Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Dealul Viilor | Comuna: Sighişoara | Judeţ: Mureş | Punct: Dealul Viilor | Anul: 2016

Anul   2016
Epoca
Epoca migraţiilor (sec. IV-VI);
Epoca medievală timpurie (sec. VII-XIII)
Perioade
Epoca migraţiilor;
Epoca medievală timpurie
Categorie
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Mureş
Localitate   Dealul Viilor
Comuna   Sighişoara
Punct
Dealul Viilor
Sector   Grădina Deac
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Bonta Coralia-Dorina
Cioată Daniel
Gál Szilárd Sándor Muzeul Judeţean Mureş
Gáll Erwin Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Georgescu Cristina Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Harhoiu Radu Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Ioniţă Adrian Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
László Keve
Man Nicoleta
Radu Iacob Muzeul de Istorie Sighişoara
Spânu Daniel responsabil Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Cod RAN    114523.05
Raport Cercetările sistematice de teren de la Sighişoara „Dealul Viilor” jud. Mureş din acest an nu au putut fi întreprinse conform proiectului anual. Deşi este un sit arheologic de categorie A, terenul sitului a fost dat în folosinţă / proprietate de către Primăria oraşului Sighişoara. Ştefan Hofner, proprietarul parcelei în care a fost descoperit în campaniile 2012-2013 singurul cuptor de olar de epocă târzie avară până acum cunoscut în Transilvania, nu a consimţit continuarea investigaţiilor noastre, în ciuda despăgubirii pecuniare propuse. Motivul principal al refuzului categoric îl consitituie preocuparea proprietarului pentru soarta bovinelor sale care pasc zilnic pe situl arheologic şi care ar risca să se prăbuşească şi să se accidenteze în secţiunea arheologică pe care intenţionam să o deschidem. Imposibilitatea găsirii unei soluţii amiabile şi lipsa de sprijin din partea autorităţilor locale ne-a determinat să abandonăm cercetarea preconizată. O oportunitate nesperată s-a ivit însă în acelaşi sit, în grădina de zarzavaturi dezafectată a familiei Deac, într-o parcelă care, în cele 4 decenii de cercetări arheologice (1976-2016), nu a fost niciodată sondată.
Secţiunea investigată anul curent măsoară 9 m lungime, 2,5 m lăţime şi a fost trasată paralel cu gardul care desparte proprietatea Deac de drumul Sighişoara-Ţopa (ENE 75° - WSW 255°), la 4 m nord de acesta. Amplasarea secţiunii a fost dictată de necesitatea protejării fundaţiilor nu foarte adânci ale gardului proprietăţii, a conductei de gaz din apropiere, cât şi a părţii de grădină aflate încă în folosinţă.
În stratul vegetal (ca. 15 cm grosime) au fost identificate câteva fragmente ceramice moderne şi un ambalaj de ciocolată postrevoluţionar. După îndepărtarea stratului vegetal săpătura a fost continuată într-un strat brun de ca. 50-60 cm care conţinea extrem de puţine materiale arheologice: un pinten cu rotiţă medieval târziu, patru mici piroane de secţiune pătrată, câteva fragmente ceramice inexpresive (probabil postromane), câţiva bulgări mici de chirpic şi puţine oase de animale (probabil ovicaprine). Cantitatea modestă de materiale, lipsa oricăror complexe şi aspectul relativ compact al stratului brun sunt argumente pentru interpretarea acestuia drept coluvium: un sol scurs din deal în perioada medievală.
Sub stratul de coluvium brun a fost cercetat un strat de cultură de culoare neagră de aproape 100 cm grosime. Din acest strat provin majoritatea materialelor descoperite în această campanie, precum şi cele câteva complexe identificate.
În caroul 1 şi parţinal în caroul 2, între adâncimile -0,65 şi -1,10 m a fost identificată o aglomerare de oase de animale în strat, majoritatea de ovicaprine, dar şi bovidee. Printre aceste oase au fost identificate şi câteva fragmente ceramice lucrate cu mâna sau la roata înceată, de epocă avară, de calitate inferioară. Acest complex a fost denumit 1a.
Sub această depunere de resturi faunistice a fost identificat un cuptor casinc (complexul 1b) constituit din lespezi de gresie locală amplasate în jurul şi, probabil, deasupra unei vetre albiate. Cuptorul a fost dezafectat şi dărâmat din vechime: unele dintre gresii s-au prăbuşit peste vatră, altele au fost deplasate până la 1 m distanţă de amplasamentul lor iniţial către vest-sud-vest. Gresiile rămase in situ au fost identificate doar în partea de est şi parţial de nord a instalaţiei pentru foc. Unele dintre gresii sunt de mari dimensiuni (se remarcă o gresie de relativ discoidală de 50 cm diametru), altele sunt mai mici (ca. 10 cm lungime), dar majoritatea măsoară 20-30 cm lungime. Volumul de gresie recoltată din acest complex este de aproape jumătate de metru cub (mai precis 0,45 mc).
Marginile înroşite ale vetrei albiate a cuptorului au fost identificate la adâncimea de -1,60 m; adâncimea ei maximă este de -1,68 m. Abia pe grundul documentat la -1,60 m s-a putut constata că instalaţia de foc corespunde unei locuinţe care se continuă către sud într-o arie încă necercetată. De fapt, instalaţia de foc descoperită reprezintă extremitatea nordică a locuinţei respective.
Limitele locuinţei nu au putut fi surprinse în grund decât în colţul de SE al secţiunii, pe grund -1,60 m. Delimitarea locuinţei a fost îngreunată şi de ploile de toamnă care au făcut extrem de dificilă răzuirea grundurilor cercetate. Printre materialele descoperite în umplutura acestei locuinţe se numără şi două funduri de oală mai mari, lucrate la roata înceată din pastă brună de calitate inferioară.
În centrul caroului 3, la adâncimea de -1,05 m, a fost identificată o aglomerare de fragmente ceramice preistorice (complexul 2). În jur, mai dispersate, au fost descoperite şi fragmente ceramice de la vase cenuşii lucrate la roata rapidă (secolele III-IV), precum şi fragmente ceramice brun-roşcate lucrate la roata înceată (secolul al VIII-lea).
În extremitatea de nord-vest a caroului 2 şi cea de nord a caroului 3 a fost identificată o aglomerare de chirpici pe nivel (complexul 3), care se continuă şi către nord, într-o arie încă necercetată. Aglomerarea a fost identificată pe o lungime de 3.10 m (est-vest) şi o lăţime de 1,44 m (nord-sud), între adâncimile -1,10 m şi -1,23 m şi zace pe alocuri pe un strat de 2-3 cm grosime (-1,20/-1,23 m) de lemn ars. Cel mai probabil, acest complex este rezultatul dărâmării unui perete de locuinţă peste podeaua acesteia. Nu au fost observate gropi de stâlpi de lemn sau urme de pari. În jurul aglomerării de chirpic, dar şi în interiorul acesteia au fost identificată o cantitate importantă de ceramică cenuşie lucrată la roată rapidă (din secolele III-IV). Totuşi, la spălare au fost recunoscute şi fragmente ceramice lucrate la roata înceată din pastă brună de calitate inferioară. La demontarea aglomerării, de sub bulgării de chirpici a fost recoltat, printre altele, un fragment de buză şi pântec al unei oale ornamentate cu grupă incizii liniare orizontale (decor „partitură”). Prin urmare, locuinţa din carourile 2-3 aparţine tot perioadei avare târzii, ca şi locuinţa cu pietrar (1b) din caroul 1. Cu ocazia amenajării ei au fost însă deranjate şi aduse în poziţie secundară numeroase fragmente ceramice mai vechi (secolele III-IV).
Aparent, locuinţa 3, respectiv podeanua acesteia, se situează la o adâncime mai mică decât vatra cuptorului 1b. Totuşi, evidenţierea unei eventuale succesiuni stratigrafice între cele două amenajări nu a putut fi probată. Astfel, nu este exclus ca cele două amenajări să fie relativ sincrone. Trebuie precizat că sub resturile de podea din lemn ale locuinţei 3, cât şi în jurul vetrei cuptorului locuinţei 1b nu au fost identificate materiale ceramice sau resturi faunistice numeroase. Foarte probabil, podeau respectivă suprapune un strat vegetal antic de ca. 40 cm grosime (între -1,25 şi -1,65 m) în care s-au săpat groapa cuptorului şi locuinţa 1b.
La finele campaniei, în secţiunea cercetată, săpătura a atins pretutindeni solul steril (galben) din punct de vedere arheologic. Astfel, potenţialul arheologic al suprafeţei investigate a fost epuizat.
Secţiunea din „Grădina Deac” evidenţiază continuarea aşezării din secolul al VIII-lea la poalele Dealului Viilor, la nord de actualul drum Sighişoara-Boiu. Se poate presupune o prezenţă în acest loc a unor urme de locuire consistente din secolul al IV-lea (cultura Sântana de Mureş - Cernjachov) şi a unor urme de locuire răzleţe preistorice (cultura Wietenberg) şi din secolul al VI-lea, toate însă puternic deranjate de amenajările din vremea Caganatului Avar târziu. Redactarea raportului: Daniel Spânu.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu