Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Mangalia | Judeţ: Constanţa | Punct: Movila Documaci | Anul: 2019

Anul   2019
Epoca
Epoca greacă şi elenistică;
Epoca romană târzie (sec. II-IV);
Epoca migraţiilor (sec. IV-VI)
Perioade
Epoca romană;
Epoca romano-bizantină;
Epoca elenistică
Categorie
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Necropolă plană;
Necropolă tumulară
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Constanţa
Localitate   Mangalia
Comuna   Mangalia
Punct
Movila Documaci
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Bochnak Tomasz Instytut Archeologii - Uniwersytet Rzeszow - Polonia
Buzoianu Livia Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Cetean Valentina Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Constantinescu Mihai Muzeul de Arheologie "Callatis", Mangalia
Ionescu Mihai Muzeul de Arheologie "Callatis", Mangalia
Marțiș Florentina Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Sîrbu Valeriu Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Ştefan Călin Dan Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Ştefan Maria Magdalena Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Teodor Alexandra Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Cod RAN    60491.01
Raport Campania de săpături în punctul Movila Documaci, din primăvara şi vara anului 2019, şi cea de cercetări geofizice desfăşurate în alţi trei tumuli -nota 1- din apropierea Mangaliei, din toamna anului 2019, au încheiat etapa de cercetare finanţată prin proiectul UEFISCDI PN-III-P4-ID-PCE-2016-0621 „Explorarea interdisciplinară a peisajelor tumulare ale anticei Kallatida”, derulat prin Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti. Rezultatele studiilor din perioada 2017-2019, care au avut ca principal obiectiv documentarea ansamblului funerar elenistic Movila Documaci, au permis şi integrarea documentaţiei mai vechi realizate aici cu ocazia primelor săpături din 1993-1995, de o echipă condusă de Valeriu Georgescu. O prezentare sintetică monografică a fost pregătită anul acesta, în limba engleză, prin contribuţia colectivă a celor implicaţi în proiect, cu termen de publicare 2020. Printre realizările notabile ale acestei etape de cercetare se află şi documentarea printr-un studiu LIDAR a întregului teritoriu funerar ce poate fi pus în legătură cu Kallatis, între Vama Veche, Albeşti şi Neptun.
Săpăturile arheologice din 2019 s-au derulat în următoarele puncte: a) Sectorul „Intrare’’, unde s-au finalizat secţiunile S.1 şi S.8, începute în anul anterior; b) Sectorul de Vest, unde s-au deschis secţiunile noi, S.10 şi S.11 (însumând 86.1 mp).
Dintre rezultatele înregistrate în cadrul sectorului ,,Intrare” menţionăm:
- Dromos-ul (coridorul de acces în camera funerară) din faza II, cel cu acoperiş în două ape şi pereţi interiori netencuiţi, a fost construit pe o lungime iniţială totală de cel puţin 13,8 m. Cele două faze ale dromos-ului însumează, astfel, 18,20 m (măsurat pe interior), cu aproape 8 m mai mult faţă de ceea ce se ştia în urma săpăturilor din 1993-1995. Uşa de beton ce închide în prezent intrarea marchează doar limita până la care coridorul s-a păstrat în elevaţie completă, respectiv primii 9,8 m. Urmele arheologice pe baza cărora s-a dedus traseul zidurilor complet demantelate în perioada secolelor IV-VI p. Chr. sunt reprezentate (în S.8) de bazele celor două şanţuri, în care au fost fixaţi pereţii laterali, săpate într-un depozit anterior amenajat, precum şi de un pavaj de lespezi de calcar în extremitatea nordică a coridorului.
- Coridorul s-ar fi legat, la această lungime, direct la zidul de incintă al movilei (krepis). Dacă luăm în considerare forma acestei incinte, pe baza cercetărilor geofizice şi săpăturilor (din sectorul de vest şi nord), ca fiind aproximată de un cerc ideal cu diametrul de 52,8 m şi centrul situat la cca. 0,50 m ESE de centrul soclului, lespezile ar fi putut reprezenta o parte a unui pavaj exterior, similar celui documentat în S.3. În acest caz, coridorul nu ar fi măsurat decât 17,50 m lungime. Un cerc ideal cu aceste referinţe spaţiale nu ar include, însă, segmentul de SE al incintei, aşa cum a fost el pus în evidenţă de cercetările geofizice. Acesta rămâne în exteriorul traseului circular ideal. Fără săpături în acest sector, cel mai afectat de intervenţii distructive moderne, dar şi posibil rezultat al unei etape de clădire secundară a movilei, nu putem, pentru moment, înţelege care este explicaţia pentru această nepotrivire Dacă considerăm forma adevărată a incintei o elipsă, cu razele 26,4 m (E-V) şi 27, 4 m (N-S) şi centrul la 1,20 m SE de centrul soclului, pavajul ar fi reprezentat podeaua coridorului. Modul în care umplutura secundară, cu materiale rezultate în urma activităţilor de demantelare, coboară oblic spre est, chiar peste aceste lespezi, este un indiciu suplimentar că suntem aproape de marginea movilei.
- Lespezile au fost lucrate din calcar fin, au forme poligonale, neregulate, dar sunt îngrijit potrivite cu dimensiunea mai mare (între 60 şi 80 cm) în lungul axei N-S, perpendicular pe pereţii coridorului. Nivelul de călcare pe aceste lespezi este de 43,74 m (elevaţie absolută calculată în raport cu Marea Neagră), faţă de 43,47 m cota de călcare în camera funerară. Diferenţa de nivel de sub 30 cm între camera funerară şi capătul coridorului situat în apropierea intrării, înseamnă că accesul se făcea, practic, foarte aproape de nivelul de călcare exterior, nu prin coborâre în subteran.
- Săpătura realizată în S.1, în zona peretelui sudic al dromos-ului din faza II, unde mantaua s-a păstrat pe o grosime mai mare, a pus în evidenţă faptul că pereţii dromos-ului au fost fixaţi într-un şanţ săpat într-o succesiune de straturi de tip manta, anterior amenajate, precum şi, parţial, în stratul de pământ negru folosit pentru a nivela baza movilei, strat identificat în toate sectoarele cercetate sub zonele ce au fost ocupate de manta sau de structuri adosate la aceasta. Blocurile de calcar prelucrate, de dimensiuni mai mari, au fost poziţionate în şanţ spre interiorul coridorului, în timp ce spaţiul din spatele lor, din interiorul şanţului, a fost umplut cu piatră neprelucrată de dimensiuni diverse. Şanţul a măsurat 1,20 m lărgime şi o adâncime de cca 0,90 m pentru peretele sudic.
- În dreptul secţiunii S.1, umplutura cu piatră a acestor două şanţuri de fundare pentru pereţi a fost continuată de constructorii antici şi pe lateralele coridorului, în ambele direcţii, nord şi sud, de ziduri scunde (între 0,60 şi 1,10 m înălţime). Aceste ziduri au fost construite cu baza în trepte, cu capătul dinspre dromos mereu mai coborât. Se asemănă unor straturi, dar clădite din piatră, ale celor două movile principale (monticuli) ridicate de o parte şi de alta a intrării. Aceste ziduri de piatră seacă, sumar potrivite pe asize, încălecau şi erau, la rândul lor, suprapuse de straturile oblice de sol cu caracteristici diferite din a căror succesiune a fost ridicată mantaua. Rolul acestor fragmente de zidărie pare să fi fost acela de a întări structura tumulară şi de a asigura coeziunea straturilor de sol. Zidul ce susţinea peretele nordic al coridorului se continua în partea sa superioară cu un adevărat pavaj de pietre, ce se arcuia peste o bună partea din movila de pământ aflată la nord (vezi raportul pentru campania din 2017).
- În cadrul straturilor de sol ce fixează fragmentele de ziduri aflate la sud de coridorul II din S.1 au fost identificate mai multe fragmente întregibile ale unei amfore elenistice cu urme de ardere secundară. Alte fragmente similare au fost găsite în 2017, într-o situaţie stratigrafică pandantă, în zidăria de susţinere a peretelui nordic. Fără elemente care să indice o datare mai strânsă, amforele pot fi încadrate, în mod general, în secolul III a. Chr.
Dintre rezultatele înregistrate în cadrul sectorului „de Vest” menţionăm:
- În S.11 am cercetat capătul nordic al deschiderii vestice a krepidei (Z.1), respectiv zidul Z.9 pandant zidului Z.2, cercetat în 2018, în S.5 şi S.7. Acesta măsoară cca. 0,82-85 m grosime. A fost adosat pe interior zidului perimetral, fiind construit în aceeaşi tehnică cu acesta (cu pietre potrivite la faţă), respectiv pe acelaşi nivel de construcţie (45,90 m elevaţie absolută). Dărâmătura sa a fost găsită spre sud, în spaţiul liber, neacoperit de o manta clădită. Şi acest zid a fost deformat de greutatea movilei exercitată dintr-o singură parte, coroborată cu lipsa susţinerii pe cealaltă, fiind aplecat spre sud. În porţiunea cercetată s-a păstrat pe o înălţime de 0,50 m.
