Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Tărtăria | Comuna: Săliştea | Judeţ: Alba | Punct: Podu Tărtăriei vest | Anul: 2018

Anul   2018
Epoca
Hallstatt;
Epoca medievală timpurie (sec. VII-XIII)
Perioade
Epoca medievală timpurie;
Hallstatt mijlociu
Categorie
Domestic
Tipuri de sit
Aşezare deschisă;
Aşezare fortificată
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Alba
Localitate   Tărtăria
Comuna   Săliştea
Punct
Podu Tărtăriei vest
Sector   
Toponim   Valea Rea
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Asăndulesei Andrei Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Borș Corina responsabil Muzeul Naţional de Istorie a României
Haită Constantin Muzeul Naţional de Istorie a României
Hila Tudor Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Rumega-Irinuș Luciana Muzeul Naţional de Istorie a României
Rumega-Irinuș Vlad Muzeul Naţional de Istorie a României
Şuteu Călin Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia
Tencariu Felix Adrian Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi
Vlad Adrian Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Voicu Mădălina Muzeul Naţional de Istorie a României
Cod RAN    7080.03
Raport Scurtă prezentare a sitului: Acest sit arheologic preistoric este situat în judeţul Alba, comuna Săliştea, satul Tărtăria, chiar la intrarea în această localitate, în partea vestică a platoului denumit Podu Tărtăriei, pe partea stângă a văii mijlocii a Mureşului. Dacă iniţial, în anii 2011–2012, s-a crezut că această staţiune arheologică ocupa doar porţiunea sudică a primei terase a acestui râu, localizată în raza administrativă a satului menţionat, astăzi este cert faptul că de fapt suprafaţa acoperită de sit este cu mult mai mare, perimetrul în cuprinsul căruia se păstrează importante vestigii arheologice (datând în special din perioada mijlocie a primei epoci a fierului – perioada culturii Basarabi) fiind delimitat la Nord de traseul DN7 şi la Sud de autostrada A1, iar la Est de traiectul DC705 E. Limita vestică a sitului este încă în curs de a fi stabilită, deopotrivă prin prospectări non-invazive şi săpături arheologice. Situl este destul de afectat de lucrările agricole intense care se desfăşoară de câteva decenii în această zonă, acest fapt fiind observabil prin studiul imaginilor aeriene şi al hărţilor de arhivă, dar şi direct, odată cu începerea amplelor cercetări preventive din anii 2011–2012, continuate apoi de cele sistematice din campaniile 2016–2018. Cercetările arheologice preventive din anul primăvara şi vara anului 2012, desfăşurate în porţiunile sudică şi estică ale sitului, au pus în evidenţă existenţa în această zonă a unui important habitat preistoric, unde se păstrează numeroase vestigii încadrabile în perioada mijlocie a primei epoci a fierului (Hallstatt-ului mijlociu / perioada culturii Basarabi) (nota 101), dar şi unele datând din perioada Evului Mediu timpuriu. Campaniile de cercetare arheologică sistematică din perioada 2016–2017 s-au concentrat în partea nordică a sitului, confirmând suprafaţa amplă pe care o ocupă această staţiune preistorică pe prima terasă a râului Mureş, dar şi prezenţa a numeroase urme de habitat datând în cea mai mare parte din perioada culturii Basarabi, dar şi din perioada culturii Coţofeni (nota 102) . Merită reamintit, inclusiv prin prisma rezultatelor cercetărilor de teren din anul 2018 care vor prezentate în cele ce urmează, faptul că situl Tărtăria – Podu Tărtăriei vest reprezintă un caz deosebit al arheologiei din România ultimelor trei decenii, dată fiind posibilitatea de a continua o cercetare preventivă de amploare printr-un program multianual de săpături arheologice cu caracter programat, o oportunitate pentru realizarea de investigaţii pluridisciplinare, efectuarea de noi săpături în alte porţiuni ale sitului, dar şi pentru încercarea de a salva vestigii arheologice ameninţate de desfăşurarea unor lucrări agricole intensive.

Obiectivele cercetării: Principalul obiectiv al cercetărilor arheologice sistematice din anul 2018 a fost verificarea indiciilor furnizate de prospectările geomagnetice cu privire la existenţa unui şanţ de delimitare în zona vestică a sitului. Similar precedentelor campanii, având în vedere că întreaga suprafaţă a sitului este afectată de lucrări agricole intensive şi – pe cale de consecinţă – este necesar acordul administratorilor / proprietarilor loturilor de teren pentru acces în sit, planificarea măsurătorilor non-intrusive şi a campaniei de săpături propriu-zise au fost direct influenţate de acest aspect. Alţi factori care condiţionează modul de organizare a campaniei, planificarea acesteia şi stabilirea obiectivelor anuale de cercetare sunt reprezentaţi de resursele financiare disponibile, condiţiile meteo, precum şi costurile destul de ridicate pentru asigurarea forţei de muncă (muncitori zilieri). Astfel, în campania 2018 cercetarea s-a concentrat numai în zona sud- vestică a sitului (proprietatea G. Câmpean), prin sondarea traseului prezumtiv al şanţului sus- menţionat. De asemenea, au continuat să fie întreprinse o serie de studii pluridisciplinare conexe, unele în teren iar altele în etapa post- săpătură, respectiv iniţierea unui studiu sedimentologic şi prelevarea unor carotaje sedimentologice, dar şi datări radiocarbon, studii de bioarheologie şi arheozoologie, efectuate – ca şi în anii precedenţi – prin colaborarea cu specialişti în aceste domenii, cooptaţi în echipa de cercetare.

Tehnici de cercetare utilizate, analize etc.: Astfel, pentru proiectarea şi realizarea săpăturii din campania 2018, au fost combinate rezultatele unor investigaţii non-intrusive (aerofotografii şi noi prospectări geomagnetice, pentru moment doar parţiale, în zona vestică a sitului) cu cele intrusive (săpătură arheologică / sondaje magistrale). Având în vedere rezultatele obţinute ca urmare a efectuării unei noi serii de prospectări geomagnetice în toamna anului 2017, au fost deschise 3 secţiuni magistrale, situate perpendicular pe traseul presupus al şanţului vestic de delimitare a habitatului preistoric. Acestea au fost identificate cu siglele S035 la S037, alocate de la Nord spre Sud, de-a lungul traseului şanţului amintit, localizat în colţul de SV al sitului şi care, aparent, reprezintă o continuare a celui sudic cercetat în campania 2012. Săpătura arheologică a cuprins cele trei secţiuni magistrale, situate la 10 m distanţă una de cealaltă şi având iniţial dimensiunile de 15 × 2 m, ulterior extinse cu încă 5 m către Est, respectiv 0,2 m spre Nord. Au fost cercetate integral secţiunile S035 şi S036. Sunt în curs de realizare o serie de noi datări radiocarbon pe baza probelor osteologice (toate cu determinare arheozoologică prealabilă) şi de cărbune prelevate din diverse contexte în această campanie. De asemenea, a fost iniţiat un studiu de sedimentologie şi este în curs de desfăşurare studiul de bioarheologie.
Paralel cu cercetarea arheologică propriu- zisă au fost efectuate o serie de fotografii din dronă pentru realizarea unui model digital al terenului (DEM), acoperind o suprafaţă de 15.400 m.p. (1,54 ha) din întreaga suprafaţă a sitului (circa 10%), implicit şi secţiunile din campania arheologică din 2018. Cotele altimetrice, raportate la nivelul Mării Negre, s-au situat între 242,94 şi 225,94 metri, iar rezoluţia modelului digital a fost de 4,93 cm / pixel, cu o densitate de 412 puncte / m.p. Pentru corecţia modelului – din cele 390 de fotografii realizate – s- au folosit 9 puncte de control la sol (Ground Control Points) înregistrate ulterior cu staţia totală (nota 103) . Utilizarea acestor tehnologii a permis captarea unor imagini de ansamblu atât ale zonei investigate în campania de cercetarea arheologică sistematică din 2018, dar şi din celelalte sectoare ale sitului şi împrejurimi, pentru a putea observa modificările de peisaj din ultimii ani (anume traseul autostrăzii A1, relocarea drumului comunal 705E, staţia de procesare a deşeurilor din imediata vecinătate a sitului neolitic Tărtăria – Gura Luncii, zona haltei CFR şi lucrările agricole). [Călin Şuteu, Vlad Rumega-Irimuş]
Scurtă descriere a descoperirilor:
Cercetarea secţiunilor S035 şi S036 s-a făcut concomitent; iar secţiunea S037 a fost doar decapată. În ceea ce priveşte stratigrafia generală în această parte a sitului, stratul vegetal are o grosime de aproximativ 0,3–0,35 m şi constă într- un sol brun-negricios amestecat cu multe resturi vegetale, în special de rădăcini şi tulpini de la cea mai recentă cultură agricolă, recoltată probabil la finalul verii 2018. Se observă puţine materiale arheologice în acest nivel, inclusiv fragmente ceramice glazurate (medievale sau moderne), piese din fier moderne, câteva pietre de râu şi puţin pigment de lut ars, prezent pe alocuri. Consistenţa acestui sol este destul de compactă, în anumite locuri uscată din cauza absenţei unor arături foarte recente, fapt care a îngreunat decaparea manuală a stratului vegetal. O altă observaţie, care a putut fi făcută imediat după decopertare, se referă la diferenţa dintre caracteristicile solului din partea de Vest a secţiunii şi cel din partea de Est. Conform indiciilor furnizate de prospectările geomagnetice prezumtiva structură arheologică observată prezenta – aparent – un al doilea traseu (dublare ?), mai greu sesizabilă spre partea de Vest, ceea ce a făcut ca iniţial să se considere că ar putea fi vorba de două şanţuri paralele, situate la limita de Vest a aşezării, posibil de dimensiuni diferite (amplitudinea deschiderii la suprafaţă, adâncime). Cu ocazia săpăturii arheologice s-a putut observa că – într-adevăr –, în partea vestică a secţiunii, solul era mult mai compact, foarte lutos şi mai slab pigmentat cu urme de lut ars. Este posibil ca această diferenţă de sol să fi fost ceea ce păreau să indice rezultatele prospectărilor geomagnetice anterioare, dar situaţia sesizabilă prin deschiderea săpăturii în teren a arătat că era vorba de o particularitate naturală a terenului (poate o urmă a unor arături anterioare), o urmă foarte puţin adâncă, care nu reprezintă o structură antropică propriu-zisă, ci doar un strat de sol distinct, situat la exterior de zona habitatului preistoric, cu caracteristici diferite faţă de cel observat spre interiorul acestuia.
Caracteristicile „stratului de cultură hallstattian” sunt similare cu cele observate în alte părţi ale sitului, cu prilejul săpăturilor desfăşurate în campaniile anterioare. Stratul are grosimea relativ constantă, de 0,4–0,5 m şi este reprezentat de un sediment de culoare neagră, compactă, cu multiple urme de lut ars, cu o cantitate mai însemnată de materiale arheologice (preponderent fragmente ceramice atipice şi doar câteva cu decor).
Date fiind condiţiile meteo de la finalul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie (perioadă de secetă şi vânt puternic, care a uscat foarte repede straturile de sol expuse prin săpătura arheologică), dar şi a luminii din această perioadă a anului, limitele certe ale şanţului preistoric nu au putut fi observate în suprafaţă, în ciuda răzuielilor succesive efectuate. În schimb, limitele acestuia au fost mult mai uşor de sesizat pe profilele de Nord ale secţiunilor, în special în prima parte a dimineţii.
În S036, pe profilul de Nord al secţiunii, la adâncimea de -0,85 m, şanţul avea o deschidere de circa 9 m, între metrul 6 şi 15 al secţiunii (măsurat de la Vest la Est). De la acest nivel, cercetarea a continuat exclusiv pe conturul şanţului, pe adâncimi, fiind imposibil de urmărit umplutura pe straturi a acestei structuri. Materialul arheologic care a apărut în „nivelul de cultură” este reprezentat de fragmente ceramice tipice şi atipice, inclusiv un fragment ceramic lucrat la roată, câteva fragmente de oase de animal (grupate în dreptul metrului 9 al secţiunii), puternic degradate, care au fost prelevate cu un calup de sol adiacent pentru a fi trimise la analize. Au mai apărut câţiva galeţi de râu, răspândiţi în umplutură, un fragment de zgură de fier, iar la circa 1 m adâncime, între metrul 10 şi 12, un fragment de la un obiect ceramic, decorat cu brâuri crestate şi o proeminenţă ascuţită, foarte probabil o parte dintr-un mic altar (?).
Nivelul superior din umplutura şanţului este reprezentat de un sediment de culoare maronie, cu urme de pigmentaţie cărămizie şi material arheologic. În zona centrală a şanţului acest nivel coboară până la adâncimea de -1,3 m. Diferenţe între solul din partea estică a şanţului şi cel din partea vestică au fost încă observabile la acest nivel. Cel puţin până la adâncimea de -1,10 m, umplutura din partea de Est era mult mai compactă decât cea dinspre Vest, dar şi mai puternic pigmentată cu urme de lut ars. Totodată, cantitatea de material arheologic este mai însemnată în partea dinspre Est. La baza acestui strat, în partea estică, pe profilul de Nord, s-a conturat o urmă intensă de arsură (lut ars mărunţit şi mult pigment de cărbune). Între adâncimile de -1,1 m şi -1,3 m consistenţa solului se schimba uşor. Acesta era tot mai sfărâmicios, iar cantitatea de material arheologic mai redusă. Majoritatea fragmentelor ceramice care au apărut în acest nivel sunt atipice, doar câteva fragmente sunt tipice, iar un fragment este lucrat la roată. Pe lângă acestea, în nivelul superior al şanţului au mai apărut bucăţi mărunte de lut ars, pietre de râu şi un fragment de os calcinat.
Mai apoi s-a observat că limita de Vest a şanţului se extindea puţin, sedimentul în această porţiune constând într-un sol cenuşiu, amestecat cu lentile de lut galben şi slab pigmentat cu urme de lut ars şi cărbune, dar fără material arheologic. În S036 s-a putut observa faptul că limita de Vest a şanţului preistoric avea o deviere uşoară spre SV şi o înclinaţie mai mică, în timp ce limita („peretele”) de Est era aproape verticală, fiind mult mai abruptă.
Următorul nivel de umplere al şanţului cobora până la adâncimea de aproximativ -1,9 m, măsurat în zona centrală a profilului de Nord al S036. Stratul cuprindea un sediment negru, cu consistenţă lutoasă, cu urme de lut ars. Între adâncimile de -1,3 m şi -1,5 m, în treimea de Vest a secţiunii S036, s-a putut observa că solul avea o culoare brun-negricioasă, cu puţin pigment de lut ars şi cărbune, dar şi cu puţin material arheologic, majoritatea reprezentat de ceramică atipică. Aşa cum am menţionat, limita de E a şanţului cobora abrupt, în această zonă fiind mult mai lesne de delimitat faţă de nivelul de sol steril. Pe profilul de Nord, urma de arsură, observată mai de sus, se intensifica (pigmentaţie mult mai consistentă) şi cobora oblic. În această porţiune a şanţului, cantitatea de material arheologic era mai însemnată, constând în fragmente ceramice tipice şi atipice, fragmente de lut ars, inclusiv de lutuială şi pietre de râu răsfirate pe toată suprafaţa.
La adâncimea de -1,5/-1,7 m, cu precădere în jumătatea de Vest a secţiunii S036, au fost sesizate urme de resturi vegetale descompuse din vechime (de culoare alb-cenuşiu, cu miros pregnant de mucegai), reprezentând – foarte probabil – rămăşiţe de floră descompusă (de-a lungul timpului) într-un mediu umed. La această adâncime, a fost observată baza şanţului şi în partea de Est, unde cota structurii antropice preistorice cobora brusc, având o mică alveolare spre bază, în special în zona cu arsură. Cantitatea de material arheologic din acest nivel era însemnată, anume fragmente ceramice tipice şi atipice, inclusiv decorate cu motive tipice culturii Basarabi, fragmente de lut ars şi lipitură (cu şi fără amprente), un fragment de silex, mai multe fragmente provenite de la piese de mici dimensiuni din fier (inclusiv zgură), pietre de râu şi fragmente de gresii de dimensiuni mari, răspândite în umplutură, precum şi câteva fragmente de oase de animal (puternic degradate şi imposibil de recoltat). Cea mai adâncă porţiune a şanţului a fost observată între metri 11 şi 13 ai secţiunii S036 (măsurat de la Vest spre Est), unde săpătura arheologică a ajuns până la -2,2 m. Baza şanţului era marcată de un strat de sol amestecat, cu lentile subţiri de lut negru şi galben. Nivelul steril din punct de vedere arheologic era constituit de un sol galben, curat în părţile laterale ale şanţului, în timp ce în partea sa mediană acesta căpăta o culoare cenuşiu-gălbui, deschisă, pigmentată cu oxizi de fier. Din observaţiile preliminare efectuate în această primă etapă de cercetare a structurii de delimitare / apărare a zonei de habitat de epocă hallstattiană, şanţul a avut o formă aproximativ rectangulară în profil. Baza şanţului a putut fi observată foarte clar în partea sa dinspre Est, şi anume având formă tronconică, cu o pantă accentuată, cu înălţime de circa 1,5 m.
Ceea ce a fost observat – la o cotă superioară – ca o aglomerare de arsură reprezintă – cel mai probabil – urmele unei structuri din lemn şi nuiele, situată în partea dinspre aşezare a şanţului, un element incendiat la un moment dat şi care s-a prăbuşit în interiorul acestuia, pe peretele estic. Deocamdată, urmele acestei posibile împrejmuiri (palisade ?) au fost observate doar în colţul de NE al S036. O altă observaţie preliminară se referă la forma marginii de Est a şanţului, care sugerează faptul că era aproape imposibil de urcat de către o persoană, mai ales dacă şanţul va fi fost şi inundat (în anumite momente). Partea exterioară a şanţului, cea de Vest, aşa cum s-a menţionat şi mai sus, avea o înclinaţie mai redusă, cu o mică treaptă uşor oblică.
În partea inferioară a umpluturii şanţului s-a observat o cantitate mai ridicată de material arheologic, cu precădere fragmente ceramice tipice şi atipice, bucăţi mărunte de lut ars şi lipitură. În această porţiune a şanţului au apărut mai multe fragmente de oase de animal puternic degradate. Totodată, mai ales înspre partea centrală a şanţului au fost sesizate mai multe pietre de râu şi gresii decât în nivelurile superioare. Mai multe probe de cărbune au fost recoltate tot din partea inferioară a structurii de delimitare / apărare a aşezării, din zona cu arsură.
În cazul secţiunii S035, straturile de umplere a şanţului, cât şi forma profilului acestuia sunt asemănătoare cu cele documentate în secţiunea S036, cu menţiunea că în această porţiune acesta se adâncea numai până la -2 m. În ceea ce priveşte materialul arheologic descoperit în secţiunea S035, acesta era reprezentat – de asemenea – de fragmente ceramice, lut ars, oase de animal puternic degradate şi pietre din râu. Pe lângă câteva piese de mici dimensiuni din fier (în bună parte puternic corodate), în această secţiune au apărut şi piese mărunte din bronz (inclusiv două mărgele, similare celor din depozitul de obiecte din bronz şi fier Tărtăria I). [Luciana Rumega-Irimuş, Corina Borş]

Rezultate şi interpretarea lor:
Studiu de sedimentologie: Cercetarea sedimentologică din campania anului 2018 a avut două obiective majore. Studiul intrasit a avut ca scop caracterizarea sedimentologică a nivelurilor stratigrafice din sit şi prelevarea unor eşantioane vrac. Astfel, au fost descrise toate nivelurile observate pe profilele stratigrafice ale celor două sondaje cercetate arheologic (S035 şi S036) şi – în zona centrală a şanţului, în secţiunea S036, pe profilul de Sud, între metri 12,5 şi 13,5 – a fost realizată o eşantionare sistematică a nivelurilor din umplutura şanţului (pe intervale de 10 cm), în scopul analizei palinologice. Studiul extrasit a avut în vedere iniţierea analizei paleomediului contemporan locuirii. În acest scop, au fost efectuate două carotaje sedimentologice (la Aurel Vlaicu, jud. Hunedoara, respectiv la Daia Română, jud. Alba), cu ajutorul unei carotiere mecanice acţionată cu un motor Cobra TT, până la o adâncime de 4 m. În etapa de laborator, carotele prelevate în stare nederanjată (tubate) au fost descrise sedimentologic şi au fost eşantionate din punct de vedere palinologic şi pentru datarea prin metoda radiocarbon. [Constantin Haită]
Investigaţii geofizice, topografie arheologică: În cursul anului 2018 au fost urmărite mai multe obiective specifice demersului de cercetare non- invazivă a sitului, demarat începând cu anul 2014.
Investigaţiile geofizice (magnetometrice) au vizat epuizarea zonei de NV a aşezării, inaccesibilă până acum din cauza culturilor agricole. Suprafaţa în cauză beneficiază de unele porţiuni cu pante abrupte, acest lucru îngreunând destul de mult măsurătorile. Un alt aspect ce ţine de culegerea datelor geofizice se referă, iarăşi, la prezenţa unor conducte metalice ce traversează staţiunea pe o direcţie aproximativă Est – Vest. Acestea perturbă o bună parte din harta magnetometrică. În urma uniformizării datelor magnetometrice, interpretate alături de fotografiile aeriene efectuate în mai multe rânduri şi de modele numerice obţinute prin fotogrammetrie sau ridicare topografică, ce relevă un set important de parametri morfometrici, se pare că numărul complexelor arheologice se reduce semnificativ odată ce se înaintează către extremităţile nordică şi nord-vestică a sitului. Aici zona de platou se încheie, fiind continuată de acea pantă destul de abruptă menţionată anterior. Chiar dacă din cauza perturbaţiilor generate de prezenţa conductei dinspre Nord rezoluţia datelor în aceste zone nu este extraordinară, în porţiunile joase din apropierea DN7 nu mai apar decât câteva anomalii provocate de mici fragmente metalice. Măsurătorile au fost extinse şi pe latura de vest a sitului, acolo unde în campaniile anterioare (2016) a fost identificat preliminar şi şanţul de delimitare a habitatului preistoric, existenţa sa fiind confirmată ulterior de săpătura arheologică din toamna 2018. Din păcate, traseul acestuia nu a putut fi urmărit pe o distanţă mai mare din cauza unor suprafeţe improprii prospectărilor magnetometrice. În acest caz, fie şanţul se continuă înspre NNV, coborând panta către DN7, fie se opreşte pe limita platoului. Nu avem indicii în acest moment care să ne facă să credem că acesta ar putea coti către NE şi astfel să înconjoare aşezarea. Numărul complexelor arheologice scade mult spre Vest, în exteriorul şanţului. Totuşi, prezenţa aici a unor anomalii beneficiare a unor amprente asemănătoare cu a celor din interiorul sitului poate argumenta o eventuală extindere a măsurătorilor în această direcţie, cel puţin pentru zona plană aflată în continuarea sitului deja delimitat. Dar acest aspect va putea fi verificat cu prilejul unor noi prospectări.
Tot în anul 2018, utilizând o dronă, a fost înregistrat un nou set de fotografii aeriene, oblice şi verticale. A fost avută în vedere obţinerea mai multor informaţii de ordin morfometric pentru zona extinsă a sitului prin care să se realizeze o caracterizare a hinterland-ului aşezării. Arealul în care se găseşte amplasată staţiunea în discuţie este unul intens modificat antropic în ultimii ani, din cauza lucrărilor ample de infrastructură demarate aici (autostradă, drum naţional, traseu cale ferată etc.). Modelele numerice ale terenului şi ale suprafeţei obţinute vor ajuta în interpretarea topografiei zonei, în vederea identificării unor parametri geomorfologici caracteristici sitului. [Andrei Asăndulesei]
* * *
Ţinând cont de rezultatele celei de-a treia campanii de cercetare arheologică sistematică în cuprinsul acestui sit este cert faptul că ipotezele formulate în 2012 şi în 2016 cu privire la amploarea suprafeţei pe care se află situl au fost confirmate, deopotrivă luând în considerare şi investigaţiile geofizice (2014, 2016–2018). Este cert faptul că Staţiunea preistorică ocupă o suprafaţă amplă în zona vestică a platoului numit „Podu Tărtăriei”, dar realizarea diverselor lucrări de amenajare a teritoriului în perioada modernă şi contemporană au avut un impact semnificativ asupra laturilor sale de Nord, Est şi Sud. În continuare, situl arheologic este ameninţat de a fi distrus prin lucrările agricole intensive care se desfăşoară pe întreaga sa suprafaţă. Deşi prospectările geomagnetice din anii 2017–2018 au oferit o serie de indicii importante, încă nu este cert stabilită limita vestică a habitatului preistoric. Toate aceste noi rezultate reconfirmă faptul că situl Tărtăria – Podu Tărtăriei vest este unul dintre cele mai importante (prin dimensiuni, caracteristici şi descoperiri) din repertoriul „culturii” Basarabi. Se adaugă continuarea efectuării unor serii mai ample de analize 14C în laboratorul RO- AMS din cadrul Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, pe baza probelor osteologice prelevate în campaniile anului 2016– 2018, care oferă noi date certe privind încadrarea cronologică a sitului şi reconsiderări semnificative cu privire la cronologia perioadei „culturii Basarabi”.
Obiectivele cercetărilor viitoare:
Continuarea cercetărilor arheologice sistematice în cuprinsul acestui sit este foarte necesară dintr-o serie de considerente care determină trei obiective pe termen scurt / mediu pentru investigaţiile viitoare. În primul rând este vorba despre stabilirea limitei vestice a sitului, pentru aceasta impunându-se deopotrivă finalizarea prospectărilor geomagnetice în această parte a sitului şi sondarea zonei de interes astfel stabilite, coroborat cu extinderea cercetării şanţului vestic de delimitare / apărare a zonei de habitat preistorice. Rămâne de stabilit limita nordică a acestei importante aşezări din perioada culturii Basarabi. Toate acestea sunt deosebit de important de realizat, de vreme ce situl este – în continuare – ameninţat de a fi distrus prin continuarea practicării agriculturii intensive. Şi din această perspectivă, trebuie continuate cercetările de teren, deopotrivă prin săpătură sistematică în noi perimetre din cuprinsul sitului, dar şi cele pluridisciplinare. Nu în ultimul rând, rămâne o prioritate clasarea sitului în Lista Monumentelor Istorice, dar şi identificarea de către autorităţi a unor modalităţi concrete prin care impactul lucrărilor agricole asupra vestigiilor arheologice de aici să fie atenuat.
Cât priveşte obiectivele specifice, date fiind caracteristicile sitului, precum şi felul, diversitatea şi amploarea descoperirilor efectuate până în prezent în cadrul acestei staţiuni preistorice, este necesară continuarea derulării programului multianual de cercetare pluridisciplinară (pentru moment planificat până în anul 2020, dar care foarte probabil va fi extins pentru încă alţi 5 ani), structurat pe următoarele teme prioritare: definirea limitelor sitului; clarificarea modului său de delimitare (fortificare?) şi a necesităţii acestui „sistem” în perioada Hallstatt-ului mijlociu; stabilirea funcţionalităţii sitului în perioada Hallstatt-ului mijlociu, în special având în vedere cele două depozite de piese din bronz şi fier descoperite în „şanţul sudic de delimitare” în anul 2012, respectiv înţelegerea modalităţii încadrării în peisaj a sitului în perioada primei epoci a fierului(c. Basarabi).
Propuneri de conservare, protejare, punere în valoare:
Continuă să fie absolut prioritară parcurgerea – cât mai curând posibil, după cum s-a recomandat prin raportul de cercetare arheologică preventivă avizat de către Comisia Naţională de Arheologie şi Ministerul Culturii, respectiv Direcţia Judeţeană pentru Cultură Alba în martie 2013 – a procedurii declasare a acestui perimetru cu potenţial arheologic semnificativ pentru instituirea unui regim (minimal) de protecţie juridică. Din păcate însă o serie de formulări legislative ambigue lasă încă deschis subiectul referitor la cine anume iniţiază un asemenea demers. De asemenea, se impune continuarea şi aprofundarea programului de cercetare arheologică sistematică în acest sit important pentru perioada mijlocie a primei epoci a fierului. În concluzie, strategia de salvgardare a sitului are în vedere efectuarea de săpături arheologice cu caracter programat şi investigaţii non-intrusive, dar şi demersuri pentru scoaterea (măcar parţială) a terenului din circuitul agricol şi crearea unei rezervaţii arheologice. Se adaugă activităţile specifice privind procesarea post-săpătură a descoperirilor, acestea fiind laborioase şi necesitând timp şi resurse adecvate, dar şi valorizarea acestora în mediul muzeal şi cel academic.
Rezumat
English Abstract The prehistoric site from Tărtăria – Podu Tărtăriei vest (Alba County) was discovered in 2012 by large-scale preventive archaeological field investigations occasioned by the construction of theA1 motorway along the Mureş river valley. The site is located north to Tărtăria village (Săliştea commune), on a plateau situated on the upper left terrace of the mentioned valley. In 2012, throughout an open area archaeological excavation was completely investigated an area of about 2 hectares (on the southern and eastern limits of the site), where significant archaeological features and vestiges were discovered, providing major new data and finds for Middle Hallstatt period – the Basarabi pottery style. The most important ones are two ditches marking the southern and eastern limits of the site, two bronze hoards (comprising over 400 bronze and iron objects, dated to the middle period of the First Iron Age / the Middle Hallstatt period – the Bâlvăneşti-Vinţ series of bronze hoards, 8th c. BC) and a collective grave. Since 2016 was initiated a scheduled archaeological project, aiming both field excavations and geophysics surveys. As a result, a large-scale magnetic survey and aerial photography were made for documenting the setting of the prehistoric site. Considering the preliminary evidence provided by the 2014 and the 2016–2017 geophysics surveys, in the 2018 archaeological campaign was set a new excavation perimeter in the south-western corner of the site. In here three new main trenches were opened (the archaeological excavation being completed only for two of them – S035 and S036. As a result was possible to confirm the existence of a western ditch for outlining / defending (?) the prehistoric settlement. Considering all the data recorded up to now and the preliminary analysis of the very rich archaeological finds from Tărtăria – Podu Tărtăriei vest, one can consider this site as a very important one for the study of middle period of the First Iron Age in Transylvania and neighbouring areas. Although preliminary, the results of the field researches of 2018made in here emphasize once again the site’s particular features and the necessity for its long-term field research and protection.
Bibliografie Borş et alii 2014 – Corina Borş, Luciana Irimuş, V. Rumega, S. Dobrotă, C. Rişcuţa, Un nou sit de tip Basarabi. Raport arheologic preliminar asupra cercetărilor arheologice preventive de la Tărtăria – Podu Tărtăriei vest (campania 2012), Cercetări Arheologice, 20, 2013 (2014), p. 9–102.
Borş et alii 2017 – Corina Borş, Luciana Rumega- Irimuş, V. Rumega-Irimuş, Cercetări arheologice sistematice în cuprinsul sitului hallstattian Tartăria – Podu Tărtăriei vest. Raport preliminar al campaniilor 2016 – 2017, Cercetări Arheologice, 24, 2017 (2018), p. 17–82.
Note Bibliografice 101 Borş et alii 2014, p. 9–102
102 Borş et alii 2017, p. 17–82
103 Acestora li se adaugă peste 150 de puncte măsurate în timpul campaniei arheologice, ocazie cu care au fost înregistrate unităţile arheologice şi materialul descoperit.
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu