.
Câmpulung | Judeţ: Argeş | Punct: Castrul roman de la Câmpulung - Jidova | Anul: 2016
Anul:
2016
Epoca:
Epoca romană târzie (sec. II-IV)
Perioade:
Epoca romană
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Domestic
Tipuri de sit:
Aşezare fortificată;
Locuire militară;
Castru
Județ:
Argeş
Localitate:
Câmpulung
Comuna:
Câmpulung
Punct:
Castrul roman de la Câmpulung - Jidova
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Cioflan Theodor Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti
Dumitrescu Ion Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti
Matei-Popescu Florian Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Petolescu Constantin Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Cod RAN:
Raport:

Cercetările arheologice efectuate în 2016 au vizat în continuare treimea centrală a castrului de la Câmpulung – „Jidova”. În bună măsură, topografia generală a acestui spaţiu din castru este cunoscută. Primele săpături au fost efectuate, aici, de către Pamfil Polonic cu mai bine un secol în urmă. Rezultatele lor, valorificate în parte de către Dumitru Tudor, sunt păstrate în manuscris la Bibli...oteca Academiei Române. Din aceste rapoarte rezultă că inginerul-topograf (însărcinat în 1901 de Grigore Tocilescu să efectueze săpăturile la Jidova) s-a concentrat asupra a două dintre clădiri din zona centrală: horreum şi principia . (9)
La reluarea cercetărilor, Emilian Popescu a săpat din nou cele două clădiri amintite. Tot el a identificat, în spaţiul dintre horreum şi principia, un edificiu de mai mici dimensiuni cu instalaţie de încălzire (hypocaustum), pe care a denumit-o provizoriu „clădirea ofiţerilor” (vezi planul în MCA IX, 1970; fig. 1) . (10 )În latus principiorum sinistrum, au fost relevate urmele altei construcţii (comparabilă, ca dimensiuni, cu horreum şi principia), având în partea de nord mai multe camere cu hypocaust (identificată cu praetorium) .(11)
După cum se vede, funcţionalitatea edificiului mic cu hypocaust dintre horreum şi principia rămânea neclară. Nici rostul acelui spaţiu lăsat aparent liber între latura sudică a edificiului şi via principalis nu era clar.
De asemenea, un alt sector rămas neinvestigat se află la est de praetorium. Porţiunea lată de circa 5 m este cuprinsă între latura estică a pretoriului şi via sagularis. Suprafaţa a fost doar intersectată de secţiunile D, H, I şi K, trasate de Emilian Popescu pentru a identifica trasele clădirilor din treimea centrală. Tot în această porţiune, cu scopul de-a verifica elementele sistemului defensiv al castrului, a fost extinsă spre sud secţiunea H, ocazie cu care a fost interceptată structura unui canal din cărămizi amenajată la baza agger-ului.
Pornind de la situaţiile amintite, în 2010, am decis a relua cercetările în treimea centrală, prin deschiderea unei suprafeţe la sud de micul edificiul cu hypocaust, extinsă în campaniile ulterioare. S-a reuşit, astfel, până în 2014, cercetarea integrală a spaţiului dintre via principalis (la sud), linia imaginară care uneşte capetele de nord ale clădirilor horreului şi principilor (la nord), horreum (vest) şi principia (est).
Situaţia arheologică relevată de cercetarea acestei suprafeţe apare deosebit de interesantă. S-a constatat că iniţial spaţiul dintre horreum şi principia a fost ocupat de o construcţie de lemn şi pământ – „baracă”, cu dimensiuni comparabile cu ale horreului: 33 × 9 m. Ea a fost distrusă de un incendiu. După acest moment dărâmăturile au fost nivelate şi evacuat. Peste ele s-a aşternut un covor de pietriş, iar în partea nordică a suprafeţei s-a ridicat edificiul de mici dimensiuni cu hypoacaust.
Un reper cronologic, deosebit de important pentru a stabili momentul distrugerii „barăcii de lemn” şi respectiv construirea edificiului din piatră cu hypocaust, îl reprezintă o monedă de la Severus Alexander (emisă în primul an de domnie a împăratului - 222) găsită pe nivelul de distrugere şi trecută prin foc. Ea reprezintă un totuşi un terminus post quem, distrugerea „barăcii de lemn” putând fi provocată mai târziu, după anul 245 p. Chr, în timpul atacurilor carpice. Deci edificiul cu hypoacaust a fost construit după acest moment.
Deşi cercetarea acestei suprafeţe nu a clarificat funcţionalitatea edificiului cu hypocaust, ea a adus o contribuţie importantă la cronologia generală a castrului. Se întrevede în aceste condiţii, posibilitatea continuării prezenţei romane în castrul de la Jidova după anul 245 p.Chr. (când s-a construit edificiul cu hypocaust) .(12)
În 2015, ca urmare a epuizării suprafeţei amintite, săpătura arheologică a vizat al doilea sector din treimea centrală rămas necercetat: porţiunea dintre latura estică a pretoriului şi agger.
Între latura estică a pretoriului şi zidul de incintă, suprafaţa rămasă necercetată are o lăţime de circa 14 m. Scăzând din aceasta, lăţimile agger-ului – circa 5-6 m şi a viei sagularis – circa 3,5 m, constatăm că între acest drum şi clădirea pretoriului rămâne un spaţiu lat de circa 4-5 m, teoretic, suficient pentru a putea fi intercalată o clădire. După cum am amintit, în 1988, prin extinderea secţiunii H s-a constat că la baza agger-ului există un canal realizat din cărămizi. Săpătura efectuată la momentul respectiv nu a permis clarificarea funcţionalităţii sale.
Pornind de la aceste date, în 2015 am deschis la est de praetorium o suprafaţă de 22 × 7 m pe care am denumit-o Sp. 2. Ea este cuprinsă între spaţiul dintre latura estică a pretoriului, via sagularis – la est, secţiunea H – la nord (cea mai mare parte a ei interceptată în suprafaţa noastră) şi aleea modernă dintre clădirea muzeului şi praetorium – la sud. Aproximativ la jumătate, suprafaţa intersectează secţiunea I trasată de Emilian Popescu. Între praetorium şi suprafaţa deschisă a fost lăsat un martor lat de 0,50 m (fig. 1).
În campania 2015, după înlăturarea stratului vegetal, s-a ajuns pe un nivel consistent de dărâmătură compus în cea mai mare parte din tegulae şi olane, cele mai multe fragmentare, provenite desigur de la un acoperiş. În partea de sud a suprafeţei, la contactul □3B-5B şi 3C-5C (numerotarea axelor carourilor s-a făcut cu cifre arabe de 1 la 11, pornind dinspre sud spre nord, şi cu litere de la A la D, de la vest spre est), nivelul de dărâmătură a fost distrus de construcţia unui bazin modern, cu dimensiuni de 6×3,10 m. El a fost săpat în perioada când peste incinta castrului s-a suprapus întreprinderea minieră (circa 1950-1960). De pe latura estică a bazinului modern porneşte un canal lat de 0,80 m.
n campania 2016, am urmărit, mai întâi, să stabilim limitele clare ale nivelului de dărâmătură. Cu această ocazie a fost pus în evidenţă traseul viei sagularis. Ea a fost surprinsă pe o porţiune lată de 1,40 – 1,50 m, în marginea estică a suprafeţei, structura ei continuându-se în profil. În partea de nord a suprafeţei, caroul 11, a apărut şi amprenta secţiunii H.
O primă constatate a fost aceea că limita estică nivelului de dărâmătură nu suprapune via sagularis. Nivelul de dărâmătură este dispersat relativ unitar de la nord la sud pe toată suprafaţa cercetată în spaţiul dintre via sagularis şi zidul estic al pretoriului, cu o concentrare mai puternică în carourile B şi C (fig. 2). O a doua observaţie ar fi că între fragmentele de tegulae şi cărămizi apar şi bucăţi de lipitură de perete. De asemenea, în □ 9C se observă o pată întinsă de lut ars.
După înregistrare, nivelul compus din tegulae a fost evacuat. S-a constatat că sub el apare un strat compus din pământ negru, cu pigmenţi de arsură (fragmente de lemn ars). Din acest nivel s-a recuperat foarte mult material arheologic. În primul rând, în caroul 8B, a apărut o concentrare mare de fragmente ceramice. Gruparea ar putea sugera existenţa unei gropi menajere (?). Formele ceramice descoperite sunt foarte variate: două vase de provizii, unul de mari dimensiuni, fragmente de la o afumătoare (turibulum), boluri, oale, trei mănuşi de amforă de tip Kapitan II, fragmente de pahare. Tot aici au fost găsite mai multe fragmente de sticlă provenite de la vase diferite, între ele un baza unui bol (fig. 3). Apoi, tot pe acest nivel au apărut două monede: un denar de la Severus Alexander, într-o stare precară, trecută prin foc, emisă în primii ani de domniei (222-223 p.Chr.) şi un altul de la Maximinus Thrax, datat 235 p.Chr. Pe lângă aceste, au mai apărut un dorn de fier, o cheie de fie şi cuie.
Tot pe acest nivel în partea de nord a suprafeţei, carourile 9-11, au apărut mai multe fragmente de conducte pentru aducţiunea apei, ceea ce arată că prin această zonă trecea o conductă.
Situaţia arheologică constată în această porţiune a suprafeţei este deosebit de interesantă. După îndepărtarea nivelului format din tegulae a apărut, pe o zonă de circa 2 × 2 m, cu un contur neregulat, un rest de podea constituită din opus signinum. Zona în care apărut structura podelei se delimitează foarte clar în grund. Ea are formă perfect dreptunghiulară şi măsoară circa 4 × 3 m, latura scurtă fiind orientată nord-sud (fig. 4).
Adâncirea săpăturii, cruţând structura podelei, ne-a relevat că podeaua era aşezată pe un strat consistent din pietre de dimensiuni medii, cu o grosime de circa 25 cm. Podeaua realizată din opus signinum are o grosime de 18-20 cm.
Conturul substrucţia podelei avea formă dreptun-ghiulară. Suprafaţa substrucţiei era închisă pe trei dintre laturi de un şanţ. Latura vestică a substrucţie podelei intră în profilul suprafeţei. Şanţul are o lăţime de circa 0,50 – 0,60 m. Amprentele sale, care intercalează nivelul de dărâmătură şi podeau sunt vizibile şi în profilul vestic al suprafeţei. Umplutura sa se compune din pământ negricios, pietre, iar pe latura nordică, pe fundul şanţului se observă mici pete / porţiuni de mortar de culoare albă, care par a fi pe loc. Forma şanţului, precum şi faptul că închide substrucţia podelei, ne fac să credem că el marchează amprentele pereţilor unei încăperi, posibil chiar cu structura din piatră. Urmele de mortar, vizibile mai ales pe latura nordică, dar şi pe cea estică, constituind indicii în acest sens. Pereţii orientaţi vest-est sunt perpendiculari pe zidul pretoriului, deci încăperea pare a fi legată structural de această clădire, apărând ca o exedră a ei.
Pentru a observa mai clar raportul dintre „mica încăpere” şi pretoriu s-a început demontarea martorului dintre suprafaţă şi această clădire (în porţiunea unde au apărut structurile încăperii), operaţiune pe care nu am finalizat-o în această campanie. Porţiunea degajată ne-a permis să observă că substrucţia podelei din pietre mărunte nu este lipită de fundaţia clădirii pretoriului, ci între cele două structuri avem o distanţă de 0,40-0,50 m. În şanţul dintre substrucţia din piatră şi fundaţia pretoriului a alunecat un fragment din podeaua de opus signinum (parte dintr-o margine a ei). S-a constatat, astfel, că substrucţia podelei măsoară 3,30 ×2,10, ceea ce ar putea corespunde cu spaţiul interior al unei încăperii. La exterior, luând în calcul şi amprentele pereţilor, încăperea măsoară 4,35 × 3,15 m. Latura ei scurtă fiind orientată nord-sud.
Intrigant este faptul că la est de spaţiul încăperii, în rigola viei sagularis, al cărui traseu este marcat de tegulae şi fragmente de cărămizi, se observă o cantitate mare de chirpic întărit prin foc (lipitură de perete care se păstrează şi urmele nuielelor) şi scurs. La sud de încăperea cu podeaua din opus signinum, mici porţiuni marcate de pietricele şi pământ pigment negricios par a indica urmele unor stâlpi, de la o construcţie cu structură de lemn.
Trebuie precizat că în porţiunea de sud a suprafeţei înţelegerea situaţiei este mult îngreunată de structurile şi intervenţiile moderne. Pe lângă bazinul amintit, la sud-vest de el a fost intersectat traseul unei conducte moderne.

Note Bibliografice:

9) Pentru un scurt istoric al cercetărilor de la Câmpulung-„Jidova” a se vedea: Constantin C. Petolescu, Teodor Cioflan, Castrul roman de piatră de la Câmpulung (Pescăreasa, jud. Argeş). Cercetările din anii 1978-1989, în Argesis. Studii şi comunicări, serie Istorie, tom. VII, p. 17-19.


10) Em. Popescu, Eug. Popescu , Raport preliminar asupra săpăturilor efectuate în anii 1962-1967 în castrul roman de lângă Câmpulung – Muscel (Jidova), în MCA, X, 1970, p. 257.
11) Constantin C. Petolescu, Teodor Cioflan, op. cit., p. 17-18.
12) Vezi discuţia în Cronica cercetărilor arheologice din România, Campania 2012,volum editat de Institutul Naţional al Patrimoniului, Editura Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 2013, p. 43.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
INP
Limba:
RO