Răcarii de Jos | Comuna: Brădeşti | Judeţ: Dolj | Punct: Castrul de la Răcari | Anul: 2015
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană timpurie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Civil;
Tipuri de sit:
Locuire militară; Castru; Amenajare/construcţie;
Cod RAN:
| 71108.02 |
Județ:
Dolj
Unitate administrativă:
Brădeşti
Localitate:
Răcarii de Jos
Punct:
Castrul de la Răcari
Localizare:
| 71108.02 |
Lista Ilustrațiilor - 12
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Bondoc | Dorel | responsabil | Muzeul Olteniei, Craiova |
| Filip | Ileana Gabriela | participant | Muzeul Olteniei, Craiova |
Raport:
Săpăturile arheologice din castrul roman de la Răcari- campania 2015 s-au desfăşurat în lunile iunie-august, cu fonduri băneşti puse la dispoziţie de Consiliul Judeţean Dolj şi Muzeul Olteniei Craiova. Concret, săpăturile au vizat două puncte din interiorul castrului: clădirea comandamentului (principia) şi grânarul (horreum).
Sectorul comandament. Clădirea comandamentului din castrul de la Răcari a mai constituit în trecut obiectul unor săpături arheologice. Mai întâi, în anii 1897-1898, a fost cercetată de către Pamfil Polonic, sub conducerea lui Gr. Tocilescu; datele obţinute cu acest prilej nu au fost publicate, însă au fost valorificate mai târziu de către D. Tudor (Tudor 1965, p. 235, fig. 2). Mai apoi, în anii 1928 şi 1930, a fost redezvelită de Gr. Florescu, care a şi publicat primele date concrete despre clădire (Florescu 1931, p. 12, fig. 7). Din punctul de vedere al conservării ruinelor antice, ambele cercetări menţionate mai sus (Tocilescu-Polonic şi Florescu) au fost deficitare, în sensul în care edificiile descoperite au fost lăsate dezvelite, fără măsuri de conservare primară, iar acest fapt a facilitat spolierea materialelor de construcţie de către localnici. Cu deosebire au fost vizate pietrele de calcar ce puteau fi transformate simplu în var, dar nu au fost neglijate nici cărămizile care putea fi uşor reutilizate pentru pavaje sau alte nevoi gospodăreşti. Urmare a acestor agresiuni, spaţiul clădirii comandamentului s-a transformat într-o uriaşă groapă, ce mai păstra doar fundaţiile edificiului. După 1989, lăsat fără pază şi supraveghere, locul a devenit o ţintă predilectă pentru căutătorii de comori, ale căror acţiuni au adus alte prejudicii acestui sit arheologic. Ulterior, pentru ca tabloul distrugerilor să fie complet, locaţia a devenit spaţiu pentru depozitarea neautorizată a gunoaielor menajere.
Mai aproape de zilele noastre, săpăturile arheologice din anii 2006-2007 au secţionat clădirea comandamentului, punând în evidenţă zidurile clădirii, dar şi starea lor proastă de conservare.
Reluarea cercetării clădirii comandamentului de către specialiştii Muzeului Olteniei Craiova s-a produs începând cu anul 2013, când au fost puse în evidenţă camerele din spate ale edificiului. Sesizam atunci pretutindeni urme ale distrugerilor suferite de clădire, cu ocazia spolierii materialelor de construcţie. În anul 2014, au fost cercetate şi dezvelite camerele de tip armamentaria, de pe latura de nord a clădirii; şi în acest caz am putut constata că zidurile clădirii sunt compromise aproape total, datorită extracţiei ilegală a pietrelor şi cărămizilor.
În anul 2015 au fost abordate şi celelalte spaţii ale clădirii: basilica, curtea interioară şi armamentaria de pe laturile de est şi sud (fig. 1). Sistemul de săpătură practicat a fost mereu în suprafaţă. Cu toate că cercetarea clădirii nu a fost încă finalizată, au putut fi făcute o serie de observaţii importante. Dimensiunile clădirii sunt de 37 x 34 m. Unele constatări şi măsurători diferă însă fundamental de cele făcute de înaintaşii noştrii. Ne referim concret la lărgimea intrării în comandament sau la dimensiunile curţii interioare. De asemenea, adâncirea săpăturilor sub nivelul antic de călcare ne-a permis studierea instalaţiei de hypocaust din camerele din spate ale clădirii, precum şi observarea unor amenajări (gropi de pari) sau resturi (fragmente de chirpici) din timpul fazei de lemn a comandamentului.
Deşi distrusă până la temelii, clădirea comandamentului a mai furnizat materiale arheologice. Este vorba despre ceramică, obiecte de os, obiecte de fier, obiecte ceramice, monede.
Sectorul horreum (grânar). Clădirea grânarului se găseşte în imediata vecinătate de nord a comandamentului şi fiind vorba despre o clădire cu ziduri de piatră a avut aceeaşi soartă: zidurile sale au fost spoliate de materialele de construcţii până la temelie. Este vorba despre clădirea ce adăpostea cerealele (în special, grâu) destinate soldaţilor şi pe cele pentru hrana animalelor (cai şi animale de povară). Nu se poate exclude în nici un fel posibilitatea ca acest edificiu să fi fost destinat păstrării şi altor alimente sau lichide, întrucât în interior şi în imediata vecinătate am găsit mai multe fragmente de amfore. Probabil, în vederea păstrării unei temperaturi constante, zidurile clădirii au fost realizate exclusiv din piatră. Prezenţa pe laturile exterioare a unor contraforţi masivi (fig. 2), denotă faptul că edificiul a fost ridicat să suporte greutăţi mari, în speţă, cantităţi mari de alimente. Faptul nu este unul neobişnuit, având în vedere că garnizoana castrului de la Răcari era alcătuită deopotrivă din infanterişti şi călăreţi; pentru cei din urmă, întreţinerea cailor presupunea rezerve mari de cereale.
Clădirea horreum-ului a fost cercetată pentru prima dată la finele secolului XIX (anii 1897-1898) de către echipa Tocilescu-Polonic, fără ca rezultatele obţinute să fi fost publicate. Acest neajuns a fost remediat câteva decenii mai târziu, de către prof. D. Tudor (Tudor 1965, p. 237; Tudor 1978, p. 293) şi mai apoi de către noi (Bondoc, Gudea 2009, p. 48-49).
În săpăturile arheologice din anul 2015, clădirea grânarului a fost doar evidenţiată, fără ca cercetarea sa să fie epuizată. Am putut constata faptul că din zidurile clădirii (atât cât s-au păstrat) lipsesc cu desăvârşire cărămizile. Ca material de construcţie, s-a utilizat pe scară largă o gresie locală de slabă calitate, numită azi de localnici, sâgă. Această piatră a fost preferată de constructorii romani din două motive, primul fiind acela că se găseşte din abundenţă în dealurile din vecinătatea localităţii Răcarii de jos, dar şi în alte locaţii din Oltenia. În al doilea rând, chiar dacă este vorba despre o gresie de slabă calitatea, această sâgă este foarte grea, greutatea fiind astfel cea care conferea mai multă stabilitate construcţiei. În combinaţie cu bucăţile sau lespezile de sâgă, la ridicarea zidurilor horreum-ului au fost utilizate şi pietre de râu, uşor de procurat din valea Jiului. Ambele categorii de pietre au fost legate cu un mortar de bună calitate, rezultând în final o construcţie solidă.
Clădirea horreum-ului măsoară o lungime de 21,30 m, iar lăţimea este de 10,40 m. Acoperişul său a fost realizat din ţigle şi olane dispuse pe o schelărie de lemn; în timpul săpăturilor arheologice au fost suprinse urme consistente de ardere, provenind de la incendiul care a mistuit clădirea. Iar unele ţigle dintre cele descoperite prezintă încă pe suprafaţa lor, ştampile ale celor care au realizat materialul tegular: N(umerus) M(aurorum) (fig. 3). Alte descoperiri din horreum constau în ceramică, monede, obiecte de fier, obiecte de bronz, etc.
Bibliografie: