.
Slava Rusă | Comuna: Slava Chercheză | Judeţ: Tulcea | Punct: (L)Ibida | Anul: 2020
Anul:
2020
Epoca:
Epoca romană târzie (sec. II-IV)
Perioade:
Epoca romană
Categorie:
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit:
Biserică
Localizare pe hartă:
Județ:
Tulcea
Localitate:
Slava Rusă
Comuna:
Slava Chercheză
Punct:
(L)Ibida
Sector:
Basilica extra muros
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Iacob Mihaela Ministerul Culturii
Paraschiv Eugen Dorel Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea
Teatini Alessandro l’Università degli Studi di Sassari, Sardegna, Italia
Cod RAN:
Raport:

Campania de cercetare arheologică s-a desfăşurat în perioada 15 iulie – 10 august 2019 cu participarea a patru studenţi italieni (Irene Calicchio, Giacomo Cesaretti, Paolo Dessì, Marta Fancello) şi cu colaborarea studenţilor de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. Realizarea unei aeroortofotografieri pentru întreaga arie arheologică a sitului Ibida, finalizată în 2018, a permis individualizarea, la cca. 60 ...m nord de zidurile cetăţii prin raportare la Turnul 10, a unei amprente la sol care permitea individualizarea distinctă a profilului unui edificiu rectangular cu absidă la est şi nartex la vest. Chiar şi fără o săpătură arheologică propriu-zisă fusese formulată ipoteza prezenţei unei basilica paleocreştine situate în extra muros, cu funcţie cimiterială, dată fiind prezenţa sa în exteriorul cetăţii, mai precis la marginea necropolei care, începând din această zonă, se extinde pe mai mult de 1 km în valea care se deschide spre vest: unele morminte au fost găsite în trecut chiar în această zonă.
S-a procedat la deschiderea unui sector de săpătură în zona corespunzătoare amprentei la sol a basilicii observate cu un an înainte: sub un strat subţire de sol agricol au ieşit la iveală zidurile perimetrale ale unui edificiu care prezintă un plan rectangular absidat, orientat est-vest, cu absidă la est. În pământul de deasupra, mult deranjat de lucrările agricole, s-au găsit puţine materiale arheologice care să fie în legătură cu suprastructura prăbuşită; în schimb, în interiorul basilicii, mai exact în aula, pare să se fi conservat mai multe elemente constructive, dat fiind că zidurile s-au păstrat la nivelul pardoselii; în schimb, în zona absidată e foarte probabil că ceea ce se păstrează este de la nivelul fundaţiilor zidurilor şi că nivelul corespunzător pavimentului să fie în mare parte distrus. Ca tehnică de săpătură s-a convenit să fie adus la lumină perimetrul edificiului şi apoi să se purceadă la investigarea în interiorul acestuia, astfel că la momentul de faţă avem următoarele date referitoare la basilica: lăţimea basilicii este cunoscută - măsoară 8,45 m (incluzând grosimea zidurilor), în timp ce lungimea sa a fost pusă în evidenţă pentru 10,25 m. Zidurile sunt realizate din piatră legată cu pământ şi au o tendinţă oarecum neregulată în ceea ce priveşte grosimea: aula, care pare a fi uninavată, este delimitată la nord şi sud de două ziduri al căror traseu este oblic faţă de absidă. Datele cele mai importante constau în faptul că e posibil să fi fost identificat un plan al edificiului dintr-o fază anterioară, clar vizibil prin prezenţa unui perimetru zidit mai redus faţă cel din ultima fază a edificiului, ale cărui structuri se dezvoltă în paralel cu structurile basilicii mari, corespunzătoare fazei ulterioare: o primă absidă se racordează la cele două ziduri lungi de la nord, respectiv, de la sud, pe când absida de ultimă perioadă este încă neindividualizată în stratul de dărâmătură. Edificiul a cunoscut două etape în evoluţia sa: de la un plan cu o suprafaţă mai mică s-a dezvoltat la o suprafaţă mai extinsă, zidurile anterioare fiind prinse în pardoseala fazei a doua. Spaţiul între cele două ziduri paralele (din prima şi a doua fază) care se situează pe latura de nord a fost ocupat parţial de un paviment construit din fragmente de tegule legate cu mortar (cu dimensiunile de 35/40), al căror nivel corespunde cu cel al ”raderii” zidului din prima fază, respectiv pavimentului din aula; între acest nivel cu tegule şi zidul din prima fază a fost lăsată o cavitate puţin adâncă, largă de cca 35/37 cm, acoperită cu un strat subţire de mortar, a cărei destinaţie nu e clară: poate servea scurgerii infiltraţiilor de apă? Zidurile din ambele faze au grosimea de cca 65 cm, dar această grosime nu e constantă. Partea vestică a aulei e ocupată de o suprafaţă mare, neregulată, cu pământ închis la culoare, dur, corespunzătoare unei depuneri de mâl provenind de la o revărsare de ape, marginile vestice ale acestei suprafeţe situându-se, probabil, în afara limitelor actuale ale săpăturii.
Alături de nivelul de tegule de pe latura nordică a aulei, unica amenajare identificată în interiorul edificiului este o acumulare de fragmente de tegule situată în interiorul absidei, corespunzătoare unui nivel ce pare a fi situat mai jos decât nivelul de călcare din basilica, posibil corespunzătoare unei cavităţi: este vorba, probabil, de resturile unei depozitări de relicve, destinată a adăposti un reliquarium corespunzător altarului. Săpătura în interiorul secvenţei stratigrafice în interiorul acestei structuri, care va avea loc numai după aducerea la suprafaţă a întregului perimetru mural al edificiului, ar putea lămuri acest aspect. Alături de caracteristicile planimetrice ale acestui edificiu, acest posibil reliquarium este la momentul acesta singurul element care – dacă va fi verificat şi confirmat cu această funcţie – ar putea confirma interpretarea aulei ca basilica paleocreştină: vestigiile găsite în interior până la momentul de faţă sunt destul de limitate ca număr şi valoare documentară, constând, în principal, în fragmente de tigle provenind de la acoperiş - găsite în pământul rulat de lucrările agricole - şi nefăcând referire la fazele de funcţionare ale edificiului; este de amintit totuşi un follis (40 nummii) din perioada lui Justin II, bătut la Costantinopolis în 568-569. În ceea ce priveşte locul de depunere pentru relicve, chiar dacă în momentul de faţă doar în stadiul de ipoteză, se cuvine a sublinia originalitatea pentru Dobrogea a acestui tip de amenajare liturgică, prezentă doar în basilica de la Capidava (nota 2), chiar dacă în alte zone sunt destul de obişnuite: în provincia Scythia relicvele se găsesc, de regulă, în cripte de mari dimensiuni, prevăzute cu scară de acces şi destinate să adăpostească corpul (scheletul) sau părţi din corpul unuia sau mai multor martiri (nota 3).
Basilica de la Ibida constituie al doilea edificiu de cult paleocreştin cunoscut până acum în cetate: marea bazilică cu trei nave aflată în zona centrală a oraşului, a cărei prezenţă e cunoscută doar datorită cercetărilor de la începutul sec. XIX şi elementelor de decor arhitectural, nu poate fi readusă la lumină datorită problemelor de natură administrativă. Cercetarea arheologică a basilicii extra muros va continua în următorii ani: se are în vedere punerea în lumină a întregului perimetru al edificiului în perioada imediată, verificând astfel şi prezenţa nartexului corespunzător faţadei, acesta putând fi observat în amprenta planului basilicii relevată de fotografiile aeriene realizate anterior începerii cercetărilor. Se crede că asemeni structurilor murale din partea occidentală a basilicii, şi cele din zona nartexului ar putea fi mai bine conservate (adică şi o parte din elevaţie), dat fiind că nivelul solului este înălţat faţă de restul zonei în această parte.
Prin continuarea cercetării acestei basilica de la Ibida vom afla date legate de funcţionarea acesteia în conexiune cu un cimitir paleocreştin, dat fiind faptul că aceasta se află în sectorul necropolei cel mai apropiat de incintă, într-un punct nevralgic, nu departe de poarta care se află în corespondenţă cu drumul (via) direct spre Noviodunum. Este vorba despre o similitudine cu alte basilici paleocreştine cimiteriale cunoscute la momentul de faţă în provincia Scythia, la Tropaeum Traiani, Histria, Axiopolis şi Beroe (nota 4). Afară de prima basilica dintre cele enumerate anterior, care este puţin cunoscută deoarece săpătura nu e terminată, iar rezultatele nu sunt publicate, celelalte sunt de dimensiuni apropiate de cea de la Ibida şi au aceeaşi orientare, dar numai edificiul de la Histria este conservat – chiar dacă nu într-o manieră consistentă –, fapt care a permis dezvoltarea de studii şi analize recente care au permis individualizarea cu precizie a trei faze de construcţie, începând de la sfârşitul sec. V până la începutul sec. VII. Raritatea tipologiei arhitectonice a basilicii paleocreştine cimiteriale de la Ibida face din acest edificiu unul dintre obiectivele cele mai promiţătoare de cercetare arheologică din Dobrogea pentru următorii ani.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
INP
Limba:
RO