Timişoara | Punct: Punct Piaţa Timişoara 700 (City Business Center, clădirea E) | Anul: 2014
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Raport ID:
5410
Anul cercetarii:
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Perioada modernă; Epoca medievală târzie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Domestic;
Tipuri de sit:
Cetate; Aşezare urbană;
Cod RAN:
| 155252.06 |
Județ:
Timiș
Unitate administrativă:
Mun. Timișoara
Localitate:
Timișoara
Punct:
Punct Piața Timișoara 700 (City Business Center, Clădirea E)
Localizare:
| 155252.06 |
Lista Ilustrațiilor - 18
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Bozu | Ovidiu | responsabil | Muzeul Banatului, Timişoara |
| Szentmiklosi | Alexandru | participant | Muzeul Banatului, Timişoara |
| Bălărie | Andrei | participant | Muzeul Banatului, Timişoara |
| Leonti | Iulian | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Georgescu | Andrei | participant | Universitatea de Vest, Timişoara |
| Talagiu | Andrei | participant | Universitatea de Vest, Timişoara |
Raport:
Obiectivul Timisoara-City Business Center, clădirea E, se află în colţul sud-vestic al Pieţei Timişoara 700, pe str. C. Brediceanu, în apropiere de calea ferată, pe locul în care s-a ridicat corpul E al complexului City Business Center (Pl. I/1). Cercetările arheologice preventive s-au desfăşurat în 2 etape, cuprinse între iulie 2013 - aprilie 2014.
Descoperirile arheologice de la obiectivul City Business Center, clădirea E (Pl. I/2 ) aparţin, în marea lor majoritate, sec. XVIII-XIX. Între zidurile de cămăşuire care au format contragarda I au fost cercetate câteva complexe arheologice de sec. XVII-XVIII, aparţinând suburbiei Palanca Mare (C.2, C.4) precum şi o groapă preistorică, cu fragmente ceramice preistorice (C.1). Sondajul arheologic efectuat în zona glacis¬-ului (în colţul nord-vestic al sectorului B), a evidenţiat prezenţa unui braţ de râu, prezent şi pe una din hărţile de la 1740, georeferenţiate .
Contragarda I a avut o lăţime de 29,15 m, fiind construită din ziduri de cămăşuire din cărămidă, între care au fost depuse, în lentile succesive, pământul şi lutul excavat din şanţurile de apărare din faţa escarpei. Lăţimea emplectonului a fost de 26,70 m.
Zidurile de cămăşuire au fost construite din cărămidă standardizată (32x18x8 cm), dispuse „în ţesere”. La bază, pereţii fundaţiei au fost drepţi. În elevaţie, pereţii se retrag, formând spre exterior, asize. Deasupra fundaţiei, pereţii au fost uşor oblici. Spre interior, pereţii au rămas drepţi, întăriţi la intervale regulate, cu ajutorul unor contraforturi a căror formă, în plan, a fost trapezoidală. Fundaţia zidurilor a fost înaltă de 0,90 m, lăţimea fiind cuprinsă între 1,20 m şi 1,60 m (zidul escarpei). Elevaţia zidurilor (paramentele propriu-zise) s-au păstrat în mod diferit.
Zidul escarpei a fost amenajat pe o substructură din lemn de stejar, făcută din perechi de lonjeroane cu lungimi diferite, cuprinse între 6,70 m până la 10,50 m. Acestea au fost dispuse la o distanţă de 1,10 m -1,16 m una faţă de alta. Lăţimea bârnelor masive care au format lonjeroanele a fost până în 0,30 m iar grosimea de 0,22 m. Deasupra lonjeroanelor, la intervale cuprinse între 0,50 m şi 0,70 m, au fost dispuse antretoaze masive a căror lungime medie a fost de 1,65 m. Jumătatea sudică a contragardei I a avut substructura de lemn fixată pe trei şiruri de piloţi masivi din lemn de stejar, cu vârful cioplit şi lungimi cuprinse între 1,20 m şi 2,75 m. Un al patrulea rând de stâlpi de lemn a fixat, în exterior (către şanţul de apărare), substructura de lemn a fundaţiei.
Zidurile de cărămidă care au închis contragarda I precum şi baza redanului triplu au fost construite direct pe lut.
Şanţul de apărare din faţa contragardei I a avut o lăţime de 18,75 m. În mijlocul acestuia s-au conturat mai multe cunete şi amenajări hidrotehnice care au aparţinut unor etape distincte în funcţionarea fortificaţiei. Cea mai elaborată dintre aceste amenajări a fost Cuneta 1, amenajată într-o etapă mai târzie decât momentul săpării şanţului de apărare. Cuneta 1, cercetată pe o lungime de 63,50 m, a avut o lăţime variabilă, cuprinsă între 1,70 m şi 2,70 m. Cuneta 1 a avut două tipuri de amenajare. Plecând din dreptul stăvilarului, Cuneta 1 a fost podită cu lemn de stejar, podina fiind formată din grupe de câte patru scânduri paralele, cu lungimi aprox. egale (5,60 m), lăţimea de 0,30 m iar grosimea de 0,07-0,09 m. Acest sistem a avut rolul de a facilita curăţarea cunetei. Către sfârşitul sec. XIX, Cuneta 1 era deja colmatată, fapt care a necesitat unele amenajări noi, unele dintre acestea fiind făcute din scânduri din lemn de brad, fixate cu cuie din fier, produse pe scară industrială.
Contraescarpa şanţului de apărare a contragardei I a fost consolidată cu ajutorul unui zid de cărămidă construit pe substructură de lemn, fapt constatat şi în alte cercetări arheologice din perimetrul Pieţei Timişoara 700. Zidul contraescarpei a fost amenajat ca şi zidul escarpei contragardei I, pe o substructură de lemn fixată pe piloţi din lemn de stejar, de aceleaşi dimensiuni.
Stăvilarul a avut o orientare NE-SV, axa longitudinală a construcţiei fiind perpendiculară pe linia şanţului de apărare a contragardei I (capătul sudic). Stăvilarul a avut mai multe părţi componente: platforma din faţa stăvilarului, corpul deversor şi bazinul de liniştire. Urmele de reparaţie indică existenţa a cel puţin două faze de funcţionare a barajului mobil.
Platforma de cărămidă a avut lungimea aprox. de 42,50 m, lăţimea de aprox. 2,20 m şi grosimea de 0,70 m. Modul de amenajare a substructurii de lemn a fost identic cu cel întâlnit la fundaţiile escarpei contragardei I şi a contraescarpei Pereţii corpului deversor, dispuşi la 7 m unul faţă de celălalt, au avut lungimi inegale (pereul nordic 17,90 m iar cel sudic, 16,40 m), înălţimea păstrată fiind de 1,30 m de la nivelul podinii de lemn. Podina corpului deversor a fost făcută din scânduri din lemn de stejar (de tip lambă-uluc). Lungimea acestora a fost relativ standardizată (lungimea de 4,90 m, lăţimea de 0,20 m-0,25 m iar grosimea de 0,08 m). Podina de lemn se va continua, unitar, şi în bazinul de liniştire. Pereţii corpului deversor au fost placaţi cu blocuri mari de gresie, unele incizate (marcaje). Pila a avut o lungime de 13,04 m şi o lăţime de 2,62 m. Miezul de cărămidă al pilei fost placat, de jur împrejur, cu blocuri de gresie paralelipipedice, unele inscripţionate. Cele două câmpuri deversoare (A şi B) au avut lăţimile egale, respectiv de 2,20 m. În faza a doua de funcţionare a stăvilarului, câmpul deversor B a fost îngustat la 0,98 m. prin adăugarea unor structuri de cărămidă de formă trapezoidală, tencuite pe exterior. Stăvilarul a fost deservit, în faza iniţială de patru porţi (câte două în fiecare câmp deversor) pentru ca în faza a II-a de funcţionare numărul acestora să se reducă la trei porţi (două porţi în câmpul deversor B şi o poartă în câmpul deversor A). Tot în faza a doua de funcţionare a stăvilarului a fost amenajată şi rigola în prelungirea căreia, către est, a fost amenajată Cuneta Principală, aceasta intersectându-se cu Cuneta 1. Rolul rigolei a fost de evacuare a apei din Cuneta 1, adusă dinspre sud.
Gura corpului deversor a fost formată din două ziduri masive de cărămidă dispuse oblic pe corpul deversor (cu deschiderea către sud-vest). În faza a II-a de funcţionare, gura de deversare este dezafectată prin prelungirea pereţilor corpului deversor pe laturile bazinului de liniştire.
Bazinul de liniştire a fost dezvelit pe o lungime de aprox. 23 m. Lăţimea bazinului a fost identică cu cea a corpului deversor, respectiv de 7 m. Înălţimea pereţilor bazinului de liniştire a fost inegală. Peretele de pe latura dinspre sud a bazinului de liniştire a fost prelungit în elevaţia prin adăugarea unei structuri de cărămidă care a păstrat panta înclinată a peretelui. În partea dinspre nord, peretele bazinului de liniştire a fost format din suprapunerea a două şiruri de blocuri de gresie calcaroasă.
Substructură de cărămidă a stăvilarului a fost amenajată în spaţiul format de cele şase şiruri de stâlpi de batardou (ecarisaţi pe sistemul lambă-uluc). Un al şaptelea şir de stâlp de batardou a fost dezvelit la capătul dinspre sud-vest a bazinului de liniştire.
Substructura de lemn de sub corpul deversor a fost formată din bârne masive suprapuse în cruce, formând lonjeroane şi antretoaze de mari dimensiuni. Lungimea acestora a variat între 4,30 m şi 8,60 m, fiind rectangulare în secţiune (0,24 m – 0,30 m).
Substructura de lemn a fost formată din lonjeroane şi antretoaze de mari dimensiuni, fixate pe piloţi masivi din lemn de stejar. Lonjeroanele bazinului de liniştire, lungi de aprox. 10 m şi late de aprox. 0,30 m, groase de 0,30 m, au fost dispuse perpendicular pe axa longitudinală a bazinului de liniştire. Deasupra lor au fost fixate, în nişe ecarisate, antretoaze dispuse în pereche, prinse între ele cu ajutorul unor cuie masive din lemn.
Stăvilarul este singura construcţie hidrotehnică de sec. XVIII din Europa, cercetată, conservată şi expusă în aer liber.
Note:
[1]. http://www.eyeinthesky.ro;
http://farm8.staticflickr.com/7340/9512234346_392b0c7b2d_o.jpg.
Opriş 2007, 58-59, Fig. 28.
http://farm8.staticflickr.com/7340/9512234346_392b0c7b2d_o.jpg.
Opriş 2007, 58-59, Fig. 28.
Bibliografie: