Excavation Year |
2017 |
Epoch |
Late Roman period (2nd - 4th cent.)
|
Periods |
Roman Period
|
Site Category |
Religious, Ritual and Funerary
|
Site Types |
Cemetery
|
Map it |
Find it on the Romanian map |
County / District |
Constanţa |
Locality |
Constanţa |
Commune |
Constanţa |
Site |
Necropola oraşului antic |
Site Sector |
Str. Mihai Viteazu, nr. 58-58A |
Site name |
Tomis |
Persons involved and Institutions |
Last name | First name | role | Institution |
Băjenaru |
Constantin |
|
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
Nopcea |
Cătălin-Mircea |
|
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
Vasilescu |
Dan |
|
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
|
National Arch. Record Site Code |
60428.16
|
Report |
Cercetarea preventivă a avut drept scop descărcarea de sarcină arheologică a terenului pe care se intenţionează construcţia unui imobil S+P+4-5E (beneficiar SC Bel Transport SRL). Terenul este situat la intersecţia dintre străzile Mihai Viteazu şi Tudor Vladimirescu, în zona centrală a Constanţei, unde densitatea complexelor funerare de epocă elenistică şi romană este bine cunoscută. În imediata apropiere, pe o raza de 100 m în jurul locaţiei supuse studiului, s-au cercetat în anii 1960-1970 mai multe morminte din perioadele elenistică şi romană timpurie (pe străzile Miron Costin, Tudor Vladimirescu şi Ion Lahovari, la intersecţia dintre str. Mihai Viteazu şi Bulevardul Mamaia, precum şi la proprietatea vecină de pe str. Mihai Viteazu, nr. 54). Săpătura s-a efectuat în suprafaţă, printr-o decapare cu mijloace mecanice în etape diferite, până la un nivel la care s-au putut delimita complexe arheologice (circa -0,90 m sub nivelul actual al terenului, pentru mormintele de incineraţie, -1,10 m pentru gropile mormintelor de înhumaţie). Succesiunea stratigrafică este următoarea: strat modern, provenit de la amenajarea fostei case existente pe amplasament (grosimi variabile, cuprinse între 0,15-0,40 m); strat de pământ negrubrun, vegetal post-antic (0,20-0,40 m); strat de pământ brun steril (0,30-0,50 m); pământ galben viu (loess), surprins la adâncimi cuprinse între -0,90 şi -1,10 m sub nivelul actual. Au fost identificate cel puţin 7 morminte, precum şi două porţiuni din şanţuri de delimitare a parcelelor funerare. M1 - incineraţie (bustum). Groapă rectangulară, dimensiuni 2,60 x 1,80/1,90 m, cu şanţ de tiraj pe mijloc (lat de 0,35/0,40 m), săpat pe toată lungimea gropii. Conturare la -0,90 m sub nivelul actual, ad. -1,15 (trepte), -1,25 (şanţ). Orientare NNESSV. Arsura este mai puternică în jumătatea de N, în aceeaşi zonă fiind recuperate şi majoritatea oaselor calcinate. Câteva fragmente de cărămizi apar depuse în colţul de NE al gropii. Inventar (piese în general fragmentar păstrate, împrăştiate mai ales în jumătatea de N a gropii): unguentariu de sticlă cu fund ascuţit (forma Isings 9), pahar de sticlă, verigă de bronz, opaiţ de tradiţie elenistică (tipul Bucovală IX). Se adaugă câteva fragmente ceramice din umplutura gropii. Datare: sec. I p.Chr. M2 - incineraţie (bustum). Groapă rectangulară cu colţurile rotunjite, dimensiuni 2,30 x 1,00/1,20 m, cu şanţ de tiraj restrâns pe mijloc (circa 1,40 x 0,60 m). Conturare la -0,90 m, ad. -1,20 (trepte), -1,40 (şanţ). Orientare V-E. Oase calcinate în umplutura şanţului de tiraj. Fără inventar (doar câteva fragmente ceramice atipice în umplutura gropii). Datare: probabil sec. I p.Chr. M3 - înhumaţie în groapă simplă, cu dimensiunile 2,10 x 0,90 m, ad. -1,70 m. Schelet slab conservat, orientat NE-SV. S-au păstrat câteva cuie de la sicriu. Inventar: oglindă de bronz, două unguentarii din ceramică, două unguentarii de sticlă (fragmentare). Groapa mormântului a fost uşor suprapusă de mormântul M13. Datare: a doua jumătate a sec. I p.Chr. M4 - înhumaţie în firidă laterală (?). Firida cel mai probabil prăbuşită, situaţie ce nu a permis înregistrarea clară a limitelor gropii de acces. Dimensiunile gropii: 1,75 x 0,80(?), ad. -1,60 m; dimensiunile firidei: 1,75 x 0,70 m (cu pornire probabil din groapa de acces), ad. -1,90 m. Nu s-au mai păstrat oasele defucntului (probabil copil). Orientarea gropii este V-E. Fără inventar păstrat (doar câteva fragmente ceramice atipice în umplutură). Datare: probabil sec. I-II p.Chr. M5 - înhumaţie în firidă longitudinală. Groapă de acces cu dimensiunile de 2,30 x 0,75 m (uşor în pantă spre E), ad. -3,10 m. Firidă longitudinală spre SE, cu dimensiunile 2,20 x 0,95 m, săpată uşor în pantă, până la -3,45-3,55 m sub nivelul actual al terenului. Schelet foarte slab conservat (oasele descompuse aproape total), cu orientare NV-SE. S-au păstrat cuie de fier de la sicriu. Inventar (fragmentar păstrat): unguentariu de sticlă, mâner de oglindă din bronz. Datare: sec II-III p.Chr. M6 - înhumaţie în firidă longitudinală. Groapă de acces cu dimensiuni de 2,00 x 0,70 m, ad. -2,80 m. Firidă longitudinală spre S, cu adâncire din groapa de acces, dimensiuni 2,10 x 1,50 m, ad. -3,35 m. Doi defuncţi copii, cu oasele slab păstrate. Orientare N-S. Numeroase cuie de la sicrie, inclusiv cu urme de lemn păstrat. Inventar: monedă, două vase de sticlă friabile, cană întreagă (schelet 1), unguentariu sticlă întregibil, opaiţ, cană spartă (schelet 2). Datare: sec. III p.Chr. M7 - urme parţial păstrate ale unei gropi orientate aproximativ V-E, afectată de implantarea gropii de var din perioada modernă. Lungimea păstrată este de 1,60 m, iar lăţimea de 0,65 m. Groapa a fost săpată până la adâncimea de -1,30 m sub nivelul actual. Nu s-au descoperit oase sau elemente de inventar. Nu excludem posibilitatea interpretării ca o groapă de acces pentru o firidă longitudinală spre E (total distrusă de groapa de var, săpată până la -1,70 m). M8 (?) - mormânt nesigur, posibil o groapă de acces, surprinsă parţial în capătul dinspre SE al suprafeţei cercetate. C1 porţiune dintr-un şanţ orientat pe direcţia NV-SE, tăiat de amenajarea unor beciuri moderne. Se păstrează pe o lungime de 8 m, este lat de 1,40 m, are forma literei U şi se adânceşte până la -1,70 m sub nivelul actual. Rare fragmente ceramice apar în umplutura cu pământ de culoare brun deschis. Datare: sec. I-II p.Chr. C2 - porţiune dintr-un şanţ orientat pe direcţia V-E, identificat în colţul de N al săpăturii. Se conturează imediat sub stratul vegetal antic şi este săpat în pantă, până la adâncimea de -2,50 m sun nivelul actual. Umplutură formată din pământ negrucenuşos, de consistenţă tare, cu rare fragmente ceramice. Datare: sec. I-II p.Chr. Cercetările arheologice preventive de pe proprietatea situată în str. Mihai Viteazu, nr. 58-58A ilustrează elocvent peisajul necropolei tomitane din această zonă, cele şapte morminte adăugându-se celor cercetate pe proprietăţile din vecinătate încă din anii 1960-1970. Loturile funerare romane sunt evidenţiate de porţiunile de şanţuri identificate în teren. Deoarece vechile cercetări au identificat şi înmormântări din perioada elenistică, este foarte probabil ca aceste loturi să fi fost trasate în apropierea unor tumuli mai vechi. În sprijinul acestei ipoteze ar veni şi datarea timpurie a unora dintre mormintele romane (sec. I p.Chr.).
|
Abstract other lang. |
|
Abstract |
|
Bibliography |
|
Bibliographic notes |
|
Source |
Cronica cercetărilor arheologice din România |
Editor |
INP |
Language |
RO |
|
|