Mitocu Dragomirnei | Judeţ: Suceava | Punct: Mănăstirea Dragomirna - Biserica Sfinţii Enoh, Ilie şi Ioan Teologul | Anul: 2019
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Raport ID:
6361
Anul cercetarii:
Perioade:
Evul Mediu;
Epoci:
Epoca medievală târzie;
Categorie:
Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Structură de cult/religioasă;
Cod RAN:
| 146334.03 |
Județ:
Suceava
Unitate administrativă:
Mitocu Dragomirnei
Localitate:
Mitocu Dragomirnei
Punct:
Mănăstirea Dragomirna - Biserica Sfinții Enoh, Ilie Și Ioan Teologul
Localizare:
| 146334.03 |
Fără Ilustrații
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Dejan | Monica | responsabil | Muzeul Bucovinei, Suceava |
| Dejan | Ştefan | participant | Muzeul Bucovinei, Suceava |
Raport:
Cercetarea arheologică preventivă, desfăşurată în anul 2019 şi care o continuă pe cea din 2018, s-a realizat în cadrul proiectului cu finanţare europeană „Consolidarea, restaurarea şi conservarea bisericii Dragomirna Mică şi a faţadelor exterioare ale bisericii Pogorârea Sfântului Duh, Mănăstirea Dragomirna, jud. Suceava, obiect 2 - Biserica Sfinţii Enoh, Ilie şi Ioan Teologul”. Dacă în anul 2018, cercetarea arheologică s-a concentrat în zona din imediata apropiere a bisericii, unde s-au efectuat lucrări pentru un dren care să reducă umiditatea excesivă, în anul 2019 colectivul şi-a propus cercetarea exhaustivă a interiorului bisericii, mai ales că nu se cunoşteau cercetări efectuate la acest monument.
Inclusă în proiectul de restaurare derulat între anii 1961-1970, biserica a beneficiat de lucrări ample care să-i conserve particularităţile arhitectonice, care anunţau, la începutul secolului XVII, remarcabila operă în piatră a lui Anastasie Crimca: Biserica Pogorârea Sfântului Duh a Mănăstirii Dragomirna. Aspectiul iniţial al bisericii din cimitirul Mănăstirii Dragomirna este pictat în Tetraevanghelul dăruit de unul dintre cei trei ctitori, mitropolitul Anastasie Crimca. Miniatura arată un acoperiş în două ape, străjuit de două cruci. Această reprezentare permite comparaţia cu monumentul aşa cum a ajuns astăzi: singurele prefaceri semnificative sunt observabile doar în zona acoperişului. În linii mari biserica îşi păstrează caracteristicile de la începutul secolului XVII. Ipolit Vorobchievici menţionează schimbarea acoperişului în anul 1855, ulterior acoperişul din şindrilă este schimbat în 1893, cu unul de tablă, modificându-se şi forma acestuia prin adăugarea celor trei mici turle. Între 1961 şi 1970, datorită amplelor lucrări de restaurare efectuate la întregul ansamblu, se revine la forma iniţială a acoperişului.
Dacă sunt cunoscute încercările prin care trece Mănăstirea Dragomirna la scurt timp după ctitorirea ei, mai ales la sfârşitul domniei lui Vasile Lupu, menţiuni cu privire la starea micii biserici din cimitir nu avem. Totuşi, dacă avem în vedere aşezarea lăcaşului în afara zidurilor mănăstirii, putem presupune că acesta nu adăpostea valori importante. Miron Costin menţionează jefuirea Dragomirnei în 1653 de către cazaci despre care spune că s-au purtat mai rău decât păgânii. Mănăstirea este aproape părăsită pentru că mulţi dintre vieţuitorii de aici sunt ucişi sau cad în robie. Multe dintre odoarele cu care fusese înzestrată de ctitori se pierd.
După ocuparea nordului Moldovei, în timpul administraţiei austriece se realizează lucrări de reparaţii curente, care vor continua şi după anul 1918. După cum am menţionat, cele mai importante lucrări s-au desfăşurat între anii 1961-1970, când se realizează şi ample cercetări arheologice începute de către Vlad Zirra şi continuate de Gheorghe Cantacuzino. Publicarea recentă a acestor cercetări ne permite să documentăm secţiunile realizate în timpul lucrărilor de restaurare a ansamblului: Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, curtea interioară şi o secţiune în exteriorul incintei. Din documentele publicate, se poate constata că în Biserica Sfinţii Enoh, Ilie şi Ioan Teologul nu s-au realizat cercetări arheologice, după cum ne-a confirmat cu amabilitate şi regretatul Gheorghe Cantacuzino.
Ansamblul Mănăstirii Dragomirna a beneficiat de o serie de lucrări edilitare, supravegheate arheologic de către Mugur Andronic, arheolog la Muzeul Bucovinei din Suceava, dar acestea nu au afectat biserica din cimitir, după cum ne-a informat titularul supravegherii, căruia îi mulţumim şi pe această cale. În concluzie, în momentul începerii cercetărilor din anul 2018, nu se cunoşteau intervenţii la biserică.
Cercetarea arheologică începută în anul 2018, în exteriorul bisericii şi continuată în 2019, în interior, a dovedit existenţa unor intervenţii anterioare masive, care au distrus în întregime straturile arheologice. În exterior, prin proiectul de restaurare s-a solicitat realizarea unui dren cu lăţimea de 0,80 m, de jur împrejurul bisericii. După demontarea amenajării din piatră de râu şi beton (identică cu amenajarea de la biserica mare), la adâncimea de -0,50 m faţa de actualul nivel de călcare s-a identificat decroşul de fundare cu o lăţime inegală între 0,14 şi 0,35 cm, neîngrijit lucrat. Din umplutura şanţului au fost recuperate fragmente de cărămizi folosite în timpul restaurării din anii ‚60 ai secolului trecut. Faptul că decroşul de fundare a apărut destul de sus, arată că a existat o răzuire (nivelare) a terenului în timpul restaurării anterioare. De altfel, în zona altarului, se găsesc două decroşuri: primul a apărut la cota de -0,12 m, iar al doilea la -0,65-0,70 m. În axul absidei altarului, lăţimea maximă a celui de-al doilea decroş este de 1,10 m. Fundaţiile au fost realizate îngrijit, legate cu mortar de bună calitate care se păstrează nealterat, cu toate că biserica se găseşte la mică distanţă de iazul mănăstirii, iar umiditatea este mare în zonă. Lângă absida altarului, lipit de contrafort, la nord, a apărut în profil groapa unui mormânt la adâncimea de -1.05 m. Din conturul gropii mormântului M 9 nu a fost recoltat inventar şi nu s-au observat urme de sicriu. Alte morminte (M 1, M 2, M 3, M 6, M7, M 8) au fost surprinse tot doar în profil. Pe latura nordică, în faţa intrării în pridvor, la adâncimea de -0,70 m a fost descoperit un cavou realizat din cărămidă. Amenajarea era lipită de fundaţia nordică a bisericii. Deasupra cavoului M 4 se găsea o lespede de gresie, fără inscripţie, care s-a fracturat din vechime în trei bucăţi. Cu ocazia extinderii săpăturii în pridvorul deschis al bisericii în vederea constatării stării de conservare a fundaţiei bisericii, la adâncimea de -0,40 m a apărut extradosul bolţii unui cavou. Acesta era aşezat în axul bisericii şi se întinde pe întreaga lăţime a pridvorului. Cavoul avea la exterior 2,20 m lungime şi 1,12 m lăţime. Mormântul a fost găsit nederanjat, dar condiţiile de zacere au afectat integritatea scheletului care s-a distrus aproape în întregime. Inventarul cavoului a constat din câteva fragmente textile, recoltate din zona gâtului. În acest moment, nu ne putem pronunţa asupra datării mormântului, având în vedere inexistenţa unor conexiuni stratigrafice dintre construcţia acestuia şi zidul bisericii: întreaga suprafaţă a pridvorului deschis a fost excavată anterior şi umplută cu lut galben purtat.
În urma cercetărilor arheologice s-a putut constata că în interiorul bisericii s-a intervenit de cel puţin două ori: o intervenţie majoră s-a realizat, probabil, în timpul lucrărilor de restaurare sau la o dată ulterioară când a fost schimbat pavajul din interiorul bisericii care este diferit de cel anterior, păstrat la nivelul anului 2018, în pridvorul deschis. Cu această ocazie au fost distruse toate straturile arheologice prin realizarea unei hidroizolaţii cu pământ galben purtat care însă nu şi-a îndeplinit scopul, zidurile bisericii continuând să fie afectate de umezeala excesivă. Precizăm că această hidroizolaţie a acoperit tot interiorul inclusiv altarul. O altă intervenţie s-a produs ulterior compactării stratului de izolaţie, pe axul est-vest al bisericii, unde s-a putut observa existenţa unei secţiuni cu lăţimea de 1,20 m care s-a detaşat prin consistenţă după îndepărtarea pavajului şi a stratului suport al acestuia.
În naos, în partea stângă, a fost descoperit un cavou jefuit, probabil, în vechime, umplut cu acelaşi lut galben purtat al hidroizolaţiei amintite mai sus. Datorită distrugerii complete a oricăror urme arheologice nu ne putem pronunţa asupra momentului în care mormântul a fost deschis şi cu atât mai puţin în privinţa înmormântării. În aceste condiţii, în lipsa oricăror materiale care să permită chiar şi o datare largă, nu ne putem pronunţa asupra datării acestui mormânt.
Cercetările arheologice preventive desfăşurate în interiorul Bisericii Sfinţii Enoh, Ilie şi Ioan Teologul au oferit date arheologice şi istorice restrânse despre acest remarcabil monument. Intervenţiile neautorizate, efectuate fără supraveghere arheologică, din ultimii 50 de ani, au făcut să se piardă pentru totdeauna informaţii şi (posibil) obiecte preţioase istoric. Încercările noastre de a afla când s-au făcut aceste intervenţii au eşuat. Presupunem că o parte din lucrări s-au realizat în perioada anilor 1960-1971 sau imediat după aceea. În plus, având în vedere lucrările din anul 2010, când s-a instalat iluminatul ambiental şi s-au realizat alte diverse amenajări la biserică, este de presupus că s-a intervenit major şi în straturile arheologice.
Bibliografie: