Pianu de Jos | Judeţ: Alba | Punct: Podei (Autostrada Orăştie–Sibiu, lot 1, Sit 10, km 21+180 – 21+380) | Anul: 2012
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Raport ID:
5055
Anul cercetarii:
Perioade:
Preistorie;
Epoci:
Neolitic; Eneolitic; Epoca bronzului timpuriu; Epoca bronzului;
Categorie:
Domestic; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire; Aşezare fortificată;
Cod RAN:
| 6235.01 |
Județ:
Alba
Unitate administrativă:
Pianu
Localitate:
Pianu De Jos
Punct:
Podei (Autostrada Orăștie–Sibiu, Lot 1, Sit 10, Km 21+180 – 21+380)
Localizare:
| 6235.01 |
Lista Ilustrațiilor - 3
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Bădescu | Alexandru | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Bem | Cătălin | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Dimache | Mădălina | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Hila | Tudor | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Opriş | Vasile | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Tudoran | Marian | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Raport:
În contextul organizării de cercetări sistematice care să definească conţinutul unor fenomene neo-eneolitice din spaţiul intracarpatic românesc se înscriu investigaţiile din anii ’60 de pe platoul Podei-ului – Pianu de Jos (com. Pianu, jud. Alba). Erau atunci identificate locuiri Vinča (Turdaş), Petreşti şi din epoca bronzului – Coţofeni (Paul 1969, passim). Nu numai pentru acea perioadă, dar şi acum, cele patru campanii de săpături arheologice (1961-1963, 1967) întreprinse acolo de către profesorul Iuliu Paul au impus ca locuirea Petreşti de la Pianu de Jos să fie cea mai amplu cercetată din întreaga arie. Cu toate acestea, mărimea considerabilă a staţiunii (peste 12 ha) induce cercetărilor un evident caracter de sondare.
Necesitatea construirii A1, în cazul nostru, pe tronsonul Orăştie – Sibiu, Lot 1, a determinat iniţierea etapelor cercetărilor menite a produce efectele necesare eliberării certificatului de descărcare de sarcină arheologică.
Cercetarea din 2012 a afectat integral aproximativ 8700 mp, controlul stratigrafic exercitându-se asupra a cca 1,5 ha nordice din cele 12 ale Podei-ului.
Firesc, scopul cercetărilor din campania 2012 l-a constituit întocmirea documentaţiei pentru obţinerea de către beneficiar/investitor a certificatului de descărcare de sarcină arheologică. Acestuia i s-au subsumat obiectivele specifice oricărei săpături arheologice în acord cu legislaţia, normele şi procedurile în vigoare – delimitarea spaţială a sitului în limitele autostrăzii, cercetarea arheologică (care include, evident, şi înregistrarea) complexelor identificate, inventarierea şi înregistrarea materialului arheologic recuperat.
Sistemul de săpătură a alternat suprafeţe de mari dimensiuni cu altele de mici dimensiuni sau secţiuni având o lăţime maximă de 2 m. Accesul şi conservarea informaţiilor stratigrafice au fost asigurate de martorii păstraţi (cu lăţimi variabile cuprinse între 0,70 şi 1,10 m), ulterior, progresiv, integral demontaţi manual. Uneori, grupuri de secţiuni paralele deveneau suprafeţe, prin cercetarea spaţiului intermediar. Alteori, suprafeţele sau secţiunile erau mărite sau prelungite în funcţie de necesităţile imediate ale cercetării. În sfârşit, în unele cazuri, au existat suprafeţe cu perimetre neregulate – ele reprezintă spaţiile dintre suprafeţe cercetate cu dimensiuni coerente, decapate în ultima etapă de teren.
Pentru că tipul principal de complex cercetat a fost cel excavat – gropi şi şanţuri – am procedat la trasarea a numeroşi martori, uneori marcaţi singular, printr-o singură axă de secţionare. Fie erau cruţaţi martorii (inclusiv din motive tehnice) – mai cu seamă în cazul şanţurilor, fie, după înregistrare – descriptivă, grafică, fotografică, era continuată demontarea complexului, fără ca martorul să mai fie fizic cruţat.
Stratigrafic, situaţia generală este extrem de simplă. De la bun început trebuie să precizez că în spaţiul staţiunii de pe Podei-ul de la Pianu de Jos suprapus de traseul A1 nu a existat ceea ce este numit îndeobşte, în mod nefericit, nivel cultural sau nivel de cultură ... Aceasta demonstrează, în primul rând, că intervenţiile antropice eneolitice cercetate s-au desfăşurat asupra unei zone nelocuite, din exteriorul aşezării propriu-zise. Mai mult, nici după punerea în operă a lucrărilor defensive zona nu a fost locuită.
Solul actual, vegetal, o argilă brună, compactă, cu rari constituenţi antropici suprapune în mare parte din jumătatea vestică a spaţiului cercetat direct argila galbenă sterilă (compactă, omogenă, natural depusă). Aproximativ între km 21+220 şi 21+260 între aceste două elemente stratigrafice se intercalează o argilă brun-cenuşie relativ compactă şi cu extrem de rari constituenţi antropici milimetrici. Fără îndoială, prezenţa acestora se datorează caracteristicilor generale ale argilei, fisuraţia prismatică permiţând contaminarea naturală a depozitelor. Nivelul respectiv a fost interpretat ca un rest din solul dezvoltat anterior intervenţiilor antropice preistorice.
În zona de pantă spre pârâul Liştei, acolo unde acest sol nu mai este prezent, s-a dezvoltat (începând aproximativ de la km 21+270), posibil incluzându-l, un nivel de coluviu postPetreşti – reprezentat de un sediment argilos brun, omogen, cu rari constituenţi antropici.
Campania de cercetări arheologice preventive de pe Podei-ul de la Pianu de Jos a condus la identificarea unui sistem defensiv eneolitic – după părerea mea, realizat de o comunitate care s-ar putea numi Petreşti timpurie (cu elemente Foeni, dar fără clasica pictură petreşteană). Cel puţin patru linii de apărare barau accesul în zona de nord a sitului şi se sprijineau strategic în zona de est pe un şanţ de apărare (singurul rămas deschis).
Spaţiile dintre palisade (realizate, foarte probabil, prin multiple implantări de stâlpi, nu pe o singură linie) erau la rându-le înţesate de stâlpi, fixaţi fie în gropi individuale, fie în mici şanţuri de fundaţie. În plus, a doua palisadă (spre interior) a celei de-a doua linii defensive – cea mai importantă ca realizare şi dimensiuni – a fost întărită cu un sistem de contraforţi (structuri verticale din lemn, perpendiculare pe traseul palisadei principale.
Zonele de acces (numite de către noi în mod convenţional porţi) aveau, suplimentar, un sistem propriu de fortificare. Implantarea a numeroşi stâlpi (unii având diametre de peste 0.50 m) – unii, fără îndoială, susţinând împletituri sau chiar elemente suplimentare orizontale – a creat veritabile labirinturi, accesul spre interiorul zonei fortificate fiind nu numai puţin facil, dar, mai cu seamă, unic direcţionat.
Intenţia de realizare a accesului controlat – materializată cândva spre 4400 BC – şi forţa defensivă a structurilor cercetate fac din sistemul cercetat pe Podei o lucrare de amploare, comparabilă cu cetăţile perioadei clasice. Enorma energia socială cheltuită implică nu numai o organizare excepţională a comunităţii eneolitice, dar pune şi problema existenţei unui pericol suficient de important care să fi determinat atare reacţie.
De asemenea, în spaţiul supus atenţiei noastre a fost cercetată o serie de gropi de extracţie aparţinând unor gropi din epoca bronzului – Coţofeni şi Wietenberg.
Bibliografie: