Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Albiş | Comuna: Cernat | Judeţ: Covasna | Punct: Grădinalui Csiszér (Csíszérkert) | Anul: 1999

Anul   1999
Epoca
Neolitic, eneolitic, tranziţie la bronz;
Epoca bronzului;
Hallstatt;
Latene;
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca romană târzie (sec. IV - VIII);
Epoca migraţiilor (sec. III - VI);
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade
Neolitic;
Epoca romană;
Epoca post-romană;
Epoca medievală mijlocie;
Epoca bronzului;
Epoca bronzului timpuriu;
Hallstatt;
La Tène
Categorie
Domestic;
Neatribuit
Tipuri de sit
Locuire
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Covasna
Localitate   Albiş
Comuna   Cernat
Punct
Grădinalui Csiszér (Csíszérkert)
Sector   
Toponim   
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Bordi Zsigmond Loránd Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe
Székely Zsolt Institutul Român de Tracologie, Bucureşti
Cod RAN    64210.01
Raport În cursul campaniei de săpături arheologice din vara anului 1998, colectivul Muzeului Naţional Secuiesc, condus de Bordi Zs. Lóránd, a efectuat cercetări cu caracter de salvare la biserica reformată din Albiş (com. Cernat), jud. Covasna. Cu această ocazie au făcut şi o periegheză arheologică pe raza localităţii. În locul denumit "Grădina lui Csiszér" (Csiszér kert), cu ocazia efectuării a unor lucrări de excavaţie, s-a descoperit o mare aşezare arheologică, cu un bogat material ceramic, aparţinând diferitelor culturi. Pământul scos din mal, a fost împrăştiat pe întreg teritoriul satului. Astfel ceramica colecţionată provine din aceeaşi aşezare dar a fost strânsă din mai multe locuri de pe raza localităţii, unde a ajuns acest pământ ca umplutură.
Această aşezare a figurat ca obiectiv de cercetare în planul Institutului Român de Tracologie, însă din cauza lipsei de fonduri materiale, nu s-a putu săpa. Periegheza arheologică a fost însă continuată.
Aşezarea se află la cca. 600 m nord-est de biserica reformată, la poalele unui deal şi prezintă un profil gros de 4,5 m, în cadrul căruia se poate distinge mai multe nivele de locuire, urme de gropi şi de locuinţe.
Pe baza materialului ceramic recoltat, din punct de vedere cultural se pot distinge: câteva fragmente caracteristice pentru cultura Criş-Starcevo, puţine fragmente aparţinătoare culturii ceramicii liniare şi câteva piese aparţinând culturii Coţofeni. Materialul aparţinând bronzului timpuriu este neconcludent, după care urmează un bogat material ceramic al culturii Wietenberg. Câteva fragmente ceramice ne indică prezenţa hallstattiană, iar unele fragmente aparţin La Tene-ului clasic. Au mai fost recoltate şi câteva fragmente de factură romană, urmate de unele piese caracteristice pentru sec. IV-V d.Ch., iar restul materialului ceramic aparţine evului mediu timpuriu, sec. XII-XIII.
După procentaj, marea majoritate a acestui material, cca. 75-80% aparţine epocii bronzului mijlociu, cultura Wietenberg, iar restul de 20-25% celorlalte culturi.
Materialul ceramic din epoca bronzului, cultura Wietenberg, după compoziţia pastei şi a tehnicii de ardere, poate fi împărţit în două mari categorii:
A. Ceramică grosieră, confecţionată dintr-o pastă superficial frământată, având ca degresant nisip cu bobul mare sau pietriş, iar suprafaţa pereţilor zgrunţuroasă şi aspră la pipăit. În funcţie de ardere, culoarea ceramicii variază de la cărămiziu-maroniu spre maroniu-roşcat sau brun-cenuşiu.
B. Ceramica fină este îngrijit lucrată, dintr-o pastă bine frământată, având ca degresant nisipul fin. În funcţie de ardere, au o gamă variată de culori: galben-cărămiziu, brun-deschis, brun-gri, negru, gri-închis. Unele fragmente poartă urme de ardere secundară. Marea majoritate a ceramicii fine are suprafaţa netezită şi a fost acoperită cu slip de culoare maroniu-negricioasă sau neagră. Ceramica neagră este lustruită.
Datorită faptului că acest material ceramic este destul de fragmentar numai în unele cazuri s-a putut reconstitui forma vaselor. Se pot identifica următoarele tipuri de vase:
1. Vase de mărime mijlocie, confecţionate din pastă grosieră, cu pereţi drepţi, gât cilindric şi cu torţi tubulare trase din buză sau pe umăr.
2. Oale cu buza dreaptă, corpul arcuit, fundul plat, neornamentate, cu două torţi în bandă pe umăr şi cu proeminenţe plate
3. Vase de dimensiuni mici şi mijlocii, cu corpul bombat şi profil de aspect bitronconic, cu gura largă şi buza uşor trasă în afară.
4. Castroane din pastă zgrunţuroasă, cu corpul tronconic, cu pereţii mai mult sau mai puţin arcuiţi şi decoraţi sumar sub buză.
5. Străchinile sunt vase late şi mai scunde decât castroanele, nedepăşind înălţimea de 10-12 cm. Pot să fie mai multe tipuri. Cele mai frecvente sunt cele cu gât scurt, uşor arcuit spre interior, cu umăr nu prea proeminent şi cu corp cu pereţii rotunjiţi. Un alt tip de strachină face parte din categoria vaselor de dimensiuni medii. Se caracterizează prin gât scurt şi aproape cilindric, bine delimitat de umerii proeminenţi şi boltiţi. Toate sunt decorate pe umeri cu caneluri mai lungi sau mai scurte.
6. Ulcelele sunt vase de dimensiuni mici, fără torţi, pântecoase sau plate
7. Uncelele sunt scunde şi cu diametrul maxim situat în dreptul deschiderii, care de fapt reprezintă o variantă a strachinei, sau a farfuriei. Sunt reprezentate de mai multe fragmente de buză, decorate cu diferite tipuri de benzi. Forme apropiate sunt întâlnite în culturile Coţofeni, Baden, Scheneckenberg şi Tei.
8. Din categoria vaselor cu buzele lobate a fost descoperit un fragment dintr-o cană şi un castron, care probabil a avut 4 lobi. Fragmentul este decorat cu un cerc incizat, umplut cu motiv solar şi benzi paralele, umplute cu linii incizate în formă de plasă.
9. Au mai fost descoperite trei capace de vase, unul este de formă circulară cu o tortiţă în partea centrală, celălalt cu o proeminenţă scurtă, cilindrică şi perforată, iar cel de-al treilea este prevăzut pe margine cu câte două orificii, folosite pentru legarea capacului de vas.
10. Un fragment de vas provine probabil de la un vas-cutie, de formă rectangulară, cu pereţii nu prea înalţi. Are colţul prelungit şi terminat cu un buton plat şi pereţii ornamentaţi cu V-uri culcate sau "motivul scheletului de peşte".
Pe baza ceramicii prezentate, aşezarea de la Albiş se poate încadra în cultura Wietenberg, sfârşitul nivelului II de dezvoltare, după stratigrafia de la Derşida. Este vorba despre o aşezare deschisă, de multă durată, aflată pe o terasă ridicată, cu o serie de elemente din primele faze de dezvoltare a acestei culturi, care se maturizează la sfârşitul nivelului II Wietenberg.
Considerăm că este absolut necesară deschiderea şantierului arheologic la acest obiectiv.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2020.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu