|
Excavation Year |
2012 |
|
Epoch |
Early Roman (1st - 3rd cent.);
Late Roman (4th - 7th cent.)
|
|
Periods |
Roman Period;
Late Roman Period
|
|
Site Category |
Defence
|
|
Site Types |
Camp
|
|
Map it |
Find it on the Romanian map |
|
County / District |
Argeş |
|
Locality |
Câmpulung |
|
Commune |
mun. Câmpulung |
|
Site |
castrul Pescăreasa - Jidava |
|
Site Sector |
|
|
Site name |
|
|
Persons involved and Institutions |
| Last name | First name | role | Institution |
| Cioflan |
Theodor |
|
Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti |
| Dumitrescu |
Ion |
|
Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti |
| Matei-Popescu |
Florian |
|
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Petolescu |
Constantin |
|
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
|
|
National Arch. Record Site Code |
13506.02
|
|
Report |
Completarea planului construcţiilor din treimea centrală a castrului lăsa necunoscut rostul micii construcţii cu hypocaust aflată între principia şi horreum; de asemenea, nu se cunoştea rostul existenţei acelui spaţiu liber, neutilizat, la sud de această clădire.
Cu prilejul cercetărilor lui Em. Popescu (vezi secţiunea SG, prin care s-a identificat latura de sud a acestei clădiri; planul publicat în Materiale 9, 1970) s-a secţionat via principalis. De asemenea, cu ocazia cercetării acestei mici construcţii, s-a identificat şi o “stradelă” între principia (latura de vest) şi această mică clădire.
Intrigaţi de această situaţie, am decis, în anul 2010, să reluăm cercetările din această zonă.
Prin cercetările anterioare (efectuate de Em. Popescu şi Eugenia Popescu), această suprafaţă fusese cercetată până la un nivel de dărâmături, la care s-a identificat traseul micului edificiu cu hypocaust. La reluarea cercetărilor noastre, în porţiunea de la sud de această clădire, s-a înlăturat mai întâi stratul vegetal constituit în ultima jumătate de secol. S-a ajuns astfel la nivelul de dărâmătură, format din bolovani de râu şi fragmente de cărămizi şi ţigle, chiar mici fragmente de chirpici întărite prin foc; dezordinea în care au apărut, după curăţare (şpăcluire şi periere), ne-a arătat că proveneau din dărâmarea celor trei edificii din apropiere. Mai s-a observat că sub aceste dărâmături se află depus un strat subţire de pietriş.
Prima constatare importantă a constat în identificarea, între latura de vest a edificiului comandamentului (principia) şi horreum a acelui drum, lat de circa 3,5 m; el este situat totuşi la o depărtare de 0,50-0,60 m de zidul micului edificiu cu hypocaust. Aceasta ne-a pus problema dacă nu cumva, înainte de acest mic edificiu, a existat o altă clădire dar mai mare în lăţime, cu circa jumătate de metru. De altfel, pe suprafaţa dintre acest drum şi horreum s-au identificat mici suprafeţe cu arsură şi au apărut multe fragmente ceramice.
În vara anului următor (august 2011) au continuat cercetările în această zonă. În primul rând s-a lărgit suprafaţa cercetată: spre sud prinzându-se, pe o lăţime de 1 m, şi o parte din via principalis; precum şi spre nord până la linia (imaginară) care uneşte capetele de nord ale cădirilor horreum-ului şi principiilor. S-au curăţat din nou suprafeţele drumurilor menţionate, delimitându-se clar în topografia zonei.
Dar cea mai importantă cercetare a avut în vedere suprafaţa dintre via principalis şi latura de sud a micului edificiu cu hypocaust. După înlăturarea bolovanilor, a căror prezenţă în zonă era haotică (întâmplătoare), săpătura atentă şi migăloasă ne-a relevant o situaţie foarte interesantă. S-a constatat existenţa unui strat arheologic cu urme de arsură; prin săparea în straturi subţiri şi răzuiri repetate, au apărut fragmente ceramice (cele mai multe membra disiecta, dar unele provenind de la vase parţial întregibile; ba chiar şi un mic amforidion, aproape întreg), obiecte de fier (cuie, scoabe). Surpriza a fost descoperirea în acest strat a trei monede: un denar de la Severus Alexander, o altă piesă de argint (dar neidentificată), precum şi o mică piesă de bronz (trecută prin foc, complet ştearsă; posibil o monedă “colonială”). Cum moneda de la Severus Alexander trebuie să fi circulat vreme mai îndelungată (acest împărat a reluat baterea denarului, fiind denumit restitutor monetae), este aproape sigur că a fost pierdută în urma atacului carpic din timpul lui Filip Arabul.
Această clădire a fost construită după sistemul de realizare a barăcilor militare cercetate în retentura dextra: prin stâlpi (trunchiuri de arbori) introduşi în gropi săpate în stratul virgin; cum aceste gropi (adânci de circa 50 cm) erau săpate în formă de trunchi de con (mai largi la gură), stâlpii erau “împănaţi” cu bolovani şi bucăţi de tegule. Prezenţa unor asemenea concentrări de bolovani în special pe laturile de est, vest şi sud a permis identificarea ipotetică a traseului acestui edificiu; aceasta depăşea în lăţime edificiul cu hypocaust, fiind mărginită spre est de mica via (realizată cu pietriş şi pietre de mici dimensiuni). O asemenea “împănare” de formă circulară ne indică foarte clar locul unui stâlp pe latura de est.
Aceşti stâlpi erau uniţi prin stinghii orizontale (realizate de fapt din trunchiuri mai subţiri), între care se introducea lut amestecat cu paie; în cursul incendiului, lemnul a ars, conturul trunchiului rămânând imprimat în lutul întărit
S-au identificat şi alte posibile locuri de stâlpi; fondurile limitate nu ne-au permis continuarea investigaţiei. Ne-am propus ca în anul 2012, după demontarea acestor bolovani, să cercetăm această zonă prin răzuiri până la stratul virgin.
Cercetările au arătat că, după distrugerea acestei clădiri prin incendiere, dărâmăturile au fost evacuate şi s-a făcut o nivelare, peste care s-a întins un strat de pietriş (în porţiunea dintre via principalis şi edificiul mic cu hypocaust).
Edificiul cu hypocaust, de mici dimensiuni, a fost construit în jumătatea de nord a suprafeţei cercetate. Pentru a stabili legătura stratigrafică dintre acesta şi clădirea comandamentului, s-a efectuat un şanţ care uneşte cele două edificii, secţionând mica via dintre ele. S-a constatat astfel că acest drum are o grosime de circa 0,20 (?) m. Mica ”secţiune” mai arată că zidul edificiului străpunge stratul roman de dărâmătură.
Acest şanţ a fost adâncit, în porţiunea dinspre căsuţa cu hypocaust, până la 0,70 m; s-a constatat că fundaţia acestei case intra în stratul de loes şi nisip. Prelungirea acestei “secţiuni” cu încă 1 m în interiorul micului edificiu, ne-a arătat modul de realizare a hypocaustului: pe stratul ferm de loes (probabil după înlăturarea totală a stratului de arsură), s-a aşternut un strat subţire de nisip, peste care s-au aşezat, în şiruri, cărămizi patrate, iar peste acestea, pentru a forma pilele, cărămizi de formă cubică, asemeni celor descoperite în alte părţi ale castrului.
Aceste observaţii stratigrafice ne-au condus deja la concluzia că acest mic edificiu s-a construit ulterior incendierii barăcii de lemn şi paiantă.
Cercetările au fost continuate între 6-30 august 2012, cu fonduri puse la dispoziţie de MC (5 000 lei) şi MJ Argeş (4 000 lei).
Scopul cercetărilor din acest an a fost de a identifica traseul “barăcii” din acest spaţiu. În acest scop, s-a continuat adâncirea suprafeţei (cu circa 0,20 m), păstrându-se porţiunile peste care se păstrase stratul de pietriş şi pavajul de pietre.
În scopul desenării şi implicit a realizării descrierii coerente a elementelor posibil descriptive ale acestei construcţii, suprafaţa cercetată a fost împărţită în carouri (2 x 2 m) ‒ notate cu litere pe orizontală (A‒E) şi cu cifre pe verticală (1-9).
Menţionăm dintru început că s-au identificat urmele a trei rânduri de stâlpi, pe direcţia nord-sud. Vom face o prezentare pe carouri a suprafeţei, dinspre vest (latura dinspre horreum, carourile A 1-8), spre est (până lângă drumul ce flanchează principia).
În partea de nord a suprafeţei (cea dinspre edificiul dublu-absidat, cu hypocaust), o porţiune din suprafaţa nesăpată din anul precedent a fost păstrată, deoarece în caroul A 1 se află o porţiune arsă, bine distinctă, poate un strat de lutuială, de la o vatră (?); aceasta posibil şi din cauza unui stâlp incendiat, a cărui urmă a fost identificată la contactul cu caroul A 2.
În A 2, la marginea suprafeţei cu lutuială, s-a continuat adâncirea cu circa 0,25 m, identificându-se, parţial în profil, o suprafaţă rotundă culoare galbenă, cu un fragment de ţiglă deasupra, iar spre dreapta o piatră ‒ posibil urma unui stâlp.
În caroul A 5 s-a identificat, după urma de culoare mai întunecată din loess, urma unui stâlp, cu diametrul de circa 0,60 m.
În partea de sud a caroului A 6, trecând parţial şi în caroul A 7, s-a identificat o grupare de pietre şi fragmente de ţigle ‒ provenind de la împănarea unui stâlp.
Această linie de stâlpi se află la circa 0,80-0,90 m depărtare de horreum (măsurătoarea se face pornind de la linia contraforţilor, spre est); mai remarcăm că această linie nu vine în continuarea laturii de vest a clădirii dublu absidate ‒ ceea ce constituie o dovadă în plus că sunt edificii diferite din punct de vedere cronologic.
În partea de sud a caroului A 8, în colţul dinspre est, se poate identifica alt stâlp ‒ care poate fi considerat totodată primul (numărat dinspre stânga) din rândul de stâlpi de pe latura de sud a construcţiei.
Pe traseul carourilor B 1-9, în jumătatea de est, a fost identificat traseul secţiunii G (Em. Popescu) din planul general al castrului.
În caroul B 8, în partea de sud, s-a identificat urma unui stâlp ‒ cu o piatră în centru. Urma altui stâlp s-a identificat în colţul de SE al caroului B 8; acesta face parte din rândul de stâlpi de pe latura de sud
În caroul C 1 se constată urme de la un pavaj ‒ pietre şi ţigle; iar în caroul C 3, alte urme de pietre cu un fund de vas înfipt în lutul virgin.
Alt rând de stâlpi poate fi presupus pe linia aproximativ mediană a acestei suprafeţe. Astfel, la contactul dintre caroul C 6 / D 6, se află înfipte pe dungă două pietre, care marchează groapa unui par. Un al doilea stâlp pe această linie poate fi identificat în caroul D 5
În caroul D 6, urme de pavaj ‒ pietriş cu bolovani; dar imediat spre vest, la contactul dintre C 6/D 6, urmele stâlpului prezentat supra.
În caroul D 8 ‒ altă urmă de stâlp (face parte din linia de stâlpi de pe latura de sud).
La circa 2 m spre est, la contactul cu drumul de pietriş şi bolovani, se află al treilea rând de stâlpi. Primul a fost identificat cu probabilitate în caroul E 1 (la est de colţul de sud-est al edificiului de piatră cu hypocaust); mai clar este cel identificat în caroul E 2; al treilea stâlp, în caroul E 3 ‒ recunoscut după ringul de pietre pentru împănatul stâlpului.
În caroul E 5 se observă un ring de pietre, cu un fund de vas pe margine.
În E 6, un cerc perfect de pietre de râu, clar observat încă din anul precedent, imediat sub nivelul pavajului piaţetei, indică cel mai sigur loc de stâlp de pe latura de est.
La intersecţia dintre caroul E 6 şi E 7, peste stratul de pietriş, se văd urme de pavaj. Alt loc de stâlp se poate identifica în caroul E 8, unde se poate observa un fragment de cărămidă, înfipt pe cant.
La est de această linie de stâlpi, se află drumul pietruit care desparte principia de cele două clădiri (cea dublu-absidată şi cea arsă, cercetată de noi); de reamintit că acest drum prezintă, spre vest (spre cele două mici edificii), o rigolă.
Cum s-a văzut, o linie de stâlpi marchează şi partea de sud a construcţiei de lemn şi lut. De remarcat că acest rând depăşeşte spre sud linia horreum-ului, dar este în continuarea marginii de sud a edificiului comandamentului (principia).
Cercetările din porţiunea de la sud de micul edificiu cu hypocaust, efectuate în anii 2010-2012, arată că aici a existat o construcţie de tip baracă (din lemn şi lut), anterioară celei de piatră. Cum s-a văzut, laturile orientate N-S ale celor două construcţii nu corespund: cea de vest a construcţiei de piatră se află la 0,60 m depărtare de horreum, cea a construcţiei de lemn şi lut la 1 m; cea de est a barăcii se află mai spre răsărit de linia clădirii dublu-absidate cu circa 0,80 m.
Mai observăm că între primele două rânduri de stâlpi (cel dinspre horreum şi cei “mediani”) sunt aprox. 5 m; rândul de stâlpi dinspre est sunt la 2 m depărtare spre est ‒ ceea ce înseamnă că ei marcau un fel de tindă spre răsărit.
Încă nu este clar cum era împărţită această clădire. De asemenea, urmează a se cerceta dacă linia de stâlpi continuă şi la est de clădirea dublu-absidată (cu hypocaust), precum şi la nord de aceasta ‒ ceea ce ar confirma deplin supoziţia că este vorba de o construcţie anterioară, distrusă de un incendiu. Cum s-a văzut, moneda de argint (denarius) de la Severus Alexander, care a putut avea o circulaţie mai lungă, poate duce la părerea că distrugerea a avut loc în urma atacului carpic din 245-247.
Cum se ştie, cercetările de la clădirea pretoriului (1980-1982) au arătat că aceasta a pierit în timpul atacului carpic din anul 245 p.Chr. Este foarte probabil că tot atunci a ars şi clădirea de lemn şi paiantă dintre horreum şi principia. Cum clădirea cu hypocaust este ulterioară, se întrevede o concluzie importantă: este posibil ca fortificaţia de la Jidova să nu fi fost atunci definitiv părăsită. Este posibil ca acest mic edificiu să fi fost noua clădire a pretoriului (după incendierea celui din latus sinistrum, din partea dinspre râu, de unde va fi fost dat asaltul asupra castrului).
De altfel, este interesant cum a evoluat părerea istoricilor despre abandonarea limes-ului transalutan. După V. Christescu care a făcut cercetări în castrul de la Săpata-de-Jos (jud. Argeş), în al cărui val a descoperit un mic tezaur cu monede care se terminau în anul 242, acest castru ar fi fost distrus în timpul unui atac carpic (care a afectat Moesia Inferior) din acest an; atunci ar fi fost nimicită întreaga linie transalutană. Dar restudierea acestui tezaur, de către numismatul Bucur Mitrea, a arătat că ultimele monede datează din anii 243-244, deci ulterior presupusului atac asupra Daciei; s-a ajuns astfel la concluzia că acest tezaur a fost pierdut în cursul atacului din timpul lui Filip Arabul. Concluzia a fost că atunci a fost distrus şi abandonat întreg limes transalutanus; această părere a fost întărită de descoperirea monedei cu efigia lui Philippus Caesar în săpăturile de la praetorium (în latus principiorum sinistrum)1.
În condiţiile în care întrevedem posibilitatea continuării prezenţei militare romane în castrul de la Jidava după anul 245 (când s-a ridicat micul edificiu cu hypocaust), concluzia firească este că acest castru a fost abandonat mai târziu: abia către sfârşitul stăpânirii romane în întreaga Dacie2, adică pe timpul marii invazii din timpul lui Gallienus din anul 267. Poziţia acestui castru, în faţa pasului Rucăr-Bran, a determinat probabil menţinerea sa în sistemul defensiv roman chiar dacă cea mai mare parte a liniei transalutane va fi fost pierdută.
|
|
Abstract other lang. |
|
|
Abstract |
|
|
Bibliography |
|
|
Bibliographic notes |
1. Em. Popescu, C.C. Petolescu, T. Cioflan, Distrugerea castrului roman de la Câmpulung-Jidova, Studii şi comunicări, Câmpulung-Muscel, 1984, p. 15-17.
2 Este părerea formulată, ca ipoteză, de Ioana Bogdan Cătăniciu, Muntenia în sistemul defensiv al Imperiului Roman, Alexandria, 1997, p. 107-108.
|
|
Source |
Cronica cercetărilor arheologice din România |
|
Editor |
INP |
|
Language |
RO |
|
|
