Răcarii de Jos | Comuna: Brădeşti | Judeţ: Dolj | Punct: Castru (100 m SV de gara Răcari) | Anul: 2007
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
Perioade:
Preistorie; Antichitate;
Epoci:
Hallstatt; Epoca romană timpurie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Domestic; Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Castru;
Cod RAN:
| 71108.02 |
Județ:
Dolj
Unitate administrativă:
Brădeşti
Localitate:
Răcarii de Jos
Punct:
Castru (100 m SV de gara Răcari)
Localizare:
| 71108.02 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Teodor | Eugen Silviu | responsabil | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Nicolae | Corina | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Bondoc | Dorel | participant | Muzeul Olteniei, Craiova |
Raport:
Campania 2006 a constat în trasarea secţiunilor 3 şi 4, aflate pe un meridian comun, S-N, care traversa latera praetorii şi Principia, la cca. 14 m V de Via Principalis. Caroiajul (la 2 m) începea de la exterior spre interior, numerotarea distinctă a celor două secţiuni fiind o decizie legată de automonia sectorială (MNIR la S, pe S3, MO la N, pe S.4). În 2007 au fost cercetate primele 12 carouri de pe fiecare latură.
Campania 2007 a fost destinată realizării joncţiunii S3 şi S4, la o lăţime restrânsă de la 2,5 la 2 m. Se delimitează următoarele sectoare operaţionale: latus dextrum – c.13-30; Principia şi horreum – c.31-55, ambele pe S3; latus sinistrum – c.12-20 pe S4. De menţionat că la epuizarea fondurilor de cercetare ale MNIR, c.45-55 ale S3 au fost cercetate de Dorel Bondoc de la MO. Sectorul central al castrului - Principia şi horreum - au fost afectate de cercetările vechi (Polonic, apoi G. Florescu), terenul actual fiind la nivel de steril arheologic, cu peste un metru mai jos decât restul castrului, fiind recuperate doar informaţii planimetrice, pe fundaţii de clădire. Zona este afectată şi de numeroase intervenţii ilegale (probabil scoatere de argilă pentru construcţii).
Săpăturile din latera praetorii au confirmat stratigrafia generală a sitului, aşa cum a fost definită în rapoartele anterioare (v. şi site-ul web al castrului, http:// www.mnir.ro/ cercetare/ santiere/ racari/ Index_Rac.htm, în special Clasificarea nivelurilor), precizând doar ceea ce anterior fusese doar bănuit, respectiv două subnivele distincte pentru faza finală, 4 (post 248); coroborat cu observaţii realizate pe monede de la Gordian III, Decius şi Etruscilla (puternic tocite), trebuie să admitem faptul că, deşi aprovizionarea cu monedă nouă încetează la 251 (ca în toată Oltenia!), castrul a funcţionat cel puţin un deceniu după acest moment. La polul opus al cronologiei sitului, s-au repetat dificultăţile de identificare a unor complexe sau contexte care să corespundă şanţului de apărare de epocă traianică (faza 1, notată şi N.1), obligându-ne să reflectăm dacă primul castru de aici nu ar putea fi doar o amenajare de război (castrum aestivum), rămasă abandonată până în a doua parte a veacului II, când a fost construit castrul mare de pământ.
Sectorul S3 care traversează latus dextrum este împărţit în două subsectoare aproximativ egale de S1/ 1991 a lui C. Vlădescu, orientat V-E, în dreptul c.19-20. Imediat la S de intersecţia cu vechea secţiune, în c.17-19 a fost intersectat un complex cheie pentru înţelegerea stratigrafiei secţiunii: un drum de pietriş, orientat E-V. Drumul este din piatră de râu măruntă (pietriş), realizând un covor gros de 5-8 cm (pentru fiecare nivel), dens şi rezistent, cu rigole la ambele capete. Are 4 nivele de amenajare surprinse pe profilul vestic şi 3 pe cel estic, separând stratigrafic ceea ce ar putea fi atribuit diverselor faze ale castrului mare, de castrul traianic şi de ocuparea de la mijlocul veacului III; situaţia stratigrafică a acestui drum este perfect similară aleii din praetentura dextra, cercetată în 2004, contribuind la corelarea situaţiilor. Lăţimea drumului este de 3,3 m pentru prima amenajare şi 2,9 m pentru ultima. Drumul este important şi planimetric, măcar pentru faptul că este singurul drum cert surprins în latera. Poziţia sa în castru este una neobişnuită, aproximativ la jumătatea distanţei dintre Principia şi agger (ceea ce ne-a şi făcut la un moment dat să presupunem că este o curte interioară a prezumtivului Praetorium). Pe latura sudică castrului, pe S3, nu a putut fi atestată cu certitudine o via sagularis (fiind de presupus mai degrabă un drum de gardă la nivelul crenelului), iar prezumtivul drum între Principia şi Praetorium cu siguranţă nu a existat (detaliu asupra căruia vom reveni). Situaţia planimetrică a drumului din latus dextrum este cu atât mai ciudată cu cât nu există o situaţie simetrică în latus sinistrum; acolo noi nu am putut surpinde nicio amenajare certă de drum, dar putem presupune cu destulă îndreptăţire că ar fi existat între Principia şi horreum, între care există un interval de 4,15 m. Cu alte cuvinte, în centrul castrului ar fi existat o insula cu dispunere asimetrică, având Principia la N şi un prezumtiv Praetorium la S.
În chiar mijlocul acestui drum a fost amenajat, pe primul nivel al drumului (corespunzând N.2 în clasificarea sitului), un complex rectangular regulat, adâncit cu 0,55 m sub nivelul de călcare. În plan amenajarea măsoară 1,43 m pe direcţia N-S şi 1,38 m pe direcţia V-E (continuă în malul răsăritean). Fundul plat al amenajării era acoperit cu pietre puternic arse, urme clare de combustie, oase de animal arse, ceramică. Complexul a fost reutilizat, cunoscând probabil chiar reamenajări, pe latura sudică părând a fi construită într-o a doua fază un soi de banchetă din lut şi pietre, peste care procedurile de combustie au fost repetate. Complexul avea şi o suprastructură de lut, deci desupra nivelului de călcare, pereţii fiind văruiţi. Aceste elemente descriptive, cât şi poziţia planimetrică curioasă (în mijlocul unui drum) recomandă o utilitate publică legată de practici religioase. Strict ipotetic şi până la verificări ulterioare, vom considera această amenajare (referinţă: context 353) ca fiind un altar cu structură de lemn.
Revenind la situaţia stratigrafică a drumului, este de menţionat că el nu este realizat direct pe sterilul arheologic, ci deasupra unul strat cu rămăşiţe de locuire sporadice; mai mult, rigolei de N pare să îi corespundă un şanţ, pe nivelul inferior, şanţ căruia însă nu îi mai corespunde nici o altă amenajare observabilă.
Deasupra drumului, deci după abandonarea funcţiei de comunicaţie intra-cazarmă, au fost observate trei niveluri de dărâmături distincte. Dacă cel inferior poate aparţine chiar ultimului nivel de funcţionare a castrului (N 3.2), respectiv resturi împrăştiate pe nivel, după demolare, celelalte două sunt de atribuit fazei 4, care desemnează locuirea spaţiului din fostul castru, după abandonarea funcţiei de apărare. Nivelul final (4.2.) este caracterizat de o mare densitate de cărămizi, piatră, ţiglă, ceramică şi chirpic ars, demonstrând, fie şi sub forma molozului, materialele de construcţii tipice. Nivelul 4.1 conţine mai ales chirpic ars, celelalte materiale de construcţii fiind recuperate. Construcţiile de pe aceste nivele sunt marcate de apariţia unor gropi de stâlp mari, adânci de 0,40-0,60 m, cu diametrul superior în jur de 0,60 m (diametru lărgit la scoaterea/prăbuşirea stâlpilor). O astfel de construcţie a existat în c.15-17, cu o L de 5,8 m (între stâlpi); refacerea clădirii s-a realizat pe acelaşi plan. O a doua amenajare începea, probabil, în caroul 19, însă a fost deranjată de secţiunea arheologică din 1991; posibil, aceste rămăşiţe erau în legătură cu urmele de locuinţă (?) sesizate în carourile 21-22, mai ales spre profilul estic; profilul vestic este dominat de nivele de lemn ars. O a treia amenajare (complex) care poate fi atribuit sigur nivelului IV este în c.29-30, suprapunând anexele sudice ale Principiei şi probabil chiar zidul Principiei. Este vorba despre o amenajare mai rară, până aici, respectiv o platformă din gresie, însoţită probabil de o structură exclusiv din lemn, alte materiale de construcţii fiind rare pe nivel. Platforma, confundată iniţial cu un drum, din motive planimetrice, s-a demonstrat, după demontare, a suprapune anexele sudice al Principiei, dar chiar şi zidul sudic al comandamentului, aflat deja în ruină parţială.
Sub această platformă nu mai exista nici un drum, din altă fază, ci un zid de piatră, de foarte proastă calitate, fără fundaţie, de numai 44 cm lăţime, aflat la numai 2 m de zidul exterior sudic al Principiei; acest zid nu este nici strict paralel cu zidul Principiei, nici drept, realizând un soi de firidă (deşi nu este clar pe care parte). Imediat la N de acest zid “cu firidă” a fost identificat şanţul unui zid scos, cu rămăşiţe clare de mortar, ilustrând un alt zid de piatră, de această dată mult mai adânc, deci cu fundaţie. Cele două ziduri pot fi atribuite fără mare risc fazei “de piatră” a castrului (deci N 3.2 şi 3.1), existând, în poziţie stratigrafică inferioară, alte două niveluri antropice cu puţin material arheologic. Funcţia acestor ziduri nu este însă clară. Presupunerea că ele marchează începutul unei clădiri, spre S, se loveşte de inexistenţa altor ziduri de piatră în acea direcţie, ca şi de inventarul arheologic al spaţiului de la N de ele, tipice unui interior, nu unui pasaj stradal. Până la verificări ulterioare, aceste amenajări vor fi considerate anexe constructive ale Principiei, respectiv construcţii de mici dimensiuni adosate arhitectonic comandamentului, fiindcă funcţional, desigur, ele răspundeau unui ansamblu care se dezvolta spre S, într-un spaţiu pe care, convenţional, il vom numi Praetorium.
Spre S urmează însă doar ceea ce pare un culoar (pasaj) pavat cu cărămidă spartă, cu o l de 1,5 m, mărginit de un parament de chirpic, apoi însă, spre S, există doar complexe care pot fi generic considerate “ateliere”. Aceste complexe au aspectul aparent al unor bordeie, coborând aproximativ o jumate de metru sub nivelul de călcare, cu lungimi în jur de 3 m. Acesta este cazul complexului de la c.25-26, la malul răsăritean, care însă frapează prin cantitatea foarte mare de cenuşă, strânsă în “pungi” definind momente diferite de utilizare; cenuşa masivă exclude funcţionalitatea de locuinţă, îndrumând spre aceea de atelier al artelor focului. La o a doua privire, complexul este mai mare decât groapa de lucru la vatră, existând gropi de stâlp la ambele extremităţi, realizate de la nivelul de călcare exterior. Din stâlp în stâlp, de la S la N, atelierul măsoară 5,7 m. Toate elementele complexului (gropi de stâlp, nivel de călcare, pungi de cenuşă) sugerează distrugerea în incendiu a primei faze, dar şi refacerea lui pe acelaşi plan; şi această clădire a pierit însă tot în incendiu. Un complex similar există în c.22-23, la profilul de V, însă relaţia de contemporaneitate strictă nu poate fi precizată, deşi apartenenţa la N.3.2 pare destul de probabilă. Un al treilea complex adâncit, prezumtiv atelier, a fost identificat la marginea sudică a săpăturilor din 2007, respectiv în c.13-14.
Pentru a concluziona, pentru ambele subfaze ale nivelului castrului mare de piatră (N 3.1 şi 3.2) au fost identificate cu oarecare certitudine, între amenajările anexă de la sud de Principia şi agger, doar ateliere care presupun utilizarea focului. Analiza statistică a inventarului arheologic, inclusiv a informaţiilor despre materialele de construcţii, a furnizat câteva observaţii interesante. În primul rând, contrar percepţiei pe care ar putea-o sugera ideea de fabrica, aceasta este prima zonă a castrului în care au apărut, în săpăturile din 2003 încoace, mai multe fragmente de geam, grupate în c.13-14 şi 25-29. Ţigla este materialul de construcţii dominant, cărămida şi olanele fiind întâlnite absolut sporadic; clădirile erau deci pe structură de lemn, cu umpluturi de perete diverse, mai ales chirpic, iar acoperirea era de ţiglă, fără olană. Această descriere este valabilă pentru tot segmentul S3 dintre c.13 şi 30. Piesele de bronz sunt distribuite inegal, mai ales la S de secţiunea militară (S1/ 1991), dar şi în “anexele” Principiei. Analiza mai atentă a acestui din urmă spaţiu a condus la concluzia că în ciuda caracterului diferit al edificării, uzul era tot unul meşteşugăresc. De aici au fost recuperate mai multe unelte, mai ales dăltiţe, dar şi mai multe bucăţi de sârmă de bronz. În schimb, zgura de fier, deşi în cantitate remarcabilă, se concentrează aproape exclusiv la N de drum. La S de drum avem însă ceva zgură de sticlă.
Omogenitatea funcţională a zonei pare asigurată sub semnul artei focului, în ciuda unei posibile specializări (bronz şi sticlă la S, fier la N). O altă separaţie sugerează şi drumul, care ar putea marca distincţia între “public” (o fabrica) şi “privat” (un praetorium cu fauri).
Nivelul 2 (castrul mare de pământ) a respectat regulile deja cunoscute: complexe relativ puţine, respectiv clădiri de lemn, şi material arheologic sărac. Cauza a fost deja semnalată în rapoartele anterioare, şi anume o nivelare şi o curaţenie generală prilejuită de amenajarea castrului de piatră, după incendiul generalizat cu care se încheie faza 2. O asemenea construcţie a fost surprinsă, pe toată lăţimea S3, în c.14-16, măsurând, pe direcţia N-S, 2,9 m între stâlpi (deci spaţiul interior; probabil lăţimea); la N de clădire era amenajată o alee pietruită, chiar alături de rigola drumului; un astfel de “drum lângă drum” nu ar face sens dacă nu ne-am aduce aminte de amenajarea acelui “altar” (?) pe mijlocul drumului, în faza 2. O a doua clădire de acest fel a fost construită la N de drum, în c.21-23, având lungimea utilă, pe direcţia N-S, de 4.1 m. Un alt complex al N2 pare să se profileze în c.26-29, dar acesta este puternic deranjat de nivelurile suprapuse.
Un element definitoriu pentru construcţiile N2 este apariţia tencuielii, marcând un nivel imediat lângă o groapă pentru un stâlp de lemn; urma pe nivel se află numai într-o singură parte, care pare să indice, sistematic, zona de la exteriorul unei clădiri. Mai simplu, aceste clădiri erau realizate pe stâlpi de lemn, îngropaţi uneori foarte adânc (0,60-0,65 m), în gropi de tip tranşeu, pereţii fiind realizaţi din scândură; tencuiala pare a fi aici o măsură generală de protecţie a lemnului faţă de meteodegradare şi ea se aplică doar la exteriorul clădirii.
Nivelul 1, acela al castrului de epocă traianică, este încă şi mai slab reprezentat. Gropi de stâlpi, largi de 0,30 m şi adânci de 0,40 m au fost identificate în c.14-16, pe o poziţie aproape identică cu clădirea din faza 2 pomenită mai sus, având o deschidere între stâlpi de 4 m. Alte urme care eventual ar putea fi atribuite fazei întâi s-au găsit, însă le considerăm, pentru acest moment, puţin concludente. Oricum, clădirea schiţată de complexul descris este prima pe care reuşim să o schiţăm pe planul primului castru. Evident, nu putem face nici o speculaţie despre orientarea şi mărimea clădirilor din latus dextrum.
Segmentul de săpătură din Principia şi horreum (c.33-55) a avut ca obiectiv un diagnostic al zonei, după cercetările repetate ale predecesorilor. Toată zona, de cca. 45 x 35 m, a fost cercetată până la pământul viu, nivelul arheologic fiind complet dislocat, iar materialele au părăsit situl, ca şi pământul. Planul clădirilor a mai putut fi verificat la nivel de fundaţie (uneori şi aceasta este parţial dislocată, pe unele segmente chiar din vechime). Secţiunea noastră a fost realizată prin mijlocul atriului, mai exact prin cea de a patra cameră. Dacă în linii mari măsurătorile noastre confirmă planul publicat de G. Florescu, există destule detalii de neconcordanţă. Lăţimea totală a Principiei, la exterior, este de 33,95 m (faţă de 34 m). Clădirea pare însă uşor dezaxată faţă de Via Praetoria. Culoarul peristilului este şi el apropiat de dimensiunea publicată (2,35 m, faţă de 2,4), însă camerele sunt mai late (3,9 m pe aripa nordică, 3,8 pe cea sudică, faţă de numai 3,3 la Florescu). În consecinţă, curtea este mai îngustă (17,76 m, faţă de 18,5 m în desenul originar, Florescu 1931, fig. 7). Florescu nu dă dimensiuni pentru grosimea zidurilor, însă pe desen putem distinge ziduri de 80-85 cm, pentru incinta clădirii, zidurile încăperilor care dau spre peristil, şi zidurile basilicii, dar şi ziduri mai înguste, de cca. 60 cm, mai ales cele de separare a camerelor, dar şi zidul peristilului. Într-un raţionament pur arhitectonic poate că aşa ar fi trebuit să fie; din măsurătorile noastre, zidul exterior este cel mai temeinic (75 cm), zidurile care definesc peristilul sunt ambele în jur de 54 cm, iar zidurile de segmentare ale camerelor sunt mai înguste, de 40 cm. Cu alte cuvinte, zidul peristilului avea un rol portant mai mare decât simpla susţinere a coloanelor şi a împingerii laterale a acoperişului.
Întâmplator sau nu, la cele trei colţuri ale curţii unde Florescu menţiona existenţa unor fântâni, au fost cartate gropi ilegale, poziţionate absolut exact în două cazuri! În ceea ce ne priveşte, vom încerca, după acest test stratigrafic (dezamăgitor), să evităm noi săpături în această zonă distrusă cvasi-complet, şi vom încerca restabilirea planimetriei reale a complexului cu mijloace geofizice, cu eventuale verificări punctuale, prin săpătură.
Există elemente care sugerează existenţa unei Principia de lemn, dar ele sunt deocamdată departe de a alcătui un sistem coerent. Foarte probabil conturul exterior era acelaşi, zidul de piatră suprapunând traseul incintei de lemn. Cele două gropi de stâlp din c.33 şi 35 sugerează că, deşi lăţimea peristilului era similară, de cca. 2 m, camerele erau mai late cu aproape 2 m, ceea ce este uşor nerezonabil. Dacă ar fi aşa, atunci suprafaţa construită ar fi fost mai mare (dar cu un singur etaj!), iar curtea ceva mai restrânsă. O sugestie similară, dar neidentică, am obţinut pe latura nordică a construcţiei, unde a fost descoperit un tranşeu al unui parament de lemn, imediat la S de zidul de piatră care separă camerele de peristil; aici însă diferenţa de dimensiuni este mult mai mică, contrazicând proiectul simetric al unei astfel de clădiri. Nu excludem la acest moment nici o ipoteză, inclusiv existenţa a două faze distincte ale unei clădiri de lemn (corespunzând N1 - dacă nu excludem posibilitatea ca primul castru ar fi funcţionat câţiva ani - şi N2), ipoteză care însă este foarte greu de edificat pe o zonă compromisă stratigrafic. Vom nota doar că tranşeul de implantare al stâlpilor unui parament de lemn este un fapt recurent pentru faza castrului mare de pământ (N.2).
Trecând la partea raportului pe care o datorăm colegului Dorel Bondoc, vom constata că distanţa de la Principia la horreum nu este de 3,8 m (cum rezulta din desenul publicat de D. Tudor în 1965, după planurile lui Polonic), ci de 5 m. Zidurile acestei construcţii sunt realizate temeinic, de grosimi apreciabile, respectiv 80 cm pe contur şi 60 x 60 cm pentru contraforţi, deci mult mai groase decât în planul cunoscut. Lăţimea internă a grânarului este de 8,84 m. Noutatea furnizată de săpătura noastră este surprinderea a cinci stâlpi, dispuşi relativ regulat pe lăţimea construcţiei, câte unul lângă fiecare margine, iar ceilalţi distribuiţi egal, asigurând platforma de călcare la interior şi ventilaţia sub nivelul de călcare. Gropile de stâlp, cu diametre de peste jumătate de metru, au fost găsite cu o umplutură densă de materiale de construcţii şi cenuşă, rămânând încă în discuţie dacă stâlpii erau de lemn sau nu; platforma însă, cert, nu putea fi decât de lemn.
Trecând la zona din latus sinistrum unde stratigrafia a fost doar parţial deranjată de cercetările anterioare, aici cheia interpretării stratigrafice o datorăm unui strat puternic incediat, cu resturi de lemn ars, care este tăiat de constructorii horreum-ului (lemn ars a fost găsit şi în tranşeul de fundaţie, pe exteriorul zidăriei). Din această arsură s-au recuperat 3 monede, din care două foarte tocite, ilizibile (una – posibil de la Hadrian), iar cealaltă fiind emisă de Marcus Aurelius pentru Lucius Verus, în anii 163-164 (determinare Delia Moisil). Această din urmă monedă confirmă datarea noastră anterioară a nivelului II în ultima treime a veacului II. Pe acest nivel se pot recunoaşte caracteristicile tipice ale epocii, respectiv construcţii cu pereţi de lemn tencuiţi, însă apar sporadic şi materiale constructive perene. Tot pe acest nivel există un complex uşor adâncit, cu o vatră mare, cu reparaţii, însemnând fie o relocare a fabrica, pentru N2, fie o instalaţie de încălzire pentru un hipocaust, spre E.
Şi aici urmele care ar putea fi atribuite nivelului 1 sunt sărace, dar există. În acest nivel a fost găsit un vârf de suliţă piramidal, cu secţiune triunghiulară.
Nivelul 3 este caracterizat şi aici, ca oriunde cu excepţia clădirilor de piatră, de construcţii pe structură de lemn, cu paramenţi din cărămidă lipită cu lut. Prima încăpere a unei astfel de clădiri începea la 2 m N de horreum şi pare o clădire cu faţadă spre horreum, datorită unui spaţiu de numai 1,1 m între primii doi stâlpi, ceea ce ar putea fi o prispă. Din păcate relaţia acestei clădiri cu descoperirile din 2006, dinspre N, este perturbată de o intervenţie ulterioară (Polonic?). Descoperirea a 5 vârfuri de suliţă în această zonă ar putea ridica problema dacă putea fi aici una dintre zonele de depozitare ale armamentului, tradiţional plasate în Principia (armamentaria, din care însă nu sunt cunoscute descoperiri semnificative de gen).
Pe S3, c.2, contextul 372 este un mormânt de epocă Hallstatt. Este un mormânt de înhumaţie, orientat aproximativ E-V, în care a fost găsit un copil de 1-2 ani, în decubit dorsal, cu antebraţele pe bazin şi genunchii depărtaţi. Inventarul este compus din trei vase întregi, un cuţit (?) de fier şi un mărgică de bronz, cu depunere de ofrandă de animale mici, tot inventarul fiind depus pe partea stângă a scheletului. Inventarul arheologic a fost predat spre studiu lui Silviu Oanţă-Marghitu, scheletul uman Cristinei Muja, iar resturile osteologice animale, colegilor de la CNCP. Menţionăm că indicii ale unei ocupări preistorice a sitului au mai apărut şi anterior, izolat, inclusiv pe S3, c.32, în această campanie.
Rezumat:
În campania din 2006 au fost trasate secţiunile 3 şi 4, aflate pe un meridian comun, S-N, care traversa latera praetorii şi Principia, la cca. 14 m V de Via Principalis. Campania 2007 a fost destinată realizării joncţiunii S3 şi S4, la o lăţime restrânsă de la 2,5 la 2 m. Se delimitează următoarele sectoare operaţionale: latus dextrum – c.13-30; Principia şi horreum, ambele pe S3; latus sinistrum – c.12-20 pe S4. Faza finală a castrului a fost datată, şi pe baza observaţiilor realizate pe monede de la Gordian III, Decius şi Etruscilla (puternic tocite), şi admitem faptul că, deşi aprovizionarea cu monedă nouă încetează la 251 (ca în toată Oltenia!), castrul a funcţionat cel puţin un deceniu după acest moment.