|
Excavation Year |
2015 |
|
Epoch |
Palaeolithic and Mesolithic
|
|
Periods |
Palaeolithic
|
|
Site Category |
Domestic
|
|
Site Types |
Seasoning habitation
|
|
Map it |
Find it on the Romanian map |
|
County / District |
Neamţ |
|
Locality |
Bistricioara |
|
Commune |
Ceahlău |
|
Site |
Bistricioara-Lutărie III |
|
Site Sector |
|
|
Site name |
|
|
Persons involved and Institutions |
| Last name | First name | role | Institution |
| Anghelinu |
Mircea |
Site director |
Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Dumitraşcu |
Valentin |
|
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Hambach |
Ulrich |
|
Universität Bayreuth, Germany |
| Murătoreanu |
George |
|
Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Niță |
Loredana |
|
Universitatea "Valahia", Târgovişte |
| Schmidt |
Christoph |
|
Universität Bayreuth, Germany |
| Vereş |
Daniel |
|
Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" Cluj-Napoca |
|
|
National Arch. Record Site Code |
122043.03
|
|
Report |
Cercetările de diagnostic din anul 2015 s-au concentrat de-a lungul teraselor joase ale Bistriţei, în preajma confluenţei acesteia cu afluentul său, Bistricioara. Campania a fost preponderent consacrată evaluării potenţialului punctului de interes arheologic Bistricioara-Lutărie III, identificat pe terasa de 16-18 m a Bistriţei, sub forma unui profil erodat şi grav afectat de exploatarea lutului de către localnici, în anul 2007. De asemenea, s-au desfăşurat cercetări de teren de-a lungul teraselor inferioare ale Bistriţei, parţial expuse ca urmare a scăderii nivelului lacului de acumulare Izvorul Muntelui, între satele Bistricioara şi Ceahlău. Atât cercetările de teren, cât şi analizele de laborator şi evaluările radiometrice în curs au fost finanţate de fundaţia National Geographic, prin intermediului grantului National Geographic Society/Waitt Foundation grant nr. W382-15 (Strange shelter from the cold: Last Glacial Maximum foragers in the Ceahlău Basin (NE Romania).
Punctul Bistricioara Lutărie III a fost identificat în anul 2007, la cca. 200 m NE de sub forma unui profil erodat de cca. 3,5 m grosime, orientat aproximativ pe direcţia E-V. Taluzarea acestui profil, în anul 2008, a dus la identificarea a două orizonturi epigravettiene, dintre care cel mai consistent, cel inferior (ca. 120 cm adâncime) a oferit o vârstă de ca. 19,7 uncal BP (Anghelinu et al. 2012). În anul 2013, cu ocazia unei campanii de recoltare de probe sedimentologice de interes geocronologic, mai multe orizonturi paleolitice au putut fi clar recunoscute în ansamblul acestui profil, sub forma acumulărilor de piese litice şi cărbune diseminat. Campania de diagnostic din acest an şi-a propus clarificarea succesiunii arheologice conservate de acest sit, corelată cu recoltarea de diverse probe de interes geocronologic şi radiometric, dar şi delimitarea, prin sondaje de mici dimensiuni, a suprafeţei conservate a sitului. Datorită complexităţii stratigrafiei arheologice, grosimii depozitului geologic şi împăduririi masive, acest ultim obiectiv nu a putut fi atins decât parţial, delimitarea suprafeţei acestei aşezări pluristratificate rămânând misiunea cercetărilor viitoare.
Cercetarea a urmărit delimitarea principalelor orizonturi arheologice, recuperarea integrală a seturilor litice şi faunistice (inclusiv prin cernerea sub jet de apă a sedimentului din orizonturile arheologice cu mare densitate), recuperarea de eşantioane de cărbune şi sediment pentru un set divers de analize (radiometrie, geochimie, paleomagnetism etc.). Explorarea sitului s-a realizat prin deschiderea a două sondaje, unul în interiorul profilului expus (S1, 3x2,5 m), celălalt (S2, 2x2 m) în perimetrul împădurit ce acoperă în întregime partea dinspre sud a sitului, la 18 m S de S1. Ambele sondaje au fost orientate de-a lungul axelor N-S şi E-V.
S1 a fost cercetat pe întreaga suprafaţă, până la contactul cu pietrişul de terasă, aflat la adâncimea de ca. 370 cm. S2 a fost integral cercetat până la adâncimea de 210 cm, doar 2 m2 (carourile A2 şi B2, latura estică) fiind adânciţi prin săpătură până la de 440 cm, fără a se atinge depozitul de pietrişuri în acest punct.
Depozitul geologic este alcătuit dintr-o succesiune de orizonturi compuse din derivate loessice, în alternanţă cu soluri fosile mai mult sau mai puţin marcate. Înclinarea pantei pe direcţia S-N, ca şi cele două ravinări care flanchează terasa sugerează că la acumularea acestui depozit trebuie luat un calcul şi un aport coluvial, afară de cel aluvial şi eolian. În fapt, poziţia verticală sau oblică a unor piese litice indică net acţiunea a varii procese post-depoziţionale (soliflucţie, alunecare, eroziune diferenţiată).
Succesiunea geologică şi arheologică identificată în ambele puncte are multe elemente în comun, deşi grosimea orizonturilor geologice diferă, iar prezenţa orizonturilor arheologice este discontinuă. În S1, au fost delimitate 12 unităţi lito-stratigrafice majore (în continuare GH) şi 5 niveluri arheologice (în continuare AH), sub formă de material litic diseminat, urme de combustie şi resturi faunistice prost conservate.
Trei dintre aceste niveluri (AH1.1, AH2.1, AH3.1) aparţin Epigravettianului (-25-40 cm, GH2 - silt tardiglaciar; respectiv 110-120 cm, GH4 - silt cenuşiu, 155-160 cm - GH5 silt cenuşiu nisipos).
Penultimul nivel (AH 4.1), identificat între 180-195 cm, în GH6 (silt roşiatic cu pietricele rulate) aparţine unui Gravettian cu vârfuri à cran şi este singurul care conservă, deşi în proaste condiţii, resturi de faună identificabile, ca şi urmele unei structuri de locuire. Eşantionul litic recuperat include 426 de piese, obţinute aproape în totalitate din silex de Prut. Aşchiile şi piesele de tip esquille sunt cele mai numeroase produse de debitaj, urmate de produsele laminare; lamele şi lamelele domină procentual categoria produselor de reamenajare şi sunt singurele reprezentate în categoria pieselor retuşate. Acestea din urmă apar predominant sub forma suporturilor cu troncatură, a celor retuşate marginal şi a vârfurilor à cran, în timp ce piesele de tip burin şi grattoir apar în procent redus. Colecţia faunistică (peste 1000 de fragmente prost conservate, dintre care o mare parte calcinate), cuprinde mamifere de talie medie (Rangifer), mare (Bos/Bison), dar şi mică (Lepus/Vulpes).
Ultimul nivel din S1, AH5.1, descoperit la adâncimea de 225 cm (GH8 – orizont luto-nisipos roşiatic) şi redus la doar 2 piese litice, nu a putut fi încă clar definit cultural.
Trebuie precizat că materialul arheologic diseminat din ansamblul secţiunii, prezent sub forma câtorva piese litice izolate (ex. ca. 128, respectiv 145 cm), ca şi urmele masive de arsură, lipsite însă de alte elemente de cultură materială şi identificate între 210-215 cm, sugerează existenţa altor niveluri epigravettiene şi gravettiene, conservate prezumtiv în afara perimetrului cercetat.
Această observaţie este susţinută şi de rezultatele sondajului 2. Acesta a permis identificarea unor masive acumulări de resturi arheologice epigravettiene în partea superioară a depozitului (unităţile geologice GH2, GH3, GH4). Acestea pot fi, în parte, corelate celor două niveluri identificate în S1, cu deosebirea că, în această zonă a sitului, numărul de episoade ocupaţie este mai mare, conservarea lor mai bună, iar separarea stratigrafică mai clară. Cu excepţia primului nivel epigravettian (AH1.2), aflat, ca şi în S1, în loess-ul tardiglaciar (GH2), şi care a oferit exclusiv material litic diseminat, prezenţa epigravettiană din acest punct se prezintă sub forma unei acumulări de tip palimpsest, ce include un minim de 3 episoade distincte, separate prin steril şi suprapuse în aceeaşi unitate stratigrafică (GH4 – loess cenuşiu), respectiv în partea superioară a GH5 – loess cenuşiu nisipos.
Primul episod (AH2.2) apare în partea superioară a GH4, sub forma unei acumulări groase (cca. 30 cm) de resturi de combustie, 2791 produse litice de debitaj şi fragmente mici de dentiţie şi oase calcinate (75-112 cm adâncime), afectată în partea superioară de bioturbarea produsă odată cu formarea unităţii geologice suprapuse, GH3 (sol fosil roşcat). Cernerea prin sită sub jet de apă a sedimentului a avut ca rezultat recuperarea unui număr mare de resturi de tip esquille, fragmente indeterminate şi aşchii, alcătuind între 80 şi 90% din produsele de debitaj ale fiecărei categorii de materie primă identificată. Aceasta este alcătuită majoritar din trei varietăţi de silex şi două de opal, atât în ceea ce priveşte suporturile laminare, cât şi piesele retuşate. Piesele de tip grattoir sau burin sunt slab reprezentate, spre deosebire de armăturile à dos şi lamele, respectiv lamelele cu troncatură sau retuşate marginal parţial.
Al doilea episod (AH3.2), identificat între 120-125 cm adâncime, ca şi al treilea (AH4.2), aflat între 135 şi 145 cm adâncime, se remarcă prin absenţa faunei, prezenţa unor structuri de combustie subţiri şi o radicală modificare a categoriilor de materie primă litică utilizate. Colecţia litică descoperită în aceste două orizonturi epigravettiene este alcătuită, în majoritate, din piese din gresie, şist negru şi argilit, tipuri de materie primă care domină principalele categorii de produse de debitaj. Din grupa pieselor retuşate lipsesc piesele à dos şi, contrar situaţiei descrise în cazul primului episod de ocupaţie, piesele de tip grattoir şi burin sunt cele mai numeroase, urmate de lamele retuşate. Dată fiind distanţa dintre punctele cercetate şi diferenţele în termeni de reprezentativitate a acumulării arheologice, corelarea oricărui dintre aceste niveluri cu AH2, respectiv AH3 din SI nu poate fi decât prezumtivă şi rămâne a fi confirmată de cronologia absolută şi de studierea detaliată a colecţiilor.
Un nivel gravettian (AH5.2), corelabil orizontului cu vârfuri á cran din S1 (AH 4.1), a fost identificat la adâncimea de 210-220 cm; cele 67 de piese recuperate (aşchii, esquilles şi o lamă retuşată parţial) sunt obţinute exclusiv din silex de Prut. În partea inferioară a depozitului, ca şi în S1, în ciuda resturilor de combustie masive (240 cm), sau diseminate (278-280 cm), nu s-au identificat alte resturi de cultură materială.
Au fost recuperate, din ansamblul celor două secţiuni, 15 eşantioane radiocarbon şi 21 de eşantioane pentru datări prin termoluminiscenţă. De asemenea, profilul nordic al S2 a fost integral eşantionat pentru analize pluridisciplinare (geochimie, analize izotopice, paleomagnetism, palinologie etc.).
În concluzie, situl de la Bistricioara-Lutărie III oferă perspective solide pentru o reevaluare consistentă a succesiunii crono-culturale şi a schiţelor de paleoclimat şi geocronologie ale ultimului ciclu glaciar existente pentru Valea Bistriţei.
Cu prilejul cercetărilor de teren realizate pe terasele inferioare de la vărsarea pârâului Schitu în Bistriţa, în zona satului Ceahlău, au fost identificate, în punctul Debarcader, pe terasa de 10 m a Bistriţei, de obicei inundată de apele lacului Izvorul Muntelui, şi urmele unei locuiri mezolitice. Deşi se rezumă la un mic set litic, de doar 21 de piese, aflat în depozite siltice erodate, la suprafaţă, şi care include o lamă retuşată din şist negru, un nucleu şi trei piese tip grattoir unguiforme din silex, aceasta este prima atestare a unui orizont mezolitic în zonă.
|
|
Abstract other lang. |
|
|
Abstract |
|
|
Bibliography |
Anghelinu M., Niţă L., Steguweit L., 2012. Not that original after all: the chrono-cultural framework of the Upper Paleolithic on the Bistriţa Valley (Northeastern Romania), Arheologia Moldovei XXXV, 7-46.
|
|
Bibliographic notes |
|
|
Source |
Cronica cercetărilor arheologice din România |
|
Editor |
INP |
|
Language |
RO |
|
|
