.
Târgovişte | Judeţ: Dâmboviţa | Punct: Curtea Domnească din Calea Domnească | Anul: 2020
Anul:
2020
Epoca:
Epoca medievală târzie (sec. XIV-XVIII)
Perioade:
Epoca medievală
Categorie:
Domestic
Tipuri de sit:
Aşezare urbană
Localizare pe hartă:
Județ:
Dâmboviţa
Localitate:
Târgovişte
Comuna:
Târgovişte
Punct:
Curtea Domnească din Calea Domnească
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Cârciumaru Minodora Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte
Ioniţă Adrian
Năstase Mihai Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Petrică Florin Gabriel Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Târgovişte
Cod RAN:
Raport:

Scurtă prezentare a sitului
Fără îndoială, situl arheologic târgoviştean reprezintă cel mai prielnic şi important teren de cercetare arheologică (nota 1) şi arhitecturală (nota 2), nefiind afectat decât într-o mică măsură de intervenţii moderne. Primele cercetări arheologice propriu-zise s-au derulat între anii 1934-1938, Virgil Drăghiceanu finalizând doar degajarea pământului şi molozului depus în pivni...ţelele palatului domnesc. Fără a arăta o preocupare specială legată de probleme de stratigrafie sau istorie arhitecturală, V. Drăghiceanu reuşea, totuşi, să aducă la lumină o parte din zidurile curţii domneşti.
Cercetările sistematice au început în anul 1954, printr-un sondaj intreprins de Vlad Zirra sub egida Muzeului Naţional de Antichităţi, în vederea elaborării unui proiect de restaurare. Săpăturile cu caracter sistematic şi interdisciplinar au fost reluate în anul 1961, fiind coordonate de Institutul de Arheologie şi conduse de Nicolae Constantinescu. Această etapă de cercetare a durat, cu destule întreruperi şi ritmuri de intensitate, până în anul 1986 (nota 3). Până în anul menţionat anterior, cercetările stabiliseră patru mari etape de evoluţie, aparţinând domniilor lui Mircea cel Bătrân, Petru Cercel, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu (nota 4).
În anul 1986 s-au descoperit urmele unei mai vechi locuinţe domneşti, fapt ce a necesitat reconsiderarea cronologică a etapelor de evoluţie ale reşedinţei. Reluarea cercetărilor arheologice sistematice în anul 2012, după ce acestea fuseseră întrerupte în anul 1986, au condus la noi descoperiri, care reevaluează cronologia unor construcţii aflate în incinta curţii (nota 5).
Ca succesiune, reşedinţa târgovişteană este cea de-a treia, după Câmpulung şi Argeş, având o vechime stabilită cronologic în ultimii ani ai sec. XIV (nota 6). Ceea ce este important rezidă în faptul că pentru Târgovişte menţiunile documentare se împletesc în mod fericit cu descoperirile arheologice.
Descoperirile din anul 1986 au avut menirea de a schimba perspectiva asupra vechimii oraşului, precum şi a cercetării şi evoluţiei curţii, iar campaniile desfăşurate începând cu anul 2012 împing cronologic vechimea oraşului spre mijlocul sec. XIV, probabil în legătură cu activarea drumului comercial al Brăilei, imediat după anul 1354 (nota 7).
Cea mai veche locuinţă de rang aulic, descoperită în 1986, păstrată la nivelul resturilor pivniţei, avea dimensiunile la exterior de 15,80 x 7,40 metri. Pivniţa era adâncită la 2,50 m faţă de nivelul de călcare contemporan ei. Accesul în pivniţă se realiza printr-un garlici lung de cca. 6,60 metri. Construcţia a avut două faze de funcţionare, marcate de transformări constructive. Se consideră că reşedinţa mai conţinea şi un turn de intrare, situat la 60 metri distanţă, ce străjuia un şanţ de apărare. Pe latura de sud a casei au fost descoperite urmele unei palisade. În partea de nord-vest a fost ridicată ulterior o biserică-paraclis de plan trilobat, asemănătoare ca plan cu bisericile Cotmeana şi Cozia (nota 8). Descoperirile din anul 2014 atestă funcţionarea unui cimitir anterior bisericii trilobate, implicit şi existenţa unei biserici mai vechi, ridicată cel mai probabil din lemn. Cercetările din anul 2015 au condus la descoperirea unor faze evolutive inedite ale curţii târgoviştene.
O schimbare fundamentală s-a petrecut, conform cercetărilor mai vechi, în prima jumătate a sec. al XV-lea, când vechea casă a fost demantelată şi înlocuită cu un palat apreciabil ca dimensiuni pentru epoca şi spaţiul istoric de la sud de Carpaţi, măsurând la exterior 32 x 29 m, cu ziduri groase de 2,50 metri. Pivniţele ocupau toată suprafaţa clădirii, fiind compartimentate în patru nave prin şiruri de arce sprijinite pe stâlpi masivi. Nivelul superior/parterul era compartimentat în mai multe încăperi, după criterii aulice funcţionale, ce combinau spaţiul privat cu cel public/administrativ.
Curtea domnească era situată pe o terasă înaltă, fiind apărată de ziduri de incintă străjuite de turnuri de apărare, la care se adăuga un mare şanţ de apărare. Zidul de incintă era construit din piatră de râu, cu grosimi cuprinse între 1,25 – 1,80 metri. Laturile sale erau foarte apropiate atât de biserica paraclis cât şi de zidurile palatului. În colţul de nord-est al incintei se afla un turn poligonal la exterior şi circular în interior, cu diametrul de 2,80 metri. Marele şanţ de apărare, unic în Ţara Românească prin dimensiunile sale, avea o lăţime de 24 de metri şi o adâncime de peste 4 metri. Un alt edificiu important al reşedinţei târgoviştene este Turnul Chindia, ridicat peste pridvorul bisericii paraclis. Funcţiei sale defensive i se mai pot adăuga şi altele, printre care şi cea de simbol al puterii domneşti, o ideologie transpusă în arhitectura militară. El a fost construit la o dată ulterioară palatului domnesc, însă nu foarte îndepărtată ca timp, căci nu există depuneri arheologice semnificative între cele două obiective. A fost datat în vremea domniei lui Vlad Dracul sau în cea a lui Vlad Ţepeş. În anul 1476, căpitanul regal Ştefan Bathory vedea la Târgovişte “uno bono castello” (nota 9). Anumite lucrări de fortificare au avut loc în anul 1594, comanditar fiind Vlad Călugărul, care reţinuse pentru această lucrare pe un anume Michel pixenmaister, care relata că domnul dorea să facă la Târgovişte o cetate (fest) sau un castel (schloss) -nota 10.
Prin refacerea Turnului s-a restructurat şi biserica. Cercetările arheologice din anii 2014-2018 au surprins cu foarte mare claritate transformările din zona paraclis – Turnul Chindia. Destul de probabil, Turnul Chindia, ca şi paraclisul, au fost afectate în perioada anilor 1595 - 1659, când au fost loc unele lucrări de refacere. Fragmente de frescă şi arsură in-situ au fost descoperite în interiorul bisericii.
În rezumat, succesiunea cronologică a etapelor reşedinţei târgoviştene este următoarea:
1. jumătatea sec. XIV - Cimitir, biserică (amplasare localizată), locuinţă de zid.
2. sfârşitul sec. XIV - castel de piatră şi cărămidă, cu incintă de zid
3. post. 1442-1443 - restructurări la paraclis, edificarea bisericii Sf. Vineri, incinta palatului domnesc, şanţ mare de apărare, complex aulic fortificat.
4. a doua jumătate a sec. XV - Turnul Chindia şi amplificarea sistemului defensiv cu turnuri.
5. a doua jumătate a sec. al XVI-lea şi 1584 - renunţarea parţială la elementele defensive de sec. XV, construirea unui nou palat şi transformarea curţii într-o reşedinţă de tip occidental, cu elemente de confort predominante.
6. 1596 - construcţia primului zid de incintă din piatră şi cărămidă, prevăzut spre vest cu turnuri, măsură determinată de evenimente militare.
7. 1640 - masive lucrări de fortificare ale oraşului şi curţii.
7. 1660 - demantelarea turnurilor incintei, părăsirea curţii.
8. 1692 - refacerea palatului domnesc, reşedinţă cu rang ideologic la Constantin Brâncoveanu.
9. 1716 – 1737 - ultima perioadă de existenţă a reşedinţei cu palatul domnesc funcţional.
Cercetarea arheologică din campania anului 2020 a avut la bază acumulările cercetărilor ştiinţifice ale precedentelor campanii, realizate în anii 1967, 1968, 2012, 2013 şi 2018, realizate în incinta demarcată de ziduri a Bisericii Sf. Vineri. Au fost descoperite urmele unor complexe arheologice tip vatră, databile în a doua jumătate a sec. al XIV-lea şi prima jumătate a sec. al XV-lea, care ţin de habitatul anterior edificării bisericii Sf. Vineri. A fost identificat un orizont cronologic marcat de amprentele stratigrafice unor activităţi constructive, nivel care se suprapune peste cel precedent, amintit mai sus, datat cu două monede, dintre care una având ca perioadă de emitere anii 1430-1437. Acesta poate fi pus, eventual, în legătură cu edificarea bisericii sau a unor construcţii din imediata apropiere. În cadrul suprafeţei cercetate a fost identificată şi o limită spre vest a cimitirului bisericii. Au fost descoperite 15 morminte, trei dintre acestea putând aparţine unui orizont de înhumări anterior celui aparţinând bisericii. În partea de est a secţiunii, suprapuse de nivelul de înhumări datat în sec. XVI-XVII, au fost descoperite două complexe, foarte importante în contextul descifrării evoluţieiarealului curţii Sf. Vineri. Este vorba un zid de piatră legată cu mortar şi o groapă de mari dimensiuni (surprinsă parţial în cercetarea actuală) în care au fost aruncate diverse materiale (ceramică, monede, materiale de construcţii cu urme de uzură). Complexele sunt anterioare celei de-a doua jumătăţi a sec. al XVI-lea, în urma analizei materialelor descoperite.
Ne vom raporta strict la zona incintei bisericii Sf. Vineri, unde cercetările noastre au fost determinate, pe de o parte, de continuarea investigaţiilor din anul 2018, pe de alta, de prospecţiunile geofizice din primăvara-vara anului 2020. Primele cercetări au avut loc în anii 1967 şi 1968, realizate în cadrul şantierului de restaurare al bisericii amintite mai sus, fiind coordonate de către Gh. I. Cantacuzino. Au fost practicate atunci o serie de secţiuni în interiorul şi la exteriorul bisericii, iar printre rezultate se numără şi încadrarea cronologică a edificării bisericii într-un interval de timp plasat la jumătatea sec. al XV-lea. Următoarea campanie arheologică a avut loc în anul 2012, având ca obiectiv chiliile bisericii, clădire de sec. XVII cunoscută sub numele de „Casa Bălaşa”. În urma cercetărilor, s-a constatat faptul că fundaţiile acesteia suprapun morminte aparţinând cimitirului bisericii. Unul dintre morminte avea ca inventar o monedă emisă în timpul domniei lui Vladislav al II-lea, confirmând, astfel, ipoteza construirii bisericii la mijlocul sec. al XV-lea. Următoarea campanie arheologică a avut loc în anul 2013, prin care s-a urmărit evoluţia zidurilor de fundaţie ale unei clădiri adosată zidului de incintă. Ambele campanii au fost coordonate de către Petru Virgil Diaconescu.
Campania anului 2018, coordonată de Gheorghe Olteanu, s-a raportat la actualul proiect de restaurare, încercând să obţină cât mai multe informaţii cu privire la etapele de construcţie şi refacere ale bisericii. Cercetările au avut loc la exterior şi în pronaosul bisericii, cu rezultate foarte importante.
Cercetările geofizice
Conform contractului multipartit încheiat între Asociaţia Culturală „Patrimoniu pentru viitor”, Complexul Muzeal Târgovişte, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti şi SC Geomathics One SRL din Bucureşti au fost efectuate măsurători geofizice, prin mai multe metode, pe amplasamentul Curţii Domneşti din Târgovişte. Scopul investigaţiilor a fost acela de a pune în evidenţă construcţii şi structuri medievale rămase ascunse vederii şi cunoaşterii, întrucât zona nu a mai fost cercetată în trecut prin metode geofizice. Măsurătorile au fost realizate în perioada 18 mai -15 iunie 2020, în două etape, 18 mai - 5 iunie şi 12 iunie - 15 iunie. Măsurătorile au fost efectuate de către Ing. Geofizician Cornel David şi Ing. Geofizician Dumitru Geangos, cărora le mulţumim şi pe această cale. O primă etapă a cercetărilor a fost aceea a definirii contextului geologic în care se afla amplasamentul Curţii Domneşti. A fost măsurat un profil ERT test (profilul denumit A-B), situat în partea de nord-est a Curţii Bisericii Sf. Vineri, într-o zonă în care sunt motive plauzibile să credem că substratul natural nu a fost afectat până la adâncimi mari. Rezultatul măsurătorilor arată că stratul antropic are o grosime care numai sporadic depăşeşte 1,00 m grosime şi este suprapus unui nivel argilos subţire, având grosime de cca 1,00 m. În baza acestuia se afla un strat de pietrişuri şi nisipuri, cu structura lentiliformă şi grosimi variabile, cuprinse între 2,00 şi 4,00 m. Ambele orizonturi stratigrafice aparţin depozitelor terasei inferioare a Ialomiţei. La partea inferioară a secţiunii geologice, până la adancimi de cel puţin 14 m, se găseşte un strat preponderent argilos. Acest context stratigrafic evidenţiază caracteristicile terenului de fundare a construcţiilor, posibilitatea existenţei apei subterane în stratul poros-permeabil, precum şi gradul de dificultate pentru realizarea unor excavaţii, în contextul istoric.
S-a decis şi utilizarea metodei ERT, pe panouri de detaliu, constituite din profile paralele şi echidistante sau pe profile transversale pe structurile majore, amplasate în mod rezonabil, astfel încât să acopere cât mai judicios întreaga suprafaţă a Curţii Domneşti. Local, am utilizat şi georadarul, atât în exterior, cât mai ales în interiorul Caselor Domneşti.
În interiorul Curţii Bisericii Sf. Vineri au fost efectuate măsurători asupra câmpului magnetic total pe o suprafaţă de cca 6500 m2, din care au fost validate datele obţinute pe o suprafaţă de cca 5000 m2. În interiorul Curţii Domneşti I şi II a fost măsurată, în aceeaşi reţea geometrică, o suprafaţă de 6000 m2, din care s-au reţinut numai 500 m2, din cauza „zgomotelor” deosebit de mari care au făcut inutilizabile măsurătorile efectuate.
Măsurătorile electrice prin metoda ERT s-au efectuat pe 20 traverse unitare şi pe 63 profile, distribuite în cadrul a 7 panouri de detaliu, în reţea 1,00 x 0,50 m: 8 – în panoul nr. 1; 17 – în panoul nr. 2; 7 – în panoul nr. 3; 13 – în panoul nr. 4; 25 – în panoul nr. 5; 6 – în panoul nr. 6; 10 – în panoul nr. 7.
Măsurătorile georadar au fost efectuate pe 82 profile, din care 15 – pe panoul GPR 1; 18 – pe panoul GPR 2; 8 – pe panoul GPR 3; 15 – pe panoul GPR 4; 14 – pe panoul GPR 5 şi 12 – pe panoul GPR 6. Secţiunile georadar realizate în curtea Bisericii Sf. Vineri sunt caracterizate, în general, prin prezenţa reflexiilor multiple datorate umpluturilor heterogene şi amenajărilor realizate pe amplasament. Cel mai bine este evidenţiat zidul din piatră care delimita la un moment dat curtea bisericii. Acesta apare atât pe profilele din panoul GPR 1 (anexa nr. 37) cât şi în cele din panoul GPR 2 (anexa nr. 38). În cadrul primului panou, la est de zid, sunt evidenţiate o serie de reflexii care par a indica prezenţa unor fundaţii, corelabile şi cu anomaliile magnetice menţionate anterior. Direcţiile pereţilor nu sunt asemănătoare celor ale Casei Bălaşa, ci mai degrabă, cu cele ale biserici şi ale Casei Aramă. (fragmente extrase din raportul CERCETARI GEOFIZICE PE AMPLASAMENTUL CURTII DOMNESTI DIN TARGOVISTE, elaborat de Ing. Geofizician Cornel David şi Ing. Geofizician Dumitru Geangos, arhiva CNMCD Târgovişte)

Rezumatul cercetărilor arheologice
Cercetările arheologice de la Curtea Domnească din Târgovişte – campania anului 2020 - deşi s-au rezumat la deschiderea doar a unei secţiuni, sunt în măsură să contribuie cu informaţii inedite la istoria habitatului de pe teritoriul Curţii Domneşti din Târgovişte. Amplasarea secţiunii (S.1: 15 x 2 m, prelungită ulterior la capătul vestic, pentru cercetarea unui complex apărut, cu o casetă (C.1) de 2,50 x 1 m.) a fost determinată de rezultatele promiţătoare oferite de către măsurătorile geofizice realizate în primăvara – vara anului 2020 pe teritoriul Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgovişte.
Săpăturile arheologice au început în data de 12 octombrie 2020, prin deschiderea S.1 (15 x 2 m) orientată sud-vest – nord-est, trasată astfel încât să secţioneze structurile/anomaliile apărute în urma scanărilor geofizice. Secţiunea a fost amplasată anume în spaţiul liber cuprins între biserica Sf. Vineri, Casa Bălaşa şi latura scurtă de est a Casei Aramă – Muzeul Cărţii Româneşti Vechi.
La partea superioară se află stratul vegetal, nivel de călcare gros de cca. 0,20 m, stabilit încă de la sfârşitul anilor 1960, când au fost efectuate unele răzuiri şi nivelări de teren. Solul constă într-un amestec de pământ, oase de animale, ceramică şi diverse resturi de materiale de construcţie de factură modernă şi medievală. Două lentile subţiri de pământ, unul de culoare neagră, celălalt în amestec cu fragmente de cărămizi, în grosimi de cca 0,08 m, respectiv 0,10 m, suprapun nivelurile superioare de factură medievală şi premodernă. În capătul de est al secţiunii a fost interceptat un strat gros de nisip, provenit de la restaurările petrecute la finele anilor 1960.
În cadrul secţiunii au fost identificate mai multe tipuri de complexe: cimitirul bisericii şi limita sa dinspre vest; morminte ieşite din contextul obişnuit, vetre domestice şi meşteşugăreşti, un nivel de călcare de tip caldarâm, un zid de piatră legată cu mortar, o groapă de dimensiuni mai mari, dezvelită parţial. Se adaugă o varietate mare de artefacte, recoltate din diferite contexte stratigrafice.

Cimitirul bisericii
Cele mai vechi morminte descoperite în jurul bisericii ţin de jumătatea sec. al XV-lea, înhumările continuând inclusiv spre finalul sec. al XIX-lea.
Începând cu adâncimea de -0,50 m şi până la cea de -1,28 m s-au identificat mormintele de înhumaţie aparţinând cimitirului bisericii Sf. Vineri. Au fost descoperite 15 morminte, trei dintre acestea putând aparţine unui orizont de înhumări anterior celui aparţinând bisericii.

Complexe tip vatră
Au fost descoperite patru complexe de acest tip (V.1-V.4), ce pot fi încadrate într-un interval cronologic cuprins între a doua jumătate a sec. al XIV-lea şi mijlocul sec. al XV-lea.
- V.1 este o vatră care a servit probabil unor scopuri meşteşugăreşti, cu diametrul de 0,24 m, având la partea superioară o lupă de zgură, rămasă în urma activităţii. A fost identificată la adâncimea de -0,80 m.
- V.2 este un cuptor de uz casnic, de formă circulară, cu diametrul de aproximativ un metru. În jurul ei şi prăbuşite peste baza de lut ars s-au găsit pietre de râu de dimensiuni medii şi mari. În nivelul ei de distrugere s-a găsit o monedă Sigismund de Luxemburg emisă în perioada 1430-1437, cuptorul casnic putând fi încadrat astfel în intervalul cuprins între a doua jumătate a sec. XIV şi mijlocul sec. al XV-lea. Se situează la adâncimea de -1,13 m.
- V.3 reprezintă urmele unei vetre temporare, mai curând o arsură localizată in-situ . Este asociată cu un nivel de călcare tip caldarâm/pietre amestecate cu pământ bătătorit. Adâncimea este de -1,14 m, fiind ca atare contemporană cu V.2.
- V.4 este o vatră temporară, fiind identificată în capătul de vest al secţiunii la adâncimea de -1,44 -1,62 m. Era mărginită de pietre, inclusiv o ghiulea de piatră, pe suprafaţa vetrei găsindu-se oase de animale. Vatra era adâncită în pământ, nivelul de săpare situându-se deasupra unui strat consistent de cenuşă curată. Un alt lucru important este acela că vatra a distrus jumătatea inferioară a unui mormânt de înhumaţie (M.15), aflat la cota de -1,62 m. Nu au fost găsite obiecte de inventar, însă mormântul face parte dintr-un orizont de înhumări medievale mai vechi decât cele descoperite până acum în cimitirul Sf. Vineri (anterior mijlocului sec. al XV-lea).

Zidul de piatră
În partea de est a secţiunii a fost interceptată fundaţia unui zid de piatră legată cu mortar, a cărui orientare este nord-sud. Fundaţia era suprapusă de mormintele aparţinând cimitirului, unele dintre acestea fiind datate cu monede emise în a doua jumătate a sec. al XVI-lea. Zidul fusese demantelat, pietre cu mortar dislocate din zidărie fiind împrăştiate printre morminte. Are o lăţime de 0,60 m, este realizat din pietre de dimensiuni medii (0,10-0,20 m) legate cu mortar, printre care au fost găsite şi fragmente de cărămidă. Talpa fundaţiei se situează la -1,40 m faţă de nivelul actual de călcare, însă, ar fi de menţionat şi faptul că zidăria s-a fundat într-o groapă de mari dimensiuni, ce va fi descrisă mai jos. Funcţia zidului nu poate fi stabilită decât în momentul extinderii cercetării. Ar putea fi un zid de incintă al bisericii sau poate face parte dintr-o locuinţă.

Complexul „Pivniţă”
În capătul de est al secţiunii a fost interceptată şi dezvelită parţial o groapă de mari dimensiuni. A primit ipotetic denumirea de „pivniţă” până la dezvelirea şi cercetarea ei integrală, precum şi identificarea funcţiei sale. Groapa s-a datat atât prin monedele descoperite în umplutura sa cât şi prin tipologia şi diversitatea obiectelor ceramice. La partea sa superioară au fost descoperite două monede emise în anii 1554 şi 1546, indicând cu precizie perioada umplerii gropii, respectiv edificarea zidului descris mai sus. În interiorul gropii au fost descoperite fragmente ceramice de la vase de uz comun sau smălţuite, fragmente de sticlă, cahle etc. Foarte importante sunt fragmentele de ţiglă smălţuită, cărămizi uzate de pavaj, fragmente de olane, de coamă de acoperiş, semn că în umplutura gropii s-au aruncat resturi de materiale de construcţii provenind de la o construcţie importantă (o reparaţie a bisericii?). Pe latura de vest a gropii, sub fundaţia zidului, s-au descoperit oseminte umane aparţinând unui mormânt, a cărui groapă era săpată în pământul viu, dar la o adâncime nefirească de -2,46 m. Este posibil ca mormântul să fie contemporan cu perioada de umplere a gropii (sec. XVI ?).

Bibliografie:

N. Constantinescu, C. Ionescu, P. Diaconescu, V. Rădulescu, Târgovişte. Reşedinţa voievodală. 1400-1700. Cercetări arheologice (1961-1986), Ed. Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2009.


P. Diaconescu, Arheologia habitatului urban târgoviştean. Secolele XIV-XVIII, Ed. Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2009.
Gh I. Cantacuzino, Gh. Olteanu et alli, Atlas istoric al oraşelor din România. Seria B. Ţara Românească. Fascicula 1. Târgovişte, Bucureşti, 2006.
G. Mihăescu, E. Fruchter, Curtea domnească din Târgovişte, Bucureşti, 1986.

Studii, articole şi rapoarte:

Gh. Olteanu, P. Diaconescu, A. Ioniţa, Gh. Cantacuzino, D. Căprăroiu, F.-G. Petrică, M.-C. Năstase, Raport Curtea Domnească din Târgovişte. Biserica Paraclis – Turnul Chindiei, 2016, Cronica Cercetarilor Arheologice din România – campania 2016, p. 141-143.
P. Diaconescu, Gh. Olteanu, M.-C. Năstase, F.-G. Petrică, Curtea Domnească, Punct sector A, Cronica cercetărilor aheologice din România – campania 2015, p. 94-98.
P. Diaconescu, Gh. Olteanu, M.-C. Năstase, F.-G. Petrică, Cronica cercetărilor aheologice din România – campania 2014, p. 64-67.
A. Ciocâltan, Prope Turco set inter Scismaticos. Conventurile ordinelor mendicante din Ţara Românească (secolele XIV-XVI), Historia Urbana, 17, 2009, p. 3-23.
P. Diaconescu, Gh. Olteanu, M.-C. Năstase, F.-G. Petrică, Curtea Domnească din Târgovişte, Cercetări arheologice 2008–2010, Argesis, Studii şi Comunicări, seria Istorie, XIX, 2010, p. 109-132;
P. Diaconescu, Gh. Olteanu, T. Muscă, Fortificaţiile oraşului medieval Târgovişte. Contribuţii arheologice, Historia Urbana, 16, 2008, 1-2, p. 91-132.
Gh. I. Cantacuzino, Puncte de vedere privind evoluţia Curţii domneşti din Târgovişte în secolele XIV-XVI, SCIVA, 50, 1999, 3-4, p. 127-154.
P. Diaconescu, Cercetările arheologice de la Curtea domnească din Târgovişte. Campaniile 1979, 1984, Valachica, 15, 1998, p. 54-70;
Al. Barnea, Cronica cercetătorilor arheologice efectuate în anii 1981 - 1988 de Institutul de Arheologie din Bucureşti. Recenzii, note bibliografice etc., SCIVA, 40, 1989, 3, p. 295-315;
N. Constantinescu, Cercetările arheologice de la Curtea domnească din Târgovişte, în: Documente recent descoperite şi informaţii arheologice, Bucureşti, 1987, p. 69-78.
G. Mihăescu, Din istoricul cercetărilor arheologice la Curtea domnească din Târgovişte, R.M.M.- M.I.A., 2, 1987, p. 14-24;
N. Constantinescu, C. Ionescu, Asupra habitatului urban de la Târgovişte ante 1394. Repere din vatra Curţii domneşti, SCIVA, 31, 1980, 1, p. 53-75.
A. Stoia, Les fouilles archaeologiques en Roumanie (1976), Dacia, N.S., XXI, 1977, p. 357-376;
R. Gioglovan, Din problemele istoriei Complexului Monumental al Curţii Domneşti din Târgovişte, Documenta Valahica, 5, 1974, p. 85-124;
I. Chicideanu, M. Georgescu, Un mormânt de la sfârşitul secolului al XVI-lea, descoperit în incinta Curţii domneşti din Târgovişte, Valachica, 4, 1973, p. 81-84;
C. Moisescu, Prima curte domnească de la Târgovişte, B.M.I., XXIX, 1, 1970, p. 11-15;
C. Moisescu, G. Mihăescu, Câteva consideraţii asupra băii curţii domneşti din Târgovişte, în: Monumente istorice. Studii şi lucrări de restaurare, 3, 1969, p. 147–151;
Gh. I. Cantacuzino, Date arheologice în legătură cu cronologia unor construcţii ale Curţii domneşti din Târgovişte, în: Monumente istorice. Studii şi lucrări de restaurare, II, 3, Bucureşti, 1969, p. 61;
Gh. I. Cantacuzino, Aspecte ale evoluţiei unui vechi monument din Târgovişte: Biserica „Sf. Vineri”, Valachica, 1, 1969, p. 61–70;
N. Constantinescu, Cr. Moisescu, Curtea domnească din Târgovişte, ed. I, Bucureşti, 1965; ed. II, Bucureşti 1969;
D. Popescu, Săpăturile arheologice din R.S.R., în anul 1968, SCIV, 13, 1969, 1, p. 201-215;
N. Constantinescu, Cr. Moisescu, D. Nicolaescu Plopşor, Considerations sur les tombes princiers de Târgovişte, Dacia N.S., IX, 1967, p. 301-319;
N. Constantinescu, Contribuţii arheologice asupra Curţii domneşti din Târgovişte (sec. XIV-XVII), SCIV, 1964, 2, p. 225-240;
R. Theodorescu, Urmele unui monument brâncovenesc în Curtea domnească de la Târgovişte, SCIA, 1, 1964, p. 121-126.

Note Bibliografice:

1.Gabriel Mihăescu, Din istoricul cercetărilor arheologice la Curtea Domnească din Târgovişte, în MIA, XVIII, nr. 2, Buc., 1986, p. 14-24.


2.C. Moisescu, Târgovişte. Monumente istorice şi de artă, Bucureşti, 1979.
3.Într-o relativ recentă apariţie istoriografică, N. Constantinescu, alături de unii dintre colaboratorii săi, publică rezultatele cercetărilor arheologice desfăşurate la curtea domnească târgovişteană, v. N. Constantinescu, C. Ionescu, P. Diaconescu, V. Rădulescu, Târgovişte. Reşedinţa voievodală (1400-1700). Cercetări arheologice (1961-1986), Târgovişte, 2009.
4.Gh. I. Cantacuzino, Puncte de vedere privind evoluţia Curţii domneşti din Târgovişte în secolele XIV-XVI, în SCIVA, 50, 1999, nr. 3-4, p. 127-154.
5.Câteva observaţii de natură arheologică au fost realizate cu ocazia proiectului de restaurare desfăşurat între anii 2008-2010, v. Petru Diaconescu, Gheorghe Olteanu, Florin Petrică, Mihai Năstase, Curtea Domnească din Târgovişte. Cercetări arheologice 2008-2010, în Argessis, XIX, 2010, p. 109-132. Pentru cele mai recente descoperiri au fost publicate, în Cronica Cercetărilor Arheologice, rapoartele arheologice pentru fiecare campanie în parte (2012, 2013,2014,2015,2016,2017,2018)
6.N. Constantinescu, C. Moisescu, Curtea Domnească din Târgovişte, ed. a II-a, Buc., 1969, p. 17.
7.Pentru contextul istoric, a se vedea Denis Căprăroiu, Oraşul medieval în spaţiul românesc extracarpatic (sec. X-XIV). O încercare de tipologizare a procesului genezei urbane, ed. a II-a, Târgovişte, 2014, p. 200-211.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
INP
Limba:
RO