Terenul unde s-a desfăşurat cercetarea arheologică preventivă este situat în apropierea Gării (în spatele Băncii Comerciale Române) şi face parte din necropola IV a Tomisului, utilizată cu precădere în sec. III-IV p.Chr.
Pe suprafaţa de cca. 227 m2 s-au descoperit un număr de 17 complexe funerare, toate de inhumaţie. Menţionăm că zona a fost grav afectată de lucrări edilitare din anii trecuţi (1980-1990). Astfel o mare parte din suprafaţă a fost adusă la o anumită cotă (decapată până la pământul galben în multe locuri), fapt ce a afectat o mare parte din complexele funerare care au apărut încă de la adâncimea de 0,15 -0,20 m.
Complexele se înscriu în liniile cunoscute din punct de vedere tipologic şi anume:
- Morminte în groapă simplă – M2, M4, M6, M8, M9, M14, M15, M16;
- Morminte în firidă longitudinală – M1, M5, M10, M11, M12, M13;
- Morminte în firidă laterală – M3, M17.
Prezentare succintă a complexelor:
M1 - mormânt de inhumaţie orientat E-V, cu firidă longitudinală (L-1,90 m, l - 0,70 m, Ad - 0,35 m). Camera de acces a fost distrusă de intervenţiile moderne din zonă. Schelet cu mâinile pe bazin, din inventar s-au păstrat doar 4 cuie de la sicriu.
M2 – mormânt de inhumaţie, aflat în apropierea lui M1 la 1,5 m N de acesta, a fost distrus odată cu modernizarea zonei. Nu s-au recuperat materiale şi, în afara orientării E-V, nu am mai putut stabili altceva.
M3 – mormânt de inhumaţie cu firidă laterală. Camera de acces: L- 2,05 m, l – 1,20 m, Ad – 0,40 m. Firida: L – 1,70 m, l – 0,45 m, H – 0,30 m. Orientare E-V. Scheletul distrus, s-a recuperat un opaiţ şi o căniţă. Datare: sec. II-III.
M4 – distrus până la nivelul genunchilor, L păstrată – 0,40 m, l – 0,50 m; orientare V-E; nu are inventar.
M5 – Camera de acces: L- 2,20 m, l – 0,70 m, Ad – 4,50 m. Firida: L – 2 m, l – 0,60 m, H – 0,50 m. Orientare V-E. Scheletul distrus în întregime. Inventarul compus din: oglindă bronz, vas sticlă, baghetă sticlă, amforetă de sticlă de mici dimensiuni, opaiţ, căniţă. Datare: sec. II-III.
M6 – L - 2,10 m, l - 0,90 m. Orientarea SV-NE. Inventar: un unguentarium „cu bulb” şi fragmente de bronz de la o centură, toate la nivelul genunchilor. Datare: a doua jumătate a sec. IV.
M7 – mormânt de inhumaţie distrus încă din antichitate, probabil de jefuitorii de morminte. Din umplutura gropii s-au recuperat câteva fragmente ceramice şi o monedă de la Antoninus Pius (?). Datare: sec. II-III.
M8 – mormânt de inhumaţie grav afectat de intervenţiile moderne. Orientat NNE-SSV, L - 1,90 m, l - 0,90 m, Ad -0,15 m. Inventar bogat format dintr-un opaiţ şi un unguentarium aşezate la cap, o fibulă şi o oglindă situate la nivelul pieptului, un alt unguentarium la nivelul bazinului între picioare, la picioare pe partea dreaptă a defunctului au fost găsite două vase din sticlă. Datare: sec. II.
M9 - mormânt de inhumaţie, situat chiar la limita sudică a lui M8. Orientare E-V, L - 1.70m, l - 0,80m, puternic afectat de intervenţiile moderne. S-au recuperat fragmente de la două vase de sticlă situate la nivelul capului şi de la un vas ceramic cu pereţi subţiri. Datare: sec. II.
M10 – Camera de acces distrusă de intervenţiile moderne. Firida: L - 2,10 m, l - 0,55 m, H - 0,55 m. Orientarea NNE-SSV. Partea superioară a scheletului a fost afectată de intervenţii din antichitate - probabil jefuitori de morminte – craniul ajungând la nivelul genunchilor. S-au recuperat fragmente de la un vas de sticlă şi o căniţa întreagă aşezată la picioare în fundul firidei. Datare: sec. II-III.
M11, M12, M13 – complex funerar colectiv cu cameră de acces: L – 2.40 m, l – 1, Ad – 2.30 m. Orientare NE-SV. Firida: L – 2,20 m, l – 2 m, H – 0,40 m, blocată cu o cărămidă de mari dimensiuni (58 x 58 x 5 cm). Inventar: M11 – două vase de sticlă, un opaiţ, o căniţă; M12 – un vas sticlă, un opaiţ, o căniţă, inel, monedă (Septimius Severus); M13 – patru vase de sticlă, un opaiţ, o căniţă. Datare: prima jumătate a sec. III.
M14 – L – 2,05 m, l – 1m, Ad – 0,55 m. Orientarea E-V. Scheletul distrus. Inventar: trei vase de sticlă, un opaiţ, monedă, inel, cuie sicriu. Datare: sec. II-III.
M15 – L – 1,30 m, l – 0,60 m, Ad – 0,45 m. Groapă simplă ce se restrânge din ambele capete formând o adâncitură de 0,60 m lungime. Orientare NE-SV. Mormânt probabil de copil fără inventar, scheletul distrus.
M16 – L – 2 m, l – 0,60 m, Ad – 0,35 m. Orientare NE-SV. Jefuit din antichitate – oasele răvăşite, scoase din conexiunea anatomică. Inventar: un opaiţ, fragmente de la un vas de sticlă. Datare: sec. II-III.
M17 – Camera de acces în afara perimetrului supus cercetării. Firida: L – 1,95 m, l – 0,55 m, h – 0,35 m. Orientare E-V. Scheletul nu s-a mai păstrat. Inventar: un bol şi o căniţă.