Excavation Year |
2015 |
Epoch |
Early Roman period (1st cent. BC - 1st cent. AD);
Late Roman period (2nd - 4th cent.);
Age of migrations (4th - 6th cent.);
Early Medieval Age (7th - 13th cent.)
|
Periods |
Roman Period;
Early Roman Period;
Late Roman Period;
Roman-Byzantine Period;
Byzantine Period;
Early Medieval Period
|
Site Category |
Defence;
Domestic
|
Site Types |
Fortified settlement;
Urban settlement;
Military habitation;
Camp;
Citadel;
Fortifications
|
Map it |
Find it on the Romanian map |
County / District |
Constanţa |
Locality |
Capidava |
Commune |
Topalu |
Site |
Cetate - Turnul nr. 8 |
Site Sector |
Curtina I, curtina J |
Site name |
Capidava |
Persons involved and Institutions |
Last name | First name | role | Institution |
Duca |
Mihai |
|
Universitatea din București |
Opriş |
Ioan Carol |
Site director |
Universitatea din București |
|
National Arch. Record Site Code |
63063.01
|
Report |
În perioada 21 septembrie – 26 octombrie 2015, în cadrul proiectului Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic cetatea Capidava, a fost realizată şi curăţarea în suprafaţă a zonei corespunzătoare aşa numitului turn 8 din colţul de SV al cetăţii, respectiv a curtinelor I şi J şi a altor structuri arhitecturale existente în teren, dat fiind faptul că această zonă era cuprinsă în proiectul de cercetare arheologică preventivă întocmit anterior şi avizat de către Comisia Naţională de Arheologie.
În proiectul iniţial trebuiau atacate în zona sectorului VII intra muros al cetăţii mai multe puncte, după cum urmează: - INTERSECŢIA CURTINEI H – TURNUL 8. Proiectul propunea săpătură în suprafaţă la joncţiunea curtinei H cu turnul 8 de 4 x 5 m (20 mp), pentru stabilirea legăturilor structurale şi a succesiunii monumentelor constructive între cele două, coordonatorul ştiinţific al sitului fiind de acord cu formula propusă în proiect. - INTERSECŢIA TURNULUI 8 CU ZIDUL CASTELLUM-ULUI ŞI CURTINA I. Proiectul propunea pentru zona de la intersecţia turnului cu zidul presupus al castellum-ului târziu şi curtina I a cetăţii o suprafaţă de 14 x 5 = 70 mp. Se urmăreşte stabilirea poziţiei în plan a traseului zidului/ zidurilor de incintă de pe faleza dunăreană a cetăţii, iar coordonatorul ştiinţific al sitului era de acord cu formula propusă în proiect. - TRASEUL CURTINEI J. Proiectul propunea două sondaje perpendiculare pe traseul acestei curtine, cu dimensiunile de 12 x 2 m, respectiv 20 x 2 m = 64 mp. Eram de acord cu propunerea din proiect. Rostul acestor secţiuni era gândit în sensul de a stabili starea de conservare, a traseului şi tehnicii de construcţie, a cotei de fundare şi caracteristicilor terenului (elemente constructive, depuneri ulterioare etc.). - PERIMETRUL EDIFICIULUI BAZILICAT – PRINCIPIA DIN SECTOR VII. Proiectul propunea două secţiuni perpendiculare pe latura paralelă cu Dunărea şi care să cuprindă traseul celor două mari ansambluri defensive – curtina J şi traseul castellum-ului târziu, plasat în plan pentru moment doar ipotetic. Suprafaţa celor două secţiuni ar fi fost de 10 x 5, respectiv 20 x 3 m = 110 mp. Faţă de propunerea din proiect, din cauza elementelor de ordin metodologic (săpătură în suprafaţă asupra unui ansamblu arhitectural major, aflată în curs pe latura opusă, înspre interiorul cetăţii şi via principalis) şi a proiectului multianual de săpătură conform unui caroiaj de 35 carouri (7 x 5 de câte 4 x 4 m, fără martori), propuneam unificarea celor două secţiuni, cu rezultantă într-o suprafaţă suplimentară de cca 15-20 mp faţă de propunerea din proiect – această formulă este una hibridă faţă de strategia de săpătură, dar care permite obţinerea unor profile continue.
Faţă de cele semnalate mai sus, în mod real au fost atacate în cursul lunilor septembrie-octombrie a.c. doar primele două zone avute în vedere. Strategia iniţială a fost modificată, iar motivul pentru care s-a procedat în acest fel, după consultarea cu proiectantul în teren (direct cu arh. Ioan Aurel Botez, coordonatorul echipei), ţinea de perioada scurtă avută la dispoziţie până la finalizarea proiectului în coroborare cu complexitatea demersului la curtina J. Caracteristicile locale evidenţiate după curăţare pentru curtina sau zidul de sprijin/ de terasare notat convenţional cu litera J au arătat că asizele mari de piatră fasonată din paramentul exterior al zidului fuseseră dispuse în antichitate direct pe o umplutură de lut, fără o substrucţie mai laborioasă. Această constatare ar fi condus la complicate lucrări de subzidire, după curăţarea deplină a întregii structuri (lungă de cca 16.50 m), care ar fi solicitat, poate, noi rezolvări de ordin tehnic, ascunse înaintea săpăturii. Problemele erau amplificate şi de presiunea terasei superioare, încă necercetate îndestulător, asupra zidului etc. S-a luat, în consecinţă, decizia de a nu da curs acestei părţi a proiectului, din grijă pentru monument şi pentru securitatea lucrărilor. Această decizie a antrenat şi abandonarea ultimului punct dintre cele patru amintite mai sus, referitor la secţiuni/ suprafeţe care să lămurească relaţiile logice şi cronologice între curtina J şi traseul castellum-ului târziu, plasat în plan pentru moment doar ipotetic, respectiv clădirea de plan basilical cu absidă (principia) din sectorul VII intra muros al cetăţii.
Curtina H şi turnul nr. 8. În cele ce urmează vom descrie şi compara cu datele anterioare ale lui Grigore Florescu cercetarea din 2015. Menţionăm că în zona respectivă mai începuse noi săpături şi dr. Costin Miron de la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu. Acesta abordase un mare edificiu pe o terasă inferioară Corpului de Gardă roman târziu şi romano-bizantin din zona sudică a cetăţii, cu operaţiunile de curăţare a bordeielor medio-bizantine aferente (pl. 1.1), încă din anul 2000(1). În zona avută în vedere de cercetările din 2015, dr. Costin Miron a început cercetări abia în campania 2005 (continuând în 2006-2008 şi publicând rezultatele în Cronica cercetărilor arheologice din România, vezi www.cimec.ro). Aceste ultime operaţiuni nu se soldaseră şi cu curăţarea exhaustivă a paramentului, respectiv emplectonului ”turnului 8”, concentrându-se mai ales pe situaţia de pe terasa imediat superioară, acolo unde identificase o structură de arhitectură dispusă oblic faţă de zidurile marii clădiri cercetate anterior (pl. 2, CM1, 2, 3.). Această situaţie a impus reluarea cercetării în 2015, în contextul proiectului de restaurare ce urma să fie pus în operă, urmărind verificarea, aprofundarea şi obţinerea de noi date arhitectural stratigrafice faţă de ceea ce publicase în perioada antebelică(3) şi apoi după cel de-al doilea război mondial profesorul Grigore Florescu. Din descrierile lui Grigore Florescu în volumul monografic Capidava I, 1958, despre săpăturile realizate în zona curtinelor H, I şi J, respectiv a structurii numite convenţional turnul nr. 8 aflăm următoarele: curtina H ”ajunge cu capătul dinspre Dunăre într-o masă de pietre care par pe alocurea prinse în mortar. Înspre exterior e limitată de un zid părând a forma un turn de o formă cu totul neregulată şi neobişnuită. Mai întâi din curtină porneşte o latură fără a fi exact perpendiculară pe ea lungă de 3 m; aci face colţ cu o altă latură lungă de 8.20 m care, după această distanţă se frânge înspre interior şi se îndreaptă pieziş pe direcţia curtinei H, pentru ca, după 5 m să se unească cu un zid gros ca de incintă – notat în plan cu litera I – care se îndreaptă înspre Dunăre, însă pe o direcţie nouă, abătându-se mai spre sud faţă de direcţia curtinei H. El se păstrează pe o lungime de 12 m şi în exterior nu se poate vedea, fiind distrus, dacă îşi schimbă direcţia înspre nord-vest, ca să închidă cetatea în această parte. Făcând însă cercetări în interior am găsit un mic rest din latura dinspre Dunăre – de 0.65 m lungime – care face colţ cu zidul I. Mai departe, cam la mijlocul acestei laturi a cetăţii, în marginea dinspre Dunăre a unei movile rămasă din exploatarea carierei, pentru că nu conţinea piatră bună, a fost descoperit un fragment mic de zid, care pare să facă parte din zidul acestei laturi”(4). Faţă de cele consemnate de Gr. Florescu referitor la turnul nr. 8, situaţia identificată de noi în teren în 2015 este următoarea: dimensiunile (lungimile) laturilor poligonale ale turnului sunt aproape asemănătoare celor ale profesorului (3 m/ 8.20 m/ 5 m), mai precis de la legătura cu curtina H înspre cea cu curtina I de 3.30 m x 8.30 m x 4.90 m. Faţă de consemnările profesorului, am putut delimita suplimentar şi grosimea acestor trei ziduri (numite pentru identificare dinspre curtina H spre curtina I – α, β, γ), după identificarea paramentului interior al acestora, respectiv 2.25-2.50 m, 2.80 m şi 2.70 m (pl. 2.1, 2). Pentru lămurirea raportului cronologic/ constructiv între curtina H şi turnul nr. 8, respectiv pentru relaţia dintre acesta şi curtina I au fost deschise trei suprafeţe (pl. 2.2), marcate în plan: S 1 (5 x 4.5 m) la joncţiunea curtinei H cu turnul 8, extra muros; S 2 (2.3-2.2 x 1.4 m) pe frontul turnului nr. 8, acolo unde zidul se frânge înspre curtina I, respectiv S 4 (1.4 x 1.5 m) la joncţiunea turnului 8 cu curtina I. Încă o secţiune de verificare a fost dispusă la joncţiunea dintre aceeaşi curtină I şi zidul de sprijin descoperit de Costin Miron, aliniat cu curtina J, S 3 ( 2.5 x 2.5 m) Grigore Florescu consemna următoarele: ”Aşadar, zidul care închidea cetatea înspre Dunăre trebuie căutat pe linia dintre capetele celor 2 curtine H, pe latura de sud-est şi A, pe partea opusă. Într-adevăr, cercetând mai cu luare aminte masa de pietre, dintre care unele prinse în mortar, de la capătul dinspre Dunăre al curtinei H, limitată în exterior cu aceste ziduri care închid o suprafaţă neregulată, am ajuns la concluzia că aceste ziduri nu puteau să formeze un turn, ci serveau numai la consolidarea masei de pietre, care avea să suporte deasupra un zid nou, pe acela al castelului târziu, redus numai la acest colţ al cetăţii şi despre care ne vom ocupa îndată. Făcând un sondaj în interior, am descoperit un fragment de zid – grosimea lui nu poate fi precizată, căci are faţa exterioară distrusă, dar pare a fi aceea a incintei – care cade pieziş pe curtină aproape de capătul ei. E probabil că este zidul de bază, care teşea colţul celor două curtine, al turnului de colţ, adică aşa cum am văzut şi la cele două turnuri de colţ păstrate, 2 şi 6. O altă dovadă că pe aici era zidul dinspre Dunăre al cetăţii o găsim în malul, lăsat de carieră, al jumătăţii din cetate la care exploatarea nu intrase. Jos, la baza dărâmăturilor, în stânca încă neformată în acest loc ci rămasă în formă de conglomerat de pietre prinse într-un pietriş roşcat, se află un şanţ larg de circa 2.60 m umplut astăzi cu pământ. Lărgimea şanţului e însăşi lărgimea constatată în zidul incintei cetăţii şi numai un astfel de zid poate avea o lărgime atât de mare. Afară de aceasta şanţul se află pe linia perpendiculară pe capătul curtinei H. Este deci evident că latura de sud-vest a cetăţii trecea prin acest loc, unind capătul curtinei H cu capătul – reconstituit e drept – al curtinei A. în spaţiul dintre această latură şi Dunăre erau aşezate construcţii de caracter civil, oarecum, ale lagărului, care într-un timp mai târziu au fost închise şi ele cu o incintă, fapt obişnuit de altfel, căci aşa este la Drobeta, Sucidava şi se pare că şi la Noviodunum. Dacă şi această latură avea aceleaşi elemente arhitectonice ca şi latura opusă ei, dinspre nord-est, aceasta nu putem s-o ştim decât după ce se vor face săpături în lungul ei. Faptul că în şanţul din malul carierei – după cât se vede în profil – nu mai există nici o urmă de zid, se explică printr-o demantelare a lui totală cu ocazia refacerii castelului târziu din colţul de sud al cetăţii, care îşi mutase latura de sud-vest mai înspre Dunăre cu circa 15 m. Demantelându-se vechiul zid, pe de o parte, s-a procurat piatra pentru construcţia castelului, iar pe de alta, s-a nivelat terenul pentru construcţiile interioare ale castelului”(5). Faţă de cele de mai sus, credem că Grigore Florescu avea dreptate închizând ipotetic fortificaţia pe latura dinspre Dunăre undeva în dreptul curtinei H. Sigur, cercetările viitoare vor valida ori infirma aceste considerente logice, izvorâte din principiul simetriei. În altă ordine de idei, reţinem consideraţiile sale privitoare la faptul că aceste ziduri nu pot reprezenta un turn în sine, ci mai degrabă serveau la consolidarea masei de piatră care va fi suportat deasupra sa un zid nou şi, poate, încheierea logică pe care o enunţam mai sus. Mai multe detalii clare nu pot fi avansate în acest stadiu al cercetărilor, cercetările viitoare în acest colţ al cetăţii urmând să furnizeze un plus de certitudine. Ceea ce poate fi totuşi spus în acest stadiu este legat de faptul că zidurile α, β, γ (pl.3) ale aşa-zisului turn 8 sunt realizate într-o tehnică de zidărie îngrijită, cu asize din piatră legate cu mortar şi că sunt ţesute de curtinele H, respectiv I ale cetăţii. Ele par astfel să fie contemporane din perspectivă constructivă cu cele două ansambluri şi au fost amplasate într-o nivelare generală, de întâlnit în întreaga suprafaţă cercetată, din sfărâmătură de stâncă neformată de culoare roşie intensă şi de o duritate extremă, de natură să ofere stabilitate elevaţiei ulterioare. Acelaşi tip de demers constructiv, mai precis substrucţia iniţială foarte dură a stratului roşiatic, a putut fi documentat în 2015 şi la turnul nr. 7 al porţii principale, sub faza de sec. II p.Chr. a turnului iniţial, dar şi în spaţiul extra muros cercetat pe curtina G de Zeno Pinter, între nou descoperitul turn în formă de potcoavă şi poarta principală a cetăţii. Capătul curtinei H se distribuie direct peste acest strat (pl. 5), aceasta părând să presupună şi o plintă (pl. 6), distrusă în zona joncţiunii cu turnul nr. 8. Ea a putut fi însă curăţată pe o asiză, ieşită cu 30 cm în afara frontului, de la capătul păstrat al curtinei H înspre turnul 7, pe o lungime de cca 2.50-3.00 m. La această din urmă extremitate este posibil să fi apărut şi urmele unui zid perpendicular pe curtina H, care nu a mai putut fi supus curăţării în campania de anul acesta, date fiind cerinţele speciale ale săpăturii din 2015. La partea superioară a terasei aflam zidurile notate cu indicativele CM 1-3 (pl. 6), după primul descoperitor, dr. Costin Miron, într-o dispunere simetrică cu spaţiul interior format de zidurile α, β, δ. Diferenţa de nivel este dramatică, cel mai înalt punct păstrat pe CM 2 este la cota 18.16, iar colţul între zidurile α şi β se păstra la cota 14.49 m. Acest colţ a fost puternic afectat de o demantelare antică distribuită într-un contur circular/ ovoidal. La interiorul spaţiului α, β, δ apare aceeaşi umplutură de culoare roşu intens foarte dură, după care trei rânduri de şape peste nivelări de piatră de dimensiuni mici şi medii. Această triplă succesiune a fost înregistrată pe 1.10 înălţime (cu tot cu stratul roşu intens inferior, iar fără acesta 0.70-0.85 m). O asiză a acestei amenajări măsoară 0.27-0.30 m şi întregul demers constructiv este vizibil pe o lungime de 4.60 m înspre profilul păstrat în malul înalt al săpăturilor intramurane anterioare (pl.6). Peste toată această succesiune, la interiorul clădirii descoperite de dr. Costin Miron se mai putea vedea în profilul în care zidurile CM 1 şi 3 sunt retezate, pe o înălţime de 0.85 m, de la nivelul actual în clădire în jos, întâi un pământ de umplutură de culoare brun-roşcată, iar apoi un strat compact de egalizare din lut, foarte dur şi cu mici incluziuni de mortar. Înspre CM 3, în stratul gros de lut pare să se vad încă o asiză de acelaşi tip cu şapa de nivelare descrisă anterior peste strat de piatră nivelatoare (cu o grosime de 0.45 m), poate o situaţie locală ori poate una care să presupună o extindere în aceeaşi logică înspre frontul turnului, dar care nu s-a mai păstrat ulterior (pl. 6). Zidul δ (pl 2.1) a apărut în mod suplimentar în 2015 faţă de ceea ce era cunoscut până acum în urma curăţării. Grosimea sa este de 2.40, de la limita sa dinspre Dunăre începând flexiunea zidului γ a ansamblului înspre curtina I. Funcţia sa putea fi una de consolidare a întregului ansamblu şi eventual de compartimentare a sa. Oricum, se cuvine menţionat că este ţesut cu curtina poligonală, respectiv zidurile β şi γ. În plan, zidul δ a fost surprins pe latura dinspre zidul γ pe o lungime de 1.90 m şi de 3.60 m pe latura corespunzătoare zidului β, această situaţie fiind de explicat prin dispunerea oblică faţă de profilul săpăturii. În suprafaţa închisă între zidul γ, latura corespunzătoare a zidului δ şi un zid Z 1, urmând aproape acelaşi aliniament cu curtina I a fost găsită o umplutură de piatră mare, de dimensiuni comparabile şi formă cu piatra folosită în zidul Z1 (pl. 7). În zona respectivă zidul δ el se opreşte într-un posibil zid, notat convenţional Z 3 ?, un aliniament insuficient documentat dat fiind traseul foarte scurt identificat în apropierea profilului săpăturii şi care pare să fie înghiţit, înglobat în egalizarea de mortar pe trei asize documentată înspre curtina H. Greu de spus dacă reprezintă un aliniament independent. Z 3 s-ar vedea pe trei asize înălţime (0.53 m), pe o lungime de 0.80 m şi cu 0.35 m grosime. Apoi secţiunile de control S 1 (5 x 4,5 m) la joncţiunea curtinei H cu turnul 8, extra muros, S 2 (2,3-2,2 x 1,4 m) pe frontul turnului nr. 8, acolo unde zidul se frânge înspre curtina I, respectiv S 4 (1,4 x 1,5 m) la joncţiunea turnului 8 cu curtina I au relevat distribuţia întregului ansamblu după aceeaşi logică şi la acelaşi moment constructiv (pl. 2.2). Peste tot a fost documentat stratul de stâncă neformată pe care se ridică ulterior zidurile. În S 2 şi S 4, la o distanţă de cca 1.30-1.80 m de frontul turnului nr. 8 apare un şanţ asociat cu umplutură de culoare distinctă faţă de stratul roşietic menţionat mai sus, reprezentând poate continuarea şanţului cetăţii de pe curtina H. În S 1 au mai fost identificate urmele unui zid demantelat legat cu mortar (pl.4), la mică distanţă faţă de curtina H şi uşor pieziş faţă de aceasta. Curtina I a fost înregistrată pe 11.20 m, deşi ea avansează înspre Dunăre (pl. 2) pe o distanţă pe care nu am mai putut-o măsura (în total aproape 15 m de la joncţiunea cu turnul 8). Motivul este chiar ruptura malului stâncos pe care este amplasată şi care face imposibilă documentarea până la capătul său, terminat brusc în malul terasei dinspre fluviu. Acest capăt a fost, apoi, parţial acoperit de pământul evacuat în această zonă în timpul săpăturilor din cetate, vreme de mai multe decenii. Nu am mai putut în vreun fel verifica dacă la capătul zidului dinspre Dunăre mai există sau nu un zid care să facă unghi drept cu curtina I înspre amonte, aşa cum figura pe un plan mai vechi al arh. Anişoara Sion. Cert este însă că pe terasa inferioară turnului 8, între curtinele I şi J se mai văd încă structurile termelor castrului târziu, menţionate de Grigore Florescu. Profesorul observa că ”... în cursul cercetării malului stâncos al Dunării pentru găsirea acestui zid, la o mică distanţă de zidul I – circa 10 m – au apărut două camere cu hypocaust. Nu am continuat cercetarea lor mai departe, din motive de tehnică a săpăturilor, ci le-am acoperit la loc cu pământ ca să nu fie distruse de localnici în căutarea de cărămizi. Fără îndoială însă că ele fac parte din clădirea termelor garnizoanei militare din cetate. În acest caz însă zidul lagărului militar pe această latură nu poate fi cel din care am găsit cele două rămăşiţe pe malul apei, ci, după cum vom vedea mai departe, el se plasează mai sus, în dreptul capătului dinspre Dunăre al curtinei H”(6). Mai departe, el consemnează următoarele, referitor la funcţionalitatea zidului şi a terasei inferioare care îl găzduieşte: ”... Apoi, la capătul ei dinspre Dunăre, se află un fel de turn de o formă cu totul neregulată, 8, după care porneşte o altă curtină I, de astădată cu direcţia schimbată, mai mult spre sud, faţă de a curtinei H. Evident, aceste două elemente nu pot fi atribuite incintei cetăţii nici măcar pentru o epocă târzie. Ţinând seama de descoperirea, cu ocazia căutării incintei înspre Dunăre, a termelor, socotim că în acest spaţiu, de la capătul curtinei H înspre Dunăre, se aflau construcţii civile, în legătură cu viaţa oarecum particulară a militarilor – terme, prăvălii, ateliere etc., care nu puteau intra în lagărul militar”(7). Curtina I se păstrează, după cum arătam mai sus, pe o lungime măsurată cu ocazia săpăturilor arheologice din 2015 de 11.20 m şi are o lăţime de 2.40. Acolo unde curtina I întâlneşte CM 4, ea lipseşte pe o porţiune ce a putut fi documentată pe 0.60 m lungime, dar aproape pe toată grosimea ei (pl. 8) Este de menţionat faptul că la joncţiunea cu zidul γ al turnului nr. 8 este singurul loc unde ea se păstrează neîntrerupt, peste nivelul general la care se conservă astăzi pe terasa superioară, cu o planeitate remarcabilă. La joncţiunea cu zidul γ curtina, ţesută cu acesta, se văd trei rânduri de cărămidă suprapuse zidăriei de piatră cu mortar. Greu de spus dacă această formulă este una locală sau continua pe faţa respectivă a curtinei mai departe, înspre Dunăre. Curăţarea acestei curtine a relevat pe ambele sale feţe urmele plintei. Ultima este evidentă pe faţa dinspre turnul 8 doar în secţiunea mediană a curtinei I (pl. 2; 4), fără a fi în vreun fel identificată în secţiunea S 4, la joncţiunea curtinei I cu turnul amintit. Pe cealaltă faţă a zidului, plinta apare nu numai în această porţiune mediană a curtinei, dar şi în secţiunea S 3. În proximitate, zidul CM 4, amintit mai sus şi evidenţiat ca tehnică şi poziţie de primul său descoperitor (Miron Costin) după 2005, a fost construit pornind foarte aproape de nivelul la care se păstrează astăzi curtina I. El se conservă pe cca 4 asize de lucru în elevaţie (0.86, având 1.20 m cu tot cu fundaţie la capătul dinspre curtina I) şi a fost urmărit printr-o nouă casetă, S 3, cu latura de 2.5 m (pl. 9). Zidul este construit din piatră legată cu pământ, iar faţa sa dinspre Dunăre se păstrează pe 5 m lungime, înspre capătul opus celui de la joncţiunea cu curtina I aflându-se şi urmele unui contrafort de sprijin. El apare într-o relaţie logică (aproape coliniaritate?) cu zidul γ de peste curtina I, în ciuda tehnicii constructive diferite. Amenajarea din spatele său, peste traseul scos al curtinei I prezintă similitudini cu ceea ce s-a documentat la interiorul turnului 8 între zidurile α, β, δ, respectiv o succesiune de pământ roşietic foarte dur, cu lentile mai închise la culoare cu piatră mică sfărâmată. Între Z 2 şi CM 4 apare evidentă deasupra primei lentile închise la culoare de jos în sus o nivelare cu lut curat, în spatele zidului CM 4, deasupra căreia trebuie să fi fost de căutat nivelul de călcare aferent, pe terasa superioară. Acesta nu s-a putut identifica, probabil datorită succesiunii de bordeie medio-bizantine care începe în zonă şi care a perturbat stratigrafic locul. Deasupra, până la nivelul actual al zonei, aflăm o dărâmătură densă de culoare cenuşie, denotând incendiu şi sfărâmătură de piatră amestecată cu mortar. În cel de-al doilea strat de jos în sus, a fost descoperită o fibulă din fier, tipul Zwiebelknopffibel databilă în linii mari în sec. IV şi prima parte a celui următor. Z 2, amintit mai sus, a putut fi identificat doar în plan, paralel lui Z 1 (la 1.5 m distanţă de acesta), doar pe una dintre feţe, pe o lungime de 3 asize. Între ele umplutura cu stratul roşiatic este clară, ca şi coliniaritatea celor două. Ca o remarcă generală, materialul arheologic rezultat din cercetarea 2015 nu este reprezentativ nici prin cantitate ori stare de conservare, dar nici prin context. În mod logic, întreaga zonă fiind supusă unui efort constructiv major (cu nivelarea uriaşă cu pământ roşiatic foarte dur, făcută pe o suprafaţă foarte mare), iar complexe arheologice coerente şi bogate în material arheologic erau greu de aşteptat într-un punct cu evidente valenţe defensive sau de legătură cu malul Dunării. Mai apoi, intervenţia locuirii medio-bizantine cu nivelarea terasei şi dispunerea bordeielor în clădirile romane târzii şi romano-bizantine (afectate, poate, de alunecare de teren şi cutremure, cum credea prof. Radu Florescu) va completa această situaţie complicată, care face foarte dificilă clarificarea ansamblurilor şi succesiunii cronologice locale. Astfel, ceramica descoperită este exclusiv reprezentată de fragmente foarte diferite, în general provenind de la amfore, databile în sec. III-VII p.Chr.
|
Abstract other lang. |
|
Abstract |
On the occasion of the restoration project in Capidava (2015) the investigation of the so called tower no. 8 has been also resumed. Situated in the SW corner of the castellum, this object has previously drew attention to Gr. Florescu (before the Second World War) and Costin Miron (2000-2008), who tried to remove the rubble, delimiting the outer facing of the defensive system, in order to establish its functions and precise phases. This report refers to the alphanumeric 5 x 5 m grid cells c-d-e-f-g-h 76-78 (tower no 8, curtain I, respectively). The same campaign brought the limited cleaning of curtain J as well, i.e. the cells g-h 76-73 (object abandoned after technical debates with the architects in charge with the project, see report). After an initial cleaning operation covering a surface measuring 250 m2 in the area of curtain walls H, I-J and the tower, four precise excavations (S1-S4) have been practiced, in order to check the junction of curtains H and I with the tower, or the construction correlation between curtains I and J: S 1 (5 x 4,5 m) extra muros; S 2 (2,3-2,2 x 1,4 m) extra muros; S 3 ( 2,5 x 2,5 m); S 4 (1,4 x 1,5 m) extra muros. What is undoubtedly clear is that the whole defensive system has been constructed after a large scale leveling of the whole area. As for the scarce artifacts, they are not of much help, unfortunately, at establishing precise chronology, due to the massive Roman rubble layers and the later constructive activity, i.e. Middle Byzantine dwellings and their (unfound) enclosure wall. Still, in spite of its limited character, our research managed to establish several partial relations and correlations regarding the orientation of the tower and the correlation of the outer walls with the rest of the fortress.
|
Bibliography |
Cronica cercetărilor arheologice din România, campania 2000 (A XXXV-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Suceava, 23-27 mai 2001), CIMEC, Bucureşti, 2001. Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2005 (A XL-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Constanţa, 31 mai – 3 iunie 2006), CIMEC, Bucureşti, 2006. Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2006, A XLVI-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Tulcea, 29 mai – 1 iunie 2007, Ministerul Culturii şi Cultelor, Direcţia Generală Patrimoniu Cultural Naţional / Direcţia Monumente Istorice şi Arheologie, cIMec, 2007. Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2007, A XLVII-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Iaşi, 14 – 17 mai 2008, Ministerul Culturii şi Cultelor, Direcţia Generală Patrimoniu Cultural Naţional / Direcţia Monumente Istorice şi Arheologie, cIMec, 2008 Cronica cercetărilor arheologice din România/ Campania 2008 – A XLIII-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Târgovişte, 27-30 mai 2009, CNMCD-CIMEC, Târgovişte, 2009 = Valachica, 21-22, 2008-2009. Gr. Florescu şi colab., Capidava, Monografie arheologică I, Bucureşti, 1958. Gr. Florescu, Fouilles et recherches archéologiques à Calachioi (Capidava ?) en 1924 et 1926, Dacia, III-IV, 1927-1932, p. 483-515. Gr. Florescu, Fouilles archéologiques de Capidava. 1928-1936, Dacia, V-VI, 1935-1936, p. 351-386. Gr. Florescu, Fouilles archéologiques de Capidava. 1937-1940, Dacia, VII-VIII, 1937-1940, p. 345-351 (în special p. 345-346, fig. 1 pentru sistemul de valuri din faţa curtinei H şi legătura cu turnul 7. Gr. Florescu, Fouilles archéologiques de Capidava. 1940-1945, Dacia, XI-XII, 1945-1947, p. 209-220.
|
Bibliographic notes |
1. http://www.cimec.ro/Arheologie/CronicaCA2001/rapoarte/rapoarte_maine.htm 2. http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2006/cd/index.htm 3. Gr. Florescu,Fouilles et recherches archéologiques à Calachioi (Capidava ?), Dacia, III-IV, 1927-1932, p. 483-515; idem, Fouilles archéologiques de Capidava. 1940-1945, Dacia, XI-XII, 1945-1947, p. 209-220. 4. Gr. Florescu, Capidava, I, p. 60-61. 5. Gr. Florescu, Capidava, I, p. 63. 6. Gr. Florescu, Capidava, I, p. 61-62. 7. Gr. Florescu, Capidava, I, p. 63.
|
Source |
Cronica cercetărilor arheologice din România |
Editor |
INP |
Language |
RO |
|
|