Cigmău | Comuna: Geoagiu | Judeţ: Hunedoara | Punct: Cetatea Urieşilor | Anul: 2007


Descriere:

Anul cercetarii:
2007
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană timpurie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Fortificaţii;
Cod RAN:
| 89614.01 |
Județ:
Hunedoara
Unitate administrativă:
Geoagiu
Localitate:
Cigmău
Punct:
Cetatea Urieşilor
Localizare:

Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Pescaru Adriana participant Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva
Pescaru Eugen participant Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva
Raport:
Campania din anul 2007 a urmărit două obiective: - verificarea traseului zidului de incintă pe latura de V şi cea de N; - continuarea, cercetării clădirii aflate la nord de Principia. În primul caz s-a avut în vedere definitivarea săpăturii arheologice la turnul de poartă de pe latura de N, turnul a fost identificat în campania din 2004. Astfel, am încercat degajarea exterioară a zidului pe latura de N pe o lungime de 8 m spre E şi 7 m spre V. Lăţimea zidului este de 1,20 m şi este realizat din piatră de stâncă de dimensiuni apreciabile la fel şi construcţia turnului. Turnul de 6,60 x 4,60 m la exterior şi 3,60 x 2,20 m în interior este prevăzut pe direcţia zidurilor orientate N-S cu câte un contrafort în partea de N. Contrafortul din prelungirea zidului turnului dinspre V are în componenţa constructivă o bază de monument 78 x 68 x 22 cm, amplasată în rândul al treilea peste nivelul de fundaţie. Pe latura de S zidul este întrerupt, spaţiu fiind destinat accesului în turn. În interiorul turnului am secţionat jumătatea dinspre V. Constatările sunt: zidul din piatră de stâncă se sprijină pe o fundaţie realizată din piatră de râu cu o grosime de 0,80 m. Imediat sub nivelul fundaţiei se conturează o pată de culoare care se adânceşte până la 0,90 m şi cu o deschidere de 0,70 m, ce nu, exclude posibilitatea existenţei, aici, a unui sistem de canalizare. La colţul interior vestic avem o groapă care aparţinea probabil stâlpului de poartă. La nivelul fundaţiei în partea superioară pe întreaga suprafaţă din interiorul turnului avem un nivel de piatră de râu, posibil nivelul de calcare din zona interioară a obiectivului. Pe traseul zidului vestic la 15 m N de caseta realizată în anul 2000 în care am identificat parte din fundaţia zidului din această parte, am trasat o secţiune S5 de 12 x 2 m orientată SE–NV. În jumătatea nordică a secţiunii la 0,15-0,20 m adâncime, apar două fragmente dintr-o coloană lucrată din piatră de calcar. Fragmentele sunt amplasate lângă zidul din această parte unde zidul are o uşoară curbură ce face să înclinăm spre ideea existenţei în acest punct a unui eventual turn de formă circulară (?) sau chiar rectangular înglobat în zid. Zidul de incintă al castrului urmăreşte configuraţia terenului, fapt dovedit de traseul acestuia identificat în caseta realizată în partea de NV. La N de Principia la aprox. 25 m a fost trasată în campania anului 2006 o secţiune S1, de 50 x 2 m care însă nu a fost definitivată. În cadrul acesteia au fost surprinse unele pavaje de piatră sau conturate unele ziduri. În 2007 în S1 s-a trecut la adâncirea şi delimitarea construcţiilor cât şi prelungirea secţiunii în vederea conturării clădirii. Astfel, S1 are în prezent 60 x 2 m şi au fost identificate următoarele: zidul de pe latura de E a edificiului a cărui lăţime este de 70 cm. Imediat lângă zid avem un drum din pietriş care îl secţionăm şi constatăm că este de diferite dimensiuni cu o grosime de 70 cm. Secţiunea orientală E-V prezintă unele trasee de ziduri spre direcţia N. La S de construcţia de piatră din S1 în profil se conturează, la 0,45 m adâncime, de la nivelul actual un alt drum din pietriş. Am procedat la trasarea a încă două secţiuni S2 de 54 x 2 m şi S3 de 35 x 2 m, la 2 m N de S1 respectiv S2. În interiorul secţiunilor au apărut traseele construcţiei care cuprinde între zidurile sale minim trei încăperi. Dimensiunea edificiului în momentul de faţă are 46,50 x 14,45 m. De remarcat, că anterior construcţiei din piatră a existat o altă construcţie din lemn – dovadă fiind cantitatea apreciabilă de arsură şi cărbune. Materialul arheologic constă din fragmente tegulare cu inscripţia turnului de N şi fragmente ceramice de la diferite străchini, urcioare, materiale din bronz şi fier precum şi câteva monede de bronz.
Rezumat:

Campania din anul 2007 a urmărit două obiective: verificarea traseului zidului de incintă pe latura de V şi cea de N şi - continuarea, cercetării clădirii aflate la nord de Principia. Materialul arheologic constă din fragmente tegulare cu inscripţia turnului de N şi fragmente ceramice de la diferite străchini, urcioare, materiale din bronz şi fier precum şi câteva monede de bronz.

Bibliografie: