Mintia | Comuna: Veţel | Judeţ: Hunedoara | Punct: Micia | Anul: 2020
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană târzie;
Categorie:
Domestic; Apărare (construcţii defensive); Religios, ritual şi funerar; Civil;
Tipuri de sit:
Locuire civilă; Locuire militară; Castru; Necropolă; Amenajare/construcţie;
Cod RAN:
| 91991.01 |
Județ:
Hunedoara
Unitate administrativă:
Veţel
Localitate:
Mintia
Punct:
Micia
Localizare:
| 91991.01 |
Lista Ilustrațiilor - 10
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Bărbat | Ioan Alexandru | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Barbu | Ioana Lucia | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Barbu | Mihaela Maria | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Tutilă | Oana | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Ţuţuianu | Costin Daniel | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Barbu | Marius | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Bocan | Ionuţ | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Neagu | Cătălina Mihaela | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Simion | Mihaela | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Vleja | Decebal | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Raport:
Premise (nota 1)
Aşezarea romană de la Micia este situată pe malul de sud al Mureşului, la circa 3 km faţă de defileul Brănişca, cel mai îngust loc al văii râului. Ea este alcătuită din castrul auxiliar cu o suprafaţă de aproximativ 7,2 ha şi din aşezarea civilă adiacentă (inclusiv necropolele de est şi de vest). Ansamblul arheologic de la Micia este extins pe o suprafaţă de peste150 ha. Acesta a suferit în epoca modernă şi contemporană o serie de distrugeri. Astfel, o mare parte din cuprinsul său a fost afectată de construirea complexului energetic de la Mintia, cu lucrări ce au presupus inclusiv relocarea albiei Mureşului şi au determinat schimbări radicale în peisajul arheologic specific, iar centrul său este intersectat de calea ferată dublă Arad - Deva şi de şoseaua naţională dintre aceleaşi localităţi. Cu toate acestea, părţile rămase, zona de nord şi o parte din jumătatea de sud, permit încă o cercetare de mare amploare a acestui obiectiv arheologic. Cercetările arheologice asupra diverselor componente ale ansamblului au început la sfârşitul secolului al XIX – lea, bazate pe bogatul şi spectaculosul material arheologic dizlocat de lucrările de construcţie ale căii ferate Szolnok-Arad-Sibiu care avea să fie prima reţea feroviara de acces către Transilvania (nota 2) . Lucrările căii ferate au traversat practic situl de la Micia, pe direcţia est–vest, împărţind în două întregul ansamblu. În aceste condiţii o mare parte din patrimoniul Miciei, scos la iveală cu acestă ocazie, s-a răspăndit prin colecţii private si publice, marea parte a atefactelor luând drumul Clujului, al Budapestei şi al Vienei. Şi astazi, colecţiile Maghiar Nemzety Muzeum păstrează în depozite un număr însemnat de piese provenind din situl Micia.
În secolul XX cercetările arheologice au continuat, cunoştinţele referitoare la planimetria şi organizarea Miciei fiind imbogăţite mai ales de dezvelirea amfiteatrului roman, a clădirilor cu funcţionalitate de therme dar şi a altor structuri, mai ales în contextul cercetărilor arheologice preventive prilejuite de construirea actualului traseu al DN 7 şi al amenajării complexului energetic de la Mintia (nota 3) .
Începând din anul 2013 a fost deschis un nou sector de cercetare, denumit convenţional N-E Amfiteatru A, a cărui cercetare aduce importante clarificări cu privire la evoluţia aşezării romane dar şi asupra situaţiei ocupării spaţiului investigat în epocile anterioare şi ulterioare perioadei romane. Pe baza investigaţiilor non-invazive, realizate în perioada 2014 – 2018, în anul 2019, acest sector de cercetare a fost extins către vest cu un nou punct de cercetare, denumit conventional sector Nord-Vest Amfiteatru B (nota 4) .
Cercetarea din Campania 2021
În campania din anul 2020 cercetările arheologice sistematice s-au desfăşurat conform proiectului de cercetare aprobat, în două sectoare distincte. Cercetările s-au desfăşurat pe parcursul lunilor septembrie şi octombrie a anului 2020. Astfel, au continuat cercetările în cadrul sectorului N-E Amfiteatru B şi a fost deschis un nou sector de cercetare, Sector “Castrul Roman”, aplasat, cum lesne se deduce din titulatură, în interiorul castrului auxiliar, într-o poziţie centrală din vecinătatea zidului de Est al fortificaţiei (Pl. 1.),
A. Sector N-E Amfiteatru B
În acest sector a continuat dezvelirea clădirii denumite conventional E1. Au fost deschise 14 noi unităţi de cercetare (denumite conventional C6 – C 19) cu dimensiuni similare celor din campania anterioară (4 x 4 m) şi martori de 1 m între ele, pentru asigurarea evacuării pământului dar şi pentru cotrol stratigrafic. Au fost identificate un număr de 85 complexe arheologice ce au fost cercetate parţial şi înregistrate în totalitate. Astfel, Clădirea E 1 a fost dezvelită în proporţie de 90 %, fiind clar evidenţiate laturile de nord, sud şi vest. În stadiul actual al cercetării este vorba despre un edificiu de formă rectangulară, cu laturile lungi orientate pe axa NV – SE. (Pl. 2, Pl. 3)
Dimensiunile clădirii, până la dezvelirea integrală a zonei de nord şi de vest şi până la clarificarea structurilor constructive poziţionate aici şi a relaţiei acestora cu E1, sunt de 21 x 14,50 m. Zidurile perimetrale (Z1 – latura de S, Z3 – latura de V, Z 4 – latura de N şi Z5 – latura de E), au fost surprinse la nivel de fundaţie, cu păstrarea, pe alocuri a câtorva asize de elevaţie, între două şi patru, separate de zona de fundaţie printr-o plintă foarte îngustă. În interior se constată o compartimentare conturată de un zid cu fundaţie de piatră, în partea de sud a clădirii (Z 2) şi a unor fundaţii cu şanţuri adânci umplute cu piatră nefasonată la bază şi cu pietris şi nisip tasate, peste care au fost aşezate lespezi fasonate (Za – Zd, Zf, Zj, Zk). O parte din aceste fundaţii par să aparţină unei clădiri mai vechi, dezafectate, fiind reutilizate parţial pentru susţinerea unor pereţi de compartimentare interioară a E1. Zidurile de piatră se evidenţiază la cote variabile, cuprinse între 0,25 – 0,40 m, în timp ce traseele descrise de şanţurile umplute cu pietriş, la cca. 0,30 – 0,40 m, faţă de actualul nivel de călcare. Ele coboară până la cota de -1.00 – 1.50 m. Pl. 2, Pl. 3, Pl. 5.2
De asemenea, pe întreaga suprafaţă a E 1 se constată o serie de intervenţii ulterioare (gropi, alte amenajări), ce indică o reutilizare a monumentului într-o perioadă ulterioară funcţionalităţii sale iniţiale. Materialul arheologic în conexiune cu aceste intervenţii este datat tot în perioadă romană, datele colectate până acum indicând o perioadă plasata cronologic la mijlocul secolului al III-lea.( Pl. 3)
Pe latura de nord, în zona centrală, (C12) a fost identificată o încăpere (Cx 68), alipită de zidul perimetral Z 4 cu podea din tencuială (opus signinum) a cărei refacere este ulterioară amenajării Z 4 (urmele de tecuială sunt lipite de paramentul exterior al zidului). (Pl. 4.1 ). În stadiul actual al cercetării nu putem face consideraţii cu privire la dimensiunile sale sau la caracteristicile sale constructive, pentru lămurirea contextului fiind necesară deschiderea de noi suprafeţe.
Din punct de vedere stratigrafic, nivelul de amenajare a zidurilor de piatră afectează un nivel arheologic anterior, din care au fost identificate resturi de structuri constructive, concretizate în perimetre cu resturi de podea din opus signinum dezafectată (C1/Cx 3, C6/Cx 60), din urme de pereţi de lut prăbuşiţi, uneori tencuiţi şi de cele mai multe ori incendiaţi (C6/Cx 58, Cx 59), din locuinţe cu şanţuri de fundaţie pentru pereţi din lemn şi lut şi gropi de par pe colţuri, suprapuse sau secţionate de amenajarea E 1 (C14/ Cx 66) (Pl. 4.2). În ceea ce priveşte modalitatea de realizare a elevaţiei E 1, datele şi materialele colectate pănă acum indică o concentrare a cărămizilor numai în zona de sud, în timp ce tegulele de acoperiş şi olanele sunt răspândite pe întreaga suprafaţă delimitată de zidurile perimetrale.
În acest sens, una dintre situaţiile care au permis un rafinament cronologic relativ la perioada de amenajare, funcţionare şi de abandon a utilizării iniţiale a E 1, se constată în unitatea de săpătură denumită conventional C7. În cuprinsul său se observă următoarea situaţiei stratigrafică:
- Zona descrisă de colţul de sud-est a E 1 (Z1 şi Z5) a fost consolidată în vederea realizării stabilităţii terenului, cu o depunere masivă de rocă mărunţită şi tasată, nivelată la partea superioară astfel încât, funcţionează ca o substrucţie de pavaj interior şi exterior. În interiorul E 1, în această zonă a colţului de sud-est, au şi fost surprinse, in situ, lespezile fasonate ce constituiau pavajul interior (Cx 48 a). Această manieră de asigurare a stabilităţii terenului şi implicit a E 1, a fost constatată, până în acest moment, doar în acestă zonă. Pavajul interior a fost peforat de două gropi (Cx 39, Cx 40) cu dimensiunile de 1 x 0,40 şi 0,58 x 0,45 m, iar în exterior, corespunzător momentului amenajării lor se constată o nivelare (Cx 57) ce suprapune pavajul exterior (Cx 48) peste care, la cca 2 m spre vest este amenajat un cuptor circular de cărămidă (Cx 31) cu groapa de deservire (Cx 31 a) practicată în nivelare şi în stratul de rocă tasată. Cuptorul are un diametru de 1,15 m, are gura de alimentare spre sud, pereţii păstraţi pe o înălţime de cca. 0,30 m şi placa de ardere la -0,48 m faţă de actualul nivel de călcare. Din punctual de vedere al încadrării cronologice au fost deosebit de relevante materialele colectate din cuprinsul acestui complex, atât de pe sola prăbuşită pe placa de ardere cât şi din interior - trei opaiţe întregi aşezate lângă perete, direct pe placa de ardere. Întreg materialul arheologic colectat din acest complex se încadrează exclusiv în parametrii secolului al III-lea, ceea ce permite o serie de consideraţii cu privire la cronologia perimetrului investigat. (Pl. 5.1, Pl. 7)
Tot în acestă campanie a fost identificat un zid (Z 6) ce aparţine probabil unui un nou edificiu, E 2, la sud de E.1 precum şi un zid (Z 7) de la o clădire dintr-o fază anterioară funcţionării E1, localizată în partea de est a E1. (Pl. 3)
În stadiul actual al cercetării, dat fiind timpul scurt de la încheierea campaniei de cercetări arheologice şi data redactării prezentului raport preliminar al cercetărilor din Campania 2020, ce nu a permis prelucrarea în totalitate a tuturor datelor colectate şi a materialului arheologic recoltat, putem face însă o serie de consideraţii primare.
Zona în care se desfăşoară cercetarea noastră are un caracter particular în planimetria urbană a aşezării de la Micia. Ea se află în imediata vecinătate a două construcţii emblematice pentru orice comună urbană romană, respectiv termele şi amfiteatrul. Dimensiunile clădirii E 1, poziţionarea sa pe o poziţie dominant, vizibilă din orice punct al ansamblului de la Micia şi maniera “îngrijită” de realizare precum şi soluţiile tehnologice de amenajare a terenului de amplasament conduc către atribuirea unei funcţionalităţi oficiale, comunitare a E1 (sacru sau profan). Edificiul are cel puţin două faze de funcţionare (o primă fază descrisă de Z2, Z3, Z 4 şi Z 5 şi ulterior prelungirea sa către sud prin construirea Z 1, aspecte ce vor fi clarificate în campaniile viitoare, după demontarea martorului dintre C 7 şi C 10). Amenajarea sa suprapune cel puţin un nivel anterior de funcţionare al aşezării de la Micia, datat în a doua jumătate a secolului al- II –lea p. Chr, nivel cu un sfârşit legat de evenimente violente, probabil în conexiune cu atacurile asupra garnizoanei de la Micia în contextul războielor marcomanice. La mijlocul secolului al III-lea p. Chr, probabil în contextul economic şi social generat de ultimii ani ai stăpânirii romane în Provincia Dacia, zona îşi redefineşte funcţionalitatea, exteriorul E 1, pentru zona de sud fiind nivelat şi utilizat în scop domestic sau economic iar interiorul, de asemenea, capătând o altă funcţionalitate. Spre deosebire de situaţia constatată în imediata vecinătate, în cadrul sectorului de cercetare N-E Amfiteatru A, nu se constată nicio urmă de locuire pentru perioada sec. IV – VII p. Chr., ceea ce ridică o serie de semne de întrebare cu privire la statutul perimetrului şi generează o direcţie de cercetare aplicată.
Note:
1.
1.Textul raportului a fost redactat de Mihaela Simion, Marius Barbu (Sector “Castrul Roman”) şi Ionuţ Bocan (consideraţiile asupra materialului arheologic).
2.În 1864 era aprobata construcţia liniei Arad – Vinţu de Jos – Sibiu, lucrările fiind executate de firma englezească „Edward Pickering”. Lucrările ce acopereau tronsonul Arad – Simeria – Alba Iulia aveau să fie demarate în luna august a anului 1866, responsabilitatea execuţiei revenind firmei fraţilor Klein, condusă de directorul Seppel.
3.Un cuprinzător istoric al cercetării, începînd cu primele investigaţii asupra Miciei, până la nivelul anilor 2002 este disponibil la I. Andriţoiu, Istoricul cercetărilor privitoare la aşezarea şi fortificaţia romană de la Micia, în Sargeţia XXXI, 2003, p. 181 – 202.
4.Pentru campaniile 2013-2019 precum şi pentru un succint istoric al cercetării zonei vezi Simion et alii în CCA 2017 (2018), nr. 43, p. 92-94; CCA 2018 (2019), nr. 47, p. 131 – 133; CCA 2019 (2020), nr. 49, p. 249 – 253.
5.Al. Popa, Raport privind evaluarea arheometrică non-invazivă a terenului, prelucrarea informatizată a datelor achiziţionate şi interpretarea acestora din punct de vedere arheometric şi arheologic, în zona sitului arheologic Micia, com. Veţel, jud. Hunedoara, 2020.
6.Investigaţii realizate de Călin Şuteu, GIGAPIXEL ART, Alba-Iulia.