pe aceeaşi podea a fost descoperită o amforă databilă în secolul al V-lea, fapt ce ne conferă o informaţie cronologică legată de o perioadă de funcţionare a camerei C3 (pl. 7.3). Pe nivelul podelei s-a conturat pe latura de N-E un zid Z16, care căptuşeşte zidul Z14; zidul intră în profil, continuând în jumătatea camerei C3, aflată în c. O-51 (pl. 7.3, în plan îndepărtat).
Pentru cealaltă jumătate a camerei C3 aflată în c. O-51 (Pl. 2.1), s-au urmat aceeaşi paşi ca în cazul jumătăţii din c. P-51, situaţia stratigrafică fiind identică. Imediat sub podeaua de sec. VI s-a identificat o dărâmătură masivă, care ulterior s-a dovedit a fi de fapt un zid de piatră legat cu pământ (Z15), căptuşind Z13) (pl. 7.4; 8.2). Pe nivelul podelei, în zona incintei, a fost descoperit un pavaj de cărămidă cu suprafaţa de 1,30 m x 2,50 m, în colţul de N al camerei (pl. 8.1, 3). În partea de E a încăperii s-a conturat Z16, prezent şi în jumătatea încăperii din c. P-51.
La nivelul podelei (-2,50 m) au fost descoperite mai multe tipuri de material arheologic, dintre care fragmente ceramice, oase, monede de bronz şi un obiect de os prelucrat – un mâner (pl. 9.3).

Concluzii
Rezultate campaniei din anul 2015 din sectorul I intra muros lângă curtinele A şi B au oferit situaţii arheologice inedite, în contextele romano-bizantine deranjate de aşezarea de bordeie medio-bizantină care le suprapune. În general, urmarea cercetării sunt informaţii stratigrafice care, coroborate cu săpăturile din zona basilicii paleocreştine, oferă un scenariu cronologic coerent pentru zona de NV şi N a cetăţii de la Capidava.
Astfel în interpretarea stratigrafiei din zona curtinelor A şi B din sectorul I au fost identificate trei niveluri clare de locuire. Succesiunea straturilor descrie o reconfigurare a spaţiului intra muran, o recompartimentare şi refacere a ansamblului urbanistic. Primul nivel corespunde secolului al VI-lea p.Chr., fapt confirmat de materialul arheologic descoperit. Din punct de vedere arhitectural este vizibilă o modificare a structurii clădirilor, modul de construcţie fiind considerabil mai neglijent faţă de perioada secolelor IV-V. Săpătura a indicat faptul că pentru această fază cronologică a cetăţii se folosesc suprastructuri construite din materiale perisabile, precum chirpici şi lemn. Nivelul al II-lea se încadrează cronologic în secolul al V-lea, fiind o perioadă de reamenajare a spaţiului intramuran. Nivelul al III-lea presupunem a corespunde unei faze mai timpurii, care se caracterizează printr-un plan urbanistic total diferit de ceea ce este cunoscut pentru perioada secolelor V-VI. Descoperirea mai multor ziduri demantelate şi scoase din uz confirmă ipoteza existenţei unui nivel cu o planimetrie diferită, cel mai probabil contemporană cu refacerea zidului de incintă.
Materialul special descoperit, care numără peste 170 de piese, reprezintă doar unul dintre factorii care pot indica că zona a cunoscut în antichitate un grad ridicat de bunăstare economică. Un alt indicator care nu trebuie trecut cu vederea este că ne aflăm în proximitatea bisericii şi trebuie să admitem că măcar o parte din clădirile descoperite ar fi putut deservi edificiul de cult.
Cercetările arheologice din campaniile viitoare vor completa informaţiile obţinute în campania din anul 2015 şi vor fi în măsură de a confirma sau infirma ipotezele prezentate.
Rezumat
English Abstract The restoration of the curtain walls, gates and towers of the Roman and Byzantine fort from Capidava within the framework of a huge project using EU funds, aiming to include Capidava into a wider tourism and cultural circuit by the Constanţa County authorities, provided the opportunity for the archaeological team to undertake intensive excavations from late May to the end of July 2015.
The excavations next to the curtain walls A and B meant surface investigation, according to the alphanumeric grid of the fort (squares of 5 x 5 m). Thus, 9 such cells, identified from O-51 to U-51, i.e. 225 m2 have been excavated. A new room (C1) has been identified during these excavations; in two other rooms (C2 and C3), already known, previous investigations were resumed. Several inner elements of these residential buildings have been identified: in the north-western part of room C3 a brick pavement; next to C 1 a Romano-Byzantine domestic oven.
The local stratigraphy has very much in common to that of the 6th c. Romano-Byzantine church and the earlier contexts underneath. After analyzing the architectural features and the discovered artefacts (a bronze lamp with cross-shaped handle, a tegula with zoo-anthropomorphic free hand images, several other items of metal, bone, glass or pieces of pottery), the occupational level excavated in the 2015 campaign largely covers the time span between the 5th and the 6th C. AD (phase I and II, while phase III rather indicates an earlier dating, closer to the building of the curtains)
Bibliografie Gr. FLORESCU şi colab., Capidava, Monografie arheologică I, Bucureşti, 1958.
Gr. FLORESCU, R. FLORESCU, Gl. CEACALOPOL, Săpăturile arheologice de la Capidava (1958), MCA, 7, 1961, p. 571-579.
Gr. FLORESCU, R. FLORESCU, Gl. CEACALOPOL, Săpăturile arheologice de la Capidava, MCA, 8, 1962, p. 693-704.
R. FLORESCU, N. CHELUŢĂ-GEORGESCU, Săpăturile de la Capidava, Pontica, 7, 1974, p. 417-435.
R. FLORESCU, N. CHELUŢĂ-GEORGESCU, Săpăturile de la Capidava, Pontica, 8, 1975, p. 77-85.
Radu FLORESCU, Cristian MATEI, Ioan C. OPRIŞ, Zaharia COVACEF, Catalin Dobrinescu, Costin MIRON, Marian ŢIPLIC, 42. Capidava, com. Topalu, jud. Constanţa. Sectorul I; Sectorul III / VI; Sectorul estic; Sectorul VII; Sectorul extramuran VIII, în Cronica cercetărilor arheologice din România, campania 2002 (A XXXVII-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Covasna, 2-6 iunie 2003), CIMEC, Bucureşti, 2003, p. 71-74, pl. 30.
Cristian MATEI, Zaharia COVACEF, Ioan C. OPRIŞ, Costin MIRON, Marian ŢIPLIC, 44. Capidava, com. Topalu, jud. Constanţa. Sectorul I; Sector est; Sector VI; Sector VII; Sectorul VIII (medieval) extramuros, în Cronica cercetărilor arheologice din România, campania 2003 (A XXXVIII-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Cluj-Napoca, 26-29 mai 2004), CIMEC, Bucureşti, 2004, p. 65-70, pl. 15.1.
Ioan C. Opriş, Daniel Ene, Sector I intra muros, în Cronica cercetărilor arheologice din România/ Campania 2008 – A XLIII-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Târgovişte, 27-30 mai 2009, CNMCD-CIMEC, Târgovişte, 2009 = Valachica, 21-22, 2008-2009, p. 85-86.
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu