Ighiu | Judeţ: Alba | Punct: Castrul roman auxiliar | Anul: 2020
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană târzie;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Castru;
Cod RAN:
| 4936.01 |
Județ:
Alba
Unitate administrativă:
Ighiu
Localitate:
Ighiu
Punct:
Castrul roman auxiliar
Toponim:
Dealul Măgulici
Localizare:
| 4936.01 |
Lista Ilustrațiilor - 5
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Cupcea | George | participant | Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca |
| Gui | Monica | participant | Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca |
| Marcu | Felix | participant | Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca |
| Petiş | Ioniţă | participant | Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca |
| Ciocan | Evelyn | participant | Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
| Tivdar | Marisa | participant | Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
Raport:
1. Scurtă prezentare a sitului
Punctul cercetat se află pe teritoriul comunei Ighiu, jud. Alba. Comuna cuprinde satele Ighiu, Bucerdea Vânoasă, Ighiel, Şard şi Ţelna. Se află la 12 km de Alba Iulia, reşedinţa de judeţ fiind accesibilă prin DJ 107 H şi DN 74.
Situl cercetat e amplasat pe vârful dealul Măgulici, la o altitudine de 492 m. Acesta se află la circa 1,5 km sud-vest de satul Ighiu, pe partea stângă a râului Ampoi şi pe partea dreaptă a râului Ighiu, la circa 1,9 km nord-est de confluenţa Ampoiului cu Ampoiţa. Cercetarea s-a desfăşurat în burgus-ul roman de pe vârful dealului Măgulici, folosit în prezent ca păşune (fig. 1).
Comuna Ighiu e situată în partea centrală a judeţului Alba, la limita sud-estică a Munţilor Apuseni (Munţii Trascăului), în bazinul hidrografic al râului Ampoi. Amplasată într-o zonă depresionară, se întinde pe pantele sud-estice ale Munţilor Trascăului, în luncile Ampoiului şi Ighiului, până în apropierea Mureşului. Zonele depresionare corespund culoarului Şard – Oiejdea, presupus a fi vechiul curs al Mureşului sau al Ampoiului (fig. 2).
Condiţiile geografice oferite de depresiunea Oiejdea – Ighiu – Şard şi de lunca Ampoiului au favorizat apariţia şi dezvoltarea aşezărilor umane încă din preistorie. Astfel, în zonă, Repertoriul Arheologic Naţional consemnează următoarele situri:
1. Aşezarea Wietenberg de la Bucerdea Vânoasă - Curături;
2. Aşezarea din epoca bronzului de la Ighiel - Piatra Poienii;
3. Necropola romană de la Şard - Dealul Lazuri;
4. Aşezarea neolitică de la Şard - Grădini;
5. Aşezarea Coţofeni de la Ţelna - Piatra Tăiată;
6. Aşezarea de epoca bronzului de la Ţelna - Rupturi;
7. Aşezarea Coţofeni de la Ţelna - Vârful Măgurii;
8. Aşezarea Coţofeni de la Ţelna - Piatra Tăiată - Gugu;
9. Situl arheologic de la Ţelna - Părăuţe.
Merită menţionată mai detaliat situaţia vestigiilor de epocă romană, semnalate cu precădere în zona satelor Ighiu şi Şard.
În privinţa satului Ighiu, două inscripţii funerare romane, acum dispărute, au fost înregistrate de M. Opitz în biserica de aici în prima jumătate a sec. XVII, una dintre acestea fiind ulterior datată pe baza formularului în sec. II p.Chr.-nota 1 Descoperiri de epocă romană au fost consemnate telegrafic în zonă (Magyar-Igen) şi de către C. Gooss şi J. Hampel spre finalul sec. XIX.-nota 2 În perioada celui de-al doilea război mondial, C. Daicoviciu, I. Berciu şi I. I. Russu au efectuat o serie de cercetări şi evaluări de teren în împrejurimile oraşului Alba Iulia, reluate apoi de M. Macrea şi D. Protase în 1956. Rezultatele acestor cercetări constau în identificare unei serii de puncte cu descoperiri romane în zonă. Astfel, se consemnează o carieră de exploatare a calcarului pentru oraşul Apulum pe versantul estic al dealului „Baie”. În apropierea carierei, pe panta nord-estică a dealului, e menţioneată o aşezare romană, determinată pe baza materialului arhologic, inclusiv substrucţiile unei villa rustica. Acestei aşezări i-au fost atribuite inscripţiile pierdute amintite mai sus. Autorii citaţi au consemnat în apropierea carierei şi aşezării romane şi o necropolă tumulară, aceasta din urmă fiind apoi cercetată arheologic. Datată în sec. II p.Chr. pe baza descoperirilor monetare, necropola cuprindea peste 20 de tumuli. Datorită inventarului şi a ritului funerar, a fost asemănată cu necropolele tumulare de la Caşolţ şi Calbor.-nota 3
În vara – toamna anului 1956, M. Macrea şi D. Protase au reluat cercetările în împrejurimile oraşului Alba Iulia. Astfel, ei au identificând fortificaţia romană de pământ de pe dealul „Măgulici” (cota 492), necunoscută în literatura de până atunci, situată la aproximativ 1 km spre S de necropolă, carieră şi aşezare, şi la circa 2,2 km sud-vest de localitatea Ighiu,-nota 4 semnalând şi urmele unui posibil drum roman spre Brucla-nota 5 .
De asemenea, pe teritoriul satului Şard e cunoscută o aşezare romană, semnalată de substrucţii de ziduri, elemente arhitectonice, monede de sec. I-III p.Chr., diferite obiecte (styli, ace, fibule etc.) şi numeroase inscripţii-nota 6 (nu e exclusă posibilitatea ca o parte din acestea să fi fost aduse de la Apulum), dar şi cărămizi cu ştampila legiunii a XIII-a Gemina.-nota 7 În 1956, M. Macrea şi D. Protase au identificat în apropiere o necropolă romană de inhumaţie la 3 km nord-est de sat, la capătul estic al dealului „Lazuri”.-nota 8
Anterior cercetării prezente, a avut loc o singură campanie de săpături arheologice la fortificaţia romană de pământ de la Ighiu – Dealul Măgulici, desfăşurată de M. Macrea şi D. Protase în anul 1956. Aceştia au au deschis trei secţiuni, pe latura de N, pe cea de V, respectiv peste valul de pământ din faţa laturii V a burgus-ului.
Fortificaţia are formă patrulateră (50 x 42 m) cu colţuri rotunjite, cu laturile lungi orientate pe direcţia E-V şi o singură poartă, pe latura de V. Valul de pământ e relativ bine păstrat, vizibil în teren. Conform literaturii, poarta ar fi avut în faţă un titulus, care nu a fost însă observat. În faţa laturilor de N şi V exista un şant. La circa 64 m spre V de fortificaţie se observă un al doilea val de pământ orientat N-S. În campania prezentă au fost deschise trei secţiuni în interiorul fortificaţiei, totalizând o suprafaţă de 78 m2. În aceste secţiuni au fost surprinse o serie de complexe constând în gropi (eventual gropi de pari), posibil o alee pietruită, niveluri cu materiale arheologice datate în epoca romană, printre care şi o monedă de bronz. Printre materiale mai pot fi amintite ţinte de fier de la încălţăminte, un stylus, o cheie şi un fragment de foarfecă tot din fier, resturi ceramice şi osteologice, fragmente de sticlă şi o ţiglă ceramică. Rezultatele acestei campanii ar sugera prezenţa unor structuri interioare cu caracter mai permanent, fără a se contura concret deocamdată.
2. Obiectivele cercetării
Materiale recuperate în cercetările anterioare nu au putut fi datate mai precis. Prin urmare, au rămas întrebări privind cronologia şi rolul burgus-ului în cadrul provinciei Dacia. Ipoteza conform căreia acesta se datează în timpul războaielor de cucerire nu a fost argumentată pe baza dovezilor arheologice.
Prin deschiderea unor secţiuni în interiorul castrului (fig. 3), cercetarea prezentă a urmărit identificarea unor posibile structuri care să ofere informaţii referitoare la organizarea interioară a fortificaţiei, precum şi recuperarea unor materiale care ar permite o datare mai exactă a perioadei în care a funcţionat. Astfel am obţine o imagine mai bună a rolului său. Nu în ultimul rând, cercetarea oferă posibilitatea de a evalua starea de conservare a fortificaţiei şi de a documenta şi înregistra toate datele despre aceasta cu mijloace tehnice moderne.
3. Metodologia de cercetare
Pentru început s-a efectuat marcarea şi delimitarea topografică a unităţilor de săpătură, amplasamentul acestora fiind ales pentru a îndeplini obiectivele cercetării. Săpătura s-a realizat manual, prin adânciri planimetrice succesive, pentru a evita distrugerea posibilelor complexe arheologice. După fiecare adâncire, suprafaţa a fost răzuită pentru conturarea mai clară a complexelor, identificate pe baza anomaliilor cromatice şi micro-morfologice, în vederea înregistrării şi cercetării lor.
Metoda de săpătură folosită a fost aşa-numita „single context excavation”, unde fiecare context arheologic a fost excavat integral, separat de alte contexte, iar materialul arheologic a fost înregistrat pe contexte. Pe cât posibil, acolo unde a fost cazul, complexele au fost cercetate prin metoda „cross-section”, însemnând secţionarea, înregistrarea şi documentarea profilului stratigrafic al umpluturii, urmate de golirea pe negativ pentru a surprinde forma cât mai exactă a complexului. Metoda de înregistrare utilizată a fost „single context recording”, unde fiecărui context arheologic i-a fost întocmită o fişă de context cu înregistrarea descriptivă. Contextele au fost pus pe plan prin înregistrarea în coordonate S70 a conturului şi prin luarea de cote MN 1975 pe partea superioară, beneficiind de asemenea de înregistrare fotografică.
Din punct de vedere metric, succesiunea pe verticală a descoperirilor arheologice şi plasarea lor în spaţiu s-a realizat folosind echipamente topografice de înaltă precizie: o unitate GPS conectată la ROMPOS, cu sistemul de transformare oficial al OCPI TransDatRo, integrat şi staţie totală Leica.
Au fost cercetate integral toate elementele de interes arheologic identificate. Înregistrarea datelor s-a realizat pe suport analogic (desen – planuri şi profile la scara 1:20) şi digital (fotografii de ansamblu ale perimetrelor cercetate, ale stratigrafiei şi complexelor, fotografii ale materialelor, digitizarea profilelor şi planurilor).
A fost realizat cu o dronă Matrice 600 Pro un DEM de 1,57 cm/pix, pe toată suprafaţa incintelor de la Ighiu.
Au fost măsurate magnetometric şi câteva suprafeţe, atât cât a fost posibil, fără rezultate spectaculoase. Toată suprafaţa va fi, însă, măsurată în 2021, terenul fiind curăţat de vegetaţie abia la sfârşitul campaniei.
Fotogrametria a fost utilizată în toate secţiunile, imaginile fiind prelucrate în Agisoft, regăsite, pe alocuri, în planşele anexate.
4. Rezultatele cercetării
În timpul campaniei de săpături arheologice s-au deschis trei secţiuni arheologice în interiorul fortificaţiei, suprafaţa excavată totalizând 75 m2 (fig. 4). De asemenea, s-a refăcut profilul secţiunii SII realizate în 1956 peste latura vestică a fortificaţiei, care nu a fost publicat, însă doar până la o adâncime la care pare că s-au oprit şi în anii 1950.
Au fost identificate mai multe contexte arheologice, destul de irelevante, deocamdată. În zona centrală a fortificaţiei (S1), în punctul cel mai înalt, stânca nativă apare imediat după îndepărtarea gliei. Totuşi, înspre incinta de sud apar câteva structuri săpate direct în stâncă (gropi de diferite dimensiuni, unele de par), fără să se poată preciza o planimetrie clară.
În celelalte secţiuni constatăm aceeaşi incosistenţă a structurilor, doar în S2 fiind identificată o stradelă, dar, având în vedere poziţia şi orientarea, e probabil să fie modernă, poate din timpul războaielor mondiale.
Materialul arheologic recuperat aparţine aproape în exclusivitate epocii romane, cu excepţia unui toporaş litic preistoric, apărut în momentul refacerii profilului secţiunii S II/1956 (fig. 5). Se remarcă numeroasele ţinte de fier provenite de la încălţăminte, recuperate din toate secţiunile. Nu lipsesc nici fragmentele ceramice sau de sticlă, care nu au fost însă găsite în cantităţi foarte mari. În S3 a fost descoperit şi un fragment de ţiglă romană. Mai trebuie menţionate un stylus şi o cheie de fier, dar şi un fragment dintr-o aplică ajurată de bronz, toate descoperite în S1/2020. De asemenea, în S3/2020 a fost găsită o jumătate dintr-o foarfecă de fier. Cea mai importantă descoperire este o monedă de bronz apărută în S1/2020 (Cx 8), a cărei datare va oferi unele repere cronologice mai precise.
Concluziile cercetărilor din anii 1950 se confirmă parţial. Dimensiunile fortificaţiei sunt corect măsurate (c. 41 x 50 m), cu mici variaţii, latura de sud-est nefiind foarte clar vizibilă. Însă măsurătorile sunt făcute de pe punctul cel mai înalt păstrat al valului de pământ. Până în capătul şanţurilor se mai adaugă câte c. 8 m, cel puţin pe latura de vest unde sunt clar vizibile. Întreruperea de la mijlocul incintei vestice se întrerupe nu pentru că acolo e o intrare în formă de titulus, ci pentru că este traversată de drumul de pământ, posibil cu substrucţie de piatră, amenajat într-o epocă modernă. Dublarea incintei de vest este, într-adevăr foarte ciudată, nefiindu-ne cunoscută vreo analogie. Se află la c. 50 m de latura de vest, nu la 64, nefiind paralelă, ci în unghi ascuţit. Acest val, atât cât este vizibil are c. 100 m lungime, fără să se unească cu colţurile micii fortificaţii. În profilul recurăţat al secţiunii de pe latura de vest sunt foarte clar vizibile mai multe urme de stâlpi de lemn, dar precizări se or putea aduce după continuarea cercetărilor.
Nu este exclus ca valul din exteriorul castrului să fi aparţinut vreunei fortificaţii preistorice, având în vedere descoperirea din acest an a unui topor de piatră, fără însă să putem preciza mai multe detalii. Oricum, este clar că accesul în fortificaţia romană se făcea doar din această direcţie, dincolo de celelalte laturi panta fiind foarte abruptă (30-500).
Singurul element de datare e moneda pomenită mai sus, datată la mijlocul sec. al II-lea. Presupunerea că acest castru a funcţionat în preajma războaielor se baza, probabil, doar pe existenţa unui titulus, nedovedit arheologic, invizibil în măsurătorile geofizice se dovedeşte a fi greşită. Având în vedere poziţia dominantă, neobişnuită pentru un burgus din perioada clasică, poate indica o perioadă timpurie, care să nu aibă legătură, desigur, cu cetatea dacică de la Piata Craivii, ci cu căile de acces din zonă. Înspre sud avea vizibilitate perfectă înspre Râul Ampoiului şi Ampoiţei, de-a lungul primului fiind drumul care duce înspre Zlatna, la c. 20 km în linie aeriană şi la 35 km sud-est de Roşia Montană, accesul înspre acest punct fiind însă mai dificil.
În final, trebuie consemnate unele intervenţii umane ulterioare funcţionării burgus-ului şi aparent nedocumentate. Este vorba de o groapă circulară de mari dimensiuni, dar şi de o „secţiune” executată longitudinal în valul de pământ aproape de colţul de sud, cu dimensini de 11 x 1,50 m. Se mai pot observa tranşee la 16 m de colţul de nord al incintei (11 x c. 1 m), dar şi alte, posibil "cuiburi de mitralieră", la c. 14 m nord-est de nolţul estic. 5. Propuneri de continuare a cercetărilor
Deocamdată nu există structuri care se pretează conservării şi valorificării, prin urmare secţiunile vor fi astupate. Cercetarea trebuie, însă, continuată, fiind evident caracterul neobişnuit al sitului. Cu atât mai necesară este clarificarea organizării interioare.
La prima vedere, valorificările din viitor vor pune accent pe interdisciplinaritate, profitând şi de peisajul excepţional al zonei, cu cât mai multe reconstituiri virtuale, atunci când vom avea mai multe informaţii privind acest sit.
Rezumat:
Campania 2020 a avut ca obiectiv identificarea unor elemente de organizare interioară a fortificaţiei romane de la Ighiu. Au fost trasate trei secţiuni, fără să fie surprinse urme clare ale unor structuri, cu excepţia unor urme de pari şi a unor gropi sau stradele, dar cu un material arheologic datat în epocă romană. Singura excepţie e un topor şlefuit de piatră, probabil preistoric.
Note:
1.
1.CIL III, 1235 = IDR III/5-2, 492; CIL III, 1242 = IDR III/5-2, 566.
2.Gooss 1876, 89; Hampel 1885, 437.
3.Daicoviciu 1943, 101; Berciu 1944, 135-136; Berciu, Berciu 1945, 37; Macrea, Protase 1959, 442-446.
4.Macrea, Protase 1959, 448-449.
5.Macrea, Protase 1959, 446.
6.CIL III, 1629.1; 1629. 20 = 8065.25; 1629.24 b = 8065.34 c; 8065.20.d
7.Gooss 1876, 106; Macrea, Protase 1959, 449; RepAlba 179-180.
8.Macrea, Protase 1959, 449.
Bibliografie: