Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Cheile Vârghişului | Judeţ: Harghita | Punct: Cheile Vârghişului | Anul: 2017

Anul   2017
Epoca
Preistorie
Perioade
Preistorie
Categorie
Domestic;
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire;
Locuire în peşteră;
Locuire sezonieră
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Harghita
Localitate   Cheile Vârghişului
Comuna   Cheile Vârghişului
Punct
Cheile Vârghişului
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Buzea Dan Lucian Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu Gheorghe
Cosac Marian responsabil Universitatea "Valahia", Târgovişte
Costache Emanuel Universitatea "Valahia", Târgovişte
Cuculici Roxana Universitatea Bucureşti
David Ion Universitatea "Valahia", Târgovişte
Șerbănescu Gabriel Universitatea "Valahia", Târgovişte
Murătoreanu George Universitatea "Valahia", Târgovişte
Niță L. Universitatea "Valahia", Târgovişte
Radu Alexandru Universitatea "Valahia", Târgovişte
Vereş Daniel Direcția de Cultură Dâmbovița
Cod RAN    85065.13
Raport Cheile Vârghişului reprezintă principalul areal carstic al Munţilor Perşani, situat în extremitatea nordică a acestora, la limita cu Munţii Harghita. În cadrul arealului carstic, au fost identificate peste 130 de peşteri, amplasate pe patru nivele de carstificare. Cercetările arheologice au debutat începând cu anul 1911 şi au continuat în câteva etape, până în prezent. Prima încercare de realizare a unui repertoriu şi de evaluare a acestui complex sistem carstic fost realizată de Haáz Ferenc şi Jodál Károly în anii 1937 şi 1938 (Haáz, Jodál, 1941). O descriere amplă, a celor mai cunoscute peşteri şi adăposturi sub stâncă din Cheile Vârghişului, a fost realizată de speologii Traian Orghidan şi Margareta Dumitrescu (1963). În unele situaţii, când profilele arheologice au rămas deschise de săpăturile anterioare, aceştia au recuperat şi identificat ceramică preistorică şi faună pleistocenă. În acest stadiu al cercetărilor, monografia realizată de Tr. Orghidan şi M. Dumitrescu rămâne cel mai important studiu consacrat carstului din Cheile Vârghişului, chiar dacă acesta descrie doar 40 de peşteri. În perioada 1971-2005 speologul Dénes István a reevaluat peşterile cunoscute şi a identificat altele noi. Prin eforturile sale numărul peşterilor din Cheile Vârghişului a ajuns la 124 (Dénes, 2003, 2005). În anul 2014 a fost iniţiat un program de reevaluare a potenţialului arheologic a carstului din Cheile Vârghişului şi au fost efectuate cercetări arheologice în peşterile Calului, Ursului, Gabor şi Abri 122, cu rezultate inedite in cea ce priveşte perioada paleoliticului mijlociu (Murătoreanu et al., 2015; Cosac et al., 2017; Vereş et al., 2017). Diagnosticul arheologic din anul 2017 a avut ca obiectiv identificarea peşterilor cu potenţial arheologic, alocarea de coordonate GIS, evaluarea intervenţiilor neautorizate, îmbogăţirea cu informaţii a bazei de date şi crearea unui repertoriu al carstului din aria Cheilor Vârghişului . Din cauza duratei cercetărilor, sistematică (Abri 122) şi preventivă (Peştera Gabor), precum şi a resurselor financiare şi umane limitate, am avut ca obiectiv stabilit reidentificarea Peşterii 36 - Urşilor. Aceasta este situată pe versantul stâng al Vârghişului, la 85 m deasupra talvegului, prezentând trei deschideri, două cu orientare nord-est şi şi una sud-est şi trei săli principale Prima sa semnalare se datorează studenţilor Haáz Ferenc şi Jodál Károly, în studiul lor din 1941. Aceştia menţionează existenţa unui zid sec de piatră care despărţea două săli, dar nu au efectuat şi săpături arheologice. Ulterior, în anul 1953, Zoltan Szekely a identificat pe patul peşterii ceramică Wietemberg. Un plan detaliat al peşterii (fig. 1) a fost realizat de T. Orghidan şi M. Dumitrescu, în anul 1958 (T. Orghidan, M. Dumitrescu, 1963). Aceştia menţionează existenţa zidului în culoarul D, construit din blocuri de calcar şi care delimitează un spaţiu de 2 m între el şi perete, dar consideră că acesta este relativ recent. În anul 1994, speologul I. Deneş (1954-2005) a colectat din galeriile peşterii ceramică Coţofeni şi doi denari din argint, emisie Bela al III – lea, dar a efectuat şi mici sondaje, în vederea evaluării potenţialului arheologic. Rezultatele obţinute nu au fost publicate, dar materialele descoperite sunt descrise în carnetul său de săpătură, aflat la Muzeul Naţional Secuiesc din Sf. Gheorghe (pentru accesul la informaţii, dorim să mulţumim domnului dr. Sándor József Sztáncsuj). Având drept argument situaţia particulară înregistrată de noi în Peştera Ursului – nr. 18, în cursul cercetărilor din anul 2016, am considerat necesară reidentificarea Peşterii 36. Aceasta mai este denumită şi Peştera Urşilor şi astfel se pot crea confuzii cu Peştera Ursului - nr. 18, ambele aparţin aceluiaşi etaj carstic, cu trei intrări şi greu accesibile. În opoziţie cu Peştera Ursului - nr. 18, pachetul sedimentar al Peşterii 36 nu a fost afectat de cercetări ample, mai vechi sau recente, în scopul recuperării de faună preistorică, cum este cazul majorităţii peşterilor accesibile din Cheile Vârghişului. Peştera este greu accesibilă şi nu este inclusă în circuitele de vizitare turistică, iar acest fapt a permis conservarea zidului menţionat anterior. Acesta a fost realizat din blocuri de calcar, îngustează galeria D, dintre sălile C şi E, dar se continuă pe o distanţă de 3 m în sala E, unde este observabilă o structură circulară (fig. 1). Aceasta are aceeaşi structură cu zidul din galeria D şi pare a delimita planul unei locuinţe cu două spaţii de acces. În proximitate, au fost identificat fragmente ceramice preistorice, unele de tradiţie Coţofeni. În acest stadiu preliminar al cercetării, nu avem argumente pentru a atribuii unei perioade preistorice ridicarea acestui zid şi a structurii circulare asociată lui. El poate să aparţină perioadei medievale, când unele peşteri au fost fortificate cu ziduri de piatră, de exemplu Peştera Mare – nr 14 şi Peştera Calului – nr. 8. Materia primă utilizată pentru ridicarea zidului şi structurii circulare provine din proximitatea peşterii, din conul de grohotiş denumit „Grohotişul mare”. Timpul limitat nu a permis efectuarea unor sondaje arheologice.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie Cosac M., Muratoreanu G., Veres D., Niţă L., Schmidt C., Hambach U., Radu Al., Cuculici R., Buzea D.L., Mărgărit M., Dumitraşcu V., Vasile Şt., Petculescu Al. Multi-proxy archaeological investigations of a Middle Palaeolithic occupation context in Eastern Transylvania, Romania. Quaternary International, XXX, 1-16, 2017. Dénes, I., Rezervaţia naturală complexă Cheile Vârghişului,
Speomond – Revista Federaţiei Române de Speologie, 2003, 7-8, 8-10. Dénes I, Peşterile din Secuime. Speomond – Revista Federaţiei Române de Speologie, nr. 9 – 10 / 2004 – 2005, 33-38. Ferenc H., Károly J., A vargya-völgy barlangok, Erd. Muz., 1941, 3-4, 366-376. Murătoreanu, G., Cuculici, R., Cosac, M., Radu, Al., Niţă, L., Vereş, D., Buzea, D-L., Potenţialul arheologic al carstului din Cheiele Vârghişului – Munţii Perşani. Etape preliminare în realizarea unui Sistem Informaţional Geografic, Arheovest. Interdisciplinaritate în Arheologie, vol. III2, Szeghet, 2015, 591-604. Orghidan, Tr., Dumitrescu, M., 1963, Complexul carstic din Cheile Vârghişului, în Lucrările Institutului de speologie „Emil Racoviţă”, tom I-II, 1962-1963, Editura Academiei, 122-124. Veres D., Cosac M., Schmidt C., Muratoreanu G., Hambach U., Hubay K., Wulf S., Karátson D., New chronological constraints for Middle Paleolithic cave sequences in Eastern Transylvania, Romania. Quaternary International, XXX, 1-12, 2017.
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu