Cercetarea arhelogică a Palatului guvernatorului consular al celor trei Dacii de la Apulum, în situl situat în str. Munteniei nr. 15-17 din Alba Iulia, a fost însoţită, în 2016, de un prim studiu geofizic şi de lucrări specializate de fotografie aeriană la mică altitudine valorificate prin prelucrări fotogrametrice specializate. Lucrările de arheologice aeriană au fost realizate atât în etapa de î...nceput a campaniei de cercetări arheologice din anul 2016 (Pl. 01), dar şi la finalul acestei campanii (Pl. 02-03), fiind însoţite de măsurători şi determinări geodezice la sol. Studiul geofizic realizat la situl arheologic din str. Munteniei nr. 15-17 din Alba Iulia a avut ca principale obiectiv detectarea şi caracterizarea non-invazivă a vestigiilor de interes arheologic de aici, cu un accent special adresat nivelului din perioada romană aflat în directă legătură cu existenţa clădirilor componente ale Palatului Guvernatorului consular al celor trei Dacii (praetorium consularis). Un obiectiv derivat, dar nu mai puţin important, se referă la definirea unei strategii coerente de continuare, în campanii ulterioare, a cercetărilor non-invazive din acest sit. Nivelul roman se află în poziţie stratigrafică inferioară faţă de un consistent nivel de depuneri arheologice din perioadele medievală, modernă şi contemporană. În aceste condiţii, nivelele mai recente (clădiri aflate în colaps, cu multă dărâmătură) constituie un ”ecran” care maschează din punct de vedere geofizic nivelul antic. În plus, situl arheologic este acoperit de numeroase deşeuri metalice feroase aflate la suprafaţă, dar şi la adâncimi de până la 0.5 m. Aceste aspecte, ce pot fi considerate normale pentru un sit aflat într-un cadru urban cu o ocupare intensă şi o evoluţie îndelungată, au ridicat numeroase dificultăţi, metodologia geofizică fiind adusă la limita ei de aplicabilitate. Pentru realizarea obiectivelor prezentului studiu geofizic, a fost concepută o strategie complexă de investigare. Principalele elemente ale acestei strategii sunt următoarele: - decaparea mecanizată a suprafaţei ce urma a fi direct studiată cu ajutorul metodelor geofizice – prin aceasta s-a dorit eliminarea nivelului de deşeuri metalice şi resturi de materiale de construcţie (în special cărămizi şi alte materiale fără context arheologic); - evaluarea contrastului magnetic cu ajutorul măsurătorilor de susceptibilitate magnetică (la suprafaţa sitului, pe profilele săpăturilor mai vechi şi direct asupra materialelor de construcţie); - investigarea magnetometrică a suprafeţei ţintă – prin aceasta s-a dorit caracterizarea nivelelor cronologice mai noi (clădiri şi structuri medievale şi mai recente); - detectarea elementelor structurale ce compun nivelul antic cu ajutorul unor profile de tomografie de rezistivitate. Implementarea strategiei de mai sus a fost realizată în etapa lucrărilor de teren, în cursul lunii octombrie 2016. Aşa cum a fost arătat, situl investigat prezintă numeroase surse de perturbaţie provenite de la construcţii şi amenajări recente. Numărul acestor surse de perturbaţie a rămas semnificativ chiar şi după decopertarea mecanizată (un strat de aproximativ 0.15 m). În plus, în etapa de evaluare a existenţei şi calităţii contrastului magnetic cu ajutorul măsurătorilor de susceptibilitate magnetică, a fost constatată o relativă uniformitate (lipsă de contrast) magnetic. Aceasta se explică prin arderea a celor mai multe dintre cărămizi, din toate perioadele, la o temperatură nu foare înaltă, foarte apropiată de temperatura critică Curie (aprox. 6500C; susceptibilitate magnetică k = 1.5÷4 x 10-3 SI), precum şi de împrăştierea şi amestecarea în sol a resturilor de cărămidă alterată (praf de cărămidă) şi a altor materiale afectate termic în toate nivelele de depunere (solul de la suprafaţă, dar şi multe din depozitele arheologice au valori ale suspcetibilităţii magnetice în domeniul k = 1÷2 x 10-3 SI). În plus, existenţa prafului de cărămidă în mortar şi/sau a prafului provenit de la depozite afectate termic a anulat caracterul non-magnetic al rocilor sedimentare folosite la construcţia zidurilor. Prezenţa surselor de perturbaţie provenite de la activităţi recente şi relativa uniformitate magnetică la nivelul sitului arheologic a limitat considerabil eficienţa şi posibilitatea de identificare a vestigiilor arheologice pentru cazul investigaţiilor magnetometrice. Practic, în harta magnetică obţinută, a fost posibilă identificarea doar a unora dintre complexele aflate la adâncime foarte mică. Acest rezultat este departe de aştepările iniţiale prin care s-a dorit ca harta magnetică să exprime fidel planimetria clădirilor medievale şi mai recente. Investigaţiile realizate prin metode electrice, mult mai robuste din punct de vedere al rezistenţei la factori perturbatori moderni, au fost executate folosind tehnica tomografiei de rezistivitate electrică. Imaginile care arată distribuţia valorilor de rezistivitate electrică de-a lungul celor două profile ERT executate sunt, de această dată, mult mai aproape de aşteptările iniţiale (Pl 05-06). Pe baza acestor rezultate, poate fi definită următoarea secvenţă stratigrafică: - adâncime: până la 1.2÷1.5 m – nivel cu resturi de ziduri şi dărmâtură din perioada medievală şi/sau mai recente; - adâncime: 1.2÷1.5 – 2÷3 m – nivel cu rezistivitate scăzută penetrat de gropi ce pornesc din nivelul superior; - adâncime: mai jos de 2÷3 m – nivel bine conturat cu structuri (clădiri) din perioada romană. Pentru nivelul roman, cele mai proeminente structuri rezistive au fost denumite AA şi BB (respeciv în cele două profile). Reprezentarea în plan a traselor AA şi BB sugerează o interpretare a acestor structuri rezistive prin ziduri ce respectă orientarea (trama stradală) cunoscută din săpăturile anterioare (Pl. 06). Din punct de vedere metodologic pot fi formulate un set de recomandări în vederea continuării explorării geofizice a sitului arheologic. 1. Condiţiile post-depoziţionale şi circumstanţele evolutive recente ale sitului investigat nu recomandă o continuare a aplicării metodelor magnetice pentru studiile geofizice viitoare. 2. Aplicarea metodei georadar, metodă care nu a fost testată efectiv în sit, este de aşteptat să nu aducă rezultate concludente din cauza caracterului complex al depunerilor arheologice. În condiţiile unui sit aflat în câmp deschis, ar fi fost posibilă utilizarea metodei georadar la frecvenţe relativ joase (100 MHz sau 200 MHz), caz în care ar fi fost de aşteptat un posibil contrast electromagnetic la interfaţa cu zidurile cele mai masive. Din păcate, situl se află într-o zonă urbană cu numeroase ţinte la suprafaţă (garduri, stâlpi, clădiri) care vor genera ecouri false comparabile cu structurile aflate în subsol. 3. Cea mai potrivită strategie pentru continuarea studiilor geofizice în situl arheologic din str. Muntenei, nr.15-17 din Alba Iulia ar trebui să aibă ca pivot central un asamblu de metode electrice. Astfel, toată suprafaţa liberă (în care nu au fost executate săpături arheologice) ar trebuie curăţată (de vegetaţie, eliberate suprafeţele ocupate de pământ din săpătură) şi explorată electric prin metoda profilării laterale (dispozitiv twin-electrod, distanţa dintre electrozi 0.75 m, adâncimea maximă de investigare 1 m). Suprafeţele compacte libere ar trebui explorate prin metoda tomografiei de rezistivitate prin profile paralele, lungi de 30 m, distanţate la 1 m şi prelucrate prin modelare de tip 2.5D. Alternativ (mai laborios), tomografia de rezistivitate ar trebui executată în celule de 15 m x 15 m (225 mp, respectiv 256 electrozi), cu date achiziţionate direct pentru tomografia 3D.