Bisericani | Comuna: Alexandru cel Bun | Judeţ: Neamţ | Punct: Mănăstirea Bisericani | Anul: 2020
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Perioada modernă; Epoca medievală târzie;
Categorie:
Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Structură de cult/religioasă; Mănăstire;
Cod RAN:
| 124965.01 |
Județ:
Neamţ
Unitate administrativă:
Alexandru cel Bun
Localitate:
Bisericani
Punct:
Mănăstirea Bisericani
Localizare:
| 124965.01 |
Lista Ilustrațiilor - 6
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Preoteasa | Constantin | responsabil | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Ceauşu | Silviu | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Gafincu | Alexandru | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
Raport:
Mănăstirea Bisericani se află în Masivul Pietrosu din Munţii Stânişoarei ai Carpaţilor Orientali, într-un loc izolat de pe Valea Bistriţei.
Cunoscut mai ales începând cu veacul al XVII-lea, lăcaşul de cult a constituit în secolele următoare un reper important în viaţa culturală şi spirituală a Moldovei. Până în acest moment, istoriografia consacră patru faze principale în evoluţia Bisericanilor în secolele XV-XVIII. Începuturile vieţii monahale ar coincide cu domnia lui Alexandru cel Bun, când ar fi fost ridicat un schit de lemn. A doua etapă ar avea ca punct de reper domnia lui Ştefan cel Mare, inclusiv urmaşii acestuia, când s-ar fi ctitorit o biserică de zid. A treia fază se va desfăşura în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în vremea egumenului Partenie, când se vor produce transformări importante în arhitectura complexului monastic, fiind realizate incinta de zid prevăzută cu turnuri, trapeza, paraclisul şi chilii (nota 1). În fine, ultima fază corespunde anului 1786, când biserica este demantelată până la nivelul fundaţiilor şi refăcută „… findu învechită şi pornită spre răsipire” (nota 2).
Începând cu anul 1905 în imobilele ansamblului monastic (exceptând biserica), la care s-au adăugat ulterior şi alte clădiri, funcţionează unul dintre cele mai mari spitale de pneumofiziologie din România.
Diagnosticul arheologic
Diagnosticul arheologic a fost realizat în vederea elaborării unui proiect tehnic de consolidare, restaurare şi reabilitare a Bisericii „Buna Vestire”, monument istoric grav afectat de vicisitudinile timpului (fig. 1).
Sedimentul excavat a fost tamisat integral, complexele arheologice au fost evidenţiate şi ulterior protejate in situ, iar artefactele au fost recoltate exhaustiv. Punctul zero (P. 0) a fost fixat pe pragul de intrare dintre biserica iniţială (alcătuită din altar, naos şi pronaos) şi pridvorul adosat ulterior.
Cele patru sondaje (S. I-IV) au fost realizate în conformitate cu solicitările beneficiarului şi ale proiectantului. Două dintre acestea au fost executate în interiorul lăcaşului de cult (S. II, S. III), fiind amplasate în jumătatea estică a absidei de nord a naosului (S. II), respectiv înspre colţul nord-vestic al pridvorului (S. III), iar celelalte două au fost practicate în exterior, pe locul unor sondaje geotehnice anterioare (S. I, S. IV), în partea de nord a absidei altarului, în dreptul proscomidiei (S. I), respectiv pe latura de vest a pridvorului (S. IV) (fig. 2).
Sondajul I (fig. 3) are forma trapezoidală şi suprafaţa de aproximativ 2,25 m2. În cuprinsul său au fost observate urmele refacerii bisericii din anul 1786, fiind identificat inclusiv un bloc de piatră aşezat la baza zidăriei, în dreptul proscomidiei, şi care mai păstra urme din vechea frescă ce împodobise biserica în interior. Urmele refacerii au fost vizibile şi pe tronsonul de nord al altarului poligonal, elevaţia actuală cunoscând două registre. Cel inferior, decroşat în raport cu fundaţia cu cca. 0,10 m, se păstrează pe o înălţime de cca. 0,25 m, fiind suprimat de un al doilea registru, ce constituie actualul soclu al bisericii şi care se retrage cu cca. 0,08 m faţă de primul. Cu alte cuvinte, aici elevaţia iniţială a bisericii a fost parţial demantelată în momentul refacerii, păstrându-se primele două asize de piatră. În raport cu punctul zero (P. 0) fundaţia se află la - 0,22 / - 0,28 m, în timp ce registrul inferior al elevaţie corespunde cu însăşi cota de referinţă.
Cu această ocazie a fost identificat traseul zidului de incintă ce avea să fie amputat în perioada modernă sau contemporană. De asemenea, a fost identificat racordul bisericii la sistemul de încălzire, ce a presupus străpungerea fundaţiei monumentului.
Sondajul II (fig. 4) are forma poligonală şi suprafaţa de aproximativ 2,95 m2. Acesta a oferit şi cele mai importante rezultate, în cuprinsul său fiind descoperită o fundaţie mai veche, dezafectată parţial de temelia actualei biserici. Această fundaţie, realizată din piatră legată cu mortar, a fost interceptată la - 0,34 m faţă de punctul zero (P. 0), lăţimea fiind de cca. 0,45-0,50 m. Din punct de vedere stratigrafic, vestigiile sunt acoperite de un strat de umplutură aşternut în vederea nivelării zonei, cu precizarea că acesta are în compoziţie numeroase resturi faunistice, inclusiv solzi de peşte, dar şi câteva fragmente ceramice specifice secolului al XVI-lea şi primei jumătăţi a secolului al XVII-lea. Acest nivel este suprapus de un strat de mortar ce marchează turnarea fundaţiilor şi care reprezintă o etapă distinctă, anterioară anului 1786, când s-a reclădit actuala biserică. O altă observaţie are în vedere faptul că fundaţia descoperită taie un pavaj mai vechi, realizat din lespezi de piatră de munte, identificat la - 0,40 / - 0,41 m faţă de punctul zero (P. 0). Sintetizând rezultatele din cele două sondaje, informaţiile converg spre identificarea parţială a fundaţiilor unui lăcaş de cult ce a funcţionat cel puţin în secolul al XVI-lea şi care, în momentul ridicării, a tăiat un pavaj mai vechi ce deservea o construcţie ce nu a fost surprinsă în săpătură. Într-o etapă ulterioară, cel târziu în primele decenii ale secolului al XVII-lea, a fost ridicată o nouă biserică, a cărei planimetrie, foarte probabil, a fost asemănătoare cu cea existentă astăzi şi care datează de la 1786.
Desigur, cercetările arheologice viitoare vor lămuri pe deplin aceste ipoteze.
Sondajului III (fig. 5) are forma dreptunghiulară şi suprafaţa de aproximativ 1,60 m2. În cuprinsul său s-a observat că fundaţia pridvorului prezintă un decroş de cca. 0,25 m faţă de elevaţie, ea aflându-se la - 0,68 m faţă de punctul zero (P. 0). Stratul de umplutură aflat sub pardoseala de piatră (aşezată pe un strat de mortar pe bază de ciment) conţinea un material amestecat, fiind identificate, pe lângă obiecte contemporane, mai multe fragmente de frescă şi cărămizi cu inscripţie. De asemenea, au fost identificate două cripte ce aveau bolţile sparte.
Sondajul IV (fig. 6) are forma dreptunghiulară şi suprafaţa de aproximativ 1,30 m2. În cuprinsul său a fost descoperită doar fundaţia exterioară a pridvorului, aflată la - 0,75 m faţă de punctul zero (P. 0).Raportată la elevaţie, fundaţia este mai lată cu cca. 0,55 m, aceasta fiind realizată prin turnare direct în şanţul de fundaţie
Note:
1.
1. D.C. Giurescu, Bisericanii – ctitorie a epocii lui Ştefan cel Mare, în Studii şi Cercetări de Istoria Artei, VII, 1, 1961, p. 227, 228.
2. Arhimandrit Partenie, Ochire istorică asupra fondării (originii) monastirii Bisericaniĭ, Bucureşti, 1863, p. 24.