Alba Iulia | Punct: Palatul Principilor, str. Militari, nr. 4 | Anul: 2015
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
Perioade:
Antichitate; Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Perioada modernă; Epoca romană târzie; Epoca medievală timpurie; Epoca medievală târzie;
Categorie:
Neatribuit; Domestic; Apărare (construcţii defensive); Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Locuire; Aşezare fortificată; Aşezare urbană; Locuire militară; Castru; Cetate; Fortificaţii; Biserică;
Cod RAN:
| 1026.01 |
Județ:
Alba
Unitate administrativă:
mun. Alba Iulia
Localitate:
Alba Iulia
Punct:
Palatul Principilor, str. Militari, nr. 4
Localizare:
| 1026.01 |
Lista Ilustrațiilor - 8
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Bounegru | George Valentin | responsabil | Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia |
| Rusu | Adrian Andrei | participant | Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca |
| Bogdan | Doru | participant | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia |
| Burnichioiu | Ileana | participant | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia |
| Toda | Oana | participant | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia |
Raport:
Cercetarea arheologică preventivă s-a desfăşurat în perioada 08.12.2014 - 20.02.2015 în perimetrul ansamblului cunoscut drept „Palatului Principilor” din Alba Iulia, ca parte integrantă a unor investigaţii preliminare menite să sprijine o temă de proiectare (cu etape de construcţie, probleme de conservare, potenţial etc.), în eventualitatea unui proiect de reabilitare şi integrare turistică (Primăria Alba Iulia).
Ansamblul actual, situat în imediata vecinătate a catedralei romano-catolice, reprezintă cu aproximaţie doar 2/3 din ceea ce a fost reşedinţa a principilor Transilvaniei (Fig. 1). Acea configuraţie cu trei curţi rectangulare (cu diferite antecedente romane şi medievale), a suferit o serie de transformări în sec. XVIII-XIX. Administraţia habsburgică a despărţit curtea vestică a fostului palat (pentru reînfiinţata episcopie catolică) de cele două curţi estice puse în folosinţa armatei. Totodată, au demolat legătura fostei curţi mijlocii cu catedrala.
Monumentul se află pe parcela cadastrală cu nr. 9987/1 (nr. topo: 1921/1, 1931/2/1) şi se desfăşoară cu aproximaţie într-un dreptunghi de cca 145 x 75 m (suprafaţă totală 6 241 m²), P+1, cu aripile sudice suprapunând linia castrului roman şi a fortificaţiei medievale care l-a succedat. Curtea estică cuprinde aripile: A, B, E şi C; cel din urmă, este transversal, nord-sud, şi face legătura cu aripile D, F, G ale curţii vestice. Până acum se cunosc cinci pivniţe de mărimi diferite, aflate sub aripile A, B, E, G, F. Dintre toate, se remarcă cu deosebire cea aflată în paralel cu catedrala, din corpul G, binavată şi boltită, cu cel puţin două etape de construcţie.
Săpăturile efective au fost precedate de foraje geotehnice în trei puncte ale palatului (F1, F2, F3, în cele două curţi şi în subsolul G), foraje care au stabilit profilul geologic al zonei, dar şi adâncimea straturilor arheologice; de asemenea, de prospecţiuni geofizice pe lungimea curţilor palatului (de la est la vest), şi în exteriorul său, la sud-vest, prin metoda rezistivităţii electrice a solului. La cele din urmă au rezultat patru profile de rezistivitate (ce au fost corelate apoi cu sondajele A1 şi D2) (Fig. 2). Ulterior, în diferite zone de interes ale ansamblului, în acord şi cu cercetarea de parament, au fost executate opt sondaje arheologice. Acestea au primit siglele în funcţie de corpurile ansamblului lângă care/în care au fost plasate. În documentaţia textuală şi grafică, înregistrarea adâncimilor din săpătură s-a realizat pornind de la o cotă Wagriss unitară pentru tot ansamblul: + 247,00 metri (MN 1975).
Relaţia zidului nordic al corpului A cu cel estic al corpului C a fost cercetată prin sondajul A1 (3 x 2,30 m), prin care s-a confirmat, în primul rând, că cel dintâi este ridicat mai târziu (sec. XIX). Chiar lângă colţ, un arc de descărcare din fundaţia corpului C, semicircular, a fost parţial acoperit de zidul nordic al corpului A (Fig. 3). Fundaţiile dezvelite prin sondajul A1 au fost turnate prin înecarea în mortar a materialului de construcţie: cărămidă la corpul C şi amestec de cărămidă cu piatră de carieră, probabil spoliată, la corpul A. După succesiunea stratigrafică conţinând dărâmături şi depuneri cu material modern, două straturi de lut nisipos conţineau depuneri din sec. XII-XIII peste un strat cu mult pietriş şi material ceramic roman, aflat în cădere spre est (o posibilă delimitare a unui şanţ).
În zona corpului D s-au realizat două sondaje: D1 (3,65 x 3,20 m), plasat în colţul sud-vestic al camerei D 104, şi D2 (3 x 2,10 m), dispus lângă colţul de sud-vest al palatului, în exterior (Fig. 2). Din ambele s-au recuperat cele mai relevante date despre latura de sud a fostului castru roman. Fundaţia s-a adâncit până la lutul galben, geologic (-4,11 m), în care a fost realizat un şanţ-cofraj, umplut cu mult pietriş de râu. Doar de la un anumit nivel a fost aşezată o primă asiză de pietre cu mortar, care a devenit şi baza umărului de fundaţie. Peste el, zidul a fost continuat cu blocuri masive (D1). În forma iniţială, s-au alternat blocuri dreptunghiulare cu altele mai înguste, puse de-a curmezişul grosimii. Aceeaşi tehnică a fost surprinsă şi la parter, pe toată latura de sud a corpului D. Atât la nivelul săpăturii, cât şi în zone din elevaţie, a fost identificat mortarul roman, cu var şi bucăţi de cărămidă pisată.
În D1, sub podelele moderne şi contemporane ale camerei, acoperite de un nivel relativ subţire de depunere cu dărâmătură, de epocă modernă, s-au conturat o serie de structuri de zidărie anterioare corpului de palat princiar. Toate au fost demolate pe acelaşi nivel, fapt care indică dezafectarea lor în momentul derulării etapei constructive majore din sec. XVII (cunoscută din surse scrise şi din prezenţa unei decoraţii imitând un bosaj în tencuială pe faţada dinspre curte). În zona central-sudică a sondajului, una din structuri, Z1, avea trei laturi (nord, est şi vest) cu zidărie alcătuită dintr-un amestec de piatră nefasonată, blocuri ecarisate (posibile spolii romane), cărămidă medievală şi fragmente de tegulae romane, toate legate cu un mortar conţinând mult nisip, devenit foarte friabil în timp. Extremităţile de vest şi est ale acestei amenajări cu plan în „U” au fost adosate zidului de incintă roman (Fig. 4), iar fundaţiile străpungeau întreaga stratigrafie a zonei, până pe un nivel steril. În acest spaţiu restrâns, de cca 1,25 x 1,70 m, de la partea inferioară s-a recuperat material ceramic specific sec. XV-XVI (vase reîntregibile, cahle-oală cu gură pătrată, cahle tip pahar şi bulb de ceapă). Latura de vest a amenajării numite Z1 a reutilizat şi o zidărie îngustă (0,25 m) preexistentă (Z3), cu piatră şi mortar de mai bună calitate, din care a fost surprinsă în săpătură o parte în formă de L. Extremitatea ei s-a sprijinit la sud tot de zidul castrului. Fundaţiile i-au fost adâncite în acelaşi strat ca şi Z1, tăind întreaga stratigrafie medievală din treimea de nord a D1. Acelaşi lucru se observă şi în cazul zidului vestic al încăperii D 104, paralel cu el. Cel din urmă prezintă la nivelul fundaţiei o arcadă din piatră spartă neregulat, legată cu mortar, cu o amplitudine nord-sud de 2,52 m. În extrema sudică arcada se sprijină pe un stâlp portant, dar în nord geneza arcului este nefirească, pornind cu Z3 ca punct de sprijin. Dincolo de arcadă, spre nord, fundaţia peretelui vestic al camerei taie straturile medievale inferioare (două podele succesive şi depuneri cu material ceramic). Un alt rest de zidărie (Z2) a fost surprins în nordul D1. Structura reprezintă o inserţie relativ târzie, ale cărei fundaţii au fost amplasate pe un nivel de depunere cu material ceramic medieval rulat şi cahle încadrabile sec. al XVI-lea.
Doar extinderea cercetărilor ar putea clarifica de la ce construcţii provin aceste zidării. În cazul Z1, cea mai bine conturată în teren, cu perimetru închis şi cu o adâncime maximă păstrată a pereţilor de 2,15 m, s-ar putea lua în considerare două etape de utilizare. Pentru prima, adâncimea şi amplasamentul (lângă ceea ce ar fi constituit zidul de incintă al fortificaţiei medievale/fostului castru roman) exclud să fi fost fântână; pe de altă parte, pare să fie prea generoasă pentru o latrină. În acelaşi timp, prezenţa unor bârne de lemn carbonizat, căzute la interior, sugerează posibilitatea existenţei unei suprastructuri din lemn. În a doua etapă, de dinaintea construirii aripii D a palatului, este plauzibilă utilizarea ei drept groapă menajeră.
În D2, sondajul din exteriorul palatului, un context a furnizat o cantitate impresionantă de materiale de sec. XVII, constând din cahle habane, ceramică comună, sticlărie. Este vorba despre o groapă de dimensiuni considerabile executată pentru implantarea fundaţiilor începutului de sec. XVIII ale scării din colţul corpului D (Fig. 5) şi în care s-au aflat şi blocuri dislocate de piatră romană.
În partea superioară, ea a ocupat aproape întreaga suprafaţă a D2. La -3,65 m, în colţul de N-V al sondajului, s-a descoperit un rest din fundaţia zidului roman pe care a afectat-o ultima oară lucrările de reconstrucţie din vremea habsburgilor, care au mers cu fundaţia scării din colţul clădirii la mare adâncime (-5,13 m). Tot în D2 s-a putut confirma că în dreptul scării, spre sud, a fost adosat un corp cu plan rectangular, din care avem acum rămasă o platformă din cărămidă şi beton, acoperită parţial cu vegetaţie. Fundaţia celui din urmă, realizată tot din cărămidă (dar într-un mod mai neglijent decât cea a scării) a fost găsită la -3,18 m (cota inferioară). Cel mai probabil, această anexă a fost realizată în sec. XIX.
Joncţiunea dintre corpurile C şi E s-a verificat prin sondajul E1 (3,10 x 2,30 m) (Fig. 6). La nivelele superioare, E1 a dezvăluit o succesiune de construcţii diferite, unele dintre acestea cu mai multe faze de refaceri ori refolosiri de structuri mai vechi. În partea superioară s-a evidenţiat o succesiune de depuneri cu dărâmătură, precum şi o groapă contemporană. Imediat mai jos s-a identificat un stat consistent de demolare a zidăriei din estul E1, orientată nord-sud (Z4), a cărei umplutură se regăseşte şi în şanţul de demantelare. Zidăriei îi corespundea nivelul de călcare reprezentat de o podea din lut roşiatic, aliniată parţial şi crepidei de fundare a Z4 (cota: -2,21 m; limita fundaţiei la -3,28 m, pe un nivel de demolare a structurilor romane). Aceeaşi podea suprapunea şi groapa de fundare a uneia dintre multiplele faze de zidire de la fundaţiile corpului E. Segmentele de zidărie aflate deasupra, precum şi la nord, înspre colţ, fac parte dintr-o fază mai târzie de construcţie (cu fundaţii sprijinite de bârne cilindrice, la care în mod evident se adaugă o fază veche a peretelui din nordul sondajului. Z4 probabil că este medieval târziu, dat fiind materialul regăsit în umplutura şanţului de demantelare (cahle din sec. XVI-XVII). Dacă împreună cu Z2Ia delimitau un interior deservit de podeaua amintită, rămâne o interpretare nesigură. Din Z4, perpendicular (adosat la cel dintâi), se dezvoltă un alt rest de zid medieval (Z5), demantelat până la nivelul fundaţiei (-2,53 m. Fiind trasat perpendicular pe zidul roman (Z6), acesta a suferit o rupere la limita sa datorită tasărilor. Nivelul de depunere care îl acoperea conţinea material ceramic modern timpuriu şi medieval. Straturile inferioare, plasate deasupra dărâmăturii unui acoperiş roman (o mare cantitate de tegulae) conţin fragmente de vase romane şi medievale (sec. XIII - XV). La nivelul lui a apărut talpa de fundare a unei construcţii romane (baracă militară?) din piatră legată cu mortar (l=0,61 m; h=0,90; cotă identificare -3,08 m), iar după înlăturarea dărâmăturii, un nivel de călcare amenajat cu lut roşiatic.
Sondajul E2 (1,85 x 2,60 m) a fost plasat în curtea estică, perpendicular pe faţada sudică a corpului E, la 4,30 m (vest) de joncţiunea cu aripa B (Fig. 2), pentru a se găsi cauzele unor fisuri din elevaţie şi nivelele vechi de călcare. Dar, adâncirea sa a fost blocată de o rigolă de beton, aşezată peste canale din cărămidă pentru colectarea apei pluviale, din care unul s-a dovedit a fi vechi, din sec. XVIII - XIX.
O unitate de săpătură care a furnizat date arheologice relevante, în corelaţie şi cu cercetarea de parament, a fost sondajul G1 (3,40 x 3,90 m), trasat la colţul interior al coridorului dintre aripile F şi G (Fig. 2, 7), aripi care au şi pivniţe (de mărimi şi vechimi diferite). După ce a fost identificat un nivel de călcare (pavaj piatră, pat de lut) aferent funcţionării din perioada modernă târzie a curţii (-0,47 m), în zona de vest au apărut mai multe fragmente de zidării provenind din epoci diferite, pe care ultima oară le-a afectat o consolidare cu beton a stâlpului de colţ al coridorului (restaurare din anii `70). În zona centrală s-a degajat Z1, pe direcţia nord-sud, ale căror rupturi s-au putut observa în elevaţia zidului sudic al corpului G. Pe faţa vestică s-a dovedit că avea urme de tencuială, zonă peste care s-au ridicat ulterior structurile de zidărie Z3 şi Z4, descoperite la -0,80-0,95 m, din piatră şi cărămidă aşezată pe cant ce amintesc de extradosurile de boltă. Peste ele s-a amenajat o gură de aerisire de la subsolul F, iar înspre capătul vestic al lui G1 s-a conturat o altă ruptură de zidărie orientată est-vest, Z5, care se observă şi pe înălţimea peretelui de est al corpului F.
Crepida fundaţiei, găsită la 1,22 m, pe partea estică, ne arată că Z1 este un martor dintr-o elevaţie. Câteva cărămizi dispuse pe cant pe verticala colţului de sud-est al Z1, indică o deschidere evazată (cel mai probabil realizată ulterior construcţiei) înspre est, deci un gol care ar fi putut juca rol de intrare. La cercetarea de parament din pivniţa corpului G, pe latura vestică, sub nivelul bolţilor din ambele nave (dar deasupra nivelului stâlpilor centrali), s-a identificat continuarea spre nord a fundaţiei acestui zid. Este motivul pentru care, ţinându-se seama de indiciile cronologice ale pivniţei, putem spune că acest zid nu poate fi mai timpuriu de sec. al XV-lea. Pe de altă parte, tot din cercetarea de parament reiese că la acest zid mai lung s-au adosat la vest, într-o etapă ulterioară, cel puţin cinci compartimente boltite pe direcţia est-vest (din care ne-au rămas în pereţi urme de la arcade cu cca 4-4,20 m deschidere), care susţineau pasajul spre catedrală, probabil cel pe care îl avem reprezentat pe harta lui G. M. Visconti la începutul sec. XVIII. Z3, Z4, Z5 ar putea să fie fragmente de la această structură, iar Z6 o porţiune de zidărie menită să completeze latura de sud a corpului G refăcută în sec. XVIII după demolarea pasajului.
Zidăria dinspre exterior a pivniţei binavate, cu piatră de râu şi de carieră, a fost surprinsă şi ea la est de Z1 (la -0,97 m), cu mult înafara liniei zidului sudic a corpului G, indicând, la fel ca materialul şi modul său de construcţie, că sunt de epoci diferite.
Sondajele G2 (4,50x2 m, pivniţă corp G, cameră vest), G3 (1 x 7,20 m, pivniţă corp G, cameră centrală, perete sud) şi G4 (1,90 x 4,10 m, pivniţă corp G, cameră estică) (Fig. 2, 8), au fost realizate pentru observarea succesiunilor stratigrafice şi constructive, dar şi a cotelor de fundare din zonă. Au indicat existenţa unor fundaţii superficiale, pentru întreaga pivniţă, dar şi diferenţe de fundare pentru segmente ale zidurilor perimetrale, existenţa unor adosări şi recompartimentări baroce, precum şi spolierea masivă a materialelor antice pentru realizarea pivniţei binavate.