Home Page
English
Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983 - 2012.
Rapoarte preliminare de cercetare arheologică

Raport de cercetare arheologică

Alba Iulia | Punct: Sanctuarul lui Liber Pater | Anul: 1999

Anul   1999
Epoca
Epoca romană timpurie (sec. I - III);
Epoca romană târzie (sec. IV - VIII);
Epoca migraţiilor (sec. III - VI);
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Perioade
Epoca romană;
Epoca post-romană;
Epoca medievală mijlocie
Categorie
Religios, ritual şi funerar
Tipuri de sit
Sanctuar
Localizare pe hartă   Localizează pe harta României
Judet   Alba
Localitate   Alba Iulia
Comuna   mun. Alba Iulia
Punct
Sanctuarul lui Liber Pater
Sector   Colonia Aurelia Apulensis - Apulum I
Toponim   Apulum
Persoane implicate și instituții
NumePrenumerolInstituție
Diaconescu Alexandru
Haynes Ian
Schäfer Alfred
Cod RAN    1026.02
Raport Cercetarile la sanctuarul zeului vegetatiei au continuat si în anul 1999, desfasurându-se între 11 august si 15 septembrie. Au mai participat, ca asistenti de sapatura, Claudia Melisch (Berlin), Frederike Hammer si Jamie Sewel (Londra), precum si Doru Bogdan (Cluj). Acest santier scoala international a fost organizat cu concursul Universitatii 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia si a Muzeului Unirii din aceeasi localitate. Dintre specialistii prezenti sunt de amintit: fizicianul Bill NacCann (georadar si arheomagnetism), topografii V. Barbuta si D. Lees, ceramologii Dr. R. Symonds, V. Rusu-Bolindet, M. Fiedler si F. Pemberton, precum si paleobotanista B. Zach.

Sapatura anterioara a fost extinsa spre est, dezvelindu-se o suprafata de 20 x 13 m (caroul E). A fost astfel cuprinsa în arealul cercetat toata partea rasariteana a sanctuarului, care are aspectul unei curti. Dupa îndepartarea stratului de depuneri aluvionare ale Muresului si Ampoiului (de circa 30 cm grosime), a fost dezvelit nivelul de darâmare al acoperisului cladirii. Fragmente tegulare compacte erau raspândite pe toata suprafata de 260 m2, dar spre deosebire de zona vestica (cercetata în anii 1989-1992), unde tegulele si olanele erau în cea mai mare parte întregi, în caroul nou deschis ele erau sfarâmate, ca si cum un strat odata compact ar fi fost ulterior deranjat. Cantitatea mare de material tegular ne arata ca si aici initial se prabusise întregul acoperis, fara ca cineva sa mai recupereze vreo parte din tigle. În interstitiile dintre fragmentele tegulare a patruns acelasi strat aluvionar, alcatuit dintr-o argila prafoasa, ocru-gri, care acopera întreaga zona. Acest context amestecat se întinde si peste santurile de scoatere a zidurilor. În anul 1992 am descoperit în zona centrala a aceleiasi colonia Aurelia Apulensis, în stratul de demolare a zidurilor romane, o pertuizana de secolul XVI-XVII. Cum începuturile inundatiilor pot fi plasate în aceeasi perioada, avem indicii suficiente pentru a data momentul scoaterii zidurilor cam pe atunci. Dupa aceea, în secolele XVIII-XIX, zona a fost folosita ca pasune comunala. Probabil ca deranjarea stratului de tegule s-a produs în prima parte a acestei perioade (sec. XVII-XVIII), când pamântul moale a fost calcat de vite. Ulterior, depunerea aluvionara sporind, stratul cu material tegular nu a mai fost afectat. Cu exceptia unor gropi în forma de pâlnie, între momentul prabusirii acoperisului si cel al scoaterii zidurilor, nu s-a observat nici o urma de activitate umana pe acest sit. Sub stratul de tegule a aparut o depunere de 3-5 cm cu numeroase fragmente ceramice provenind de la sarjele cuptoarelor din zona. Sapaturile anterioare au stabilit ca aceste cuptoare au fost implantate dupa abandonarea si distrugerea sanctuarului, în epoca postaureliana. Pâna acum analiza ceramica indica o datare în secolul IV, materialul semanând bine cu cel din timpul provinciei, dar prezentând si o serie de trasaturi specifice unei perioade mai târzii: amforete cu picior, de sec. III-IV, opait lucrat la roata (imitatie dupa cele glazurate de secol IV), cupa-pocal cu analogii în secolele V-VI (dar despre care trebuie sa presupunem
ca putea sa apara mai devreme).

Nivelul curtii sanctuarului a fost atins numai pe alocuri si cercetarea va fi continuata în anul viitor. Conform celor stabilite anterior, acesta a fost construit în epoca Severilor si a functionat în cursul secolului III. Dintre materialele arheologice descoperite merita amintit un fragment de placa votiva de marmura în curs de prelucrare, mai multe opaite si 9 monede (doua de la Traian, una de la Caracalla, una de la Elagabal, doua de la Severus Alexander si trei de la Philippus Arabs (determinare Cr. Gazdac, Oxford).

În campania 1999 am putut preciza aspectul unor ziduri, cum este cel orientat nord-sud si care servea la despartirea unui spatiu din coltul nord-estic de restul curtii. Pe o temelie de pietris cu ceva bolovani de râu se gaseau doua-trei rânduri de caramizi mari (24 x 22 cm), peste care urma probabil elevatia alcatuita din asize alternate de piatra si caramida. La est de curtea sanctuarului a mai aparut un zid nord-sud, alcatuit din mai multe asize de caramida prinsa cu mortar, dar fara o temelie propriu-zisa. Si mai la est de acesta, în zona drumului (cardo) care trecea prin fata sanctuarului, au fost descoperite mai multe fragmente de fusuri lise de colonete din calcar, provenind poate de la porticul din fata sanctuarului.
Rezumat
English Abstract
Bibliografie
Note Bibliografice
Sursa   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Limba   RO
 


Copyright: autorii rapoartelor și Institutul Național al Patrimoniului, CIMEC, 2018.
Coordonator: Bogdan Şandric. Documentarişti-analişti: Alina Iancu, Iuliana Damian, Oana Borlean. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. Proiectare ASP şi HTML: Cosmin Miu