Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Târgu Trotuş | Judeţ: Bacău | Punct: Ţarna Nouă ( în zona de nord a comunei Târgu Trotuş) | Anul: 1999

Anul   1999
Epoca   Epoca medievală (sec. XIII -XVIII); Preistorie; 
Perioade   Epoca medievală mijlocie
Categorie   Domestic; 
Tipuri de sit   aşezare; 
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Bacău
Localitate   Târgu Trotuş
Comuna   Târgu Trotuş
Punct   Ţarna Nouă ( în zona de nord a comunei Târgu Trotuş)
Sector   
Toponim   
Colectiv   Alexandru Artimon (MJIA Bacău)
Colectiv sector   
Instituții implicate  Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie "Iulian Antonescu", Bacău
Persoane implicate  Alexandru ARTIMON
Cod RAN    25834.01
Raport În anul 1999 au continuat cercetările arheologice în aşezarea medievală urbană, situată pe teritoriul actual al comunei Târgu Trotuş (judeţul Bacău), în punctul "Ţarna Nouă" aflat în zona de nord a actualei localităţi şi fiind conduse de Alexandru Artimon, şef secţie la Muzeul Judeţean de Istorie "Iulian Antonescu" din Bacău (responsabil de şantier).
Menţionăm faptul că aceste cercetări arheologice au fost începute în 1975 şi au căpătat caracterul unor săpături sistematice, fiind investigată aşezarea de caracter urban, a vechiului oraş Tg. Trotuş (sec. XIV-XVII), până în prezent (1975-1995).
Pentru clarificarea unor date privind întinderea oraşului în zona de vest şi rezolvarea unor probleme stratigrafice şi de datare a bisericii din secolul al XIV-lea, au fost întreprinse investigaţii în luna noiembrie a anului 1999.
În acest scop s-a trasat secţiunea 40, în lungime de 100 m şi lăţime de 1,50 m, paralelă cu secţiunea 37, trasată în 1996 şi aflată la 25 de m spre est de această secţiune (fig. 1). Obiectivul urmărit prin trasarea acestei secţiuni era acela al verificării întinderii oraşului medieval Târgu Trotuş, în zona de vest, pentru surprinderea urmelor de locuire din vatra lui.
Cu prilejul investigaţiilor întreprinse s-a observat că cel mai vechi nivel de locuire ce aparţine oraşului este din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. De asemenea, s-au depistat şi urme de locuire din secolele XV - XVII. În această secţiune nu s-au descoperit urme de locuinţă, cuptoare, ateliere meşteşugăreşti sau gropi menajere, ceea ce ne dovedeşte că ne aflăm la marginea de vest a oraşului. Se impune ca în viitor să sondăm metodic această zonă, până în apropierea secţiunii XXIII, trasată în anii anteriori şi unde au fost dezvelite locuinţe, cuptoare, gropi menajere din secolele XIV-XVII. Pentru clarificarea acestorprobleme istorice sunt necesare cercetări pe o suprafaţă de cca. 9500 m.p.
În cadrul investigaţiilor ne-am propus în campania 1999, în limita fondurilor existente, s-a urmărit studierea interiorului vechii biserici din secolul al XIV-lea descoperită şi cercetată parţial între anii 1981 - 1983 (fig. 2).
Acest lucru era necesar pentru reverificarea situaţiei startigrafice, la recomandarea unor specialişti, care intuiau pe baza planurilor prezentate de noi la o serie de sesiuni ştiinţice, că s-ar putea să avem de-a face cu o biserică mai veche, într-o primă fază. Era vorba de zona din interiorul naosului şi a altarului, unde se profila un zid, fapt care a determinat pe unii specialişti să considere că ar proveni de la o biserică mai veche.
Pentru clarificarea acestor probleme istorice s-a trasat în axul zonei respective (între altar şi naos) secţiunea 41, perpendiculară pe aceste resturi de ziduri, scopul ei fiind oferirea de situaţii stratigrafice clare privind evoluţia în timp a bisericii.
Reamintim faptul că în cadrul cercetărilor întreprinse în 1982, prin trasarea secţiunii XIV, perpendiculară pe axul bisericii, am ajuns la concluzii clare privind evoluţia în timp a bisericii.
În scopul evidenţierii mai clare a situaţiei stratigrafice, s-a trasat secţiunea 41, având dimensiunile de 6,90 m x 1 m, perpendiculară pe zidurile de nord şi sud ale bisericii (fig. 2).
Cu acest prilej, am observat că situaţia stratigrafică urmărită la această secţiune corespunde cu cercetările noastre întreprinse la acest monument în anii 1982 - 1983.
O singură precizare se impune, în sensul că odată cu etapele de restaurare ale bisericii, şi în special cele care au avut loc în a doua jumătate a secolului XV au fost luate unele măsuri de consolidare a bolţii bisericii, prin adăugarea unor fundaţii la adâncimea -0,40 m, în completarea celor ale zidurilor de nord, sud, est şi vest ale bisericii, aflate la - 0,60 m adâncime.
În concluzie asupra cercetărilor arheologice din campania 1999 am observat că în această zonă a oraşului Târgu trotuş a existat o veche biserică românească, de rit ortodox, din secolul al XIV-lea, cu etape de refacere întreprinse la mijlocul şi sfârşitul secolului al XV-lea, distrusă în secolul al XVII-lea.
Cerceatrea arheologică, timp de 25 de ani, în vatra veche a oraşului medieval Târgu Trotuş (1975 - 1999), ne permite emiterea următoarelor concluzii pe marginea genezei şi evoluţiei acestui important oraş din zona de sud-vest a Moldovei.
Investigaţiile istorice şi arheologice au evidenţiat faptul că oraşul Târgu Trotuş a luat fiinţă în a doua jumătate a veacului al XIV-lea.
În evoluţia lui se disting două mari etape istorice:
1. Formarea şi evoluţia oraşului în secolele XIV - XV
2. Ascensiunea puternică a oraşului în secolul XVI şi prima jumătate a secolului XVII şi decăderea lui la sfârşitul secolului al XVII-lea.
Din prima eatpă (secolele XIV - XV) au fost dezvelite un număr de 18 locuinţe, 6 cuptoare şi 14 gropi menajere. Locuinţele sunt de suprafaţă sau adâncite, de formă rectangulară, de diverse dimensiuni.
Locuinţele de suprafaţă earu, în general, formate din două încăperi, ridicate deasupra unei pivniţe căptuşite cu blăni de stejar sau brad, fixate pe stâlpi de lemn care constituiau şi structura de rezistenţă a casei. Aveau pereţii de bârne, peste care se aplicau nuiele sau şipci întretăiate, atât la interior, cât şi la exterior, cu un strat de lut.
Inventarul descoperit în locuinţe era format din ceramică de uz casnic şi ornamentală, unelte meşteşugăreşti şi agricole, obiecte de fier de întrebuinţare gospodărească, obiecte de podoabă şi monede de emisiuni de la voievozii Moldovei, din secolele XIV şi XV şi străine (ungureşti, germane, turceşti, poloneze, etc.).
Ceramica este deosebit de bogată fiind formată din diferite tipuri de vase (ulcioare, căni, pahare, capace, castroane, tigăi, opaiţe, etc.), aparţinând celor două categorii distincte: prima lucrată dintr-o pastă grosieră şi cea de-a doua, dintr-o pastă fină, de bună calitate. De remarcat e faptul că o parte din ceramica aparţinând celei de a doua categorii este de provenienţă străină (germană) similară celei găsite la Suceava, Siret, Roman, Bacău, etc.
Oraşul cunoaşte o dezvoltare puternică în secolele XVI - XVII (prima jumătate a secolului al XVII-lea), când se constată o creştere demografică şi o dezvoltare economică, comercială şi meşteşugărească, surprinsă în bogăţia şi varietatea materialului arheologic.
Din a doua etapă ( secolele XVI - XVII) au fost dezvelite un număr de 24 locuinţe, 3 cuptoare, din care două de ars oale şi 9 gropi menajere.
Locuinţele sunt mai spaţioase, majoritatea de suprafaţă, cu pivniţe de piatră. Au fost identificate locuinţe cu fundaţie de piatră (locuinţele 26, 29, 32).
La construcţia sobelor s-au folosit cahle decorate cu motive geometrice şi florale stilizate sau antropomorfice, heraldice şi zoomorfe.
În urma cercetărilor s-au descoperit numeroase materiale arheologice, constând din ceramică de uz casnic şi ornamentală, obiecte de fier (unelte meşteşugăreşti şi agricole, scoabe piroane, cuie, cuţite, lacăte, etc.), piese de armament şi harnaşament, obiecte de podoabă şi monede, datate în secolele XVI - XVII.
În cadrul celor două etape de dezvolatre a oraşului, un obiectiv important l-au constituit cercetarea bisericii şi cimitirului din secolele XIV - XVII.
Investigaţiile arheologice la aceste complexe s-au efectuat între anii 1981 - 1983, 1990 - 1994, 1997 - 1999.
Din analiza datelor stratigrafice, a amterialelor arheologice, s-a constatat că şanţurile de fundaţie ale bisericii erau, iniţial, umplute cu bolovani de râu şi susţineau la suprafaţă o construcţie de lemn. Pe acest nivel de călcare a primilor constructori s-au descoperit fragmente ceramice datate în vremea voievodului Moldovei Petru I Muşat (1375 - 1391).
Cercetările au mai relevat că la mijlocul secolului al XV-lea s-a produs un incendiu la acest monument. După refacerea bisericii şi funcţionarea ei într-o anumită perioadă de timp, se produce un incendiu mult mai puternic şi care distruge aproape complet construcţia. Acest incendiu s-a produs la sfârşitul secolului al XV-lea. În această vreme se întreprind lucrări ample la acest monument, surprinse peste tot în cadrul cercetărilor arheologice. Se consolidează fundaţia bisericii cu pietre de râu şi carieră şi cu pământ galben.
În epoca lui Ştefan cel Mare orăşenii de la Târgu Trotuş ridică biserica din zid (pietre de râu şi carieră) cu acoperiş de şindrilă.
După această refacere, biserica a durat până în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, când va fi abandonată şi dezafectată.
Biserica descoperită la Târgu trotuş face parte din tipul de construcţii dreptunghiulare cu absida altarului aproape semicirculară. În exterior, biserica are o lungime de 17,80 m şi o lăţime de 6,80 m.
Cu prilejul cercetărilor arheologice s-a observat că după construirea bisericii, în jurul ei a înceout să se formeze un cimitir.
În acest scop, pe baza investigaţiilor întreprinse s-a reuşit să se delimiteze perimetrul cimitirului în zonele de nord, est, vest şi sud, fiind dezvelite un număr de 214 morminte (67 din secolul al XV-lea, 109 din secolul al XVI-lea şi 38 din secolul al XVII-lea), care aparţin comunităţii orăşeneşti de rit ortodox, încadrate cronologic în secolele XV - XVII (fig. 3).
Descoperirea perimetrului necropolei în zonele de nord, sud, est şi vest, ne-a permis să constatăm că acest cimitir cuprindea o suprafaţă de cca. 6622 m.p. Din calculele întreprinse conform normelor ştiinţifice în vigoare, ar reieşi că necropola avea cca. 1468 morminte.
Descoperirirle de obiecte de podoabă şi monede, sau de altă natură, făcute în cadrul bisericii şi necropolei, completează gatele oferite de cercetările din cuprinsul aşezării şi aduc noi precizări privind geneza şi evoluţia istorică a oraşului.
Materialele arheologice găsite la Târgu trotuş ne dovedesc că acest oraş, situat într-o poziţie geografică favorabilă, în apropierea graniţei dintre Moldova şi Transilvania, cunoaşte o dezvoltare însemnată în secolele XV - XVI.
Important centru vamal, situat în apropierea ocnelor de sare, era în acelaşi timp şi un centru de producere şi desfacre, unde veneau negustorii, meşteşugarii şi majoritatea ţăranilor din satele aflate în zona de influenţă a oraşului.
În secolul al XVII-lea şi îndeosebi începând cu mijlocul acestui veac se observă o stagnare a dezvoltării acestui oraş, cauzată şi de desele intervenţii ale trupelor străine (tătăreşti, turceşti, poloneze, ungureşti) ce au loc în această vreme în Valea Trotuşului.
Decăderea oraşului la sfârşitul secolului al XVII-lea va determina pe mulţi orăşeni să se refugieze într-o zonă mai apărată natural, pe locul unde va lua fiinţă şi se va dezvolta centru urban Târgu Ocna.
În orice caz, la începutul secolului al XVIII-lea, aşa cum relata ofiţerul suedez Erasmus Heinrich von Weismantel, în decembrie 1713 şi anuarie 1714, în trecere prin Trotuş, oraşul era "total ruinat".
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2015.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu