.
Roşiori de Vede | Comuna: Roşiorii de Vede | Judeţ: Teleorman | Punct: Valea Urlui/Urluiu | Anul: 2016
Anul:
2016
Epoca:
La Tène târziu;Epoca romană târzie (sec. II-IV);Epoca migraţiilor (sec. IV-VI)
Perioade:
La Tène târziu;
Epoca romană;
Epoca post-romană
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Domestic
Tipuri de sit:
Locuire civilă;
Castru
Județ:
Teleorman
Localitate:
Roşiori de Vede
Comuna:
Roşiorii de Vede
Punct:
Valea Urlui/Urluiu
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Țeican Gigi
Florea Mihai Muzeul Naţional de Istorie a României
Haită Constantin Muzeul Naţional de Istorie a României
Mirea Pavel Muzeul Judeţean Teleorman
Ştefan Maria Magdalena Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Ștefan Dan SC Vector Studio SRL, Bucureşti
Teodor Eugen Silviu Muzeul Naţional de Istorie a României
Cod RAN:
Raport:

Structura terenului de la Valea Urlui este complet diferită de cea menţionată pentru Putineiu. În zonă operează doar două mari asociaţii agricole, ambele punând culturi omogene, pe mari suprafeţe, ceea ce constituie un mare avantaj, indiferent de tipul de investigaţie arheologică. Chiar şi aşa, volumul de muncă de acolo ne-a solicitat numeroase reveniri pe sit (mai mult de 10 numai în 2016).
Magnetometria ...(120 x 120 m, vezi Figura 4) ne-a arătat o fortificaţie puternic arsă pe conturul valului de apărare, ceea ce, de altfel, se vede şi cu ochiul liber. Latura lungă, măsurată între palisade, măsoară 65 de m, iar latura scurtă doar 47 m, fortul acoperind deci 0,3 ha. Doar treimea vestică a laturii de sud este mai puţin arsă, fiind, de altfel, şi cea mai prost conservată (corelaţia este de reţinut!). Se vede sigur o singură poartă, spre vest, unde se observă o anomalie şi la traseul agger-ului, dar şi întreruperea şanţului în faţa intrării; spre vest merg, de altfel, şi interesele de comunicare, atât cu segmentul de troian (afla la 315 m ESE de poartă), cât şi punctul de traversare al văii, aflat sigur spre est. Primul şanţ, aflat la cca 5 m de palisadă, are o lăţime estimată la 3,2 m, şanţ care se vede pe tot conturul, cu excepţia porţii de vest. Al doilea şanţ, separat de primul tot printr-un interval de 5 m, pare mai îngust, dar urma este prea discretă pentru a fi măsurabilă. Al doilea şanţ se distinge pe toată latura de sud, pe colţul de SV, şi sub formă de sugestie incertă pe latura de V, dar, foarte probabil, a fost complet, pe tot conturul.
Aşezarea civilă are principalele nuclee în dreptul colţului de SE şi a laturii răsăritene, dar concentrări semnificative se văd şi spre NE; toate acestea vorbesc despre relaţia fortificaţiei cu valea şi cu punctul de trecere al apei (foarte probabil „mlaştinii”). De menţionat că acest punct de trecere al văii era încă funcţional la mijlocul veacului al XIX-lea, spre malul apei existând şi un han (găsit pe teren). Distribuţia unor descoperiri de epocă romană, pe promontoriul aflat la 380 m NNV de cetate, dominate de ceramică tip Chilia-Militari, ar putea fi un episod ocupaţional târziu, după părăsirea sitului militar.
Nici de această dată nu am avut norocul să lucrăm pe un sit uni-cultural, chiar dacă, pe de altă parte, el este departe de orice aşezare actuală şi este curat. Avem aici şi o intinsă aşezare „Dridu”, aflată integral la nord de fort şi la oarecare distanţă de el, dispusă tradiţional, în apropierea apei, pe o lungime impresionantă (aproape 500 de m). Nici aşezarea civilă romană nu este mică deloc; fără a considera fragmentele ceramice relativ izolate, aria de locuire măsoară aproape 5 hectare, adică de 16 ori mai mult decât fortul (ceea ce este neobişnuit). O altă aparentă anomalie este faptul că, aparent, cantitatea de materiale arheologice este mult mai mare (inclusiv în termeni de densitate) în jurul fortului, decât în interior, situaţie care contrastează puternic cu cele văzute la Urlueni sau Băneasa, dar seamănă cu cele constatate la Putineiu; de observat că primele sunt fortificaţii mari (în interiorul sistemului de comparaţie, care este local), iar cele din urmă sunt mici.

Bibliografie:

Eugen S. Teodor, De pază pe Limes Transalutanus, în Arheologia peisajului şi frontierele romane, E.S. Teodor (ed.), Târgovişte: Cetatea de Scaun, 2016, 67-96. Vezi şi website-ul de proiect, unde volumul poate fi descărcat: http://www.limes-transalutanus.ro/simpozion2015.html.


Vezi şi raportul de etapă (2016), publicat din 5 decembrie 2016 pe website-ul de proiect, cu mai multe detalii decât acest raport sumar (http://www.limes-transalutanus.ro/rapoarte/raport_etapa3.html).

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
INP
Limba:
RO