Mintia | Comuna: Veţel | Judeţ: Hunedoara | Punct: Micia | Anul: 2020
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
Perioade:
Antichitate;
Epoci:
Epoca romană târzie;
Categorie:
Domestic; Apărare (construcţii defensive);
Tipuri de sit:
Locuire civilă; Locuire militară;
Cod RAN:
| 91991.08 |
Județ:
Hunedoara
Unitate administrativă:
Veţel
Localitate:
Mintia
Punct:
Micia
Localizare:
| 91991.08 |
Lista Ilustrațiilor - 2
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Bărbat | Ioan Alexandru | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Barbu | Ioana Lucia | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Tutilă | Oana | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Ţuţuianu | Costin Daniel | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Barbu | Marius | participant | Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Bocan | Ionuţ | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Neagu | Cătălina Mihaela | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Simion | Mihaela | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Vleja | Decebal | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
Raport:
B. Sector “Castrul Roman”
În urma investigaţiilor non-invazive realizate pe parcursul campaniilor anterioare, s-a hotărât demararea cercetării aheologice invazive, în interiorul incintei castrului Micia, cu scopul principal de a surprinde elementele de habitare umană în structurile de locuire, identificate prin metode noninvazive în jumătatea nordică a castrului.
Zona supusă investigaţiei este amplasată la nord de calea ferată Deva-Arad, pe un teren administrat de către MCDR Deva. Astfel, a fost trasată secţiunea S 1, orientată pe direcţia NV-SE, în concordanţă cu orientarea fortificaţiei romane. Pentru a simplifica descrierile următoare, vom considera orientarea laturilor lungi ale castrului pe direcţia N-S, iar a celor scurte pe direcţia E-V, în conformitate cu majoritatea studiilor dedicate acestei fortificaţii. Unitatea de cercetare, cu dimensiunile de 15 × 3 m, dispusă relativ paralel cu latura lungă a castrului, se află situată la aproximativ 20 m vest faţă de zidul de incintă de est şi la aproximativ 30 m nord faţă de calea ferată Deva-Arad, acolo unde studiile magnetometrice şi de fotografie aeriană indicau prezenţa unor drumuri paralele, orientate pe lăţimea castrului (E-V). Secţiunea S 1 a fost trasată astfel încât să surprindă situaţia arheologică dintre două astfel de căi de comunicaţie. Divizarea unităţii de cercetare s-a făcut prin delimitarea unor carouri de 1 × 1 m numerotate de la 1 la 15 pe direcţia S-N N-S şi alfabetic de la A la C pe direcţia E-V. Pl. 1, Pl. 6
La începutul săpăturii s-a putut constata că primii 20-25 cm conţineau materiale amestecate, de factură romană şi postromană, acest nivel fiind amplu afectat de lucrările agricole, efectuate timp de decenii în această zonă. În partea sudică a secţiunii, a putut fi identificat un complex arheologic (Cx 1), constând într-o vatră de foc, distrusă în mare parte de către intervenţiile moderne. Instalaţia de ardere păstra crusta din lut puternic ars doar pe o suprafaţă de 20 × 25 cm, însă baza ei, formată din pietre şi cărămizi bine aranjate, arată că dimesiunile reale au fost de aproximativ 80 × 70 cm. Materialele descoperite în jurul ei constau din fragmente ceramice lucrate cu mâna, specifice secolelor VI-VII d. Chr.
Între 0,25-0,30 m adâncime, faţă de actualul nivel de călcare, a fost identificat un strat de cultură, care în partea central-vestică a secţiunii, consta într-o aglomerare/ dărâmătură de chirpici, căzută dintr-o construcţie, care pare să se întindă la vest de unitatea noastră de cercetare. În cadrul acestui context arheologic, denumit C 1, au fost identificate numeroase fragmente ceramice lucrate cu mâna, dar şi la roata olarului (vase de provizii decorate cu val incizat, ceramică fină, bine lustruită, de culoare gri şi vase lucrate cu mâna, dintr-o pastă zgrunţuroasă), precum şi un vârf de suliţă, cu tija prelungă şi profil romboidal. Toate aceste materiale par a sugera că avem de-a face cu un nivel post-roman, caracteristic secolului al IV- lea d. Chr.
În treimea sudică a secţiunii S 1, în carourile 1-6/A-C, la 0,35 m adâncime faţă de nivelul actual de călcare, a fost identificată partea superioară a unui pavaj masiv, construit din fragmente de ţigle, cărămizi şi pietre. Acest context, denumit C 2, intră în profilele de sud, est şi vest, fiind delimitat doar în partea nordică, printr-o groapă de par, de mari dimensiuni (Cx 6). Alte două gropi de par de mari dimensiuni (Cx 2, Cx 3) străbat acest pavaj în colţurile de N-E şi N-V ale secţiunii, acest lucru indicând realizarea, la un moment dat, a unui acoperiş al întregii structuri. Acest pavaj a avut şi o a doua fază de utilizare, toate cele trei gropi de par fiind dezafectate, parii fiind scoşi, iar gropile umplute cu cenuşă şi chirpici. Faptul că în umplutura acestor gropi au fost descoperite şi câteva fragmente ceramice, asemănătoare cu cele descoperite în jurul vetrei de foc Cx 1, ne determină să credem că această reutilizare a avut loc în legătură directă cu funcţionarea vetrei mai sus amintite. La demontarea acestui pavaj, gros de aproximativ 25 cm, au fost identificate mai multe bucăţi de zgură de fier, numeroase piese din fier, dispuse grupat, precum şi o grămăjoară de fragmente de tablă din bronz şi un ac de păr din argint aurit, arse secundar şi parţial topite. Aceste elemente par a indica o puternică activitate de reciclare a metalelor în această zonă, însă s-a putut constata că întregul material arheologic, descoperit aici, este de factură romană, fapt care certifică prezenţa unei populaţii romanice în momentul desfăşurării acestor acţiuni.
În partea nordică a secţiunii, la acelaşi nivel, a fost identificat un strat de pietriş (context C 3), care străbătea unitatea de cercetare de la est la vest. Acesta s-a dovedit a fi un nivel de refacere a unui drum, orientat pe direcţia E-V, structură vizibilă şi pe investigaţiile noninvazive. Drumul (D 1), al cărui nivel iniţial a fost identificat la o adâncime de 0,55 m faţă de actualul nivel de călcare, este format dintr-un strat compact de pietriş gălbui, puternic tasat, limita s-a sudică constând într-o rigolă din pietre (R 1), în timp ce limita nordică nu a putut fi identificată, structura lăţindu-se mai mult de 4 m şi intrând sub profilul nordic al S 1.
În extremitatea nord-vestică a secţiunii, drumul D 1 a fost spart de o structură adâncită (Cx 7), cu dimensiunile identificate de 2,20 X 2,20 m (ea extinzându-se spre nord şi vest, dincolo de limitele unităţii de cercetare). Cx 7 s-a dovedit a fi o structură de locuit cu două faze de utilizare. Într-o primă fază, complexul a fost săpat în drumul D 1, structura semi-adâncită coborând 0,30 m adâncime sub nivelul de călcare de pe drum. Perimetral, au fost identificate amprentele a două bârne de lemn, orientate pe direcţia est-vest, elemente care probabil susţineau podeaua. În marginea estică a locuinţei a funcţionat un cuptor (Cx 8), cu diametrul de 0,75 m, cu pereţii construiţi din pietre şi fragmente tegulare, legate cu chirpici. În cea de a doua fază de utilizare, nivelul de călcare din locuinţă a fost ridicat, prin umplerea cu pământ, până la nivelul de călcare de pe drumul D 1, cu această ocazie fiind dezafectat şi cuptorul Cx 8. În vecinătatea sudică a locuinţei, au fost identificate patru gropi de par (Cx 10, 11, 12, 13), dispuse în două perechi. Două dintre acestea (câte una din fiecare pereche) au fost dezafectate, purtând urme specifice scoaterii parilor (formă de trunchi de con, umplutură afânată, conţinut bogat în materiale arheologice), fapt ce indică utilizarea lor în prima fază de funcţionare a construcţiei. Celelalte două gropi de par aveau formă cilindrică, erau întărite perimetral cu pietre, iar conţinutul dens şi fără materiale arheologice dovedeşte că parii din lemn au rămas acolo, putrezind de-a lungul timpului, fapt ce ne face să le atribuim celei de a doua faze de utilizare a locuinţei. La o primă analiză a materialelor arheologice descoperite aici, s-a putut constata că acestea sunt în întregime de factură romană. Totuşi, suntem de părere că o astfel de structură, care intersectează şi un drum roman, nu putea fi utilizată concomitent cu funcţionarea castrului. Toate acestea par a indica o reutilizare a fortificaţiei, după abandonarea militară a acesteia, dar înainte de pătrunderea elementelor post-romane. Astfel, în acest stadiu al cercetării, putem opina, cu prudenţa cuvenită, că structura de locuit Cx 7 ar fi funcţionat, cel mai probabil, în a doua jumătate a secolului al III-lea p. Chr.
În nivelul superior al drumului D 1 au fost descoperite mai multe elemente de echipament militar, precum solzi de lorica din bronz, un bolţ de balistă din fier, un posibil fragment de vârf de pilum, precum şi o fibulă din bronz cu braţe în T, datată în prima jumătate a secolului al III-lea p. Chr, fapt ce aduce un argument în plus, cu privire la plasarea cronologică a acestei căi de circulaţie, în faza de piară a castrului Micia.
În întreaga zonă plasată la sud de acest drum, la adâncimea de 0,60 m faţă de nivelul actual de călcare, se conturează urmele unei structuri de locuire, cu pereţi din lemn şi chirpici. Cercetarea din toamna anului 2020 s-a oprit odată cu conturarea acestui nivel, distrus printr-o incendiere puternică. Materialul arheologic deosebit de bogat (piese de echipament militar uman şi de harnaşament), descoperit aici, indică o locuire intensă a acestor structuri, care urmează să fie cercetate pe parcursul campaniilor arheologice următoare. Identificarea unei grupări de trei monede din argint, emise de către Marcus Aurelius (1) şi Septimius Severus (2) indică o plasare cronologică a acestor construcţii, contemporană cu cea a drumului D 1, amintit anterior.
Pe durata campaniilor arheologice viitoare ne propunem continuarea cercetării acestor structuri de locuire, precum şi cercetarea secţiunii S 1 până la nivelul steril din punct de vedere arheologic, în vederea identificării tuturor fazelor de construcţie şi de utilizare a elementelor de locuire umană, din această zonă a fortificaţiei de la Veţel şi a obţinerii unei model stratigrafic fidel al acestui punct.
Note:
1.
1.Textul raportului a fost redactat de Mihaela Simion, Marius Barbu (Sector “Castrul Roman”) şi Ionuţ Bocan (consideraţiile asupra materialului arheologic).
2.În 1864 era aprobata construcţia liniei Arad – Vinţu de Jos – Sibiu, lucrările fiind executate de firma englezească „Edward Pickering”. Lucrările ce acopereau tronsonul Arad – Simeria – Alba Iulia aveau să fie demarate în luna august a anului 1866, responsabilitatea execuţiei revenind firmei fraţilor Klein, condusă de directorul Seppel.
3.Un cuprinzător istoric al cercetării, începînd cu primele investigaţii asupra Miciei, până la nivelul anilor 2002 este disponibil la I. Andriţoiu, Istoricul cercetărilor privitoare la aşezarea şi fortificaţia romană de la Micia, în Sargeţia XXXI, 2003, p. 181 – 202.
4.Pentru campaniile 2013-2019 precum şi pentru un succint istoric al cercetării zonei vezi Simion et alii în CCA 2017 (2018), nr. 43, p. 92-94; CCA 2018 (2019), nr. 47, p. 131 – 133; CCA 2019 (2020), nr. 49, p. 249 – 253.
5.Al. Popa, Raport privind evaluarea arheometrică non-invazivă a terenului, prelucrarea informatizată a datelor achiziţionate şi interpretarea acestora din punct de vedere arheometric şi arheologic, în zona sitului arheologic Micia, com. Veţel, jud. Hunedoara, 2020.
6.Investigaţii realizate de Călin Şuteu, GIGAPIXEL ART, Alba-Iulia.