Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Isaccea | County: Tulcea | Site: Noviodunum / Cetate (Pontonul Vechi) | Excavation Year: 2016

Excavation Year   2016
Epoch
Late Roman period (2nd - 4th cent.)
Periods
Late Roman Period
Site Category
Domestic;
Religious, Ritual and Funerary
Site Types
Fortified settlement;
Church
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Tulcea
Locality   Isaccea
Commune   Isaccea
Site  Noviodunum / Cetate (Pontonul Vechi)
Site Sector
Site name   
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Asăndulesei Andrei Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" - CISA, Iaşi
Dinu Niculina Muzeul Brăilei
Drăgan Adrian SC AERO DELTA SUPPORT SRL
Dumitru Eftimie S.C. Topo Consult S.R.L. Isaccea
Ionescu-Preotu Cristian
Marcu Liliana
Mocanu Marian
Nuțu George
Stanc Simina
Stănică Aurel
Stănică Daniela
Topoleanu Florin George Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea
National Arch. Record Site Code 159696.05
Report Campania anului 2016 a avut în vedere următoarele obiective principale:
- Cercetările arheologice sistematice în perimetrul fortificaţiei romane târzii şi medio-bizantine; în aşezarea civilă şi necropolă;
- Continuarea cercetărilor la Bazilica 2;
- Amenajarea depozitului şantierului;
- Conservarea primară a monumentelor descoperite;
- Manifestări de popularizare;
- Cercetări de teren.
Lipsa surselor de finanţare, ne-a obligat să restrângem activităţile campaniei 2016. Un alt aspect, care a contribuit
Reamintim că cetatea Noviodunum, cel mai important obiectiv arheologic din Dobrogea de nord, amintit de izvoarele antice începând cu Ptolemeu până la Constantin Porfirogenetul, a intrat în atenţia specialiştilor încă de la sfârşitul secolului al XIX – lea, primele săpături arheologice fiind practicate în deceniile şase – şapte ale secolului XX. În perioada următoare informaţiile despre sit au fost completate în urma descoperirilor întâm-plătoare şi a săpăturilor de salvare din aşezarea civilă şi teritoriu. În anul 1995 au demarat cercetările arheologice sistematice iniţiate de Institutul de Cercetări Eco – Muzeale din Tulcea, din colectiv făcând parte specialişti din prestigioase instituţii de cultură din ţară şi străinătate.
În perioada 23 octombrie-31 noiembrie 2016, colectivul de arheologi din cadrul şantierului Isaccea-Noviodunum şi-a desfăşurat activitatea în trei sectoare, după cum urmează:

Incinta Est S1
Colectiv: Aurel Stănică, Niculina Dinu

Primele cercetări arheologice de la Noviodunum, au debutat în 1953, având ca obiectiv incinta de nord, grav afectată de eroziunea provocată de apele Dunării. Înregistrarea monumentelor descoperite, au avut ca rezultat întocmirea primului plan al sectorului faleză, care va fi completat după fiecare campanie de cercetări realizată în această zonă.
Anii 1964 şi 1967, marchează debutul investigaţiilor pe latura de est a incintei. Au fost descoperite două ziduri paralele, dispuse la 12 m unul de celălalt pe direcţia N-S; între aceste ziduri fiind cercetat un „piedestal” realizat din blocuri mari de calcar. Această descoperire sugerează existenţa unui turn rectangular pe latura de est a cetăţii, asemănător Turnului Mare de pe incinta de SE. În anul 1973 este realizată o nouă secţiune „pe versantul estic al cetăţii”, fiind descoperit un „zid bizantin”. Au fost făcute unele precizări privind perioadele istorice în care au fost edificate zidurile descoperite, fără să cunoaştem numărul secţiunilor realizate şi locaţia exactă a acestora.
În planurile întocmite la sfârşitul secolului al XIX-lea de Pamfil Polonic, este semnalat în colţul de NE al cetăţii „urmele unui fort stelat, sigur otoman” sau „redută turcă”. Ca amplasament, fortificaţia menţionată poate fi localizată în actuala curte a Bazei Arheologice, la vest de incinta de est.
În dorinţa de a completa dosarul arheologic al sitului Noviodunum, am consultat sursele cartografice, dar nu nu am identificat consemnarea unei fortificaţii otomane, în perimetrul indicat de Pamfil Polonic.
Cercetările geofizice realizate de echipa engleză în acest perimetru, au avut rezultate dezamagitoare.
Pentru a verifica informaţiile realizate de I. Barnea şi având repere urmele de zidărie vizibile la suprafaţa terenului, în anul 2010 a fost reluate cercetările la Incinta de Est. A fost trasată o secţiune (S1 Est) lungă de 15 m orientată E-V, cu lăţimea de 3 m, împărţită în 5 casete cu laturile de 3 m. În anul 2011, a fost lăsat un martor de 1,5 m, secţiunea fiind prelungită spre E cu încă 12 m, rezultând 4 casete cu lăţimea de 3 m.
În scurta campanie de cercetări din anul 2016, am avut la obiectiv stabilirea momentului cronologic în care a fost ridicat „zidul medieval”. Cercetările precedente, au surprins un zid lung de 5 m, „adosat” emplectornului, care aparţine unei element de fortificaţie, ridicat la finalul secolului IV – începutul secolului V p.Chr. Acest zid păstrează o lăţime de 0,90 în capătul estic şi 0,35 m spre vest, în capătul care se fixează în emplectonul zidului de epocă romană. Zidul este realizat din pietre de talie mică, fixate în mortar de var, nisip (nisipul din mortarul zidăriei este roşu-brun, grosier, conţinând granule de pietriş mărunt) şi scoici pisate.
În ultima campanie dedicată acestui sector, derulată în anul 2011, ne-am oprit pe un strat de nivelare, consistent, care poate fi legat de acţiunea de amenajare a terenului, realizată în deceniul şase al secolului trecut. Observaţiile realizate cu acest prilej, redau imaginea unor contexte bulversate, surprinse şi în zona incintei de SE. Întregul perimetru al secţiunii este puternic afectat de nivelările practicate în perioada contemporană, vizibile pe profile, mai ales pe cel de sud. În contextele bulversate, au fost descoperite bucăţi de carton asfaltat, folie de plastic, sârme, piese metalice (probabil piese ce aparţineau unor utilaje) şi bucăţi de sticlă. Tot în acest context, au fost surprinse capetele unor stâlpi din lemn, care făceau parte din structurile utilizate pentru depozitarea cerealelor (aşa numitele porumbare). Bulversarea acestui sector însă a antrenat şi un bogat material arheologic. Predomină materialul ceramic, mai ales vasele pentru încălzit/gătit, majoritatea aparţinând epocii medio-bizantine (sec. al XIII-lea), dar şi fragmente ceramice, atribuite importurilor (ceramică smălţuită şi amfore). Din contextele deranjate, a fost recoltat un număr mare de monede, în marea lor majoritate imitaţii latine modul mare, dar şi monede din secolele XI-XII. Din lotul de monede, remarcăm o monedă de argint, o posibilă emisiune din secolul al XVII-lea, dar şi emisiuni ruseşti din 1811-1812. Acestea din urmă, marchează perioada războaielor ruso-turce, cunoscând fiind faptul, că microzona Isaccea-Noviodunum, a fost în prima linie a confruntărilor. La adâncimea de 1 m, a fost descoperită şi o monedă de 5 bani (1953), care ne indică cu exactitate momentul realizării lucrărilor de amenajare a terenului, care a distrus contextele şi structurile arheologice. Aceste observaţii, ne sunt confirmate de localnici din oraşul Isaccea, care au participat la construirea silozului pentru cereale.
Prima etapă a fost dedicată îndreptării profilelor.
A fost înlăturat, un strat de 0,20 m, care din punct de vedere stratigrafic este situat sub nivelarea masivă, atribuită perioadei contemporane. Acest context, sesizabil pe întreaga suprafaţă a secţiunii, are o culoare cenuşie, este granulos şi conţine mici particule de mortar, care provine din demantelarea zidului de perioadă romano-bizantină. De asemenea, au fost descoperite şi un număr mic de fragmente ceramice (fragmente de vase borcan, din pastă nisipoasă, dar şi fragmente ceramice şi materiale de construcţie specifice perioadei romane), atice, şi oase de animale. În capătul secţiunii, spre est, a fost descoperit un piron de fier, o monedă rusească (1812) şi componente aparţinând unor proiectile de artilerie.
La adâncime de 1,10 -1,30 (de la E la V), în carourile 1-3, a fost surprins un context cenuşiu prăfos. În prelungirea acestuia, spre vest (□ 4-5), apare un strat gros de moloz, constituit din mortar, bucăţi de cărămidă şi pietre, care provine din distrugerea paramentului şi a zidului de perioadă romano-bizantină.
Din carourile 1-3 a fost descoperit un bogat material arheologic, constituit din fragmente ceramice de vase borcan, fragmente de ulcioare, realizate dintr-o pasta roşie, de bună calitate, panouri de amfore, un inel de sticlă, 7 monede (imitaţii latine modul mare) şi o fusaiolă fragmentară din şist vineţiu. În carourile 2-3, spre profilul de sud, pământul cenuşiu, prăfos devine făinos, conţine oase de animale, solzi şi oase de peşte, sugerând un complex menajer. Din aceeaşi zonă, remarcăm câteva fragmente ceramice, smălţuite la exterior (verde oliv-orange), aparţinând unui ulcior cu două toarte şi buză trilobată. Tot pe latura sudică a secţiunii, în prelungirea complexului menajer, spre vest, în carourile 4-5,a fost surprinsă o amenajare din pământ galben, cu tentă verzuie, având o lungime de 2,40 m, o lăţime de 1,15 m şi o grosime de 0,20 m. Remarcăm, că această amenajare, în caroul 5, intră sub un grupaj de pietre şi cărămizi (care nu prezintă liant). În partea superioară, amenajarea cu pământ galben, prezenta o peliculă de mortar, de 0,02 m. Acest strat de mortar, îl observăm şi sub zidul medieval, fapt care sugerează un moment al distrugerii elementelor de fortificaţie şi incintei aparţinând perioadei romano-bizantine. Spre nord de zidul medieval, între acesta şi profilul secţiunii, a fost surprins un strat consistent de mortar, fragmente de cărămizi şi pietre, care provin din acelaşi zid de epocă romano-bizantină. Se pot observa două momente. Primul, care suprapune inclusiv zidul medieval, care nu mai prezintă parament pe latura sa nordică şi un al doilea moment, diferenţiat de primul printr-un strat subţire de pământ negru (0,03-0,06 m), indicând două etape de distrugere. Al doilea moment, poate fi legat de perioada medie-bizantină, când în stratul de dărâmătură, a fost realizată fundaţia zidului, denumit convenţional, ca fiind medieval. Primul moment, corespunde unei etape ulterioare, posibil din anii ’ 50 ai secolului trecut, când a fost amenajat terenul. Sugestia ne este dată de cărămizile din profil, care dau impresia că au fost rostogolite, de un utilaj de putere mare şi împinse pe panta terenului, la distanţă apreciabilă de zidul de incintă. O situaţie asemănătoare, a fost investigată în prima campanie din anul 2010, la vest de paramentul zidului roman. În această zonă se puteau observa, gropile de intervenţie, fapt ce sugerează distrugerea elementelor de fortificaţie şi zidului de incintă în perioada otomană. Situaţii similare, am întâlnit şi pe incinta de sud-est, unde avem elemente sigure, pentru datarea unor intervenţii în secolele XVIII-XIX.
Bulversarea contextelor arheologice şi distrugerea zidurilor aparţinând cetăţii romane, face dificilă uneori, demersul nostru de elucidare a unor aspecte din locuirea intensă de la Noviodunum.
Anul viitor, rămâne să continuam cercetarea în S I Est, prin finalizarea complexului menajer şi amenajării cu pământ galben.
Legat de zidul medieval, se cuvine să facem câteva precizări. În trei puncte de pe Incinta de SE (Turnul de Colţ, Curtina 1, Turnul Mare), şi Incinta de E (SI ) întâlnim fragmente de zidul realizate din pietre de talie mică/medie, fixate în mortar de var, nisip (nisipul din mortarul zidăriei este roşu-brun, grosier, conţinând granule de pietriş mărunt) şi scoici pisate. Utilizarea acestui tip de mortar, la zidurile surprinse în cercetările noastre, ne-au creat unele dificultăţi în ceea ce priveşte datarea. Observaţiile stratigrafice, oferă indicii privind momentul construirii acestui zid la sfârşitul secolului al XIII-lea, când regiunea din nordul Dobrogei, inclusiv situl de la Noviodunum se afla sub controlul Hoardei de Aur. Segmentele de ziduri aparţin unei fortificaţii de la finele secolului al XIII-lea, despre care, în stadiul actual al cercetărilor, nu se pot face precizări suplimentare.
Într-un sit pluristratificat, de complexitatea celui de la Noviodunum, cu intervenţii antropice, investigaţiile arheologice se desfăşoară cu dificultate. Un alt aspect, care ne limitează durata cercetărilor, este constrângerea impusă de factorul financiar, având în vedere aprobarea destul de târzie a contractului de finanţare.

Bazilica 2
Colectiv: Florin Topoleanu, Aurel Stănică, Marian Mocanu, George Nuţu, arh. Cristian Ionescu – Preotu, ing. topo. Dumitru Eftimie, arh. Marin Pascu, Adrian Drăgan.

Bazilica 2 de la Noviodunum a fost identificată către sfârşitul campaniei anului 2012, pe plaja Dunării, în partea de nord – est a ruinelor cetăţii. Atunci a putut fi doar conturat parţial edificiul prin dezvelirea coamei zidurilor absidei a laturilor de nord şi de sud. Ternul pe care a fost construit monumentul coboară în pantă uşoară de la sud spre nord, către Dunăre, şi cu o înclinaţie mai mică de la vest spre est.
Săpăturile arheologice sistematice au fost reluate în octombrie 2016 pornind de la stadiul cunoscut anterior. Pentru o cercetare completă, în perimetrul monumentului de cult au fost trasate 12 casete cu dimensiunile de 6 x 4 m. cu martori de 1 m. între ele, orientate est – vest, grupate câte şase deoparte şi alta a unui martor central. Casetele (C) au fost numerotate de la 1 la 6 pe latura de sud începând de la absida şi de la 1B la 6B pe latura de nord. În această campanie au putut fi cercetate parţial - atât cât ne-au permis infiltraţiile Dunării în continuă creştere, un număr de şapte casete: C1,3-6, spre sud şi C3B, 6B, spre nord.
Obiectivul principal a fost fireşte dezvelirea completă a edificiului de cult, cu precădere a părţii de vest, pentru identificarea intrării şi a unui eventual nartex. Lungimea totală a bazilicii este de 28 m, orientată est – vest, cu latura de nord lungă de 24 m şi o grosime variabilă de 1,70 / 1,90 m şi latura de sud păstrată pe 10,50 m., groasă de 0,95 / 1,09 m. Absida este poligonală la exterior (3 laturi), cu zidul gros aici de 1,25 m. Variabilă este şi lăţimea navei la interior, de 7,20 / 7,70 m. Un element constructiv deosebit se întâlneşte pe latura de nord, în C3B, unde odată cu zidul a fost construită o structură uşor ovală, cu diametrul de 1,60/1,65 m., pe jumătate ieşită către interiorul navei. În stadiul actual al cercetărilor această structură ar futea fi un contrafort sau, mai degrabă, fundaţia unui baptisteriu. Precizez că bazilica este relativ îngrijit construită din blochete de piatră mici şi mijlocii, legate cu un mortar de culoare roşiatică aspect dat de cărămida sfărâmată din compunerea sa.
Acestui prim moment constructiv nu îi corespunde nici un nivel de călcare în interior, explicaţia fiind că ruinele dezvelite sunt conservate la nivelul fundaţiilor, fapt constatat de altfel şi în casetele cercetate în care zidurile se păstrează pe 3 – 5 asize. Forma poligonală a absidei la exterior, mai rară în Dobrogea, se datează în a doua jumătate a sec. V p.Chr. ,cu analogii la Constantinopol.
Într-un moment pe care deocamdată nu-l putem preciza, zidul de sud al bazilicii a fost parţial demantelat şi înlocuit spre vest şi spre nord, la nivelul cunoscut de fundaţie, cu un zid amenajat din pietre de mici dimensiuni, prinse într-un mortar roz. A fost realizată astfel o scurtare a navei, lungă acum de 16,75 m. Spaţiul rămas liber de pe traseul laturii de sud demantelate este acoperit cu un strat compact de mortar roşiatic, gros de 6-10 cm., rezultat după curăţarea blochetelor zidului fazei iniţiale a bazilicii, pregătite astfel pentru ridicarea unui edificiu în zonă.
Un nivel de călcare legat de bazilică se păstrează totuşi la exterior, spre sud , în dreptul absidei (C1). Este vorba despre un pavaj improvizat din cărămizi, aflat la – 0,20 m. de coama păstrată a zidului, folosit probabil către sfârşitul folosirii monumentului. În aceiaşi casetă, încercarea de a verifica eventuala existenţă a unei cripte în absidă (altar) nu a putut fi dusă la capăt deoarece la cota -0,50 m. am ajuns la pânza freatică. O ultimă observaţie legată de de bazilică se referă la faptul că zidul de nord este aproape de două ori mai gros decât cel de sud. Această soluţie constructivă unică poate fi explicată doar prin faptul că pericolul revărsării Dunării era o ameninţare cunoscută şi atunci, în sec. V p.Chr., fenomen asumat, vom vedea şi în epocile anterioare.

Săpăturile arheologice din campania anului 2016, iniţial dedicate exclusiv cercetării monumentului de cult – a 57 – a bazilică creştină cunoscută în Dobrogea, au depăşit cu mult aşteptările prin identificarea unor spectaculoase urme de locuire anterioare, datate între sec. I şi sec. IV p.Chr.
Precizez că întreaga suprafaţă cercetată, atât în interiorul bazilicii cât şi la exterior, a fost afectată ciclic de inundaţii masive, cu depuneri succesive de aluviuni aduse de fluviu. În aceste condiţii observaţiile stratigrafice nu pot fi decât preliminare, ele urmând să fie completate şi definitivate abia după epuizare săpăturilor şi studierea materialului arheologic recoltat. Acest lucru va putea fi realizat în condiţiile în care finanţarea cercetărilor să coincidă cu un nivel cât mai scăzut al apelor Dunării.
În mai multe casete au apărut segmente de ziduri aparţinând unor edificii cu altă orientare urbanistică, mai înguste, legate cu pământ, păstrate, în principal, la nivelul zidurilor bazilicii. Şi în acest caz avem de-a face cu temeliile edificiilor, păstrate pe doar două – trei asize. Primul edificiu , orientat ESE –VNV, cu zidul lat de 0,60/0,70 m., este tăiat de bazilică în C3, şi continuă în C4 şi C5, având cel puţin două încăperi spre sud. Prima dintre ele are zidul lateral de est în C3, altul, de compartimentare, fiind păstrat parţial în profilul de est al C5. Acestui edificiu îi pot fi atribuite două situaţii arheologice. Este vorba de resturile unei podele construită din mortar alb, păstrată cu o grosime de cca. 4 – 5 cm. aflată la nordul edificiului în C4. Datarea este asigurată de prezenţa unui opaiţ de tip Loeschcke VIII, databil în sec. II p.Chr. şi a unei monede cu modul de epocă imperială. Se pare că elevaţia edificiului era construită din calupuri de chirpic, aşa cum poate fi interpretată situaţia din sudul C3. Tot aici, se păstrează un nivel masiv de dărâmătură puternic incendiat, aparţinând probabil acoperişului.
Urmele unui alt edificiu se păstrează în C3B sub forma unui segment de zid lat de 0,50 m, dispus cu o orientare apropiată clădirii anterioare.
Din păcate cercetările arheologice din campania anului 2016, sut departe de a determina stratigrafic cu siguranţă etapele locuirii antice pe actuala faleză a cetăţii Noviodunum. Adâncimea maximă la care am putut ajunge a fost de – 1,10 m. doar în câteva locuri din partea de sud a casetelor cercetate. Principala dificultate a constituit-o apariţia apei freatice din cauza nivelului ridicat al Dunării, dar şi pământul aluvionar, ud, astfel că în multe cazuri s-a săpat practic în noroi.
Această situaţie este în mare măsură compensată de marea cantitate şi varietate a materialului arheologic descoperit. Timpul scurt avut la dispoziţie nu ne-a permis decât o evaluare preliminară, dar reprezentativă pentru a demonstra valoarea de excepţie a monumentelor cercetate.
Ceramica
În acest sens remarcăm în primul rând cantitatea impresionantă de fragmente ceramice ce se pot încadra în toate categoriile tipologice cunoscute. Materialul ceramic rezultat a fost prelucrat în cadrul bazei arheologice, fragmentele ceramice fiind spălate şi marcate, iar în această iarnă vasele întregibile vor fi restaurate în cadru laboratorului ICEM Tulcea. Pentru alcătuirea unui eşantion preliminar au fost luate în considerare doar fragmentele ceramice tipice, care pot fi încadrate fără dubiu în tipologiile cunoscute, acest lucru fiind necesar atât pentru datarea lor cât şi pentru a elimina riscul ca în statistica noastră să includem fragmente ceramice ce ar aparţine aceluiaşi vas. Numărul total rezultat în urma cuantificării fragmentelor ceramice prelucrate până la data redactării prezentului raport este de 818.
Prima categorie şi cea mai numeroasă este reprezentată de recipientele folosite la transportul diferitelor produse (amfore). Au fost înregistrate 665 de asemenea vase, toate în stare fragmentară (unele dintre ele fiind întregibile total sau parţial). Principalul tip de amforă este Zeest 91 - 94, databil la sfârşitul secolului I p.Chr. şi pe parcursul secolului următor. A fost produs în atelierele pontice fiind utilizat la transportul vinului.
Ceramica fină este compusă din formele deschise (ceramica de masă) şi cele închise (ceramica pentru băut) cu un total de 65 de fragmente, din care 47 aparţin veselei de masă şi 18 veselei pentru servitul lichidelor. Caracteristicile fragmentelor ceramice studiate ne confirmă faptul că majoritate provin din ateliere microasiatice, mai precis din zona egeeană. Există însă şi veselă produsă pe teritoriul provinciei Moesia Inferior (atelierele nicopolitane) sau în alte zone limitrofe bazinului pontic (sigillata pontica). Ceramica fină se datează aproape în exclusivitate în a doua jumătate a secolului I p.Chr. şi în secolul următor. Sunt doar câteva fragmente produse în ateliere pergameniene ce pot fi datate în secolul al III-lea.
Vesela utilizată la prepararea hranei (ceramica de bucătărie) este atestată prin 60 de fragmente ceramice acestea fiind aproape în totalitate produse în ateliere locale, iar orizontul cronologic în care se încadrează este similar cu cel al ceramicii fine sau al amforelor. Complementar ceramicii de bucătărie notăm prezenţa a 9 capace pentru oale şi 4 mortaria. Au fost descoperite şi două fragmente ceramice ce aparţineau vaselor de mare capacitate utilizate la stocarea proviziilor de cereale (chiupuri). Pe lângă ceramica romană au fost descoperite câteva fragmente ce aparţin celei de-a doua epoci a fierului (ceramică getică) şi perioadei medievale (secolele X-XIII).
O altă categorie ceramică, importantă pentu datarea contextelor stratigrafice, dar şi pentru determinarea schimburilor comerciale, o reprezintă obiectele de iluminat. În cursul cercetărilor au fost descoperite 19 opaiţe fragmentare, majoritatra păstrând suficiente elemente morfologice pentru încadrarea lor tipologică şi cronologică. În principal sunt piese de foarte bună calitate, produse ale atelierelor consacrate din Italia şi oraşele greceşti. Astfel, sunt prezente opaiţele cu volute pe cioc de tip Loeschcke V, Firmalampen de tip Loeschcke IX, sau cele cu discul decorat de tip Loeschcke VIII, datate în sec. I – III p.Chr.
Obiecte metal şi sticlă
Fără a fi prea numeroase, obiectele din metal se remarcă prin varietate şi raritate în peisajul arheologic nord-dobrogean. Este important de subliniat faptul că acestea reflectă situaţia stratigrafică existentă în sectorul Basilica II – aparţin unor perioade istorice diverse, de la epoca romană timpurie, până la perioada bizantină timpurie.
Obiectele de podoabă. Acestea sunt reprezentate printr-o brăţara Facsady tip IV realizată dintr-un fir subţire de bronz terminat la capete cu câte o buclă; acestea sunt petrecute pentru a realiza sistemul de închidere. Datarea acestui tip este largă, între sfârşitul sec. I a.Chr. şi începutul sec. III p.Chr. Pe baza caracteristicilor, brăţara de la Noviodunum se poate data între sec. II-III p.Chr.(nota 37)
Obiecte vestimentare. În cadrul lotului de obiecte din metal din campania acestui an se remarcă trei fibule care acoperă cronologic perioada cuprinsă între a doua jumătate a sec. I p.Chr. şi a doua jumătate a sec. IV p.Chr. Fibulele puternic profilate (Kräftig profilierte Fibeln) sunt reprezentate prin două exemplare – tipul „clasic” (Almgren IV/64) şi varianta locală de tip „danubiano-pontic”. Ambele sunt fibule timpurii, perioada lor de folosire înscriindu-se între sec. I p.Chr. (a doua jumătate) şi prima jumătate a sec. II p.Chr. Mai târziu este un fragment de „Zwiebelknopffibel” aparţinând tipului Keller/Pröttel 3/4B datat, în particular, la mijlocul sec. IV p.Chr.
Tot în categoria accesoriilor vestimentare poate fi inclus şi un distribuitor de curele circular cu patru urechiuşe; exemplarele oarecum similare descoperite pe limes-ul germano-raetic (Kastell Saalburg) sunt datate între sfârşitul sec. II şi mijlocul sec. III p.Chr. (nota 39)
Un număr redus de obiecte de uz cotidian au fost descoperite. Se remarcă un mâner de caserolă (sec. II-III p.Chr.), un cârlig masiv cu baza treflată şi alte obiecte minore care urmează să fie curăţate şi restaurate.

Recipientele din sticlă descoperite la Bazilica 2 se remarcă, la fel ca obiectele din metal, prin varietatea formelor şi a cronologiei. Deşi au fost descoperite numeroase fragmente, numai unele form au putut fi identificate, datorită stării fragmentare. Cănile/ulcioarele sunt reprezentate prin două anse; primul exemplar este înalt, decorat cu un pinten deasupra gurii şi realizat din sticlă verzuie. Al doilea exemplar este mai mic şi realizat din sticlă alburie. Ambele pot fi datate în sec. II-III p.Chr. Mai timpuriu este un fragment din buza unui bol realizat din pastă translucidă decorat cu protuberanţe în val care imitau mici apucători (Isings Form 43). Merită subliniată datarea timpurie a acestei piese, între mijlocul sec. I şi a doua jumătate a sec. II p.Chr. Aproximativ sincronic este şi un fragment de bol cu coaste verticale în relief (Isings Form 3). Mai bine reprezentat este orizontul secolului IV p.Chr. prin trei fragmente aparţinând unor cupe decorate cu picături (Nuppengläser) albastre-deschis, respectiv albastru-închis, extrem de răspândite în perioada romană târzie, înclusiv în Scythia (nota 40). Pentru perioada de funcţionare propriu-zisă a bazilicii, descoperirile sunt rare: câteva baze provenite de la tipicele stemmed goblets (paharele cu picior realizate din pastă verzuie – Isings Form 111) şi mici fragmente de candele din pastă similară, inclusiv două urechiuşe pentru agăţare.
Abstract other lang.
Abstract   
Bibliography Boţan, Aparaschivei 2015 – S. P. Boţan, D. Aparaschivei, Late Roman blob-decorated glassware from Scythia Minor, QfA 25, 159-171.
Facsády 2009 – A. Facsády, Aquincumi ékszerek [Jewellery in Aquincum], Budapest.
Isings 1957 – C. Isings, Roman Glass from Dated Finds, Groningen/Djakarta.
Oldenstein 1976 – J. Oldenstein, Zur Ausrüstung römischer Auxiliareinheiten, BerRGK 57, 49-284.
Bibliographic notes 38) Facsady 52, 56, tab. 3.
39) Oldenstein 1976, 234-235, pl. 87.
40) Boţan, Aparaschivei 2015, 159-171.
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Language   RO



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu