Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Remetea Mare | Judeţ: Timiş | Punct: Olympian Park Timişoara Hala 9 DN6/E70 | Anul: 2015

Anul   2015
Epoca
Epoca romană târzie (sec. II-IV);
Epoca migraţiilor (sec. IV-VI)
Perioade
Epoca romană târzie;
Epoca post-romană
Categorie
Apărare (construcţii defensive)
Tipuri de sit
Fortificaţii
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Timiş
Localitate   Remetea Mare
Comuna   Remetea Mare
Punct
Olympian Park Timişoara Hala 9 DN6/E70
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Cîntar Adrian Universitatea de Vest, Timişoara
Craiovan Bogdan Universitatea de Vest, Timişoara
Micle Dorel responsabil Universitatea de Vest, Timişoara
Stavilă Andrei Universitatea de Vest, Timişoara
Timoc Călin Universitatea de Vest, Timişoara
Cod RAN    158403.15
Raport Cercetarea arheologică preventivă a sitului Olympian Park Timişoara Hala 9 „Valul roman nr. 3”, a fost prilejuită de construcţia unei noi hale (Hala 9) în cadrul parcului industrial de pe raza comunei Remetea Mare, în decursul cercetărilor fiind identificate trei complexe arheologice reprezentând şanţul valului nr. 3 şi două gropi databile cel mai probabil în epoca bronzului.
Structura cercetată este de fapt parte a unui ansamblu reprezentând cea mai estică fortificaţie liniară care traversează întreg Banatul, aceasta fiind identificată sub denumirea generică de „Valul roman nr. 3”. Această structură poate fi surprinsă pe teritoriul României între localităţile Jamu Mare (jud. Timiş) şi Neudorf (jud. Arad) însumând 108,6 km. Punctul arheologic cercetat, Olympian Park Timişoara Hala 9 DN6/E70, sat Remetea Mare, nr. 637, Timişoara, judeţul Timiş, Nr. cadastru 1223/1, este amplasat la 1,8 km NNV faţă de Biserica Ortodoxă din Remetea Mare, la 2,4 km sud faţă de pista Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara şi la 0,38 km sud faţă de calea ferată Timişoara-Lugoj, fiind integrată, din punct de vedere administrativ, intravilanului localităţii Remetea Mare. Geografic situl aparţine câmpiei aluvio-proluviale a Timişului Inferior, mai exact de Câmpia Timişoarei. Terenul vizat de prezenta cercetare arheologică, din punct de vedere altitudinal este caracterizată prin cota de 96,3 m observându-se o ascendenţă spre nord până la altitudinea de 100 m în punctul Remetea Mate NV, dar şi o descendenţă spre sud atingându-se cota de 94,2 – 95,6 m în zona desemnată de toponimul Coliştea. Analizând altitudinile descrise ne putem da seama că nici declivităţile de pantă nu sunt însemnate. Analiza regresivă a hărţilor istorice au permis reconstrucţia peisajului în diferite etape cronologice, aceasta fiind în general tributar cursului Begăi şi a reţelei sale de meandrare.
Din nefericire, până în momentul de faţă, „Valul Roman nr. 3” nu a beneficiat de cercetări prin săpătură arheologică, totuşi o situaţie stratigrafică a fost documentată pe „Valea Ţiganilor” în hotarul comunei Chesinţ de către E. Pădureanu(51). Cercetări ulterioare au fost realizate de o echipă a Universităţii de Vest între anii 2007-2011 acestea concentrându-se pe investigaţii non-invazive, rezultatele fiind prezentate în cadrul lucrării „Der süd-westliche Limes des römichen Dakien” aici fiind analizate sectoare precum cel de la Berecuţa, Moşniţa Veche-Remetea Mare, Bencecu de Jos-Remetea Mică şi Chesinţ(52). În general bibliografia de specialitate a tratat subiectul legat de cel de-al treilea val, în termeni generali, rezumându-se la menţiuni care precizau traseul acestuia, precum şi faptul că nu există cercetări prin săpătură arheologică. Puţine studii însă analizează această structură şi din punct de vedere al rolului istoric, majoritatea încadrând funcţionarea acestuia în etapa veche a perioadei romane(53).
Cercetarea arheologică a presupus iniţial trasarea a două secţiuni în vederea surprinderii stratigrafiei generale a zonei, precum şi a stratigrafiei structurii de fortificaţie liniară. Ulterior întreaga suprafaţă afectată de lucrări a fost decapată, iar după începerea lucrării au fost cercetate şi paharele de implementare a stâlpilor halei. O reală problemă în cercetarea de faţă a reprezentat-o nivelul ridicat al apelor de infiltraţie.
În sectorul cercetat valul a prezentat o stare de conservare proastă neputând fi surprins în elevaţie, fiind identificat doar şanţul din faţa acestuia. Obiectivul cercetării a fost reprezentat de surprinderea şi cercetarea structurii liniare de fortificaţie, precum şi eventualele complexe apărute în urma decapării mecanizate. Cercetarea a surprins doar trei complexe după cum urmează:
C.1 – reprezintă şanţul sistemului de fortificaţie liniară, acesta fiind surprins prin practicarea a două secţiuni orientate perpendicular pe acesta. Şanţul a fost conturat pe baza diferenţei de culoare dintre umplutură (gri închis) şi solul steril arheologic din jur (galben deschis). Din nefericire starea proastă de conservare a structurii nu a permis surprinderea valului în elevaţie, deci implicit nici structura acestuia, cel mult putând fi evidenţiate posibile urme ale acestuia.
În cadrul structurii interne a şanţului au fost evidenţiate 8 straturi de umplere care ne-au permis reconstituirea etapelor de colmatare a acestuia, proces influenţat cel mai probabil şi de distrugerea structurii valului. Un prim strat se referă la un sol lutos, de culoare galbenă cu flecuri gri şi maronii, reprezentând în opinia noastră momentul de abandon al şanţului şi degradarea în condiţii naturale a pereţilor acestuia. Datorită pereţilor abrupţi ai şanţului depunerea de la baza acestora măsoară şi 1 m grosime, subţiindu-se spre zona mediană unde aceasta presupune o grosime de 0,4 – 0,5 m. O a doua etapă de colmatare o putem identifica odată cu scurgerea în şanţ a ceea ce am denumit ca fiind straturile 2 şi 3. Stratul 2 este reprezentat de un sol galben închis spre maroniu, având o puternică pigmentare cu concreţiuni calcaroase. Stratul 3 se referă la un sol brun, lutos, compact, în acest caz concreţiunile fiind absente. Regăsirea la aproximativ aceeaşi adâncime a celor două strate, precum şi morfologia similară a acestora, ne face să credem că alunecarea în şanţ a celor două s-a realizată într-o anumită măsură simultan. Cele două straturi descrise sunt ulterior căpăcuite de un strat gros (stratul 4) presupunând un sol lutos, negru, compact, acesta prezentând de asemenea pe latura vestică concreţiuni calcaroase. După dispunerea acestuia, alunecarea în şanţ considerăm că s-a produs cu precădere dinspre est. Un ultim strat, înainte de umplerea finală a complexului, a alunecat în şanţ de pe versantul vestic, acesta fiind similar stratului 2 sub aspectul caracteristicilor (stratul 5). Stratul 6 observăm că reprezintă colmatarea finală a şanţului acesta fiind întâlnit pe ambele părţi ale acestuia. Între cotele 0-0,40 m de la nivelul actual de călcare întâlnim stratul arabil caracterizat printr-un sol lutos, negru, compact.
Analiza stratigrafică şi cercetarea şanţului fortificaţiei ne permite formularea unor ipoteze cu privire la existenţa valului pe latura vestică a şanţului. Stratigrafia internă a şanţului ne restrânge argumentaţia exclusiv la prezenţa stratelor 2 şi 5 în cadrul cărora se regăsesc concreţiunile calcaroase care în opinia noastră reprezintă parte din structura valului alunecată în şanţ odată cu abandonul sistemului de fortificaţie. De asemenea, material concreţionar calcaros a fost identificat în profilul sudic al S.1 pe o porţiune de
0,5 m, între metrii 4,5 şi 5 raportat la buza vestică a şanţului. Putem presupune astfel că de-a lungul celor 5 m precizaţi a existat la un moment dat valul ca parte componentă a sistemului defensiv.
C.2 – reprezintă o groapă cu funcţionalitate incertă, identificată în S.2 la aproximativ 0,4 m adâncime faţă de nivelul actual de călcare, conturarea fiind realizată pe baza diferenţei de culoare. În cadrul complexului au fost identificate patru straturi, dintre care se evidenţiază un strat compact de culoare roşu cărămiziu reprezentând pământ ars, localizat pe latura vestică a complexului. Deşi atipic, după pastă şi tehnica de modelare a vaselor, materialul permite încadrarea complexului, la modul general, în epoca bronzului. Desigur printre materiale se evidenţiază şi unele fragmente lucrate la roată, de culoare cenuşie, dar şi cărămizie care aparţin cronologic secolelor II-IV d.H. Aceste materiale au fost recoltate din partea superioară a gropii, reprezentând intervenţii ulterioare asupra acesteia.
C.3 - a fost conturat între metrii 12,64 şi 14,30 ai secţiunii nr. 1, la o adâncime de 0,7 m faţă de nivelul actual de călcare. Forma acestuia a fost una circulară, limitele fiind precizabile în funcţie de diferenţa de culoare. Stratigrafia complexului este formată din două straturi, primul fiind cuprins între 0 şi 0,25 cm, în cadrul acestuia fiind identificate fragmente ceramice, fragmente osteologice animale şi chirpici. La baza acestui strat, în zona centrală a gropii a fost identificată o concentrare de cărbune, dispusă pe 2 cm adâncime şi o formă circulară în plan. Cel de-al doilea strat menţionat nu a prezentat la săpare material arheologic, ci exclusiv sporadice pigmentaţii de chirpici sau cărbune. Materialul ceramic recoltat este de asemenea deosebit de fragmentar, iar ca şi tehnică acestea au fost prelucrate la mână, ca degresant fiind utilizate fragmente ceramice pisate, arderea fiind atât oxidantă, cât şi reducătoare. A fost identificat un singur fragment ceramic tipic, de culoare cenuşie, realizat la roată dintr-o pastă de bună calitate, reprezentând buza unui castron, aparţinând secolelor II-IV d.H. Fiind o descoperire izolată, acesta ar putea reprezenta de asemenea o intervenţie ulterioară asupra gropii.
Concluzionând asupra datelor prezentate mai sus considerăm că structura de fortificaţie liniară după momentul abandonului nu a mai fost reutilizată, colmatarea şanţului putând fi coroborată cu etapele de distrugere naturală a valului. Starea proastă de conservare a fortificaţiei nu a permis surprinderea în elevaţie a structurii valului, ci doar a unor rămăşiţe ale acestuia sub forma unui strat discontinuu de sol amestecat cu concreţiuni calcaroase poziţionat la vest de şanţ, precum şi a unor strate cu conţinut similar (stratele 2 şi 5) în umplutura şanţului pe care le considerăm a fi părţi ale valului ajunse în şanţ prin distrugerea naturală odată cu abandonul structurii. În vederea obţinerii unor date care să întregească imaginea asupra valului de pământ, considerăm necesară o nouă cercetare, prin săpătură sistematică, în zone în care structura încă se păstrează în elevaţie, această întreprindere fiind de asemenea utilă şi pentru o mai bună reconstituire a relaţiei stratigrafice dintre şanţ şi val.
Rezumat
English Abstract The archaeological research from „Olympian Park Timişoara Hala 9 DN6/E70, Remetea Mare village, no 637, Timişoara, Timiş county, Cadastre No 1223/1 targeted the archaeological discharge of the perimeter affected by the constructions specified by the project, this approach facilitating the research, for the first time, of the linear fortification known as “Roman Ditch no.3” as well as two other archaeological features identified with surface pickling. The research revealed the internal stratigraphy of the ditch, the rampart could not be identified, this being destroyed by the agricultural works in the past. The other features represents two pits with an uncertain functionality which upon the material found can be generally included in the Bronze Age.
Bibliografie Benea, 2012: Benea Doina, Die militarichen ereignisse an der Westgrenze des römischen Dakien zur zeit des Commodus, în Classica et Christiana, 7/2, 2012, p. 383-409.
Benea, 2013: Benea Doina, Istoria Banatului în Antichitate, Timişoara, 2013, p. 472.
Note Bibliografice 51. Pădureanu, 1985, p. 32.
52. Nemeth et alii, 2011, p. 71-81; Abb. 25, p. 127; Abb. 26, p. 128; Abb. 27, p. 129.
53. Benea, 2012, p. 383-409; Benea, 2013; Măruia, 2011, p. 514, 634-639, 713-718; Fiedler, 1986, p. 457-465; Cucu, 1929, p. 41-52.
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu