Băneasa | Comuna: Salcia | Judeţ: Teleorman | Punct: Cetate | Anul: 2019
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Castru;
Cod RAN:
| 153954.01 |
Județ:
Teleorman
Unitate administrativă:
Salcia
Localitate:
Băneasa
Punct:
Cetate
Sector:
Poarta de Est
Localizare:
| 153954.01 |
Lista Ilustrațiilor - 3
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Teodor | Eugen Silviu | responsabil | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Raport:
În campania anului 2018 deschisesem trei secţiuni la poarta de est a castrului mare (faza timpure, început de secol III). Săpătura de atunci confirmase ipoteza formulată în baza lucrărilor de magnetometrie, dezvelind aproape complet un turn unic (nu doar în arheologia românească): este un turn-poartă (da, ca în evul mediu), de lemn, cu proporţii neobişnuite, 5,36 x 3,12 m, cu lungimea vest-est. Fiind turn-poartă, are construite doar paramentele lungi, de nord şi sud, feţele de est şi vest asigurând accesul în cetate. Structura descoperirilor de patrimoniu nobil, prin comparaţie cu campaniile anterioare, respectiv mult echipament militar dar aproape deloc ceramică, se datora funcţionalităţii construcţiei, care este un „post de luptă” şi nu un spaţiu de cazare. Dar diferenţa cea mai notabilă era un grup câteva zeci de piroane masive de fier, care absentaseră aproape complet anterior. Era vorba despre piroane cu dublă îndoitură, ceea ce excludea funcţiunea uzuală solidarizarea grinzilor şi stâlpilor) şi sugera una specială, respectiv poarta propriu-zisă, realizată din scânduri bătute în reţea ortogonală.
Secţiunile A şi C din 2018 surprinseseră aproape complet cei doi paramenţi, realizaţi pe o structură de câte 5 stâlpi aliniaţi, într-o fundaţie neobişnuită (despre care vor veni amănunte în raportul de detaliu). Rămăsese între cele două secţiuni de atunci un spaţiu de 2 m, care nu fusese săpat din lipsă de finanţare, iar studiul de distribuţie a inventarului arheologic, la prelucrarea datelor, a demonstrat că, deşi vorbeam doar despre o cale de acces (drumul care intra în fort), dezvelirea acestui spaţiu era vitală pentru înţelegerea unui obiectiv care, neîndoielnic, este un unicat: turnul-poartă.
Drept consecinţă, având asigurată în 2019 remarcabila finanţare de 15000 lei (brut), mi-am propus, ca plan minimal, săparea integrală a acelui interval, cel puţin până la nivelul de călcare roman (în jur de jumătate de metru), pentru a fi sigur că am strâns tot inventarul mobil care ar putea avea legătură cu construcţia acelei porţi.
Rezultatul este ilustrat la figurile 1 şi 2. Noutatea acestei campanii a fost surprinderea clară a unei adâncituri care lega stâlpii din faţă ai turnului, mai exact două poziţii aflate imediat în spatele acelor stâlpi. În 2018 găsisem, imediat lângă (la NV de) stâlpul frontal, un disc de fier cu diametrul de 10 cm, aflat la adâncimea de 53 cm (adică imediat sub nivelul de călcare), în poziţie orizontală, fiind încă de atunci am pus obiectul în legătură cu instalaţia porţii (un suport dur pentru stâlpul sudic al unei porţi), dar nu existau alte elemente. În campania următoare am făcut răbdătoare răzuieli în zona caroului 5, reuşind să prindem o substrucţie care perfora nivelul de pietriş al drumului (mai consistent în afara cetăţi, dar destul de subţire în spaţiul porţii), la adâncimea de 46 cm, adânc de cca 9 cm şi lat de cca 38 cm. În acest canal a fost găsită cea mai mare densitate de piroane cu dublă îndoitură, în special în marginea de nord, sugerând o poartă culisantă care se aşeza în acest canal. Grosimea porţii nu era mai mare de 13 cm (calculată din piroanele de îmbinare), diferenţa până la cei 38 de cm ai canalului fiind cu destulă siguranţă necesară unor loazbe lungi, care căptuşeau canalul, pentru a-i oferi rezistenţă.
Mă aşteptam ca lângă stâlpul frontal al fundaţiei de nord să găsesc pandantul discului de fier din campania anterioară, de lângă fundaţia sudică (notat la Fig. 2 cu nr. 280). Am găsit pandantul acolo unde era aşteptat, dar nu era un disc, ci un cilindru de fier masiv, cu diametrul extern de 9 cm, cu pereţi foarte groşi (6 mm), cu înălţimea de 75 mm. Cilindrul se afla în poziţie funcţională, verticală (notat la Fig. 2 cu nr. 424), iar la baza lui am găsit un piron cu floare foarte mare (60 mm diametru), dar cu un pin scurt, conic, orientat în sus. Pironul pare a fi fost baza trainică a unui stâlp care făcea parte din cadrul de lemn al porţii, respectiv stâlpul nordic, care se „asigura” în cilindrul de fier. În înregistrări apar, pentru cele două obiecte, nişte diferenţe de cotă, datorită referinţelor distincte şi a uşoarei pante, însă relaţia lor reală este orizontală, importantă pentru stabilitatea unui obiect greu, cum era o poartă.
În zona nordică a canalului de asigurare a porţii au fost găsite două bande lungi de metal (spre un metru, dar nu sunt complete), cu una din părţi răsucită în jurul stâlpului şi cealaltă purtând încă mai multe piroane scurte, înşirate la distanţe relativ egale, arătând legătura dintre stâlp şi scândurile orizontale. O piesă a fost găsită în adâncitura canalului, cealaltă şi mai jos, înfăşurată pe groapa care cobora spre cilindrul de fier. Nimic similar nu a fost găsit în partea sudică a porţii, dar presupun că a existat, dar a fost material recuperat, fiind căzut în afara canalului. În fine, în zona centrală a şanţului a apărut şi un piron foarte lung şi gros, un unicat, folosit probabil în mecanismul de ridicare a porţii.
Analiza distribuţiei inventarului arheologic arată că piroanele mari, cu dublă îndoitură, nu au fost folosite la construcţia turnului propriu-zis, ci numai la construcţia porţii. Cele mai dense grupaje (vezi Fig. 2, în special cele verde-bold, aflate sub nivelul arăturii) sunt în lăcaşul porţii, pe partea nordică, şi în spatele porţii, în partea sudică, ceea ce sugerează că acea parte a fost spartă şi răsturnată spre spate. Tot în acea din urmă zonă există şi cea mai mare parte a echipamentului militar, sugerând că apărătorii au fost prinşi sub poartă. Deducţia este că turnul a fost incendiat după cucerire, iar nu în timpul asaltului. Incendiul a fost mai puternic în partea din faţă (ambii stâlpi frontali sunt arşi violent, până la baza fundaţiei), însă tot turnul a ars, căzând mai ales spre sud şi vest. În campania 2019 am găsit şi singurul grupaj ceramic mai consistent, în carourile 7-8 ale secţiunii E, adică în partea din stânga-spate a turnului, asociat unor bucăţi masive de perete incendiat. Aceasta ne permite chiar să sugerăm structura etajului, având la est o cameră de gardă, de unde se acţiona şi poarta, iar în spate (la vest) o cameră de odihnă, inclusiv cu ceva alimente de rezervă. În această situaţie, scara de acces s-ar fi aflat pe centrul turnului, poziţionată longitudinal, fiind o parte – mobilă, retractabilă – a podelei. Aceste părţi funcţionale explică, cumva, şi lungimea neaşteptată a construcţiei, doar scara având, probabil, o lungime de 3-3,5 m.
În campania anului 2019 a fost găsită şi o monedă, de altfel singura de pe sectorul porţii de est. Este vorba despre un denar de la Caracalla, a cărui dată exactă nu poate fi determinată pe o piesă necurăţată. Oricum, moneda nu face decât să confirme datarea fazei întâi a fortificaţiei în primul sfert al sec. al III-lea, datare deja clară din campania 2017. Poziţia topostratigrafică este una expresivă, respectiv la 1,4 m în faţa turnului de poartă, prinsă între resturile incendiate şi pietrişul drumului.
Cu o rămăşiţă de bani rămaşi de cheltuit, s-a deschis şi secţiunea E, cu aceeaşi lungime ca D (12 m), pe o lăţime de 2,3 m, cu martor de 0,2 m spre S.C (din 2018). Scopul major al secţiunii era clarificarea raportului dintre turnul-poartă şi palisadă, deloc clar în urma campaniei anterioare. Dificultăţile ţin de caracteristicile nu foarte obişnuite ale palisadei, între care absenţa unui şanţ de fundare, diametrul modest al stâlpilor împrejmuirii şi distanţele aparent mari dintre doi stâlpi. Săpăturile anterioare arătaseră lutuieli masive în profilul nordic al S.C, de-a lungul carourilor 5-6, sugerând că palisada ar putea fi la vest sau la est de aceste repere (v. Fig. 1, liniile galbene întrerupte). Imaginea magnetometrică sugera că linia cea mai consistentă a dărâmăturilor era aliniată spatelui turnului, dar acest lucru nu înseamnă neapărat palisada. Pe de altă parte, un turn-poartă de lemn, ieşit cca 5 metri în faţa palisadei părea, la rândul său, neverosimil. Scurta săpătură din 2019, de pe S.E, a clarificat şi acest aspect, fiindcă, pe de o parte, lutuiala s-a întins şi în caroul 7 (similar cu cele văzute pe S.B în caroul 8), iar o groapă de stâlp a fost surprinsă în profilul nordic al S.E, în dreptul ţăruşului 3. Un pandant există pe profilul nordic al S.B. în dreptul ţăruşului 5.
Canalul care taie turnul este foarte probabil o instalaţie meşteşugărească şi marchează etapa a doua de ocupare a sitului, în epocă romană (al doilea sfert al sec. III), când fortul este mult retras spre vest, zona fostei porţi căpătând alte întrebuinţări.