- Zidul krepis (Z.1), în S.11, a fost puternic afectat de nivelări şi intervenţii distructive petrecute în diferite perioade, inclusiv recent. S-a mai păstrat pe înălţimea a doar trei asize (max. 40 cm). În faţa sa, la 0,90 m spre exterior, a fost dublat de o adâncitură cu profil rectangular şi fund plat, adâncă de 0,70 m şi lată de aproximativ 1,70 m. Latura estică (spre zid) a acestei adâncituri a fost îmbrăcată cu stratul de pământ negru folosit pentru nivelarea iniţială a terenului şi ca fundaţie pentru zid, iar umplutura sa superioară este reprezentată de dărâmătura zidului perimetral. Punem în legătură această mică adâncitură cu cea documentată sub pavajul din S.3, dar şi cu şanţul din S.2, pe fundul căruia s-au identificat, de asemenea, lespezi. Interpretăm aceste contexte, cu dimensiuni şi forme similare, toate situate pe exteriorul zidului krepis, ca fiind rezultatul activităţii iniţiale de îndepărtare a solului vegetal şi de înlocuire a acestuia cu o bază tasată, ce asigura stabilitate construcţiei şi reducea, probabil, şi diferenţele mai mari din nivelmentul general al terenului original. Marginea exterioară a acestei săpături a fost păstrată neumplută, pe fundul ei fiind fixat un pavaj, ce împrejmuia movila, şi care nu a mai supravieţuit decât fragmentar.
- S.10, trasată pe centrul spaţiului liber din sectorul nord-vestic al zidului de incintă, între Z.2 la sud şi Z.9 la nord, a fost cercetată doar parţial. În partea superioară a mantalei, cercetată în S.10, s-au identificat urmele unei umpluturi de până la 1,20 m grosime, formată din loess galben şi piatră în poziţie secundară, ce reprezintă urmele unei demantelări petrecută în zona soclului cândva în perioada ultimelor două secole. De aici au fost recoltate mai multe fragmente ceramice acoperite cu smalţ verde, precum şi fragmente de pipe ceramice. Blocuri de calcar de mari dimensiuni cu urme de prelucrare, foarte probabil smulse din soclu, au fost descoperite prăvălite pe pantă în acest depozit.
- În S.10 nu s-au identificat urme de ziduri, pavaje ori de straturi ale mantalei. Nu s-au identificat nici măcar urmele nivelării cu sol negru bătătorit, existente în restul secţiunilor. Depozitul de sol identificat aici, pe o grosime variabilă între 1.50 m şi 1.80 m, s-a format în timp, prin acumularea lentă a unor straturi scurse pe pantă din mantaua movilei. Lungimea lor mare pe pantă (15 m E-V), uniformitatea aspectului, oblicitatea şi textura granulată şi necompactată le deosebesc de straturile de construcţie ale mantalei documentate în restul sectoarelor. La cota de 44,78 m, echivalentă foarte probabil cu cea a nivelului de călcare antic în sectorul de vest, a fost cercetată, parţial, o aglomerare de fragmente ceramice (C5A) provenind de la vase de mici dimensiuni, parţial întregibile (castroane, fishplates, boluri, kantharoi – dintre care numeroase cu firnis negru). Separat de un strat de câţiva centimetri de sol galben curat, între cotele absolute 44,90 - 45,10 m, a fost cercetat, de asemenea tot doar parţial, un al doilea complex (C5B), similar anteriorului, dar mult mai bogat. Vasele au fost depuse întregi cu gura în jos, dar s-au spart datorită greutăţii solului. Printre fragmentele ceramice s-au descoperit oase arse de pasăre, fragmente de lemn ars şi doi bulgăraşi de răşină. Aglomerarea compactă de materiale se întindea pe un unic nivel, pe o suprafaţă ovală de cca. 1,40 (E-V) x 1,20 (N-S). A fost acoperită de câteva pietre şi de un strat subţire de sol amestecat cu fragmente de amfore. O altă aglomerare (C6) de fragmente ceramice, de o factură similară cu cele două anterior descrise, a fost identificată printre pietrele ce formează dărâmătura Z.9, în S.11, la cota absolută de 45.15 m.
Interpretăm, aşadar, acest areal neocupat de manta, format ca un intrând în aceasta, împrejmuit pe părţile laterale de ziduri şi deschis spre drumul antic, ca reprezentând un spaţiu în care se depuneau ofrande alimentare - fie cu ocazia înmormântărilor ori la un timp după acestea, în timpul vreunei festival comemorativ. Suprapunerea a două astfel de depuneri, separate de un strat subţire de sol (depus intenţionat ori scurs pe pantă – nu e clar pentru că nu s-a finalizat cercetarea) ne indică că utilizarea acestui spaţiu s-a petrecut pe parcursul unui interval, nu doar într-un moment singular. Depunerea descoperită la adâncimea cea mai mare a fost practicată, cel mai probabil, chiar pe nivelul original de călcare – neafectat de îndreptări sau nivelări suplimentare. Descoperirea a câtorva fragmente de ţigle, mai ales în S.11, poate să indice că un acoperiş, susţinut de o structură uşoară, din lemn, ar fi putut proteja, cel puţin o vreme, ofrandele de intemperii. Suprafaţa totală delimitată de zidurile Z.2 şi Z9 aflată în dreptul deschiderii identificată în zidul krepis, pe care s-ar fi putut depune astfel de ofrande măsoară cel puţin 70 mp, din care, de fapt, s-a cercetat până acum doar o mică parte. Continuarea cercetărilor în acest sector este considerată prioritară în viitor.
Depunerile de vase au fost realizate cu ocazia înmormântării/înmormântărilor sau la o dată ulterioară acestora, într-un moment când krepida şi zidurile laterale de susţinere evident deja existau (nu contează dacă de scurt timp sau de mai mult timp). Depunerile pot fi simultane primei amenajări funerare sau mai noi, în niciun caz mai vechi, ele sunt, aşadar, un terminus ante quem pentru construcţia krepidei şi cavoului. În stadiul actual al prelucrării materialelor, vasele din cele trei depozite nu se deosebesc cronologic între ele, în ciuda diferenţelor stratigrafice; ele se pot data mai larg în intervalul cuprins între sfârşitul secolului IV a. Chr. şi mijlocul sec. III a. Chr.
Rezumat
English Abstract The main results of the 2019 archaeological campaign are the identification of the remains of the tomb’s dromos in the area of the entrance, and the documentation of an area, in the north-western sector of the mound, where no embankment was ever built, and where agglomerations of pottery were instead found on the original vegetal layer. The dromos measured in total 18.20 m, of which the sector covered with gable roof was 13.80 m long. Almost 8 m of it were dismantled during the Late Roman period. The absolute elevation measurements indicate that the funerary chamber floor was only 30 cm lower than the entrance outside the mound. In the north-western sector of the mound three different groups of pottery were partially researched. Their different stratigraphic position indicates the practice of commemorative meal offerings at the grave along a certain interval, not just as a singular event. The vessels were originally deposited entire, face down. Bowls, plates, fishplates, kantharoi were among the deposited types. Fragments of burnt bird bones and charcoals were found underneath the vessels.
Bibliografie Ionescu, M., Georgescu, N., 1997, Cercetări perieghetice în teritoriul callatian, SCIVA 48 (2), p. 155-175;
Ştefan, M.-V. Sîrbu, Ştefan D. 2017, Tumuli, roads and plots. Decoding the monumental funerary space of the 4th-3rd centuries BC Kallatis, JAHA 4 (1) 2017, p. 52-84;
Ştefan, M., Sîrbu, V. 2016, Early-Hellenistic Barrel-Vaulted Tombs from Kallatis, în F. Coimbra, D. Delfino, V. Sîrbu, Cr. Schuster (eds.) The emergence of warrior societies and its economic, social and environmental consequences - Proceedings of the UISPP Congress in Burgos 2014, BAR, Archaeopress; Sîrbu, V., Ştefan, M. 2019, Delimited Funerary Spaces – Hellenistic Tumuli with Stone Enclosures at Kallatis, Annales D’universite „Valahia” Targoviste Section D’archeologie Et D’histoire, XXI (in print).
Note Bibliografice 1.În zona Neptun-Vînători.
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu