Porţ | Comuna: Marca | Judeţ: Sălaj | Punct: Paliş | Anul: 2008
Descriere:
Anul cercetarii:
2008
Perioade:
Preistorie; Protoistorie;
Epoci:
Paleolitic; Mezolitic; Hallstatt; La Tène;
Categorie:
Domestic; Religios, ritual şi funerar; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire; Aşezare fortificată; Necropolă plană;
Cod RAN:
| 141982.03 |
Județ:
Sălaj
Unitate administrativă:
Marca
Localitate:
Porţ
Punct:
Paliş
Localizare:
| 141982.03 |
Fără Ilustrații

Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Pop | Horea | responsabil | Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău |
Băcueţ-Crişan | Dan | participant | Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău |
Băcueţ-Crişan | Sanda | participant | Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău |
Bejinariu | Ioan | participant | Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău |
Raport:
În urma cercetărilor preventive desfăşurate în punctul „Paliş”, începând cu anul 2006, până în luna noiembrie 2008 au fost cercetate peste 200 de complexe: locuinţe, gropi, gropi de stâlpi, resturile unor amenajări defensive, vetre şi morminte de incineraţie în urnă şi în groapă. Pe baza analizei preliminare a materialului arheologic descoperit, cultural, descoperirile sunt similare celor atribuite grupului Sanislău-Nir documentat până acum prin descoperiri în zona Careiului şi în NE Ungariei. Descoperirile de la Porţ „Paliş” acoperă perioada de timp a finalului primei epoci a fierului (Ha D2). Cronologic, descoperirile de la Porţ „Paliş”, cu etape succesive de amenajări, incendieri şi refaceri se plasează în intervalul cuprins între a doua jum. a sec. V a.Chr.–respectiv sec. IV a.Chr. Majoritatea covârşitoare a materialului arheologic este reprezentat de ceramică, realizată cu mâna, dar într-o proporţie însemnată şi la roata olarului. Sunt demne de semnalat câteva fragmente de amforă, apreciate de specialişti ca fiind de provenienţă Thasos, deosebit de utile nu doar pentru „ancorarea” cronologică a descoperirilor, ci şi pentru evidenţierea circulaţiei acestor artefacte greceşti.
Situl a fost identificat în urma unor cercetări de teren (2003) şi cercetări arheologice preventive (2005) ocazionate de construcţia unei mănăstiri la extremitatea sud-vestică a acestuia. Dispersia materialului ceramic, identificat în periegheze, a sugerat iniţial o mai mică extindere a sitului. Iniţial au fost descoperite materiale doar pe culmea înşeuării care leagă dealul Pleşa de Paliş, unde arăturile moderne au afectat complexele arheologice, favorizând observarea materialelor ceramice la suprafaţă. Înşeuarea pomenită este lungă de cca. 400 m şi lată de cca. 100-150 m. În anul 2005, când au fost efectuate cercetări arheologice preventive pe locul unde urma să fie amplasată mânăstirea, interpretarea situaţiei arheologice a fost relativ dificilă, datorită alunecărilor masive de teren dinspre versantul sudic al dealului. În lumina cercetărilor recente, se pare că singurul complex surprins în acea campanie a fost şanţul fortificaţiei ce înconjura aşezarea.
Din punct de vedere stratigrafic, situaţia sitului este relativ simplă. În toate suprafeţele excavate se observă aceeaşi succesiune: 0 -0,20/0,25 m nivel cenuşiu cu maroniu, amestecat cu puţine materiale arheologice (humus / nivel arat), sub acesta urmând lutul maroniu-gălbui, steril din punct de vedere arheologic, dar în care s-au conturat complexele arheologice. Doar în anumite tronsoane ale unor secţiuni stratigrafia devine mai complexă în funcţie de situaţia concretă determinată de intersectările dintre complexele arheologice. În general, un nivel de cultură se întâlneşte doar în preajma complexelor şi are o consistenţă redusă. Cu excepţia unui singur complex care poate fi atribuit culturii Coţofeni, toate celelalte complexe aparţin aceleiaşi perioade (Ha D2). În aceste condiţii, pentru a preciza succesiunea etapelor evolutive ale staţiunii de la Porţ „Paliş” cele mai importante date au fost furnizate de suprapunerile de complexe întâlnite în unele sectoare şi de analiza comparativă a inventarului ceramic.
Descrierea suprafeţelor şi complexelor investigate
S83 (70 x 1,50 m, 105 m2). Orientare aprox. E-V. Caroiaj liniar de 1 m. În această suprafaţă au apărut complexele C187 (integral) şi C189 (parţial).
S84 (65 x 1,5 m, 97,5 m2). Orientare aprox. E-V. Caroiaj liniar de 1 m. Nu au fost descoperite materiale arheologice. La -0,30-0,40-0,50 m apare sterilul arheologic.
S85 (55 x 1,5 m, 82,5 m2). Orientare aprox. E-V. Caroiaj liniar de 1 m. La -0,30 -0,40 -0,50 m apare sterilul arheologic.
S86 (55 x 1,5 m, 82,5 m2). Orientare aprox. E-V. A fost identificat complexul C188, mormânt de incineraţie în urnă. Sterilul apare la -0,30 –0, 40 -0,50 m.
S87 (65 x 1,5 m, 97,5 m2). Orientare aprox. E-V. Adâncimea maximă la care s-a ajuns este de -0,30 -0,40 -0,50 m. Nu au apărut complexe Din humus au fost recoltate rare fragmente ceramice.
S88 (45 x 2 m, 84 m2). Orientare aprox. E-V. Adâncimea maximă la care a apărut sterilul este -0,5 m.
S89 (65 x 2,50 m, 162,5 m2). Orientare aprox. E-V. Nu au apărut complexe Din humus au fost recoltate rare fragmente ceramice. Adâncimea maximă la care a apărut sterilul este -0,5 m.
S90 (65 x 2,50 m, 162,5 m2) Orientare aprox. E-V. Adâncimea maximă la care a apărut sterilul este -0,5 m. În această suprafaţă a fost cercetat Complexul C189 între m. 29-41.
Complexul C187. Tip complex: mormânt de incineraţie în groapă. Locaţie: S83, m 45, conturat la -0,35 m. Diametrul gropii circulare de 0,6-0,7 m şi adâncimea de 0,35 m. Complexul taie umplutura dispersată a locuinţei C189. Umplutura C187 constă în sol negru cu cenuşă, lemn mărunt ars, oase umane incinerate. Mormântul apare extrem de periferic faţă de grupările surprinse în campaniile precedente ceea ce sugerează că avem de a face cu o descoperite izolată.
Complexul C188. Tip complex: mormânt de incineraţie în urnă depusă în groapă. Locaţie: S86, m. 5, conturat la -0,30 m. Groapa nu a putut fi surprinsă. Umplutura C 188 constă în sol negru cu cenuşă, lemn mărunt ars, oase umane incinerate. Mormântul ţine probabil de grupările surprinse în campaniile precedente fiind totuşi periferic faţă de acestea.
Complexul C189. Tip complex: locuinţă adâncită. Locaţie: S83 (m. 38-48), S90 (m. 29-41), Se conturează imediat sub nivelul humusului (-0,20 -0,30 m). Este o construcţie adâncită (între 0,3-0,7 m), cu planul probabil poligonal erodat spre E. Inventarul constă din ceramică fragmentară şi chirpici. Datare: Ha D.
Complexele au un inventar foarte modest alcătuit din fragmente ceramice, chirpici, mai rar oase de animale. Ceramica reprezintă categoria cea mai numeroasă a inventarului arheologic şi majoritatea fragmentelor provin locuinţa cercetată. Este vorba însă mai ales despre fragmente de vase, iar exemplarele care se pot întregi, cel puţin parţial, reprezintă excepţii. În cazul mormintelor de incineraţie, doar într-un caz (C188) urna s-a păstrat aproape integral.
Ceramica lucrată cu mâna este net superioară, cantitativ, celei lucrată la roata olarului. Repertoriul de forme pare restrâns la vase de dimensiuni medii şi mici, cu pereţii drepţi şi cu brâu alveolat ori crestat, dispus pe gâtul recipientului, străchini cu buza invazată.
Materialele ceramice descoperite au analogii foarte apropiate în cele aparţinând grupului Sanislău-Nir (sec. V-IV a.Chr.), dar se regăsesc şi mai târziu, fiind vorba despre forme conservatoare, în Latène-ul celtic (sec. IV-III a.Chr). Deoarece este vorba despre orizonturi cronologice mai puţin cunoscute în zonă (doar câteva morminte de incineraţie "de tip celtic"), ne este greu, deocamdată, să stabilim o cronologie exactă a descoperirilor, lipsind şi piesele speciale de datare. Din complexele cercetate a fost recuperat un material arheologic ce constă preponderent din ceramică. Chiar şi puţinele artefacte „speciale” descoperite anterior, precum micile cuţite curbe şi mai ales fragmentul de mărgea din pastă de sticlă, cu „ochi” nu pot fi restrânse la un cadru cronologic mai îngust şi sunt piese caracteristice unui spaţiu european mai amplu. Fragmentele de amforă descoperite în locuinţa C58, deşi lipsite de ştampile, ar trebui analizate, în perioada următoare de un specialist în această categorie ceramică de import, pentru a se stabili dacă, tipul respectiv poate fi încadrat într-un perioadă de timp precis delimitată.
În contextul cercetărilor efectuate putem concluziona că la Porţ, în punctul Paliş, în sec. V a.Chr. (poate doar în a doua jumătate a acestuia) exista o aşezare nefortificată. În ajunul fenomenului expansiunii celtice spre răsărit (mijloc sec. IV a.Chr.), aşezarea a fost înconjurată cu un şanţ dotat cu palisadă, poate dublă, care a distrus total sau parţial complexe mai vechi. Odată cu incendierea acesteia (de către celţi?) valul a fost nivelat şi şanţul colmatat. Locuirea, din acest al treilea orizont cronologic, caracterizată prin locuinţe de suprafaţă, adâncite doar 0,2-0,3 m, bogate în inventar ceramic, este de asemenea incendiată, fără a mai fi refăcută vreodată. Totodată, săpăturile din campania anului 2007 şi 2008 au condus şi la cercetarea necropolei aferente acestei aşezări. Este vorba despre numeroase morminte de incineraţie, majoritatea în groapă simplă, iar câteva şi în urnă. Îngropate la mică adâncime, majoritatea complexelor funerare au fost afectate de eroziunea solului şi apoi de lucrările agricole.
Complexitatea descoperirilor de la Porţ „Paliş” este evidentă. Nu doar atât faptul, că este pentru prima dată când acest orizont cronologic, al sfârşitului primei epoci a fierului – începutul perioadei Laténe, este atestat prin descoperiri în zona Sălajului şi mai ales în această „poartă” de pătrundere spre Transilvania. Mult mai important este faptul că această etapă, puţin cunoscută în Transilvania, poate fi studiată în aceeaşi staţiune arheologică, care începe anterior pătrunderii celţilor, este fortificată datorită ameninţării venite dinspre această populaţie, probabil este distrusă de către celţi, pentru ca locuirea să dăinuie şi după distrugerea sistemului defensiv. Majoritatea formelor ceramice descoperite dovedesc persistenţa unor tipuri mai vechi, a căror origine poate fi căutată până la începutul primei epoci a fierului. La fel este şi cu dăinuirea practicii de ardere a ceramicii pentru a rezulta acel colorit dublu al pereţilor vaselor.
Până acum, acest orizont cronologic era cunoscut mai ales graţie descoperirilor din zona Careiului, atribuite de către J. Németi grupului Sanislău-Nir. Erau însă cunoscute îndeosebi cimitire ale acestei culturi, însă cercetarea aşezărilor este departe de a fi satisfăcătoare. Multe descoperiri proveneau din periegheze sau salvarea unor complexe afectate mai mult sau mai puţin de lucrări agricole sau de hidroamelioraţii. Staţiunea de la Porţ „Paliş” a beneficiat de cele mai ample săpături şi în mod sigur va deveni una de referinţă pentru studierea acestei perioade. [Horea Pop]