Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Capidava | Commune: Topalu | County: Constanţa | Site: Cetate | Excavation Year: 2011

Excavation Year   2011
Epoch
Bronze Age;
Hallstatt;
Latene;
Early Roman (1st - 3rd cent.);
Late Roman (4th - 7th cent.);
Late Migrations Period (7th - 11th cent.);
Early Medieval;
Late Medieval;
Modern
Periods
Bronze Age;
Late Bronze Age;
Hallstatt;
Early Hallstatt;
Middle Hallstatt;
La Tène;
Early La Tène;
Middle La Tène;
Late La Tène;
Early Roman Period;
Late Roman Period;
Roman-Byzantine Period;
Byzantine Period;
Migrations Period;
Middle Medieval Period;
Early Medieval Period;
Modern Age
Site Category
Defence;
Domestic;
Industrial;
Religious, Ritual and Funerary;
Unassigned
Site Types
Habitation;
Civil habitation;
Open settlement;
Fortified settlement;
Urban settlement;
Rural settlement;
Military habitation;
Camp;
Citadel;
Fort;
Fortifications;
Cult/religious structure;
Church;
Funerary find;
Cemetery;
Plane cemetery;
Isolated grave;
Tumular grave;
Isolated find;
Isolated object;
Exploitation/quarry;
Quarry
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Constanţa
Locality   Capidava
Commune   Topalu
Site  Cetate
Site Sector
Site name   Capidava
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Covacef Zaharia Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Dobrinescu Cătălin Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Herlea Simona Maria Muzeul Naţional de Istorie a României
Munteanu Florentin Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Opriş Ioan Carol Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Pinter Zeno-Karl Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Potârniche Tiberiu Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Raţiu Alexandru-Mircea Muzeul Naţional de Istorie a României
Sion Anişoara Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Stoian Gabriel Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Urduzia Claudia Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu
National Arch. Record Site Code 63063.01 63063.06 63063.07 63063.10
Report Cercetările arheologice de la Capidava, cât şi operaţiunile de prelucrare a materialului arheologic rezultat şi de alcătuire a rapoartelor de cercetare s-au desfăşurat în campania 2011 pe durata lunilor iulie-octombrie. Rezultatele obţinute în acest an sunt notabile, chiar în condiţiile reducerii sensibile a finanţării săpăturilor arheologice şi de conservare primară din partea MCPN. În ciuda impedimentelor financiare generale, cercetările arheologice s-au desfăşurat la Capidava într-un ritm accelerat, acestora adăugându-li-se unele lucrări de conservare primară corespunzătoare, care au drept scop final protejarea şi punerea în valoare pentru vizitare a obiectivelor arheologice din cetatea romană şi bizantină de la Capidava. Conservarea primară respectivă a constat în operaţiuni de pregătire şi de rostuire la ansambluri arhitecturale din sectorul de est, integral în cazul clădirii C 5 şi parţial pentru clădirea alăturată, notată convenţional C 8. Menţionăm că obiectivele respective fuseseră deja supuse conservării primare în cursul campaniilor 2008-2010 (sectorul de est), când, din lipsa timpului necesar şi a fondurilor corespunzătoare, aceste ultime operaţiuni nu mai fuseseră realizate (sau integral realizate). Lucrările s-au desfăşurat sub coordonarea coordonatorului ştiinţific al şantierului şi consultarea arh. Anişoara Sion, implicată anual în operaţiunile de actualizare a releveului de arhitectură la Capidava.
Lucrările au fost efectuate în regie proprie, cu lucrători/zilieri din com. Topalu, specializaţi în aceste operaţiuni încă din precedentele campanii. Costurile cu plata forţei de muncă au fost acoperite din fondurile oferite prin contract de MCPN, iar cele ale materialelor utilizate (nisip, pietriş, ciment, var) au fost asigurate integral de către instituţia organizatoare a cercetării arheologice şi deţinătoare administrativă a sitului de la Capidava, MINAC.
Cercetările arheologice propriu zise au continuat, cu sprijinul instituţiilor partenere (FIB, MINAC, ULB Sibiu) în 2 sectoare intra muros (sectorul de est, sectoarele III/VI) şi alte două extra muros (sectorul VIII şi X). În GIS-ul deja existent al sitului urmează a fi integrată în cursul lunii noiembrie a.c. sau cel mai târziu în primăvara anului viitor ridicarea topografică a descoperirilor curente din cetate sau din zona extramurană (rezultate ale campaniilor 2010-2011). Şi în campania 2011 cercetarea de la Capidava a fost realizată în regim de şantier-şcoală, cu participarea studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor de la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie şi de la Universitatatea „Lucian Blaga" din Sibiu. Astfel, cercetările arheologice în campania 2011 s-au desfăşurat, după cum urmează:
Intra muros
Sectorul de est (sectoarele II, IV, V). Cercetările arheologice efectuate în sectorul de Est s-au desfăşurat în încăperea C.16 precum şi într-o a doua încăpere C 1, însumând o suprafaţă de cca 40 mp. Pe verticală, excavaţia s-a desfăşurat l-a adâncimi diferite, încadrându-se între 1,75 - 2,15 m în cazul încăperii C.16 respectiv 1,10 - 1,50 m în cazul încăperii C.1.
Sectoarele III/ VI - clădirea C 1/ 1994; C 2/ 2011 şi pe via principalis.
În edificiul C1/1994 săpătura a continuat sondarea colţului de sud al clădirii, unde în campania din 2010 s-a descoperit zidul de incintă al unei clădiri de mari dimensiuni. Suprafaţa pe care s-a cercetat în campania din 2011 este de 12 mp, anume o casetă cu dimensiunile de 3 x 4 m, elementul esenţial studiat fiind colţul unei clădiri de mari dimensiuni, cu ziduri groase de cca 1,15 m, dezvelite fiind 3-4 asize din elevaţia acestuia, fără a se fi atins însă asiza de fundaţie (sămânţa fundaţiei).
În clădirea C2/2011, aflată în carourile Ţ-T73 şi învecinată cu C1/1994, aflată în vecinătatea C 1/1994 şi în continuarea spre via principalis a porticului Corpului de gardă, săpătura noastră s-a concentrat în camera de sud a acestei clădiri. Aici a fost secţionată încăperea de sud a acestei clădiri, cu dimensiunile de 4 x 4 m, pe jumătatea de vest, realizând astfel o suprafaţă de săpătură cu dimensiunile de 2 x 4 m, 8 mp (până la o adâncime de 0,8 m).
Pe via principalis cercetarea s-a concentrat asupra careurilor R-S 71, R-S 70, S-Ş 71, S-Ş 70 (careuri cu dimensiunile de 4 x 4 m). Aici au fost urmărite şi cartate depunerile medio-bizantine (bordei şi vatră a unui alt bordei în caroul R-S 71, respectiv înlăturarea aglomerării de piatră din aceeaşi epocă medio-bizantină de pe taluzul estic al şanţului castelului roman târziu). În cursul acestor operaţiuni a rezultat o descoperire epigrafică excepţională, respectiv o bornă miliară fragmentară, utilizată secundar ca material de construcţie, din vremea lui Imp(erator) Caes(ar) L(ucius) D(omitius) Aurelianus (270-275, în S-Ş 71).
Extra muros
Sectorul VIII. Pe platoul din partea de S şi E a cetăţii, pe suprafaţa promontoriului natural al rezervaţiei arheologice, cercetarea s-a concentrat în campania 2011 pe clarificarea planimetrică, stratigrafică şi a caracteristicilor constructive a amenajării din piatră legată cu lut apărută deja în campania 2001 şi a cărui traiect pare să înconjoare platoul de la SE de cetate (zidul A 1). În acest scop fuseseră deschise casetele C3/2007, C4, C5, C6, C7/2008 şi apoi C8/2010, fiind obţinute date semnificative prin surprinderea clară a nivelului tălpii fundaţiei zidului medieval de incintă, a stratului de construcţie şi a tehnicii de fundare pe plintă. În plus, fusese surprinsă şi stratigrafia completă între solul viu şi talpa fundaţiei acestui zid de incintă.
Cercetarea din acest an s-a concentrat asupra ultimelor trei casete deschise în anii anteriori pentru urmărirea zidului de piatră presupus a aparţine incintei medievale. În cele 3 casete deschise anterior pe suprafaţă (C6, C7 şi C8) s-au efectuat lucrări de curăţire şi îndreptare a profilelor şi a grundului, afectate după sezonul rece şi au continuat lucrările de adâncire şi degajare a amenajărilor descoperite în campaniile precedente, cu observaţii asupra tehnicii constructive şi reperelor stratigrafice anterioare/ contemporane fortificaţiei medio-bizantine.
Sectorul X. Pe platoul B (platoul termelor), despărţit de precedentul de o viroagă orientată N-S înspre Dunăre, fusese trasată în 2010 o secţiune de control de 11 x 2 m, orientată nord-sud, cu scopul de a identifica eventuale morminte din perioada medievală şi a delimita în acest sens necropola bizantină (în 2010 au fost descoperite, în linie, cinci asemenea morminte de inhumaţie). Platoul a fost intens exploatat încă din antichitate, când au fost construite termele cetăţii şi mai târziu în perioada modernă, când au fost ridicate depozitele de grâne ale C.A.P., iar secţiunea respectivă a avut ca amplasament marginea de est a platoului, pe o pantă lină, într-o zonă neafectată de intervenţii antropice majore. În 2011, cercetarea (de mică amploare) a însemnat extinderea secţiunii din campania precedentă cu 10 m liniari (2 x 10 m). Orientată N-S, aceasta măsoară acum 21 x 2 m. Descoperirile sunt foarte modeste, doar două complexe fiind evidenţiate în această campanie: o vatră de foc din piatră, perioada medievala (sec X-XI) descoperită în acelaşi nivel cu gropile mormintelor medievale din sec. X; o groapă circulară cu materiale ceramice fragmentare romano-bizantine, tăiată de groapa mormântului M5, descoperit anul trecut. În ciuda acestei situaţii din teren, cercetările din zonă sunt de mare importanţă şi vor continua în campaniile viitoare, urmărind delimitarea spaţiului sacru al necropolei şi alternanţa cronologică a utilizării zonei pentru locuire civilă / zonă cu destinaţie funerară. [Ioan C. Opriş]
Abstract other lang.
Abstract   
Bibliography
Bibliographic notes
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Language   RO



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu