.
Slava Rusă | Comuna: Slava Cercheză | Judeţ: Tulcea | Punct: „Fântâna Seacă” | Anul: 2017
Anul:
2017
Epoca:
Epoca romană târzie (sec. II-IV)
Perioade:
Epoca romană
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Neatribuit
Tipuri de sit:
Locuire;
Cetate
Localizare pe hartă:
Județ:
Tulcea
Localitate:
Slava Rusă
Comuna:
Slava Cercheză
Punct:
„Fântâna Seacă”
Toponim:
(L)IBIDA
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Honcu Ştefan Institutul de Arheologie Iaşi
Munteanu Lucian Institutul de Arheologie Iaşi
Cod RAN:
Raport:

Cercetările efectuate în anul 2017 în aşezarea rurală de la Slava Rusă, din punctul „Fântâna Seacă”, au avut ca scop finalizarea excavării secţiunii S3, care a fost începută încă din anul 2013 şi eliminarea martorului dinre cele două secţiuni (S1 – S3). După curăţarea acestei secţiuni de vegetaţie şi înlăturarea pământului, am trecut la îndreptarea profilelor. Dimensiunile secţiunii respective au fost lărgite c...u 50 de cm, pe toate laturile. De asemenea, ea a fost recaroiată în pătrate cu dimensiunile de 1x1 m (11 m x 5 m). După cum am putut observa în campania anterioară, odată cu blocarea spaţiului dintre cele două încăperi cu un zid (Z7), datat în cea de-a doua fază de locuire, a fost construit şi un pavaj din lespezi de calcar, la o adâncime de 50 cm faţă de nivelul de călcare. În continuarea acestuia am surprins, la aceeaşi adâncime, podeaua încăperii. Această situaţie arheologică am constatat-o în C2 al secţiunii S3, în partea de NV a acestuia. Anul acesta ne-am concentrat săpătura în carourile 1-6a respectiv 1-7e, precum şi pe eliminarea martorului dintre S1 şi S3. Aici am continuat cercetarea pilonului descoperit campania trecută, pe care îl atribuim primei faze de locuire. Tot aici s-a descoperit o tegula, care prin orificiul avut, era destinată trecerii hornului de la soba/sistemului de încălzire (?) al edificiului. Odată cu excavarea stratului vegetal al martorului, a fost surprins, pe toată suprafaţa, acoperişul prăbuşit al edificiului. După fotografierea şi desenarea acestuia am procedat la înlăturarea ţiglelor şi olanelor acoperişului, unde a fost identificat, în carourile 9-11, un zid ce are forma literei L, compus din două-trei rânduri de asize, legate cu pământ galben, ce este adosat peretelui de nord a edificiului. Zidul a fost construit în faza a doua de locuire a edificiului, iar pandantul lui a fost surprins, anterior, în secţiunea S1 împreună cu care formează o mică cameră. În faţa micii încăperi a fost găsită, pe podeaua locuinţei o amforă, propabil de vin, confecţionată în zona sud pontică, la Sinope. În secţiunea S1, odată cu îndreptarea profilului de sud, a fost surprins un pavaj din dale de calcar, care a fost „plombat”, ulterior, cu fragmente de tegulae. După toate probabilităţile, întrucât pavajul a fost descoperit pe o suprafaţă redusă, credem că acesta a funcţionat, eventual, în faza a doua de funcţionare a edificiului. Acesta corespunde, deci, cu cel descoperit în secţiunea S3 dar pe o suprafaţă mai mare. Dat fiind faptul că cercetarea de anul acesta s-a concentrat pe eliminarea martorului dintre S1 şi S3, materialul
arheologic descoperit este foarte puţin. Acestă constă în ceramică de bucătărie (oale datate în prima şi a doua jumătate a secolului IV p. Chr.), dar fi fragmente de amfore, LR 1 şi 2 precum şi amfora reintregibilă de Sinope. Anul acesta a fost gasită o singură monedă, care aparţine, probabil, împăraţilor Valens – Valentinian Pentru campania viitoare ne propunem să terminăm de excavat secţiunea S3 şi martorul dintre acestea, să deschidem alte secţiuni care să ne ajute să reconstituim planimetria şi funcţia edificiului cercetat de noi încă din anul 2013.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
INP
Limba:
RO