Curtişoara | Comuna: oraş Bumbeşti-Jiu | Judeţ: Gorj | Punct: km 12+850-12+980 Est (Sit 3) | Anul: 2015
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Raport ID:
5654
Anul cercetarii:
Perioade:
Preistorie; Protoistorie; Evul Mediu;
Epoci:
Epoca bronzului; La Tène; Epoca medievală târzie;
Categorie:
Domestic; Civil;
Tipuri de sit:
Locuire; Aşezare deschisă;
Cod RAN:
| 79326.05 |
Județ:
Gorj
Unitate administrativă:
Oraș Bumbești-Jiu
Localitate:
Curtișoara
Punct:
Km 12+850-12+980 Est (Sit 3)
Sector:
Varianta De Ocolire A Mun. Târgu Jiu
Localizare:
| 79326.05 |
Lista Ilustrațiilor - 12
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Georgescu | Ştefan Viorel | participant | SC Vanderlay SRL Hunedoara |
| Sana | Daniel Vasile | participant | SC Vanderlay SRL Hunedoara |
| Colțeanu | Petre | participant | SC Vanderlay SRL Hunedoara |
| Marinoiu | Vasile | responsabil | Muzeul Judeţean "Alexandru Ştefulescu" Gorj |
Raport:
Perioada de desfăşurare a campaniei: 6 martie - 11 noiembrie 2015
Cele şase situri arheologice descoperite în urma diagnosticului intruziv realizat la sfârşitul anului 2014 de-a lungul ’’Variantei de ocolire a municipiului Târgu Jiu, de arheologi de la Muzeul Judeţean Gorj "Alexandru Ştefulescu şi firma "Vanderley Arheo din Hunedoara, ne-au determinat să executăm cercetări arheologice preventive în aceste situri. Cercetările au dus la descoperiri importante, ce se încadrează din punct de vedere cronologic, între începutul epocii bronzului şi evul mediu mijlociu. în cele ce urmează vom prezenta rezultatele acestor cercetări arheologice preventive desfăşurate în anul 2015.
Situl nr. 3
Suprafaţa care a făcut obiectul cercetării preventive, este situată între km 12+850-12+980 al centurii ocolitoare, în punctul Iezureni, ce avea iniţial destinaţia de teren arabil. Vestigiile arheologice sunt situate pe o terasă înaltă, cu structură aluvionară, ce reprezintă a doua terasă a Jiului, zona având o elevaţie de cca. 247 m. Vestigiile arheologice sunt situate pe malul stâng al pârâului lazul, la cca 250 m est, sub punctul „Podurile Mici”. Spre nord-vest situl este mărginit de lunca acestui pârâu, iar spre est de dealul Podurie Mici.
Au fost deschise două suprafeţe de decopertă (însumând 2602 m.p.), notate cu indicativele Su1 şi Su2 (ambele de formă dreptunghiulară), ultima fiind trasată iniţial cu o lăţime de numai 2 m, la limita nordică a sitului (decopertată parţial cu excavatorul, pe direcţia est-vest şi extinsă ulterior, spre nord, cu 5 m, prin decopertă manuală, cu ajutorul muncitorilor). Adâncimea până la care s-a realizat decoperta mecanică cu ajutorul unui excavator dotat cu cupă de taluz, a variat de la 0,30 la 0,50 m şi conturarea complexelor arheologice.
Adâncimea redusă la care se aflau complexele a făcut ca partea superioară a acestora să fie afectată de arăturile adânci practicate de-a lungul timpului. în suprafaţa notată cu indicativul Su1, au fost cercetate arheologic 56 de anomalii, dintre care, 51 au fost confirmate ca fiind de natură antropică. Cele 51 de anomalii menţionate se împart în 42 de complexe arheologice propriu zise. Toate acestea au fost descoperite în suprafaţa notată cu indicativul Su1. Din punct de vedere tipologic, în Situl arheologic nr. 3 au fost cercetate un număr de trei gropi de provizii, o posibilă locuinţă adâncită, 13 gropi cu resturi menajere, 22 de gropi de stâlp, patru urme din pereţii unor construcţii şi opt gropi fără inventar, cu adâncimi reduse, diferite ca formă şi dimensiuni, a căror utilitate nu o putem aprecia. în ce priveşte cronologia acestora, aşa cum se desprinde şi din datele de mai sus, cele mai numeroase complexe (28), în lipsa inventarului, au o datare incertă. Ele sunt urmate de descoperirile celei de-a doua epoci a flerului (La Tène = 18) şi, într-un număr mult mai mic, de complexele ce pot fl atribuite în mod cert Evului mediu (5). în aceeaşi suprafaţă, între km 12+850 şi 12+875, în apropierea complexelor Cx12, Cx14 şi Cx16, s-a constatat existenţa unui strat de cultură subţire, cenuşiu deschis, nisipos, tasat, pe alocuri cu pigmenţi ceramici. între km 12+875-12+925 stratul de cultură apare doar sporadic, iar stratul steril variază între 0,30 şi 0,50 m.
Pentru a înregistra aspectul umpluturii, a inventarului arheologic şi eventuala succesiune a contextelor aflate în relaţie stratigrafică directă, toate complexele au fost secţionate, iar profilul rezultat a fost fotografiat şi desenat. Ulterior s-a realizat cercetarea integrală a complexelor descoperite, urmată de fotografierea finală şi desenarea planului. în unele cazuri (Cx7, Cx31, Cx34, Cx42 şi Cx46), acolo unde s-au descoperit diverse situaţii arheologice interesante (vase sparte pe loc, sau aglomerări de piatră, chirpici ars etc.), acestea au fost curăţate, analizate, fotografiate şi desenate în detaliu.
În concluzie, din punct de vedere tipologic, în Situl arheologic nr. 3, au fost cercetate un număr de trei gropi de provizii, o posibilă locuinţă adâncită, 13 gropi cu resturi menajere, 22 de gropi de stâlp, patru urme din pereţii unor construcţii şi opt gropi fără inventar, cu adâncimi reduse, diferite ca formă şi dimensiuni, a căror utilitate nu o putem aprecia. în ce priveşte cronologia acestora, aşa cum se desprinde şi din datele de mai sus, cele mai numeroase complexe (28), în lipsa inventarului, au o datare incertă. Ele sunt urmate de descoperirile celei de-a doua epoci a fierului (La Tène = 18) şi, într- un număr mult mai mic, de complexele ce pot fi atribuite în mod cert Evului mediu (5).
Ca urmare a cercetărilor arheologice cu caracter de salvare efectuate în acest sit, au fost aduse la lumină importante vestigii ale culturii materiale getice şi medievale, vestigii dominate în special de ceramică. Starea acesteia este însă extrem de fragmentară, fiind rare cazurile de vase întregi sau parţial întregibile.
Descoperirile getice
Descoperirile din aşezare sunt constituite din fragmente ceramice, lut ars şi piatră fără urme de prelucrare, motiv pentru care nu a fost prelevată.
În ce priveşte descoperirile de ceramică, este frapantă în primul rând starea extrem de fragmentară a materialului. Această situaţie nu permite decât cu puţine excepţii, reconstituirea tipologică a formelor de vase.
Sub aspectul tehnicii de confecţionare, se remarcă o dominare netă a categoriei de uz comun, în dauna ceramicii fine şi semifine, mai slab reprezentate. Prima categorie, care poate fi numită şi grosieră, cuprinde materiale lucrate din pasă slab omogenizată, având în compoziţie nisip cu granulaţie mare şi pietricele. Suprafeţele sunt netezite superficial, având un aspect zgrunţuros. Arderea, de tip oxidant, a avut ca rezultat, o cromatică redusă, care cuprinde nuanţe de cărămiziu, brun sau brun-roşiatic. Din această categorie fac parte vasele de tip sac, cu pereţi arcuiţi probabil spre interior. Decorul lor constă din proeminenţe-apucători unite de brâuri alveolate sau şiruri de alveole dispuse probabil într-o manieră similară şi brâuri în relief, alveolate, dispuse oblic, ce pornesc din zona gurii vasului. Prin modul aproximativ similar de tratare a suprafeţelor, acestei categorii îi mai pot fi atribuite vasele cu proeminenţe orientate în jos şi unele străchini cu buza trasă spre interior.
La categoria semifină se distinge o mai mare atenţie în tratarea suprafeţelor, acestea fiind bine netezite, iar în unele cazuri chiar lustruite pe una dintre feţe. Degresantul constă din nisip cu granulaţie mică şi pietricele. Pasta este omogenă, iar arderea oxidantă, cu o cromatică fără prea multe variaţii de brun (brun deschis, brun cărămiziu şi brun închis).
Din punct de vedere al formelor, predomină străchinile cu buza invazată, unele prevăzute cu mici proeminenţe aplicate sub diametrul maxim. Tot din categoria semifină fac parte şi ceştile cu toarte supraînălţată (Pl. 2/5), unele prevăzute cu mici butoni cilindrici .Ultima categorie ceramică, cea fină, este extrem de redusă numeric, fiind reprezentată prin trei fragmente ale aceluiaşi vas . Acestea sunt lucrate din pastă bine omogenizată, având ca degresant nisip fin. Suprafeţele exterioare au fost lustruite, iar arderea a fost de tip reducător, rezultând culoarea neagră şi brun-negricioasă la interior. Decorul constă din faţete oblice, cu umăr bine definit, dispus în zona părţii superioare a vasului. Solul acid în care au fost păstrate, a dus pe alocuri la exfolierea slipului lustruit de la exterior.
Între obiectele de lut ars menţionăm micile fragmente de chirpici şi lipitură de vatră fixă, descoperite în complexul Cx26 şi fragmentele masive dintr-una sau mai multe vetre mobile, cu gardină înaltă, lobată şi prevăzută cu perforaţii , din Cx32 şi Cx34.
Descoperirile evului mediu, sec. XIV-XVI
Materialul medieval este reprezentat aproape exclusiv de ceramică, alături de aceasta fiind găsite doar câteva piese din fier, piatră şi oase de animal. Printre obiectele de inventar, menţionăm
aici următoarele:
- O lance din fier, cu lungimea de aprox. 30 cm şi lăţimea părţii active de 5,5 cm . Piesa este deformată din vechime şi corodată de vreme.
- Fragment dintr-un cui de fier, rupt din vechime şi extrem de corodat.
- Cute realizată dintr-o piatră de râu de dimensiuni reduse, ruptă din vechime în zona părţii active, ce prezintă urme puternice de întrebuinţare. La ambele capete, este prevăzută cu câte o perforaţie de mici dimensiuni, acestea servind probabil la prinderea piesei cu un şnur .
Revenind la ceramică, după modul de realizare, aceasta poate împărţită în două categorii: I) ceramică nesmălţuită şi II) ceramică smălţuită.
I) Ceramică nesmălţuită ce aparţine speciei uzuale, reprezintă cea mai mare parte a inventarului ceramic descoperit de noi. Aceasta este lucrată la roata cu turaţie, fapt atestat de prezenţa la interior a unui profil ondulat . Pasta din care au fost confecţionate este compactă, cu aspect zgrunţuros, dat de degresantul sortat insuficient. Liniile mici, dispuse pe fundul unor vase , atestă că desprinderea acestora de pe roata olarului s-a făcut cu ajutorul unei sfori. Arderea este de tip oxidant, incompletă în majoritatea cazurilor, iar cromatica variază de la brun-cărămiziu, la brun închis, cenuşiu sau chiar negru pe alocuri. Unele vase păstrează, mai ales în partea inferioară, urme de funingine, semn al utilizării acestora la prepararea hranei, în direct contact cu focul.
Sub aspectul formei, întâlnim aproape exclusiv „oala- borcan”, simplă sau cu o toarte, de dimensiuni medii sau reduse. Buza, profilată în cele mai multe cazuri, este răsfrântă în exterior. Gâtul este scurt, arcuit puternic, iar corpul proeminent. Motivele ornamentale sunt amplasate în general pe umărul vaselor şi constau din una sau mai multe linii incizate, paralele, dispuse orizontal . Nu toată ceramica acestei categorii este însă decorată. O altă formă ce poate fi reconstituită, în ciuda stării fragmentare a materialului, o reprezintă vasele cu cioc de turnare (carafă cu gura lobată). Piesa noastră , descoperită în complexul Cx7, provine din partea superioară a unui astfel de vas. Este lucrată din pastă bine omogenizată, uşor zgrunţuroasă, arsă incomplet şi acoperită cu o angobă roşie.
II) Ceramică smălţuită, din specia ceramicii fine, de lux, reprezintă o apariţie foarte rară în lotul nostru de materiale. Arderea lor este oxidantă şi de bună calitate. Printre acestea se remarcă în primul rând un fragment de ulcior, rupt din vechime, acoperit la exterior cu smalţ verde. Celelalte fragmente par să aparţină unor farfurii sau străchini. Unul dintre ele , cu o margine uşor profilată, este neornamentată şi acoperită cu smalţ brun-gălbui. Cel de-al doilea fragment , decorat prin tehnica sgrafitto, are ca suport un smalţ cu o cromatică asemănătoare celui dintâi, peste care s-au aplicat linii mai groase, pictate neglijent, de culoare galbenă, suprapuse de linii fine, maro, dispuse unghiular. Ultimul fragment , de mici dimensiuni, este păstrat în condiţii destul de proaste, cu smalţul exfoliat în cea mai mare parte. Prin urmare, despre decorul său, destul de elaborat şi cu o cromatică bogată, nu putem spune dacă reda motive geometrice sau vegetale.
Oasele de animale sunt atestate şi ele aici, însă în cantitate neglijabilă, în unele cazuri fiind imposibil de prelevat. Acest lucru pare să se datoreze în primul rând acidităţii solului, care a afectat starea lor de conservare. Majoritatea acestora reprezintă rodul unei acţiuni de debarasare de resturi alimentare.
Existenţa în zonă a unor construcţii de zid este atestată indirect de prezenţa în stratul de cultură, a unui fragment de ţiglă romană , refolosit probabil în evul mediu.
Din punct de vedere cronologic, situaţia complexelor se prezintă în felul următor: complexe aparţinând perioadei La Tène = 18 ; complexe medievale = 5; complexe cu datare incertă = 28. încadrările cronologice avansate aici, au însă un caracter preliminar şi ţin de actualul stadiu al cercetării.
Încă de la început trebuie spus că, încadrarea puţinelor noastre descoperiri într-un cadru cronologic destul de larg, are la bază lipsa unor piese de metal cu o datare mai strânsă (monede, podoabe etc.). La acest aspect se adaugă şi starea fragmentară a materialului ceramic, fapt care ne îndeamnă să fim rezervaţi în încercarea unei cronologii mai strânse, admiţând posibilitatea unor corecţii viitoare pe acest subiect.
Orizontul getic de locuire poate fi datat mai ales pe baza unora dintre fragmentele ceramice descoperite în complexul Cx26. Aici se remarcă în primul rând fragmentul de strachină cu umărul faţetat, negru, lustruit la exterior. Cele mai apropiate analogii provin din necropola de la Teleşti-Drăgoieşti, Ferigile, Bistriţa, Valea Văleni sau Zimnicea, pentru a cita doar câteva dintre descoperiri. Datarea lor este destul de largă, cu rădăcini încă din Hallstattul târziu (vezi Teleşti-Drăgoieşti, Bistriţa şi Ferigile), pentru La Tène propunându- se intervalul cuprins între secolele IV-III/II a. Chr.. Situaţia este oarecum identică şi pentru străchinile simple, cu buza invazată, vasele cu proeminenţe orientate în jos sau pentru ceştile cu toartă supraînălţată, prevăzută cu butoni cilindrici. Dintre cele mai vechi exemplare de acest fel menţionăm descoperirile de la Ferigile şi din mediul scitic din aria intracarpatică. Aplicarea butonilor pe toarte este considerată de V. Vasiliev drept element caracteristic al sciţilor din spaţiul nord-pontic. Datarea lor se înscrie în cadrul general al cronologie grupului scitic din Transilvania (sec. VI - mijlocul sec. V a. Chr.), continuând să existe, într-un număr extrem de restrâns însă şi în etapa istorică următoare. Acest fapt este atestat de prezenţa unei ceşti cu buton similar în necropola getică de la Zimnicea. Şi tot din acest ultim sit vin şi cele mai bune analogii pentru vasele de tip sac decorate cu proeminenţe-apucători unite de brâuri alveolate, şiruri de alveole sau brâuri alveolate, dispuse oblic, ce pornesc din zona gurii vasului. Pe baza acestor ultime analogii, considerăm că şi descoperirile noastre culturii getice timpurii, locuirea de la lezureni putând fi datată în sec. IV-II a. Chr.
În ce priveşte ceramica medievală, cele mai apropiate analogii pentru formele şi decorul vaselor noastre de uz comun, le găsim, în mod firesc, în apropiere, la Polata. Astfel de vase sunt larg răspândite în toate siturile contemporane, iar valoarea lor cronologică este destul de redusă. Din acest motiv vom cita selectiv, referindu- ne în special la aşezări din Muntenia precum Coconi, Cetăţeni, Zimnicea, Curtea de Argeş sau Bucureşti.
Tot la Polata sunt pomenite şi fragmente „smălţuite policrom, decorate prin tehnica sgrafitto, cu motive geometrice”, asemănătoare probabil celor descoperite de noi, neilustrate însă de autorul citat. Alte analogii pentru farfuriile sau străchinile smălţuite menţionăm la Coconi, Zimnicea sau Enisala.
Ulcioare smălţuite monocrom, cu verde, dintre care unul cu gât profilat şi toarte aplatizată, sunt atestate la Păcuiul lui Soare. O altă analogie, diferită însă ca formă, provine din descoperirile de sec. XVI-XVII de la Timişoara, acesta fiind şi momentul generalizării tehnicii de smălţuire monocromă a jumătăţii superioare a ulcioarelor.
Carafe cu gura lobată menţionăm printre altele la Râmnicu Vâlcea - Parc, Coconi, Curtea de Argeş, în Moldova, la Baia, Suceava şi laşi, sau în Transilvania, la Sibiu - Piaţa Huet, Alba lulia şi Codlea.
Prezenţa exclusivă a ceramicii lucrată la roata rapidă, a cărei utilizare se generalizează la sud de Carpaţi către sfârşitul sec. al Xlll-lea, pledează pentru o datare mai târzie a locuirii de la lezureni. Lipsa căzănelelor din lut, sărăcia decorului vaselor de uz comun şi numărul relativ mare al ceramicii smălţuite, constituie argumente în favoarea unei datări în sec. XIV-XV. Tot în aceeaşi perioadă se înscriu şi formele mai evoluate precum oala cu toarte, carafa cu gură lobată şi ulciorul.
Situl, necunoscut iniţial, contribuie într-o oarecare măsură la o mai bună cunoaştere a locuirii rurale getice şi din evul mediu. Au fost descoperite noi elemente de habitat şi importante piese de inventar arheologic, pe baza cărora s-a putut creiona relaţia cu alte centre politice şi militare contemporane. Totodată au fost descoperite şi o serie de complexe care se individualizează prin inventarul aparte, cum sunt vârful de lance şi ceramica smălţuită din Cx42, fragmentele de vatră cu gardină din Cx34 ş.a. Referitor la acestea din urmă, se cuvine să mai spunem că depunerea lor grupată, în complexul deja menţionat, denotă o atenţie pentru resturile de vatră depozitate aici. Acest lucru nu poate fi pus exclusiv pe seama nevoii de a scăpa de resturile menajere din gospodărie, ci poate avea legătură cu un cult al vetrei şi al focului, atestat şi în alte situri getice.
Bibliografie: