Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Ostrov | Judeţ: Constanţa | Punct: Păcuiul lui Soare | Anul: 2017

Anul   2017
Epoca
Epoca medievală timpurie (sec. VII-XIII);
Epoca medievală târzie (sec. XIV-XVIII)
Perioade
Epoca bizantină;
Epoca medievală mijlocie
Categorie
Apărare (construcţii defensive);
Domestic
Tipuri de sit
Aşezare fortificată;
Aşezare urbană;
Cetate
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Constanţa
Localitate   Ostrov
Comuna   Ostrov
Punct
Păcuiul lui Soare
Sector   Poartă
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Damian Oana Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Cod RAN    62547.02
Raport Săpăturile arheologice sistematice iniţiate în 1956 şi continuate până în prezent au pus în evidenţă, în capătul nord-estic al insulei Păcuiul lui Soare, existenţa unei cetăţi construite a fundamentis de către bizantini la sfârşitul secolului al X-lea, astăzi distruse în cea mai mare parte de apele Dunării. Începând cu primii ani ai veacului al XI-lea, cetatea de la Păcuiul lui Soare îşi pierde caracterul eminamente de bază navală, la adăpostul zidurilor urmând să se desfăşoare o intensă vieţuire, care va dura, cu o întrerupere în secolul al XII-lea, determinată de un incendiu provocat de invazia cumanilor, până în prima jumătate a secolului al XV-lea, momentul ocupării Dobrogei de către turci. Vieţuirea din aşezarea insulară, documentată prin şase niveluri, este atestată de descoperirile de locuinţe adâncite şi de suprafaţă, cu pereţii sprijiniţi pe temelii de piatră, de cuptoare şi materiale arheologice, precum ceramică, unelte de metal, os sau piatră, arme şi piese de harnaşament, podoabe.
În campania 2017, cercetările au fost reluate în sectorul Poartă, în cadrul S I U (extinsă spre est, suprafaţa cercetată reprezentând aproximativ 90 mp), în vederea finalizării studiului locuirii din sectorul de nord-vest al cetăţii.
În ceea ce priveşte stratigrafia, după încheierea cercetării depunerilor aparţinând nivelurilor medievale (secolele XIII–XIV), săpăturile s-au concentrat asupra celor datând din epoca bizantină (secolul al XI-lea).
Complexe de locuire identificate:
În partea nord-vestică a S I U, a fost finalizată cercetarea unei locuinţe de suprafaţă, probabil bicamerală, cu dimensiunile de 6 (N-S) × 4,40 (E-V) m, identificate după resturile de lipitură arsă ale pereţilor (în extremităţile nordică şi sudică), o grupare de pietre, cu aspect de amenajare interioară, resturile de podea de pământ galben bătătorit, aliniamenele gropilor de par, cu adâncimi înregistrate de 0,40 m, o instalaţie de încălzit-gătit, de tipul vatră simplă, circulară.
În partea nord-estică a S I U, a fost finalizată cercetarea unei locuinţe cu bază de piatră, cu formă rectangulară, cu dimensiunile identificate de 3,40 m (latura vestică) × 2,40 m (latura nordică) × 1,40 m (latura sudică) m, cu o intrare, cu lăţimea de 0,70 m, pe latura sa sud-vestică. Latura estică a complexului, precum şi eventuala instalaţie de încălzit-gătit au fost identificate cel mai probabil în cadrul S I H/1966, secţiune amplasată la est de S I U. Datarea complexului în a doua jumătate a secolului al XI-lea este asigurată de poziţia stratigrafică (aparţine stratului castaniu roşiatic compact) şi de descoperirea in situ a unui urcior acoperit cu smalţ verde măsliniu.
Complexul de locuire suprapune alte locuinţe, identificabile după prezenţa: unei amenajări cu piatră, vizibile pe lungimea de 1,80–2m; unui rest de podea de pământ galben, vizibil pe lungimea de 3,30 m; unei podele arse, cu urme de chirpici şi cărbune, vizibile pe o lungime de 5,30 m şi o lăţime de 1,10 m, sugerând un nivel de distrugere prin incendiere, aparţinând secolului al XI-lea.
Bazinul uman identificat pe malul estic al suprafeţei aparţine unui complex deranjat de locuirea ulterioară, nefiind descoperit un complex funerar in situ şi neexistând indicii legate de extinderea spre est a necropolei.
Materialul arheologic descoperit, rezultat atât din cercetarea complexelor de locuire, cât şi a nivelului secolului al XI-lea, constă dintr-o mare cantitate de ceramică fragmentară (remarcându-se prezenţa oalelor din pastă caolinoidă, cu decor incizat, a amforelor piriforme cu guler şi a căldărilor) şi de material osteologic animal, la care se adaugă: piese de metal din categoria uneltelor, ustensilelor şi componentelor sistemului constructiv al caselor, greutăţi pentru plasa de pescuit, fusaiole, mărgele şi brăţări fragmentare de sticlă, monede de bronz.
Se impune continuarea cercetărilor în sectorul Poartă pentru epuizarea nivelurilor ocupaţionale din această zonă şi punerea în evidenţă a configurării locuirii în apropierea accesului în cetate în diversele etape de funcţionare a acesteia.
Rezumat Acest raport a fost publicat în Cronica Cercetărilor Arheologice. Campania 2018 (anul publicarii-2019), la paginile 367-368.
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu